Secretul nefericirii românești

   Am mai scris în nenumărate rânduri că îmi place atât de tare muzica încât nu concep viaţa fără ea. Aş îndrăzni chiar să scriu că sunt pasionat. Ei bine, mi-am întors pasiunea asta în fel şi chip pentru a-mi structura oarecum plăcerea. Astfel am împărţit muzica geografic şi cronologic deopotrivă. Am vrut astfel să obţin o radiografie a evoluţiei diferitor culturi de pe glob (pentru că am şi pasiunea asta, de a studia evoluţia culturală în funcţie de muzică). Am ales ca material de studiu muzica uşoară şi, pe alocuri, cea rock. Mi-am zis că e mai lesne pentru toată lumea. Se naşte întrebarea legitimă "De ce ai face asta?". Corect, foarte bine punctat (mereu am zis că doar oamenii deştepţi citesc ce scriu eu aici). Răspunsul, care nu se lasă aşteptat prea mult, este că pe mine mă interesează să aflu ce anume s-a întamplat greşit de am ajuns cu toţii în halul ăsta. Ce n-am făcut cum trebuie? Politic şi economic se pare că am fost făr' de prihană, dacă e să-i cred pe unii ce făceau jocurile încă de prin anii '50. Mi-am zis că alta trebuie să fie cauza. Aşa am ajuns să suspectez muzica. Dacă e ea vinovată pentru ce ni se întâmplă? Şi am început cercetările.

   În perioada interbelică (mi-am zis să încep de aici) stăteam foarte bine. Un stil care abia prindea contur în Europa sau America, la noi era în mare vogă. Ma refer aici la tango, importat în Europa în anii '20. La români, compozitorii studiază forma, inițial plagiază (este cazul celebrului Zaraza, reprodus după un tango uruguayan al compozitorul Benjamin Tagle Lara) și apoi scriu tangouri noi, pe versuri în limba română. Îi amintesc pe compozitorii Ionel Fernic și Ion Vasilescu, ale căror tangouri au fost interpretate de cântăreții Cristian Vasile, Jean Moscopol, Gion şi alţii. Europenii încă ezitau, americanii erau bazaţi.
  
   După al Doilea Război Mondial lucrurile par a se schimba, în sensul că Europa capătă ceva forţă, America rămâne bazată (termen tehnic folosit şi în zilele noastre) iar România pierde din putere. Sigur, putem da vina pe regimul socialist. Aşa facem mereu. Eu am decis că e timpul să trec de acest arhetip veşnic, e timpul să admitem că muzicienii acelor vremuri poarta vina morală a decalajelor uriaşe dintre noi şi lumea civilizată. Voi descrie asta în cele ce urmează.

   Anii '70 au marcat evoluţia muzicii atăt de puternic încât regăsim şi în zilele noastre diferite tipare, şabloane, modele dacă vreţi. Europa contribuie în această perioadă cu Gianni Morandi, Adriano Celentano,  Rita Pavone, Salvatore Adamo, Dalida, Joe Dassin, Tom Jones, Julio Iglesias şi alţii. Deşi nu mă dau în vânt după ei, probabil aş putea dansa pe mese la o beţie pe muzica lor. Americanii îi au pe Tina Turner, Eva Cassidy, Phil Collins (Raducu, e bine?), Etta James, Chaka Khan, Gladys Knight, Billy Ocean şi aş putea continua vreo câteva zile bune.
Iată cu ce contribuim noi. Prima pe listă, cu voia voastră, este Corina Chiriac, o cântăreață de muzică ușoară, compozitoare, textieră, realizatoare TV și actriță. Una din cele mai de succes soliste de muzică ușoară din anii '70 și '80. Am ales următorul fragment:

http://www.youtube.com/watch?v=YhP2MIe-Px0

Ce-aş mai putea adăuga unui titlu Sunt o cârpă în amor?
Continuăm incursiunea neaoşă până la un alt exponent muzical intitulat Angela Similea. Voilà de priviţi:

http://www.youtube.com/watch?v=20sGyIf9hEo

Trebuie să fii foarte îndrăzneţ să cânţi ''Marea, vrăjită fereastră/ Cântă în inima noastră/ Vii chemări, calme zări, văpăi de soare'' şi să ai pretenţii financiare după asta. Dar lucrurile nu se opresc aici. Iată ce mai avem:

http://www.youtube.com/watch?v=1Gd-2uqt3lk&feature=related

Sunt convins că mai bine de jumătate dintre voi a început deja să caute pe youtube alte crâmpeie. Da, Olimpia Panciu a existat. A cântat cu Marius Ţeicu ''de-acum dumincâ e-n orice zi''. Stop! Stop! Asta e! De aici ni se trage. Acum îmi e clar. Până în anii '70 românii erau harnici, muncitori și conștiincioși ca nemții. A trebuit să se inventeze muzica ușoară pentru a se duce totul de râpă. Da, dragii mei. Muzicienii sunt vinovați pentru starea țării, pentru felul nostru găunos, pentru superficialitatea cu care tratăm orice lucru. Pentru ca ne-au împuiat capul cu prostii. Cum creasta lu' Firica să fie duminică în orice zi? Și în tot timpul âsta, noi dădeam vina pe politicieni. Avea dreptate și Băsescu, frate. Nu-l merităm!

Cum poţi face sex gratuit

   Iniţial am vrut să ortografiez despre ceva statistici europene. Mai exact, voiam să evidenţiez câteva diferenţe dintre România, Grecia, Italia, Spania şi nu in ultimul rând, Uniunea Europeana ca întreg. Bunăoară aş fi putut scrie despre rata şomajului in 2011 (octombrie) care in UE era de 10,3, în Grecia de 19,2, în Italia de 8,5, în Spania de 22,7 iar în România de 7,3. Nu-i rău pentru noi. Sau aş mai fi putut scrie despre creşterea PIB-ului dar ar fi existat un inconvenient minor: aş fi fost nevoit să mă folosesc de statisticile din zona forecast. Probabil mi-aş fi asumat acest risc dezvâluind că în 2011 UE ar avea o creştere de 1.6, Grecia de -5.5, Italia de 0.5, Spania de 0.7 iar România de 1.7. Nici aici n-am sta chiar rău da' e forecast deci nu se pune. Pentru că n-aş fi putut evita la nesfârşit, ar fi trebuit să amintesc şi de alfabetizare. Ei, aici ar fi trebuit să scriu că ceva mai bine de 40% dintre români citesc greoi (a-di-că si-la-bi-sesc pre-cum pre-şco-la-rii). Mai mult, gradul de alfabetizare în România e de două ori mai redus decât media continentală, medie ajunsă deja la un nivel îngrijorător.
   Mi-am revenit brusc. Ptii, ce era să fac. Cine mă-sa ar mai fi citit? Aşa că, aproape instantaneu, am decis o abordare ceva mai lejeră. Ceva care să-mi aducă popularitate, notorietate, rating. Nu asta căutăm cu toţii? Să purcedem, dară.

   Voi alege câteva publicaţii româneşti de scandal de pe ale căror site-uri voi selecta ceea ce cred eu că e important pentru ţară.

1. LIBERTATEA este cel care imi vine in minte când zic presă tabloidă (e posibil să fie alţii mai buni ca aştia, nu ma luaţi în seamă). De aici aflăm că Carmen (pardon) Hara a făcut în urmă cu ceva timp o predicţie referitoare la căderea lui Băsescu iar deadline-ul a fost depăşit. Deşi acesta încă e activ şi mişcă, Carmen (scuze) susţine că a prezis mişcările de stradă încă de acum doi ani, deci nu a greşit. Iar în ceea ce priveşte căderea lui Băsescu, aceasta este doar o chestiune de timp. "Sistemul a căzut, mă mir că insistă să ţină steagul sus. Băsescu nu va rezista, în ciuda eforturilor lui". Boooon. Am avut politică la cel mai înalt nivel. Lumea e interesată, va citi şi mie îmi va creşte traficul pe blog. Aţi prins-o p'asta, da?

2. CANCAN contribuie cu două ştiri. Prima, Sorin Copilul de Aur a împlinit 21 de ani şi vrea să îşi cumpere maşină: "Am avut căruţă şi cal, maşină niciodată", zice acesta. (am bifat şi zona manelelor).
A doua ştire peste care simt că nu aş putea trece ne spune, chiar ne arată, că Ioana Popescu îşi face publicitate singură (e goală, bă!) pentru că n-a mai apărut în niciun scandal. Cine e Ioana Popescu? Bine că sunteţi voi deştepţi. Acum am adăugat şi nuditate.

3. CLICK. Moroşanu, aka Moartea din Carpaţi, nu are voie să facă sex 8 luni. Cum peştii mei să nu câştige luptele în ring? După 8 luni de abstinenţă şi Coelho l-ar bate măr pe Peter Aerts. (OK, avem K1 şi Coelho).


4. ATAC scoate la concurs următoarele posturi:
1. Redactor şi reporter pentru departamentul investigaţii - 4 posturi
2. Redactor şi reporter pentru departamentul politic - 3 posturi
3. Redactor şi reporter pentru departamentul monden - 3 posturi
4. Paparazzi - 3 posturi
5. Secretar general de redacţie - 1 post
6. Corectură - 2 posturi
7. Director difuzare - 1 post
8. Agent difuzare - 2 posturi
9. Şofer - 2 posturi
10. Web designer - 1 post
11. Director de markenting şi publicitate - 1 post
12. Agent publicitate - 3 posturi

(Acum am şi locuri de muncă. Trafic garantat, nene)

Aţi văzut, băi? Aşa se face rating. Şi ăsta titlu, da? Acestea fiind spuse, am să mă retrag să număr accesările. Sunt cu ochii pe voi.

Despre căt de importantă e atitudinea

Am mai scris de-a lungul vremii despre inventivitatea ţiganilor (a rromilor, pentru preţioşi) şi despre modul lor de a lua în băşcălie viaţa. Mereu m-am amuzat ascultându-le micile giumbuşlucuri lexicale ce alcatuiau un sales speech de succes: "Arde, frige, frige tare/ Porumbelul de la mare" şi "Hai la şoricel proaspăt!". Mai mult, insistau acolo unde simţeau că nu au punctat definitiv. Persuasiune, nene!

Azi vreau să scriu despre diferenţe de atitudine. În urmâ cu ani buni, aveam un job care începuse să scârţâie. Nu prea îmi mai plăcea ce făceam şi salariul era cam mic. Peste toate astea, urma să fac nişte operaţii despre care am mai scris (te salut Kasem). Într-o seară în care veneam de la job (ziua aia a fost un dezastru), aşteptam la Doamna Ghica să schimb troleul 66 cu autobuzul 282. Eram destul de cătrănit şi mai trebuia să plătesc întreţinerea zgripţuroaicei de la administraţia blocului. Zi compromisă total, clar! Aşteptam autobuzul de mai bine de 25 de minute şi deveneam din ce în ce mai negru la faţă şi iritat în acelaşi timp. Atunci s-a întâmplat!

Am văzut o Dacia 1310 împopoţonată (termenul tehnic este accesorizată) excesiv. Avea toate abţibildurile posibile, cănăfiori, beculeţe, proiectoare, cruciuliţe şi icoane, aţi prins ideea. Şoferul îi dădea talpă de ziceai că are ciudă pe ea. Fum şi zgomot, frăţioare. În ultimul moment, şoferul şi-a adus aminte ca trebuie sa ia ceva de la farmacie şi a călcat brusc frâna. Bolidul a scârţâit din pneuri şi s-a oprit exact in dreptul staţiei de autobuz. Probabil din cauza forţelor pe care nu le-am înţeles eu niciodată, masca Daciei a sărit. Cu tot cu inscripţii, cu proiectoare, cu numărul de înmatriculare şi ce-o mai fi fost pe acolo. Eu deja mă aşezasem virtual în locul şoferului şi îmi spuneam că e o zi şi mai mizerabilă. Din maşină a coborât întâi pasagerul din dreapta, o ţigăncuşa veselă. A venit în faţa maşinii să cuantifice paguba. După un scurt inventar a început să râdă în hohote şi ii tot făcea semn şoferului să coboare. Râdea cu o poftă molipsitoare. A coborât şi ţiganul. Ţigăncuşa se tot chinuia să lege două cuvinte şi nu putea din cauza râsului. Ţiganul, cu un zâmbet incert, îi spuse: "Zi, fă... de ce râzi?". Atunci, ţigăncuşa s-a dus lângă maşină, a arătat înspre botul Daciei de unde se vedea radiatorul şi a strigat: "Varta! Fără număăăăăr!". Vă jur că am început să râd în hohote şi eu. În câteva secunde, toţi cei aproape 20 de oameni din staţie râdeau. Ţiganul era şi el cu mâinile pe sus şi striga "Fără număr". O nebunie!

Am ajuns acasa, i-am platit doamnei de la administraţie întreţinerea şi am luat cina. Am declarat-o o zi de succes. În afară de poanta extrem de amuzantă am învâţat atunci despre atitudine mai mult decât din multe cărţi.