De trei zile îmi încrucișez sinapsele pe motiv că nu știu cum să concep materialul ăsta. Bășcălia e stilul care îmi conferă lejeritatea pe care o simte peștele în apă însă am senzația că aș comite un ușor sacrilegiu dacă aș scrie așa. Ce să fac? Cam ce am făcut și în al doilea material de pe blog. Pa-ra-ram-pa-ram-pam-pam, pocnesc de două ori din degetele
mâinii drepte, îmi trec degetele mâinii stângi prin păr și gata! Îmi dau seama că nu mai am angoase. Acum pot continua liniștit.
Săptămâna trecută am fost la Onești cu treabă. Mi-am promis în urmă cu ceva timp că de fiecare dată când voi fi în zonă pentru mai mult de 3 zile voi comite o nouă acțiune de voluntariat. De Paște a fost Centrul Alexandra, în august au fost sesiunile de training de la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, acum trebuia altceva. Știam că în Onești există un loc plin de personalitate unde poți savura o cafea, apă, carte sau bere în fiecare zi. Îi auzisem pe câțiva dintre prietenii mei făcând lobby acestui loc. Inițial, într-o confuzie cruntă, am asociat locul despre care îți povestesc acum cu o locantă odioasă nepricepând defel apetența prietenilor mei (în care am încredere deplină) pentru așa ceva. Am fost cât se poate de eronat. Locul despre care scriu acum este unic în Onești. Îți vine să calci zilnic, de două ori pe zi, de zece ori pe zi sau chiar să te muți cu totul aici. Ei bine, aici am decis că este cazul să desfășurăm acțiunea de voluntariat. Împreună cu Smărăndița de la Smile 21+, Dana și Cristina am susținut câteva ateliere care au avut priză la public mai mult decât mă așteptam, marcând astfel cea de-a doua ediție ZEN (Zilele Educației Nonformale). Sigur, la prima vedere pare o știre de săptămânal local dar te asigur că e mult mai mult și poate am să revin în scurt timp asupra acestui tip de activitate.
Scriam despre locul care m-a găzduit. N-are aseamăn în zonă, parol. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, acest loc a reușit să definească un grup de oameni cum rar găsești. Atât de tare m-a marcat această experiență încât scriu acum ca un slujbaș bătrânel la un bilunar de cultură. Ca să mă asigur că nu sunt singur pe acest palier i-am întrebat pe bunii mei prieteni Corina și Radu dacă simt la fel. Abia după ce mi-au confirmat am luat decizia să le ”frec ridichea” oneștenilor care spun mereu că în orașul lor nu se întâmplă nimic. Dar despre asta într-un număr viitor.
Locul cu pricina se numește Cafeneaua Literară și este condus de Cristina și Marian pe care volens nolens i-am declarat prietenii mei. Dacă ai trecut prin Onești și nu ai pășit în Cafeneaua Literară se numește că ai ratat o șansă iar dacă ești oneștean și n-ai făcut asta nu ai scuză.
