Răvășitor! Cine l-a ucis pe Kennedy!

   Pot să pariez că tu, exact tu, tu, cel care citești rândurile acestea crezi că cei din presă au o muncă ușoară, bine plătită și o viață plină de favoruri. Află acum că nu e nici pe departe așa. Cel puțin slujbașii din televiziuni (lor le voi dedica acest elogiu) sunt niște truditori. O armată de furnicuțe se dă de ceasul morții pentru a-ți aduce ție, telespectatorule, știri și reportaje care să te facă mai bun, mai înțelept chiar (dacă mi-e permisă formularea) mai superior, dacă nu cumva cel mai superior. La prima vedere și în vâltoarea vremurilor pe care le trăiești poți crede că material e căcălau din belșug. Criză, tăieri și majorări de salarii/pensii, remanieri, moțiuni de cenzură, demiteri sau alte variațiuni  de gen, toate sunt desuete. Nimeni nu mai reacționează la așa truisme. Recunoaște că setea de senzațional te devorează galopant și că doar dooj' de morți rezultați dintr-un accident rutier nu-ți mai fac inima să tresară. Și ce crezi? Furnicuțele se dau și mai tare de ceasul morții să facă rost de subiecte megainteresante. Și toate acestea însoțite de imagini, da? Urmărește materialul de mai jos de paregzamplî!

   Știi tu cât de greu le-a fost furnicuțelor să-l dibuiască pe bravul cameraman de ocazie care a refuzat să-și dea obștescul sfârșit (dacă nu termin mai repede materialul ăsta rămân fără clișee odioase) pe nefilmate? N-ai habar. Da' știi să cârcotești când e vorba de abonament că e prea scump, că nu-ți permiți, că în Botswana și Zimbabwe e mai ieftin, etc. Dacă vei continua așa vei avea parte la TV numai de știri d'alea siropoase cu tineri olimpici virgini, cu actori și scriitori care iau nu'ș ce premii stupide sau piese de teatru, Doamne fere'! Așa că bagă-ți mințile-n cap și apreciază ce ai.
   Mădălin Ionescu, Georgeta Ghinea, Mihai Untaru și Adrian Iovan... dragilor, nu vă lăsați. Avem cu toții nevoie de voi. Pentru că vă apreciez atât de mult vă dau un pont pe care dacă-l fructificați corect veți obține o audiență de invidiat. Știu cine l-a ucis pe John F. Kennedy! Zău că știu. Gary Oldman a făcut-o. Pentru detalii scrieți-mi în privat!

Ucigașul de PR sau cum se poate demonta o acțiune frumoasă

   Firește că ați auzit cu toții despre Darwin, fondatorul teoriei evoluționiste (azi e sărbătoare, e Înălțarea Domnului, sper să fiu iertat). El susținea cu tărie că toate speciile de viețuitoare au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit selecția naturală, mai pe larg puteți citi în Originea Speciilor, cea mai celebră lucrare a sa. Deși nu am expertiza necesară pentru a statuta ca veridică oricare dintre cele două teorii (creaționistă ori evoluționistă) trebuie să recunosc sportiv că există similitudini comportamentale evidente între animale și oameni. Voi reveni îndată.

   PR-ul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omenirii, deși ni se spune mereu că cele mai vechi meserii sunt cu totul altele. Ce e amuzant la PR, ca și în cazul marketing-ului, este că fiecare poate da o definiție activității în sine care să corespundă realității. Întrebați-vă cunoscuții, colegii, partenerul de viață dacă vreți să vă convingeți. Așa cum știm cu toții, prin PR încercăm să mediatizăm în condiții cât mai favorabile o activitate. Este exact ce fac eu cu acest proiect în care cred și cu care vă voi bate la cap multă vreme. Pe principiul acțiunii și reacțiunii, există o activitate ceva mai recentă care are menirea să anihileze toate întreprinderile PR-ului. Nu știu însă cum se numește. Am căutat prin toate sursele posibile, am întrebat specialiști, am citit manuale de specialitate și tot nu am găsit. Mi-am zis să verific și în lumea animalelor, poate dibuiesc acolo un tipar comportamental. Și am tras o fugă până în pădurea tutelară, vorba fabulei.

Am revenit, mulțumesc. Viața în pădure a devenit din ce în ce mai grea, hrana e tot mai puțină și inechitabil împărțită. Defrișările masive au făcut ca fiecare petic de pământ să fie extrem de prețios iar fiarele care dețineau poienițe sau luminișuri au ajuns putred de bogate peste noapte. Ce mai la deal-la vale, animalele se dezumanizau. În așa momente de restriște a apărut un căprior. Era frumoooos, ca rupt din Soare. Și avea în plan să salveze pădurea. Începuse deja să pună bazele unui grup format numai din căprioare, lebede, cerbi și armăsari sălbatici, vietăți frumoase cu caractere deosebite. Planul căpriorului era să salveze ce se mai putea salva din Pădure. Conceptual se apropia de Arca lui Noe (sper ca acum să-mi fie iertată blasfemia din paragraful introductiv). În linii mari acțiunea era pe un drum bun și câștigase câteva sute de adepți, ba chiar se organizase și o acțiune animalieră de ajutorare a unor ursuleți cu mici probleme. Dar nu avea cum să fie atât de simplu. Nu. Din străfundul pădurii tutelare ieși la lumină Mistrețul cu Ochi de Pește, cea mai infamă creatură din Pădure.
   Mistrețul cu Ochi de Pește a avut o copilărie nefericită. N-a primit de la părinți dragoste și căldură precum ceilalți pui și probabil de aici i se trage caracterul infam. Deși fizic era dizgrațios (avea o blană extrem de rară, talie de pitic foarte gras, ochi de pește mort) niciun animal nu l-a respins din acest motiv. Ca și cum aspectul nu era de ajuns, Mistrețul cu Ochi de Pește avea grohăitura grea, buruienoasă și râma cu greșeli. Ba mai mult, era atât de ranchiunos încât și-i înstrăinase și pe cei din propria specie. Căpriorul a încercat o perioadă să-l aducă pe cărarea cea dreaptă însă fără sorți de izbândă. Mistrețul cu Ochi de Pește era irecuperabil. În răutatea lui, a râmat cu greșelile-i notorii în toată munca celorlalți lăsând urme de bălegar pe toate pajiștile. Atunci, grupul de inimoși a luat decizia să-l ignore. O căprioară și un cerb s-au retras din poienița Mistrețului cu Ochi de Pește iar căpriorul primea zilnic mesaje de susținere de la celelalte viețuitoare din pădurea tutelară. În acel moment, grupul de inimoși a realizat că doar un mistreț nu este de ajuns pentru a ruina o cauză dreaptă. Și continuă să lupte pentru o pădure mai bună și în ziua de astăzi.

   Așadar ce-am constat eu în lumea celor care nu cuvântă? Că au aceleași tipare comportamentale deși iubitorii de animale afirmă mai mereu contrariul. Există o mână de animale care vrea să schimbe lucrurile în bine, există o mare parte care merge cu turma și mai există câțiva porci care grohăie prostii. Așadar, rămâne cum am stabilit. Îmi văd de treabă în continuare apelând la voi de câte ori am ocazia cu rugămintea de a face cunoscută acțiunea pe care am demarat-o deja și chiar de a dona un bănuț în oricare dintre conturi. Na, iar am scris serios!

Gata! Mă apuc de film!

   N-am mai scris de două luni și jumătate. Mi-am luat o pauză pentru a mă redescoperi. M-am cercetat, m-am analizat, m-am întors pe toate părțile și am concluzionat: îmi place de mine. Sunt un tip mișto, e normal să îmi plac. Apropo, dacă mă plac atât de mult aș putea fi gay? Whatever...
Spuneam că m-am analizat. Am simțit că sunt într-un moment de răscruce al existenței mele de tip mișto și că trebuie să iau o decizie de care poate depinde în totalitate viitorul meu și nu numai. Și am început să mă gândesc la asta. Ce peștii mei de decizie aș putea lua? Și așa o țin de 75 de zile de-mi plesnește capul psihic. Ieri, după un pumn de calmante am zis că trebuie să fac ceva important, care să conteze cu adevărat. Și am vizionat un film. Wow! Pardon, Vow. The Vow, pentru prețioși. În câteva cuvinte (jur că-s suficiente) este vorba despre un tip și o tipă, haioși amândoi, care se căsătoresc la scurt timp după ce se cunosc. Imediat după asta, el o sărută în mașină, o basculantă intră în ei, ea sare prin parbriz și apare în cadrul următor la spital. Supraviețuiește, nu-i bai însă rămâne cu o problemă. Nu-și mai aduce aminte ultima perioadă din viața ei. Superoriginal! În următoarele 80 de minute el se dă peste cap să o ajute sa-și recapete memoria. Vă las să descoperiți singuri că ea nu-și va mai reveni vreodată. Și am avut o revelație!

   De mic mi-au plăcut filmele. Atât de mult încât pe unele le vizionam de câte patru-cinci ori. În vacanța de vară eram client fidel al cinematografelor. Mergeam la matineu și plăteam 2 lei pentru un bilet în primele două rânduri dar stăteam unde voiam. Eram maxim nouă cinefili la ora aia. Mai toți prietenii mei visau să ajungă actori. Eu voiam mai mult. Voiam să fiu șefu' filmului. Pe atunci nu știam că există scenariști, regizori, scenografi sau alte categorii. Da' îmi doream să fiu ăla care decide ce trebuie să facă actorii. O să vă povestesc într-o zi cum voiam eu să o pun pe Renate Blume să se pupe cu Colea Răutu, cum îl caftea Puiu Călinescu pe Roger Moore de-i săreau ultimului fulgii sau să-l distribui pe Charles Bronson în rol de arnăut și să-l pun să danseze Călușul și Perinița pe întreaga durată a unui film în două părți.

   După ce am văzut The Vow mi-a revenit dorința de mă face șef de film. Și am început să scriu primul meu scenariu cu care voi rupe gura târgului. Va fi ceva nemaiîntâlnit până azi. În primul rând nici bunul Dumnezeu nu va ști în care gen să-l încadreze. Va fi un film de acțiune, dramă, comedie, de familie, pentru tineri, cu ceva animație, horror, thriller și dacă voi fi în toane bune chiar și puțin erotic. Va fi vorba despre un copil extrem de plăpând da' deștept care după ce termină liceul se înrolează în armată. După șapte ani se lasă la vatră având calificarea de ucigaș guvernamental și fizicul unui campion mondial de culturism. Ajunge în orășelul natal, se mută în casa părinților și le repară ăstora garajul, acoperișul și prispa. Seara iese cu foștii prieteni din copilărie la bar unde o revede pe fata pe care a iubit-o în copilărie. Fata lucrează la bar ca angajată a unui bogătaș local, tot fost coleg de școala. Se plac și stabilesc să iasă într-o seară. Bogătașul nu vede cu ochi buni revenirea ucigașului și încearcă să-i facă ăstuia viața amară. Îi pune pe urme poliția locală, niște bătăuși alcoolici și ceva câini maidanezi în călduri. Ucigașul se prinde cum stă treaba și le dă cu flit la toți. Îi caftește în repetate rânduri și o ia pe frumușică de soție. La scurt timp, exact cât să apară întrebarea legitimă "cine e autorul?", frumușica naște. Ucigașul împarte pumni și picioare o perioadă, cam până împlinește copilul 5 ani, seară în care niște mercenari plătiți de bogătaș o ucid pe frumușică dimpreună cu ăl mic. Ucigașul pică în patima alcoolului o perioadă după care începe să se răzbune. Îi dibuiește pe criminali și îi ucide în diferite maniere, care mai de care mai originală. După ce îi termină pe toți îl terorizează o perioadă pe bogătaș apoi îl convinge să se sinucidă dându-i să înfulece o omletă din 349 de ouă de rață. Orașul e liber acum! După ce e ales primar, eroul nostru o cunoaște pe cea mai frumoasă fată din oraș, o fată ce lucrează ca bucătăreasă la azilul de bătrâni. O va lua de nevastă? Va mai avea copii?  Are fata un frate mafiot? Vor avea americanii o președintă? Toate răspunsurile vor fi atent plasate în următoarele mele filme. Scuze, sună telefonul.
-Cine e? Warner Bros. Studio? Barry, my man! How are you doing there?...