Madame Bardot, ba pe-a ma-tii!

Voiam să scriu materialul ăsta înainte de prânz însă m-am răzgândit. Mi-am zis că e mai bine să vedeți știrile înainte de a citi postarea asta. Ei bine, da...V-ați prins (normal, doar oamenii deștepți citesc ce scriu eu pe blog) că este vorba despre femeia care a fost mușcată marți de câini vagabonzi (comunitari, pentru prețioși) in curtea unei instituții publice din București, aceeași femeie care a murit in cursul dimineții la Spitalul Bagdasar-Arseni.
În urmă cu căteva luni am pus la share pe Facebook un material cu o fetiță din Bacău care a fost atacată de niște maidanezi. Scriam atunci că m-ar interesa niște comment-uri mature de la iubitorii de animale. N-a fost să fie. Care n-am avut posibilitatea cum se spune academic. Persuasiv cum mă pretind, încerc și pe această cale. Chiar m-ar interesa să aflu care este soluția iubitorilor de animale pentru a preveni evenimente de acest gen. Autoritățile sunt destul de transparente. Îi doare în cur pe funcționari dar nu se ascund să arate asta. Cel puțin nu sunt ipocriți.

Nu scriu pe tema asta fără să am habar. Două chestii imi vin in minte legat de acest topic. Prima chestie se întampla in București in '98. Soția mea, pe atunci studentă, se intorcea frântă într-o seară de la job. Locuia în Piața Revoluției din București. Pentru cei care nu cunosc zona, mai central de atât nu e decât rondul ceasului de la Universitate. În imediata proximitate erau Senatul Romaniei (acum MAI), Ministerul Muncii, Biblioteca Centrală și altele. Ați prin ideea. În dreptul Ministerul Muncii cățiva maidanezi se plictiseau de moarte. Ca printr-o minune, într-o sinergie aproape perfectă atât soția mea cât și maidanezii au simțit un reviriment considerabil. Săngele s-a pus în mișcare. Ce-i drept, al soției devenise ușor vizibil printre caninii unui cățel nevinovat. Au urmat injecții, tratamente și teamă de câini pentru tot restul vieții.

A doua chestie se întampla în curtea unui ADP din Sectorul 2, tot București. Era vorba de un garaj imens care avea doar un paznic ce dormea dus in fiecare noapte. Acest confort îi era oferit de cei peste 60 de câini ce-și duceau existența prin zonă. Ei bine, gingașele ființe au dezbrăcat de sens cuvântul fonoizolant. Mai mult decât atât, ne-au adus în pragul unui scandal diplomatic cu China, stat care avea destul de mulți atașați economici în zonă (aproape jumatate din investitorii strategici ai complexului Europa locuiau în zonă). Nici chinezii, nici patrupedele nu cedau. Asistam la o vânătoare perpetuă. Sigur, mai cădea victimă colaterală câte un pensionar nu foarte iute de picior, dar toată lumea punea asta pe seama lanțului trofic.

Ei bine, aceste două repere mă fac să ma adresez reverențios fundațiilor ce au ca scop ocrotirea căinilor fără stăpân, iubitorilor de câini comunitari și nu în ultimul rând, cetățenilor onorabili care ocrotesc bietele făpturi nefericite: M-aș căca la ușa voastră! Luați-i acasa la voi. În baie, bucătărie, în propriul dormitor, mi se rupe unde! Iubiți-vă etern! Pupați-i în bot pâna va incărcați electrostatic. Dacă o să vreau să adopt un maidanez, va dau de știre. Lasați-mi datele de contact.

C.B. - Epilog

Cred că am să inchei capitolul dedicat eroului C.B. cu încă un caz de robbery celebru petrecut prin anii '90 în Onești. Ca să ne reamintim despre ce personaj este vorba trebuie să știți că C.B. a ars toate etapele necesare unei cariere de infractor. Primele aplicații au fost executate literalmente in house. Urmele de curea de pe corp i-au dat discret de înțeles lui C.B. că părinții nu gustă genul acesta de umor. Atunci eroul nostru a decis să facă un pas înainte în propria carieră sau să se desprindă de cuib, cum ar spune romanticii. Oneștiul este un oraș destul de mare, avea de unde alege. Prima lovitură în lumea largă nu a întârziat să apară. Ce loc putea fi mai potrivit decât apartamentul vecinilor cu care avea la share un balcon? Așa apare și laitmotivul (sau motivul care se repetă) în sensul că au rezultat ceva mai multe urme de curea, deși vom vedea că asta nu a ajutat pe nimeni.

Au trecut anii, apă multă pe Cașin, Trotuș, Oituz și Tazlău, nu în ultimul rând holdup-ul de la CEC și amicul C.B. a devenit dependent de acțiune, tutun și alcool. Ultimele două necesită aproape întotdeauna fonduri. Cum prin propriile buzunare sufla mai mereu vântu' (în zilele noastre analogia asta generează confuzii) amicul C.B. a ales acțiunea, care nu necesita fonduri și nici creier în cazul lui.

Restaurantul Moldova insemna pe vremuri un loc de recreere pentru toate categoriile sociale. Prețioșii mergeau in Casa Oneșteana, terasa era pentru clasa medie, evenimentele aveau loc în sala mare iar vulgul, plebea sau pulimea (este doar semantică) își sorbea troscăul in ceea ce se ortografia Bar de zi și se pronunța mai mereu Bardezi. Eroul nostru a petrecut câteva sute de ore în această ultimă locantă memorând astfel orarul de funționare, unde este toaleta, prețurile cele mai mici și așa cum era de așteptat, locul unde erau ținute cartușele de țigări.

Iernile in Onești nu erau prea blănde pe atunci. Nopțile erau destul de geroase aducănd astfel un surplus de valoare băuturilor spirtoase. Intr-una din astfel de nopți eroul nostru se intorcea resemnat de la Blue Night unde nu-i reușise nimic. In dreptul locantei Bardezi și-a spus că încă e devreme pentru culcare și că "una mică" nu i-ar strica. Lacătul ușii de intrare nu a fost destul de sugestiv fapt care a permis eroului nostru să dea un sens nou cuvăntului autoservire. C.B. descoperise Raiul. Se înfrupta din tot ce-i era la îndemână. Votcă, lichior, coniac, rom, țigări și ciocolată. Pot să pariez că și-a ales și muzica. Ivan Turbincă reloaded!

A doua zi (care a a început cu dimineața, vorbă celebră) fetele de la Bardezi au venit la muncă. Cand au văzut că nu e lacătul au început să se acuze reciproc (știți voi, "cum ai putut să lași ușa deschisă?", "eu?!? tu ai luat lacătul"). După căteva vorbe grele fetele au tăcut ca la un semn. Realizaseră că locanta a fost jefuită. Au sunat la Poliție după cum era de așteptat.

Îi mai țineți minte pe X și Y (Sony & Cher, Ike & Tina Turner, Simon & Garfunkel) sunt convins. Au ajuns la locul faptei neașteptat de promt. Zelul de care au dat mereu dovadă le-a adus de această dată un caz gata rezolvat. C.B. dormea dus cu capul pe o masă din sala mare, printre sticle și pahare!

Pistruiatule, ne leși?

Bunului prieten, Radu

Se zice că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile. El a împarțit inteligența, frumusețea și norocul după un algoritm precis astfel incăt să existe un echilibru in umanitate. Acest lucru i-a reușit in primele 6 zile. Intr-a șaptea zi, l-a creat pe C.B. Se mai spune totodată că de unde nu este nici Dumnezeu nu cere. Asta înseamnă că propria opera are totuși o rată de insucces. Cănd Dumnezeu l-a vazut pe C.B. a decis ca a șaptea zi să fie liberă pe vecie.

C.B. a fost vecinul meu în copilărie. Avea câțiva ani mai mult ca mine deși era aproape imposibil ca cineva să demonstreze asta. Singurele dovezi ale vârstei lui erau actele de identitate, însă și aici am mici rezerve. C.B. provenea dintr-o familie onestă, cu părinți harnici și cumsecade și un frate foarte isteț dar puturos. Avănd aceste date în minte, cu greu putem să realizăm că pentru C.B. nu a mai rămas urmă de inteligență, frumusețe și noroc.

L-am cunoscut pe C.B. după ce acesta a fost eliberat din școala de corecție. Se insinuase cu succes in gașca noastră povestindu-ne tot felul de istorioare de tip Münchhausen. Inițial, pățaniile aveau un ușor parfum de credibilitate, ca să citez din clasici. Apoi C.B. a devenit cu adevarat un personaj. Prima dată cand ne-am dat seama că omulețul avea sinapsele incrucișate a fost când ne-a povestit cum a băut el 2 călimări mari de cerneală înainte de a face periodicele radiografii la plămani, obligatorii pe atunci în orice penitenciar, în speranța ca va fi eliberat pe motiv de sănătate precară (omul iși imagina că vor ieși niște pete negre pe plămâni pe radiografii). Evident că viața, zeflemistă cum o știm i-a jucat feste amicului. C.B. nu i-a convins pe medici. A fost prima și ultima dată când am fost de acord că cerneala poate fi nefolositoare umanității. O săptămâna mai târziu a fost eliberat cu ajutorul unuia dintre celebrele decrete de grațiere din acea vreme.

Vremea a trecut peste noi, membrii găștii din copilărie. Sigur, e un fel de a spune dacă ne referim la C.B. Eroul nostru s-a remarcat printr-un stil infracțional eminamente original. Voi căuta să descriu cu umilele-mi posibilități unul din nenumăratele business case-uri marca C.B.

Probabil că unii își mai amintesc de Vision, primul club (până atunci noțiunea unanim acceptatâ a fost discotecâ) din Onești. Ei bine, locul ăsta nu ar fi fost complet fără C.B. Nu era seară de weekend fără ca amicul să nu vândă ceva în Vision pe o sticlă de vin. Într-una din seri, C.B. nu a reușit să obțină pe 5 CD-uri decât un pahar de vin (1 CD in acea perioadă costa aproape cât un cauciuc de Dacie). Simțind că nu a fost o zi fructuoasa, eroul nostru s-a decis să-și ia soarta in propriile mâini. În gangul de la Vision a găsit o scară și un târnăcop. Cum curajul nu-i lipsea, C.B. a pornit să facă rost de ceva lichidități.

X și Y (sigur, aș fi putut să-i numesc Cip și Dale, Lolek și Bolek, Ernst&Young etc) iși făceau rondul pe B-dul Oituz. Ca polițiști, nici nu puteau da mai mult. Cănd au ajuns in dreptul celebrului reper Zahana au auzit ceva sunete incompatibile cu ora intârziata (00.45 să zicem). Principala provocare a fost localizarea perimetrului (na c-am zis-o) de unde veneau sunetele. Aproape instantaneu (in jurul orei 01.56) X și Y au reușit să identifice locul cu pricina. Planșeul CEC-ului. În doar căteva clipe (cca 02.33) au reușit să găsească scara către acoperiș.

C.B. nu a fost niciodată un voinic. Din contră aș spune. Cele 24 de kilograme pe care le purta după el (deși avea peste 20 de ani) nu l-au ajutat prea mult. În cele mai bine de două ore de minerit eroul nostru a reușit doar să treacă de stratul de smoală (hidroizolație, pentru pretențioși) și să zgărie puțin betonul. Deodată, în spatele lui o lumină orbitoare il hipnotiză! “Stai pe loc, Poliția” au fost vorbele care l-au convins definitiv.

X și Y (you already know...Tom și Jerry, Ying și Yang, Al Bano și Romina etc) și-ar fi dorit să aibă parte de un caz special, o spargere. Probabil că s-au rugat mult pentru asta deoarece soarta l-a scos in cale pe C.B. care, așa cum am amintit anterior se hotărâse să facă rost de cash. Unde se găsea cash din belșug pe atunci? La CEC. Leț prosid, dară! 

“Măinile sus” a venit ca un corolar. C.B. a lăsat târnăcopul jos, cu resemnarea temerarului care eșuează lamentabil sau cum se spune in limbajul de specialitate, a țiganului care se îneacă la mal. X și Y (come on…Popeasca și Arșinel, Platon și Aristotel, Miaunel și Bălănel etc) i-au pus cătușele și l-au dus la secție. Din declarația ce a urmat, a reieșit destul de clar că C.B. intenționa să sparga CEC-ul pentru a face rost de bani. Cum ușile erau inchise la ora aia, eroul nostru s-a decis către o abordare mult mai simpla. Escaladează clădirea, face o gaură în acoperiș, coboară prin ea, sparge unul sau doua safe-uri, ia ceva bani și dispare așa cum a venit.

Orice om normal ar fi fost inchis pentru pățania asta. Asta nu avea cum să i se întâmple lui C.B. care a fost lăsat liber pentru ca astăzi să puteți citi răndurile acestea.

Pistruiatul a fost ceai de mușețel comparativ cu eroul nostru. Acum, că v-ți făcut o imagine despre C.B. și abilitățile sale speciale pot să mă retrag. Poate voi mai scrie despre pățaniile lui. Sau poate nu.

Când și-o lua Greieru' pe cocoașa

Ceea ce urmează a fost deja publicat pe facebook în urmă cu ceva timp. Am cedat presiunilor unor apropiați și postez și aici. Știu că unii dintre voi l-ați citit deja. Ținând cont de evoluția situației materialul este ușor desuet.

Oneștenii din generația mea iși aduc aminte cu siguranță de câteva personaje pestrițe: Greieru'. Pui-Pui, Budalâ, Titi Nebunu' și aș putea continua. În perioada predecembristă cântam în fiecare seară cu chitara în curtea școlii 8 unde se aduna o gașcă de invidiat. De cele mai multe ori recitalurile ne erau fragmentate de tot felul de gospodine bine alcătuite care reușeau să arunce pungile de apă sau borcanele la căteva zeci de metri de propriul balcon. Țin să salut aici pe Lili Prisecaru care a incasat un borcan în locul meu (Lili, ești eroina mea)! Sigur că incercări de acest tip nu ne opreau din țipurit.
Nasol era cand secătura aia de Greieru'și-o lua pe cocoașă prin nu'ș ce bar sau prin parc. Venea zevzecu' și facea tărăboi, le alunga pe fete, căuta scandal, arunca cu pietre, într-un cuvânt, "bocluc". De regula îl făceam să dispară destul de repede amenințându-l că vine Fane Rechinu' să-i dea omor! Pour les connaisseurs, Rechinu'i mai tare Greieru', irefutabil! După un astfel de derapaj se cam spărgea gașca. Si asta de ce? Pentru că ordinaru' și-o lua de la unii mai tari ca el.

Statul roman, fără a se chinui să se mai ascundă în vreun fel s-a decis în ultima perioadă să ia cât de mult poate de la proprii cetățeni, indiferent că este vorba de oameni bogați sau săraci, oameni de afaceri sau pensionari. Din nefericire, în unele momente lucrurile merg prost. În sensul ca el, statul, dă peste unu' mai șmecher decăt el și și-o ia pe cocoașă.
Recent, Sorin Ovidiu Vîntu nara despre faptul că este normal ca oamenii de afaceri să încerce să forțeze legea atăt timp cât statul are atâtea organe menite să îl apere. Pe fază, Tolontan îl întreabă dacă nu i se pare inegală lupta dintre oamenii de afaceri puternici și un stat incapabil să se apere. Răspunsul lui SOV? "Întăriți-vă statul"... Genial! Ce face statul? Simplu, face "bocluc" cu cei mai mici, acolo unde ii merge. Și nasol e ca nu știu dacă Fane Rechinu' are prerogative și aici.

A...încă ceva...Greieru' facea "bocluc" numai cand era beat!

Case study sau marketing păgubos

Locuiesc foarte aproape de Carrefour Colentina. Practic, locuiesc atât de aproape încât pentru mine a devenit genul de chioșc de la care cumperi zilnic ceva. Cei care sunt familiarizați cu prăvălia știu că la intrarea dinspre Soseaua Colentina există un magazin de animale și hrană pentru acestea. Pâna astă vară zăboveam în fața vitrinei câteva minute la fiecare vizită la prăvălie să privesc animăluțele. Ei bine, nu știu care specialist în marketing sau vitrinier genial i-a sfatuit pe proprietarii magazinului să acopere vitrinele cu autocolante obturându-mi astfel vizibilitatea.

Singura reușită a magazinului după implementarea genialei idei este curățenia. Nu intră aproape nimeni in magazin, fapt care asigură o podea permanent curată. Îmi aduc aminte că înainte, când vitrinele erau transparente, mai existau câțiva temerari care cumparau câte ceva de aici. Sigur, asta nu ma privește pe mine direct. Se pare că nici pe proprietarii afacerii. Dar cine sunt eu să le recomand oamenilor să faca profit?

M-am gandit in fel și chip cum ar trebui pedepsit zevzecul care mi-a obturat privirea. Iata ce mi-a venit in minte:

Cazul A
Dacă secătura este bărbat, mi-aș dori ca în următorii 5 ani să primească bilete de intrare la cele mai tari show-uri erotice cu tipele care-i bântuie visele. Tot gratuit să primească și ochelarii perfect mați ce trebuiesc purtați obligatoriu pe toată durata reprezentației.

Cazul B
Dacă in schimb secătura este femeie, îi doresc ceva mai light. Doar prietenele ei să aibă parte de bărbați potenți.

Lista rămane deschisă, orice propunere va fi luată in considerare și va fi tratată in condiții de confidențialitate absolută.

Haideți să schimbăm lumea!

Avertisment: Acesta este incă unul din momentele acelea in care scriu serios.

Din momentul în care reușești să rostești prima frază, să manânci de unul singur, sa faci pipi sau caca fără ajutor auzi destul de des că tu ești deosebit. Auzi mereu vorbe drăgastoase de la părinți și neamuri. Auzi că Doamne Doamne te ocrotește dacă te rogi și crezi în el. Și iți place.

Apoi implinești vărsta la care te duci la grădiniță sau cămin. Aici iți faci primii prieteni cu care discuți despre primele proiecte futuriste doar că tu nu știi incă despre ele că se numesc așa. In perioada asta nu știi ce este frica. Și iți place.

Dupa câțiva ani intri in clasa I. Înveți alfabetul ceea ce iți asigură intr-o mare măsură viitorul. În perioada asta afli lucruri noi. Că poți schimba lumea dacă vrei cu adevarat. Și crezi. Ma rog, la vârsta aia crezi aproape orice. Și iți place.

După 8 ani (dacă nu intervine nimic) intri la liceu. Aici întâlnești prima iubire notabilă. Și îți place. Tot în perioada aceasta te simți prima dată rebel. Adulții nu te ințeleg. Ce știu ei? Profesorii sunt micii tăi inamici. Trag de tine să acumulezi materie repetăndu-ți aceeași chestie pe care ai auzit-o în clasa I, poți schimba lumea. Nu iți mai place la fel de mult.

Apoi intri la facultate. Ai parte de mai multa iubire decât în liceu dar nu iți mai spune nimeni că poți schimba lumea. Profesorii te ucid cu examene, colocvii, parțiale, seminarii și alte cuvinte prețioase. Nu iți place deloc. Îți iei primul job part time. Salariul este mizerabil și colegii te scot din sărite. Nu te mai interesează dacă poți schimba lumea. Urăști viața.

Termini facultatea și te angajezi. Acum incepe ascensiunea profesionala. Te interesează o poziție cheie in companie și faci sacrificii. Ai și uitat de restul lumii. Apoi vrei casă și mașina. Tragi ca un sclav să le obții. Ți se rupe dacă lumea mai poate fi salvată sau nu. Nici măcar nu te mai găndești dacă iți place sau nu.

Apoi incepi să realizezi că Guvernul nu lucrează in sprijinul tău. Că oamenii politici mint și fură. Și ești asaltat zilnic de tot felul de cazuri sociale care mai de care mai convingătoare. Cele cărora le dai credit se dovedesc a fi inșelătorii. Și ți se face sila. Nu mai vrei să te implici în niciun fel. Ți se rupe de restul lumii.

Aici intervin eu cu acest material. Omule, liniștește-te puțin și gandește. Avem posibilitatea să schimbăm lumea. Putem avea și școală și spital și sală de sport și ateneu și teatru și câte vrem noi. Putem redirecționa 20% din profit către oricare instituție sau ONG dorim. Regăsește-ți curajul din clasa I. Hai să facem asta impreună. Putem să schimbam lumea. Garantez că o sa ne placă.

http://www.causes.com/causes/562506-haide-i-s-schimb-m-lumea?m=0a617827

Mi-ați ucis visul!

Am auzit eu la cineva (persoană importantă, nu spui cine) că perioadele de criză economică au și un rol benefic în sensul că populația, în plină pauperizare, este nevoită să caute soluții de supraviețuire. Una dintre soluții ar fi recalificarea sau dacă vreți un termen mai prețios, reconversia. În acest sens și-a adus sprijinul Ministerul Muncii atunci când a adăugat câteva meserii noi in COR. Iată câteva crâmpeie: alimentator- încălzitor de metale, aglomeratorist, blocator, chituitor, deblocator (așa cum era de așteptat), colector şi sortator păr, gospodar, nursă de psihiatrie, scuturător, stilist protezist de unghii, vestitor, valorificator de glande, discotecar, măţar, mamoş porcine, agent conducător câini de serviciu sau prezicător. Această ultimă calificare mi-a cam facut cu ochiul, recunosc sportiv. Mă și vedeam cu cabinet in Dorobanți, cu teveu cu leduri atârnat deasupra intrării, acolo de unde numele de scenă Tata Miriapod și zambetu-mi șăgalnic sa genereze ceva profit.

Ei, bine...m-am inșelat. N-am nici cea mai mică inclinație spre meseria de prezicător. De dimineața mi-am spus că astăzi o sa fie incă o zi de aia de căcat in care aproximativ jumătate din userii Facebook ce stau la mine-n listă vor scrie în fel și chip despre eclipsă si instantaneu, despre Guvern, Parlament si Băsescu (nu neapărat in ordinea asta). Nu a fost așa. Teoretic, ar trebui să mă bucure faptul acesta. Totuși mă intreb cum e mai rău? Să văd in fiecare zi porcării despre criză sau să realizez că visul meu de imbogățire s-a stins instantaneu?