luni, 30 noiembrie 2015

Ciolanul și sarmaua

Cred că voi înfuria ceva lume cu postarea asta. Nu că m-ar afecta din cale-afară, eu nu trăiesc așa. :)
Cu oareșce legătură, pe 1 martie am postat treaba asta. De regulă așa se întâmplă. Când este o zi importantă, arhicunoscută, se trezește așa un sentiment în vulg, de nu-ți mai vine să scoți capu-n lume. Așa se întâmplă de 15 ianuarie, bunăoară. O țară de eminescieni ține morțiș să arate că știe că Eminescu s-a născut pe această dată. Cumva, ar exista o explicație. Să spui de Eminescu frumos de ziua lui e safe, nu ai cum să dai greș. Cine mama zmeilor s-ar putea împotrivi curentului? Dă bine să fii acolo, cu toată lumea. Nu-ți asumi ceva. Și ar mai fi câteva astfel de zile pe an.
Una dintre ele stă să apară în viața noastră. E cea care începe noaptea aceasta, la 00.00. E 1 Decembrie! Eh? Nu e cool să fii nițel patriot, măcar o dată pe an? Exact frecvența asta mi-a dat brânci să iau atitudine. Și asta fac acum.
Vrei să fii patriot de 1 Decembrie? E o țară liberă, fă-o. Eu refuz să mai fac asta. De câțiva ani simt că mă irită ceva pe 1 Decembrie. Parada falsă, slujul politicienilor în mulțimile adunate la o câmpenească gratuită, patriotismul fariseilor din televiziuni, nu știu exact dacă una în mod special sau toate laolaltă. Dar mă irită. În structura mea, patriotism însemnă mai mult decât o sarma înfulecată pe ritm de hai să dăm mână cu mână, decât un ”live” scofâlcit cu Antonia, decât o zi liberă de la serviciu sau decât o noapte în club. Patriotism înseamnă cu totul altceva. Din această cauză refuz să iau parte la  butaforia de mâine. Mare brânză, ai putea spune (și ai avea dreptate). Nu e vreo chestie de importanță majoră și nu afectează nici interesul național (pam-pam!). Da, refuz să particip la un simulacru de zi națională. Nu-mi voi pune tricolor în portieră, nu-mi voi schimba poza de profil pe rețelele sociale, nimic de acest gen. Voi avea o zi liberă! O zi în care refuz să mai fiu patriot. Nu cred că se va simți prea tare lipsa mea. În schimb, voi fi patriot 364 de zile (365 din 4 în 4 ani) pe an. Și crede-mă, asta chiar se va simți pe termen lung. Eu chiar mă bucur de faptul că sunt român, îmi place să fiu român, iubesc să fiu român. Și nu mă feresc să arăt asta, să dau mai departe aceste sentimente. Mă feresc în schimb de ciolanu' și sarmalele naționale. Probabil și din cauză că postesc.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Dreptul de a fi prost

Aud foarte des despre drepturi. Toată lumea are drepturi. Am constatat că drepturile acestea sunt cu atât mai abitir clamate cu cât gradul de civilizație este mai scăzut. Bunăoară, Estul Europei flutură steagul cu drepturi în timp ce Vestul se concentrează în primul rând pe obligații. Nu, nu este încă un material despre cât de prost este românul la el în țară, sunt destui diasporeni care fac asta zilnic. Îți recomand să ții opozantul stâng pe Alt și să pălești de două ori vârtos cu dejtu' mic și drept pe F4 dacă asta îți dorești să citești. Faci și economie de timp și nici n-o pomenești pe maică-mea la final când vezi că n-ai primit ce-ai vrut. La cestiune, dară!
Am convenit deja că toată lumea are drepturi, da? Booon! Unul dintre drepturi este cel de a fi prost. Are omul drepturl de a fi prost? Are, e o țară liberă doar. Poate cineva să-i interzică omului să fie prost? Nu, nu poate.
De două zile plouă destul de urât în București la primele ore ale dimineții. Vrei să vezi cum arată un prost? E lesne, ieși în trafic. Prostul nu cunoaște semnificația culorilor la semafor, prostul nu cunoaște semnele de circulație, prostul nu cunoaște regulile, prostul are dreptul de a trece primul. Prostul nu are dubii, prostul are doar certitudini. Prostul nu are gen! Eu m-am îngrozit în aceste două dimineți. Oamenii cu care interacționez eu de obicei sunt la polul opus, sunt oameni care nu intră în intersecție dacă nu pot trece, sunt oameni care te invită să ieși de pe o străduță laturalnică, sunt oameni care pentru nimic în lume nu forțează galbenul la semafor, sunt oameni care își respectă semenii. Cu genul acesta de oameni sunt eu obișnuit. În ultimele două zile am locuit într-o altă țară.
După tragedia din Colectiv a urmat un val de nemulțumire fără precedent în istoria contemporană. ISU, Poliție, ITM, Guvern, Parlament, Președinție și toate celelalte entități până la Consulatul Terestru au avut câte o parte din vină. Noi nu! Cine este de vină pentru că prostul blochează intersecția? Guvernu', bă! Cine e de vină pentru că un copil a murit lovit de o mașină în Voluntari? Cum cine? Poliția și Parlamentu', că ambele încep cu P (pardon de expresie). Ai prins ideea, nu mai continui. La cestiune, dară!
Dragule, indiferent cine ești, da, ai dreptul să fii prost. Constituția nu prevede asta în mod explicit dar nici nu-ți interzice. Deci, da, ai dreptul să fii prost. Și ce e mai dezolant e că ai dreptul să te asociezi. Cu cei asemeni ție, cum altfel?  Ei bine, asta mă sperie. Dreptul ăsta al tău îmi dă fiori. Cu alte cuvinte, poți alege să nu mergi la școală, să nu citești nimic ce nu are poze cu femei goale/bărbați goi (am stabilit că prostul nu are gen, da?), să asculți doar piese care conțin rima de înaltă trăire spirituală ”bani/dujmani”, poți bălăcări pe oricine nu-ți place, poți tăvăli public pe oricine ascunzându-te în spatele noțiunii de pamflet și poți face multe altele. Nu în ultimul rând, poți merge la vot. Dragule, datorită acestui din urmă drept, suferim și noi, ceilalți. Aici aș avea ceva de obiectat. Dacă vrei să fii prost, treaba ta. Da' fă-o-n solitudine, nene! Plus că, ce să vezi? Am și eu drepturi. Am dreptul de a face propuneri? Am. Privește-mă!
Propunerile mele pentru a eradica (izola dacă nu merge eradicată) prostia
1. Nu ai dreptul să faci sex dacă nu faci dovada că ai citit minim 100 de cărți din domenii diferite.
2. Nu votezi dacă nu știi care e șpilu' cu Parlamentu', Guvernu' și Președinția. Nici dacă n-ai prins-o p'aia cu Primăria și Consiliu' Local.
3. Dacă ai blocat intersecția sau ai trecut pe galben/roșu nu mai ai dreptul să conduci. Niciodată!
4. Dacă nu faci acordul între subiect și predicat, te întorci la școală. Și începi cu clasa întâi. Ori de câte ori este nevoie! Și dacă te întrebi cu câți ”i” se scrie ”fii deștept”. Dacă nici măcar nu te întrebi, începe cu grădinița. Sau cu maternitatea, poate a doua oară e cu noroc.
5. Dacă dai șpagă, ți se va tatua pe frunte: ”Sunt prost și dau șpagă”.
6. Dacă primești șpagă, pe lângă tatuajul ”Sunt prost și primesc șpagă”, vei fi sodomizat de trei ori pe zi. Dacă ești gay, nu vei avea parte de așa ceva în veci.
7. Nu ai dreptul să ceri ceva din partea statului ori comunității până nu oferi ceva. Cum ce? Fă voluntariat!
8. Nu ai dreptul să asculți muzică până ce nu înțelegi că rock-ul nu înseamnă satanism (în primul rând) și până nu ai înțeles ce înseamnă blues, jazz, fusion, operă, operetă, simfonică etc.
9. Abonamentul TV va costa minim 100 de Euro/lună (cred că i-am căpiat pe cei care au fost la cursurile mele cu ideea asta).
10. Dacă tot suntem în zona păstorită de CNA, nu ai dreptul să asculți radio decât la posturi cel puțin egale calitativ cu Radio Guerrilla. Ăla bunu', de-l știam eu.



Dacă voi considera oportun, voi mai adăuga și altele. Vrei să fii prost? E o alegere, ăsta va fi singurul tău drept, de a fi prost. Vrei, în schimb, să guști din desertul fin al cunoașterii? Pune umărul, trudește, transpiră și, nu în ultimul rând, use your brain cum ar spune francezu'!






PS: Am descris aici, aici și aici o întreprindere de-a mea. Încă n-am renunțat la idee. :)


luni, 16 noiembrie 2015

Vrei să ai succes în business?

Ție nu ți se întâmplă uneori să faci o analiză a propriei afaceri/vieți/activități? Aha! Deci știi cum e. Zilele astea am făcut și eu o astfel de analiză. Dar să o iau cu începutul.
   Toată viața mea am fost un optimist incurabil. Nici de aici înainte nu am de gând să fiu altfel, chiar dacă aș rămâne ultimul optimist din România. Îmi aduc aminte că am refuzat să plec din țară de nenumărate ori pe motiv că cineva trebuie să facă ceva și aici și că într-un final, binili învinge (apropo, vreau și eu Radio Guerrilla înapoi în FM). Cu toate astea, uneori mă mai încerca, așa, un gând de tip ”cum papucii mă-sii” face X de reușește? Ce fac eu greșit? Ei, de aici vreau să plec. de la această idee. ce fac eu greșit?
Când am pornit Caravana Excellency, m-am gândit la o platformă educațională care să normalizeze întrucâtva societatea, individul și de ce nu, întregul concept. Tot proiectul este clădit pe seriozitate, onoare, cuvânt, filantropie, optimism, frumos. Ei, ce să vezi? În urma analizei de care aminteam la început, am realizat că sunt pe un drum greșit. Prea multă lume declară cu emfază că dorește aceleași lucruri, atât de des încât totul este demonetizat. Mi-am zis din nou ”cum papucii mă-sii să fac”? Și am găsit!
Cum ar fi dacă aș declara că scopul Caravanei Excellency este totalmente original? Da, original! Noi nu-ți vom oferi soluții care să te facă să dormi liniștit. Nuuuuu! Noi vom căuta pentru tine în piață servicii care te vor enerva, te vor scoate din sărite sau te vor aduce în pragul nebuniei. Doar așa vom avea oameni căliți. Oricine se poate descurca ușor cu servicii serioase, de calitate. Însă doar cei mai buni se pot descurca onorabil cu serviciile slabe.
Acum mai bine de trei săptămâni descriam aici experiența mea cu cei de la Urgent Cargus, ia de citește. Gata? Să mergem mai departe. Iată o nouă experiență, una proaspătă. Atât de proaspătă încât nici măcar nu s-a încheiat.
În urmă cu jumătate de an am fost sunat de un reprezentant de vânzări Telekom România. Un tip super fain. Mi-a făcut o ofertă foarte bună pe care nu am acceptat-o imediat deoarece eram sub contract cu Vodafone România. I-am spus reprezentantului să revină cu un telefon în toamnă și, dacă Vodafone nu-mi face o contraofertă, semnăm. Din păcate pentru el, băiatul nu a mai revenit. Moment în care am hotărât să-mi iau soarta în propriile mâini, cum s-ar zice, și să contactez direct serviciul vânzări din Telekom România. Aici am dat de VS, o minune de băiat! A fost cam așa.
I-am spus distinsului domn că vreau să semnez cu Telekom, i-am spus și ce ofertă mi s-a făcut anterior. Am stabilit tipul abonamentului, am negociat discount-ul, am bătut palma și pe terminal, trebuia doar să semnăm contractul. Am reușit să facem asta și n-a durat decât 2 săptămâni. E drept, fusese strecurată o modificare la durata contractului (36 de luni în loc de 24) fără să mi se spună treaba asta. Am crezut că aici s-a încheiat procedura și în continuare fiecare își va vedea de treabă. Neah! A urmat Anexa, care e altă mâncare de pește. A mai fost nevoie de câteva zile pentru asta. Apoi s-a făcut portarea. Stop! Lipsește ceva de aici! Exaaaaaact! SIM-ul și terminalul! Cu alte cuvinte, cei de la Telekom au dat dovadă de o precizie de ceas elvețian când au făcut portarea iar după ce am ajuns la ei în imcintă, ”du-te, bă, la scara ta”.
Primele 4 zile au fost mai grele. Numărul de telefon apărea în câteva reclame, clienții mă sunau și sucombau în mesageria vocală. Apoi mi s-a spus ”Ce? De ce vă trebuie telefonul și SIM-ul? Mergeți la orice dealer Telekom și cereți un SIM. Se rezolvă pe loc!”. Exact pe tonul ăsta. Zis și făcut. Am obținut SIM-ul, am fost cu telefonul la decodat și am obținut (Har Domnului) acces în rețea. Nene, Telekom este pentru premianți, nu intri oricum. Nu contează ce contract ai, cât plătești, nu. Trebuie să lupți pentru a avea acces.
De 3 zile am acces la rețeaua Telekom. Ce să zic? Sunt fericit! Nu știu cum stai tu dar eu pot suna, pot fi sunat, trimit și primesc SMS-uri și am acces la Internet de aproape oriunde. Minune!
Sigur, nu am primit încă terminalul, nu le poți avea pe toate. Cel cu care am semnat contractul nu-mi răspunde la apeluri sau la e-mail-uri, în call center mai dau de câte o domniță care mă ceartă că am sunat. Living on the edge, frățioare!
Am fost contactat de cei de la Telekom România pe pagina de Facebook. Mi-au cerut să le descriu situația. Le-am descris-o în câteva cuvinte și le-am spus că le trimit link-ul cu postarea aceasta. Răspunsul lor a fost: ”Bună ziua, Situația semnalată a fost transmisă în atenția colegilor, urmând să revenim cu răspuns în cel mai scurt timp. Numai bine!”. Nu e reconfortant să vezi că cineva se implică? Apoi am fost sunat de cineva de la Departamentul Reclamații: ”Bună ziua. V-am sunat să vă asigurăm că ne ocupăm de problema Dvs. Situația semnalată a fost transmisă în atenția colegilor, urmând să revenim cu răspuns în cel mai scurt timp”. Asta înseamnă să fii profesionist. Implicare, nene! A, mi s-a mai spus că miercuri sau joi (după doar 4 săptămâni de discuții) voi primi și terminalul. Asta m-a dus cu gândul la gluma aia de autobază care spunea că nu știu ce nebuni au primit un bazin cu trambulină și dacă vor fi cuminți, vor primi și apă.
Ca să concluzionez (pfiu, cât am scris! dacă ai ajuns aici cu cititul, mă înclin!), am identificat (ficat, ficat) două companii care te vor căli. Dacă le supraviețuiești, vei reuși în business oriunde în lume. Este vorba de Urgent Cargus și Telekom România. Cu siguranță voi mai descoperi companii care pot întări și un pușcaș marin. Ce voi face cu aceste informații? Le voi structura corespunzător și le voi împărtăși tuturor companiilor pe care le consiliem în întreaga țară. Tot ce este mai bun pentru clienții noștri, cum ar veni.
De dragul jocului, voi reveni cu update-uri în perioada imediat următoare. Acum sunt mai liniștit. Pot suna, pot fi sunat. Va veni și terminalul, sunt sigur. Anul ăsta, la anul, peste doi ani, până la finalul contractului tot va veni. Va veni, da? Hei... Va veni? Alo...

Later edit 1: De ieri începând, după postare, am tot fost contactat de către reprezentanți ai Telekom Romania.
Noroc chior, altfel nu-mi explic.

duminică, 1 noiembrie 2015

Oneștiul, orașul fantomă?

Cum se scrie istoria? M-am întrebat asta de mic, îndată ce am auzit de Herodot. Eram curios să aflu cum un istoric al zilelor noastre poate scrie despre perioade istorice pierdute în negura timpului, ca să spun din cărți. Am aflat. Răspunsul nu a fost pe placul meu dar am aflat. Fiecare istoric se folosște de studiile predecesorilor și de mărturiile contemporanilor, fapt care nu este conceptual greșit. Problema pe care o văd eu este mai degrabă una de credibilitate a surselor decât de profesionalim. Mai pe românește? Ești la mâna oricui lasă întâia mărturie despre tine.
În secolul XIX, media de înălțime a bărbaților din Franța era de 1.64 m. Napoleon măsura 1.67 m, avea câțiva centimetri peste media acelor timpuri. În pofida acestui fapt, la două secole de la moartea lui, încă se spune despre Napoleon că a fost pitic. Mai mult, psihologii au botezat un sindrom, un complex cu numele celebrului lider militar al Franței. Pe ce se bazează toată treaba asta? Pe lucrările unui pictor care l-a ilustrat așa din răzbunare pentru că a pierdut dragostea unei femei în fața celebrului împărat. Este ca și cum eu aș spune acum despre o personalitate politică a zilelor noastre că este gay, zvonul acesta s-ar duce cu viteza gândului iar peste timp treaba asta ar putea deveni istorie. Atât de simplu.
  Eu m-am născut la Onești. Am trăit acolo mai bine de 20 de ani. Iubesc orașul acela, iubesc locurile speciale, amintirile pe care le-am adunat, oamenii din acel oraș, obiceiurile zonei și multe altele. De câte ori am ocazia, merg acasă. Deși locuim în București, atât eu cât și soția mea folosim mai des acasă când este vorba de Onești.
Există o emisiune TV care se numește România, te iubesc. De două ediții, membrii echipei TV se străduiesc să zugrăvească Oneștiul drept Orașul fantomă. Dacă n-ai trecut în viața ta prin Onești, faci cu greu acordul între subiect și predicat, îți trăiești viața mufat la propriul televizor ai putea crede ce spun oamenii ăia. Există un parfum de credibilitate în tot acest demers jurnalistic. Platforma petrochimică Borzești (GIP pour les connaisseurs) este la pământ, ăsta e un fapt. Ciudat mi se pare că o parte dintre oamenii care povestesc lacrimogen despre vremurile trecute poartă o parte din vină.
Este cunoscut faptul că televiziunea caută senzaționalul în gunoi, peste tot în lume. Așa face și ProTV-ul cu această emisiune. Deși nu mă uit la televizor de ani buni, acum am urmărit emisiunea. Eram curios. Ce am văzut eu? Niște oameni cu camere și microfoane au luat câteva interviuri unor alți oameni. De câte ori se discuta despre lucruri cu încărcătură dramatică erau folosite tot felul de cadre sinistre: un gang întunecat, un zid semi-prăbușit cu ceva grafitti de tip ”JOs gUVerNu”. Mulți dintre oamenii care au răspuns întrebărilor ticluite tendențios sunt pensionari care au prins vremurile glorioase. ProTV-ul și-a atins scopul, a avut rating. Ce contează că a fost o mizerie? Săptămâna viitoare vor discuta despre adolescentele care devin mame mult prea devreme. Oneștenii nu vor mai conta, au rămas cu mizeria în suflet. Va fi despre educația sexuală atunci.
Ce vreau să spun? Cauți gunoi, găsești gunoi. Cauți diamnte, găsești diamante. Oneștiul, oarșul ăsta fantomă, are activități pe care orașele mari din țară nici măcar nu le mai visează. I-am cunoscut mai bine pe cei de la Onestin, cel mai activ ONG din Onești. Frate, ei scriu istorie! Acum o săptămâna au împlinit 10 ani de activitate. În tot acest timp au scris zeci de proiecte pentru oneșteni, au avut activități care vor conta pe termen lung în evoluția întregii țări. Ai citit despre asta în presa centrală? Dianele, fetele care conduc asociația (Diana Ciobanu și Diana Ghiuș) fac sandvișuri pentru cei defavorizați. Și asta printre activități, cursuri și creșterea propriilor copii. Ai văzut asta la știri? Asociația de Tineret Onestin este condusă spiritual de părintele Florin Smarandi. Cu toate acestea, omul nu dorește să se afirme. Preferă să promoveze tineri cu potențial. Ai auzit despre asta la vreo emisiune informativă?
Am fost în Onești toată săptămâna trecută, împreună cu un coleg de breaslă. Am susținut niște cursuri
de specializare și perfecționare în cadrul Caravanei Excellency. Exact în orașul fantomă. 14 oameni din Onești și unul din Bacău au ales să petreacă o săptămână în sala de curs. Au participat activ în fiecare zi, au pus întrebări, au cerut sfaturi. De ce? Pentru a întreprinde ceva în orașul fantomă, în orașul în care nu se întâmplă nimic. Au pomenit despre asta la România, te iubesc? Nici nu vor pomeni vreodată. Cine să fie interesat de lucruri bune? Noi vrem mizerii, sânge, sărăcie.
Poți fi fericit sau nefericit. Depinde în mare măsură de ce-ți dorești. Dacă ar fi să descriu pe scurt fericirea aș spune că fericirea este o alegere.
Atât.