"Din punct de vedere
aerodinamic, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare." Mary Kay Ash
Este prima dată când încep un material cu un citat. Am o teorie conform căreia, dacă vrei să faci rating pe Facebook, postezi citate. Și pisici! Efectul e garantat. Sigur, e musai ca citatele să fie profunde, de genul ”să fie bine ca să nu fie rău”, ”ai, n-ai mingea, tragi la poartă” sau ”acest kitsch este de un prost gust îndoielnic”. Mă rog...
Să revin la citatul de început. Îl folosesc foarte des în sala de curs. Volens nolens, ajungem de fiecare dată la un subiect fierbinte: ce își doresc părinții pentru copiii lor. Și la această secțiune, constatăm că în unele cazuri, părinții (ori profesorii, uneori) le spun copiilor că nu vor putea face asta niciodată, indiferent că este vorba de dans, muzică, pictură, sport etc. Aici Moromete i-ar fi întrebat ”Pe ce te bazezi?”. Cum să știi dacă vor putea sau nu face asta, indiferent despre ce este vorba, dacă nici măcar nu au încercat? Și cum să le tai elanul atât de abrupt? Chiar am ajuns să cred că cei care au reușit în artă, sport sau alt domeniu, au făcut-o în principal datorită faptului că ei nu au știut niciodată că nu pot reuși, lor nu le-a spus nimeni că vor eșua. Și au încercat. O dată, de două ori, de o sută de ori, ori de câte ori a fost nevoie până au reușit. Rezumând, care este rețeta succesului? Să nu ți se spună în fiecare zi că nu ești în stare să reușești, să-ți dorești să reușești și să încerci până îți iese. Pare simplu, nu-i așa?
Astăzi este Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități... Și tu te gândești la ce m-am gândit eu când am început să scriu materialul acesta? Crezi că o persoană cu dizabilități ar mai putea face un lucru care nouă, celorlalți, ni se pare floare la ureche dacă cineva i-ar fi spus zilnic ”tu nu poți face asta”? Crezi că ar mai putea exista Paralympic Games?
Dar dacă... dacă totuși i s-a spus? Dacă oamenii îi spun unei persoane cu dizabilități că nu poate reuși lucruri? Realizezi că acea persoană va trebui să muncească infinit mai mult pentru a reuși? Chiar, te-ai gândit vreodată cât de complicat este pentru cei cu nevoi speciale să trăiască printre, alături de noi? Cât de meschini suntem uneori?
În sprijinul aceste din urmă afirmații, vin cu completări. Știi care este cuvântul pe care noi, oamenii l-am inventat pentru a ne ascunde sub preș eșecurile, nereușitele? Instituționalizat. Nu sună bine? E așaaaaaaa, ca la manual. Altfel spus, nu a ieșit copilul cum ne-am așteptat noi? N-a primit notă de trecere la maternitate? Îl aruncăm într-un centru. Pardon, îl instituționalizăm. Mai încercăm o dată, acum trebuie să iasă.
Prima acțiune de voluntariat pe care am organizat-o, s-a desfășurat la un centru pentru copii cu dizabilități. Am întrebat cu ce putem ajuta și astfel am aflat că era nevoie de un gazon. ”Un... gazon?”, am întrebat. ”Da”, mi s-a răspuns. Inițial m-am blocat. Mintea mea nu putea procesa cum anume s-au putut găsi fonduri pentru ditamai cladirea, pentru ditamai gardul dar nu s-a putut sădi un gazon, în condițiile în care discutam despre un centru pentru copii cu dizabilități. Copii pentru care până și mersul este sport extrem. În toate locurile în care am organizat ulterior acțiuni de voluntariat am descoperit aceeași meschinărie. Instituționalizat...
Astăzi este Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Nu știu cât de greu le este acestor persoane, pot doar bănui. Dar pot alege să mă implic în a-i ajuta. Și o fac. Dacă și tu alegi asta, ne va fi mai bine tuturor.
