Nu știu ce m-a apucat iarăși de scriu serios. De fapt, cred că știu. Totul este legat de un curs pe care l-am predat în ultimele 11 săptămâni, voi reveni la cestiune cu o scriere separată.
Reformulez, dară. Știu ce m-a apucat iarăși. Am citit în această dimineață câteva articole scrise de nume cunoscute din presa românească. Nu îmbrățișez ideile acestor vectori de imagine, să fie clar. Dimpotrivă, chiar. Ei bine, onorabilii și distinșii conțopiști au scris de-a lungul anilor despre ”diferențele substanțiale de venituri” dintre categoriile sociale. Dacă aveți curiozități similare cu cea care a pus stăpânire pe mine, veți vedea că astfel de teorii sunt bine ancorate istoric, singurele diferențe sunt date de simpatiile/interesele personale.
Ca să fiu și mai exact, este vorba de ceea ce se numește generic ”antagonizarea categoriilor sociale”. Mai pe românește, învrăjbirea unora împotriva altora. Prin anii 2000 se bătea monedă pe faptul că fiecare salariat ținea în spate 3 pensionari. Atât de bine a fost argumentată ideea încât aproape că-ți venea să mârâi la fiecare septuagenar cu care te întâlneai pe stradă, la metrou, în RATB ori la teatru.
Câțiva ani mai târziu, cam pe când România bătea timid la porțile UE, au apărut noi inamici ai poporului: angajații agențiilor. Niște lipitori care sug sângele poporului. ”Să li se taie capul!”, auzeam des. Apoi a venit și rândul formulărilor elevate, pensii și salarii nesimțite. ”A fost de-ajuns o privire”, vorba poetului, și lumea a luat foc.
Cum ar fi să aruncăm o privire mai în amănunt? Un salariat la 3 pensionari? Să zicem că e așa. Ce vină au pensionarii? Ei au cotizat toată viața. Salariații agențiilor? Veniturile acestor ”lipitori” sunt publice. În 3 minute putem avea o imagine corectă. Da' de ce să facem asta? A zis la televizor că ăștia sunt dușmanii, să-i decimăm! Pensiile nesimțite? Ai impresia că-i un laitmotiv. Pensionarii, motivul care se repetă. Scoți din pălărie 10 persoane cu pensii indecente și gata scandalu'. Cât de simplu e? Foarte simplu.
Mai am una și cu asta chiar închei. Ni se spune foarte des că noi, cei din privat, îi susținem financiar din impozite și taxe pe bugetari. Ce ne mai place să ni se gâdile urechile în mod plăcut, vorba distinsului iar mai apoi eminentului pedagog absolut, Marius Chicoș Rostogan, cum nu putem noi reuși în viață din cauza bugetarilor. Ia să facem noi un exercițiu de imaginație, zic. Să ne imaginăm un salariu de 400 de Euro. Adică 1773,88 de lei la ora scrierii acestui material care-i va înfuria pe unii. Cash, peșin, numerar, în mână sau net, e doar semantică. Nu discutăm dacă e mare sau mic. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia în privat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Așa credeam și eu. Reiau întrebarea. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia la stat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Cum? Toți? Incredibil!
În această lumină, cine pe cine ține în cârcă? Că oamenii politici au interesul de a învrăjbi categoriile sociale unele împotriva altora, nu mai e niciun secret. Dar că oameni din presă preiau această temă și o dau mai departe nemestecată, e grav. De ce grav? Pentru că lupta e inegală.
Mă rog, nu-s naiv, nu cred că oamenii vor vedea clar nuanțele. În definitiv, care-ar mai fi rolul oamenilor din presă?
Ce cred eu însă, este că în perioada imediat următoare obediența va căpăta noi valențe. Număr zilele până când voi citi cum câțiva conțopiști, persoane importante, nu spui cine, vor începe ziua cu câte un Guten Tag, Herr Präsident.. Wie geht es Ihnen heute? În definitiv, e bine să știi limbi străine...
