N-am visat așa ceva în viața mea

   Noaptea trecută a plouat în Popești-Leordeni. Cu tunete și fulgere ca la 10 mai, asta ca să zic din filmografia incertă a lui Sergiu Nicolaescu (vezi ”Ultimul cartuș”, minutul 00:14:34).
Nu zic, a fost bine că a plouat. A mai răcorit puțin atmosfera, solul, betonul și, mai presus de toate, mi-a spălat mașina. În linii mari am fost mulțumit. Singura mică neplăcere a fost în legătură cu somnul. Nu știu ce-au pus ăstia în ploaie că am dormit agitat. M-am zvărcolit toată noaptea. Și am visat. Am visat mult. Am să scriu acum despre unul dintre visele de noaptea trecută. Da, pentru că m-a marcat. N-am visat așa ceva în viața mea.
Am visat de-a lungul celor 43 de ani tot felul de lucruri, majoritatea lor în timpul somnului. Aș aminti aici că nu rețin să fi avut parte de mult erotism în visele mele. Nu știu dacă asta e bine ori rău, psihologii mi-ar putea da o mână de ajutor în acest sens. Dacă e de bine ori de rău, ca să oprim din fașă glumele de autobază, da?
Visul meu a fost atât de ciudat încât, dacă aș fi nevoit să-l trec la o categorie, nu aș putea. Nu aș ști din ce categorie face parte, simplu. Nici măcar nu știu dacă a fost un vis frumos ori coșmar. Nu știu nici cât a durat, nici dacă a fost vorba despre o persoană anume. Au apărut episodic persoane cunoscute însă mare parte dintre actorii visului meu îmi era total necunoscută, fapt care mă face să cred că nici măcar locul unde s-a întâmplat visul nu îmi era familiar. Sigur, la asta ar putea contriibui și faptul că nu am recunoscut nici măcar o stradă ori o clădire. Mă gândesc.
Probabil că, dacă tot ai ajuns până aici cu cititul, te întrebi despre ce a fost visul meu, așa e? Vezi cât de bine te cunosc? :)
Promit să-ți spun asta în următorul material pe care-l voi scrie. Hei, nu-i frumos să-mi zici de mamă! Ți-am spus că te cunosc? :) OK, glumeam...
Visul meu a început într-un oraș. Nu știu ce oraș era dar cu siguranță era un oraș și nu mai fusesem în el nicicând. Apropo, a observat cineva că în limba română, verbul a fi la indicativ-trecut, mai mult ca perfectul sună ca un test de dicție? Nu? Cred că tot de la fulgerele de aseară mi se trage. Să revenim. Scriam că nu cunoșteam orașul. Era lume multă în visul meu. Deodată, din pământ, din iarbă verde, a ieșit un personagiu. P'ăsta îl știam, recunosc. Era... de fapt e mai bine să nu-ți spun. Îți vei imagina tu cine este.
Personagiul a pocnit o dată din degete și... nimic. A mai încercat o dată. Tot nimic. A început să strige din toți bojocii și, ca la un semn, au apărut 'șpe omuleți cu sacoșe în mâini. Știi tu, sacoșe d'alea pe care nu le găsești decât într-un an din patru. Omuleții se îndreptau spre mulțimea care (și aici a venit surpriza tuturor) se uita siderată! Nimeni nu aștepta cu mâna întinsă! Purtătorii de sacoșe nu înțelegeau nimic.
-Luați, bă, dă-vă-n spume! (bine, spuneau altfel da' am înțeles că sunt și minori printre cititori) Că e de undeee...
Nimic. Mulțimea se uita scârbită. Purtătorii de sacoșe se înveninau pe interior.
-Ce vreți, bă? Nu vă mai ajunge alimentele? Făina, zahărul și uleiul nu mai e bune?
-Sunt, a zis cineva din mulțime.
-Păi așa, tăticu'. Hai, ia de aici, ia să ai pe tren, spuse omulețul cu sacoșe.
-Sunt bune. Așa e corect.
-Frățioare, asta zic și și io. Așa e corect. Să iei dacă ți se dă. Nu să mă lași cu mâna întinsă, da? Hai, lasă nazurile și ia-ți plasa.
-Nu m-ați înțeles. Corect este sunt bune, nu e bune. Asta am încercat să vă zic.
-Iote un' se-ascundea Pruteanu... Rupt în gură de foame da' cu pretenții. Hai, care mai vrea o sacoșe cu d'ale gurii? Hai că e de undeeee...
Disprețul oamenilor era atât de evident că și Ray Charles, Stevie Wonder ori George Nicolescu l-ar fi observat. După câteva minute, oamenii cu sacoșele au plecat. Cu tot cu întâiul lor și cu tricourile lor purpurii.
La câteva minute au apărut alții. Alte culori, aceleași obiceiuri și produse. Același scenariu. Cum au venit, așa au și plecat. Cu tot cu tricourile lor palide.
În vis am petrecut o zi. Cea mai frumoasă zi din ultimii 26 de ani. Se făcea că în campanie electorală, atunci când se întâmplă cele mai glorioase violuri asupra celei pe care o numim generic LEGE, oamenii, votanții, au hotărât să fie corecți, onești. (Onești, da?) Nu au mai acceptat pomeni electorale, nu s-au mai certat între ei precum chiorii, nu s-au mai înjurat, nu au mai crezut promisiunile cu autostrăzi, locuri de muncă ori servicii care țin de Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii ori Ministerul de Finanțe/ANAF. Mai mult, au început să-i întrebe pe candidați diferite lucruri. De unde au banii pentru sacoșe, care sunt soluțiile pentru problema X, ce expertiză managerială au, ce situații de criză au gestionat, cum sunt împărțite task-urile în echipă, ce proiecte personale au determinat un succes, în linii mari, chestii normale.
Incredibil! Oamenii formau ceea ce îmi doresc de mai bine de 20 de ani: o societate civilă. Nu știu ce crezi tu despre visul meu dar mie mi s-a părut cel mai tare vis de care-mi aduc aminte.
Dimineață, când am plecat din casă, m-am uitat în cutia poștală. Aveam două pliante electorale din interiorul cărora îmi zâmbeau din poziții nefirești (pasiunea mea pentru body language mă face să roșesc ușor la vederea unor așa poziții) doi candidați din Popești-Leordeni. Promisiunile lor ar jigni până și inteligența unui nou-născut. Cu toate acestea, doar în visul meu oamenii amendau nesimțirea. În viața de zi cu zi, oamenii cred tot felul de tâmpenii, votează mânați de aspectul fizic al candidatului, votează în continuare liste și ce e mai dureros, nu-și cunosc propria forță. A, trebuie să spun și asta, oamenii sunt mârșavi. Pentru că acceptă sacoșe.
Dacă ești om fain, așa cum sunt cei apropiați mie, te invit la noapte în visul meu. Să vezi cum este și într-o lume normală. Și dacă ți-o plăcea, vei ști ce ai de făcut începând chiar de mâine dimineață.
Apropo, știi că mâine dimineață este 1 Iunie? Știi că, cel puțin teotetic, tu ar trebui să lași copiilor o lume mai bună?
Deci?

Ai pierdut primul meci

   Te uiți la tine în fiecare zi? Faci o analiză a ceea ce ești tu? Îți pui întrebări legate de ce ai fi putut face ca lucrurile să fi ieșit mai bine? Te întrebi dacă ai făcut suficient pentru cei de lângă tine? Dacă răspunsul la toate întrebările astea este nu, te rog respectuos, oprește-te aici cu cititul și deschide televizorul. Fă-ne amândurora un serviciu, voi continua doar cu cei care au răspuns da la toate sau măcar mjoritatea întrebărilor.
   Așaaaaa.... Dragilor și dragilor (că aici intră deopotrivă femei și bărbați) am să încep cu concluzia. Cu sfârșitul, cum ar veni. Cu părere de rău, te anunț că (acum voi trece la persoana a doua, singular) ai pierdut! Da, vestea proastă e că ai pierdut primul meci. Vestea bună e că poți recupera în retur. Pentru că te văd ușor nedumerit, e vorba de campionatul vieții tale. Viața ta! Dezvoltarea ta personală, armonia ta interioară și aș putea continua. Hai să le luăm pe rând. Să ne așezăm, dară...
Ai auzit cu siguranță în mod repetat că viața este compusă din alegeri. Ce să vezi? Chiar așa este! Fericirea ori nefericirea sunt rezultante ale comportamentului fiecăruia dintre noi (sper să nu intru aici într-un clinci cu mai tinerele mele colege, psihologi de succes dacă e să dau din casă), ale stilului de viață și nu în ultimul rând, ale modelelor pe care ni le alegem.
Când ai început să te uiți la televizor ore în șir, de fapt ai început să pierzi. Ani de-a rândul au fost promovați bucătari care au devenit modele de urmat și care astăzi emit teorii culturale. Personaje de o morală îndoielnică au început să realizeze emisiuni de cursă lungă, oameni cu sintaxa labilă emit ipoteze și teorii ale conspirației din papucii unor specialiști în toate, istorici de RATB ori Metrorex sunt lăsați să zburde pe câmpii zeci de ore în prime time, limba română este schingiuită zi de zi pe majoritatea posturilor TV iar singura ”scuză” pentru toate astea este ratingul. Bun, aș putea trece peste faptul că oamenii din industria asta a audiovizualului sunt interesați doar de bani, în definitiv este o afacere. Dar nu reușesc nici în ruptul capului să înțeleg cum ai putut renunța la meci, cum ai ajuns la un așa scor (că ai luat o căruță de goluri).
Rezultatul final nu e pe goluri, Nu, departe de asta. Rezultatul este ura. Ura cu care se tratează oamenii între ei, ura de rasă, ura de clasă, ura de masă. Să aduc exemple.
De câțiva ani, am un proiect de voluntariat intitulat Haideți să schimbăm lumea. Ce-i drept, stagnează de ceva timp. Nu a existat acțiune de-a căuzașilor fără ca cineva din afara sau interiorul grupului să acționeze din ură.
Am scris de atâtea ori despre oamenii faini din Poliția Română încât îmi verific periodic extrasul bancar întrebându-mă dacă nu sunt cumva angajat MAI.
MATERIALUL 1
MATERIALUL 2
MATERIALUL 3
MATERIALUL 4
La fiecare scriere ori zicere despre polițiști am primit valuri de ură. Nu mă înțelege greșit, nu mă victimizez, aici nu e vorba de mine. Eu rezist la oceane de ură fără să fiu afectat de asta. În bula mea de viață e o atmosferă atât de Zen încât nimeni nu mă scoate din ale mele.
Din când în când mai aduc aminte despre personaje pe care le respect în cel mai pur mod cu putință (Majestatea Sa Regele Mihai, Neagu Djuvara etc). Ca la un semn, ura izvorăște din locuri nebănuite. Nu, nu e suficient să ignori mesajele, trebuie să-ți etalezi mușchii și ura deopotrivă.
Am obiceiul de a scrie despre oamenii faini pe care-i întâlnesc prin diferite instituții. Perioada trecută am scris AICI despre experiențele mele în Spitalul Municipal Onești. Ce să vezi? Tot ura era cea care izvora din taste.
În urmă cu câteva săptămâni am fost invitat la Bruxelles, la Parlamentul European. Așa am aflat că fiecare europarlamentar are alocat un buget pentru a invita câțiva cetățeni din țară cu scopul de a face cât mai cunoscută activitatea la Parlament. Am acceptat cu drag invitația, era provocator. Iată câteva mărturii.

Ptii, ce să vezi? Ultima fotografie a declanșat jihadul! Nici vorbă de ironii fine ori umor. Direct ură!
Asta văd peste tot în jurul meu. Oamenii urăsc pe oricine. Urăsc indivizi, grupuri, categorii sociale ori bresle, se urăsc între ei, se urăsc și pe ei. Ce să vezi? Ca la televizor!
Dar știi ce este înfricoșător? Unii dintre ei au copii. Locuiesc în aceeași casă, mănâncă la aceeași masă, împărtășesc idei comune. Cu alte cuvinte, ne-am asigurat de ură și în viitor.

   Dragilor și dragilor (revin la persoana a doua, plural) zilele astea reprezintă tot ce v-ați putea dori. E campanie electorală. De ce v-ați mulțumi doar cu o glumiță strecurată în context când puteți arunca hârdaie de ură în catindați?  
Urăște, frate, urăște din rărunchi!

Despre imprimante și candidați

   În urmă cu ceva ani, am plecat foarte hotărât să cumpăr o imprimantă. Nu mă pricepeam la periferice dar cât de complicat putea fi? Ceri o imprimantă și dacă îți convine prețul, cumperi. Nu? Nu! Stai să vezi.

   Am intrat în primul magazin pe care-l știam. M-am dus mândru în fața tipului de la pupitru și i-am spus:
-Bună ziua. Aș dori să cumpăr o imprimantă.
-De care?
-De-aia care printează, e bine?
Tipul, zâmbind condescendent, îmi spune:
-Color sau alb negru?
Cam avea dreptate.
-Cât costă una, cât costă cealaltă?
De aici a urmat un dialog care a avut ca singură concluzie că-s destul de bou în imprimante. Nu mai era de stat așa că am șters-o. Nu mai țin minte dacă englezește, franțuzește ori românește da' cred că am scos o dâră de fum. Sau praf, că nu se vedea prea bine.
Am mers la următorul magazin. Deja știam că vreau o imprimantă color. Eram cineva!
-Săru' mânuța, i-am spus tipei frumușele de la raionul dedicat. Aș dori să cumpăr o imprimantă color. Pam-pam! (bine, n-am zis pam-pam da' am lăsat impresia că am făcut-o)
-De care doriți?
Really?
-Din aia care știe toate culorile. Și asta pe de rost, bine? (Pfoaaaa, praf am făcut-o!)
Frumușica mi-a dat patruj' de kile de flit.
-Cu jet sau laser?
Pentru că jet suna a glumă de autobază am căutat primul moment de neatenție și am șters-o. Englezește de data asta, sunt sigur!
Dovedindu-mă la fel de bou, am mers mai departe, către următorul magazin. Eram boul consecvent.
-Bună ziua, i-am spus tocilarului de la raion. Aș dori o imprimantă color, cu jet. Aveți așa ceva? (hai că sunt bineeeee!)
-Sigur. Ce capacitate și ce viteză de printare v-ar interesa?
Băi, pe bune! Toți știți că-s bou? De aici am ieșit agale, nu mai aveam puterea să o șterg în vreun fel. Eram boul perfect.
Am ajuns acasă, am citit despre imprimante, m-am documentat și am cumpărat imprimanta de la un hipermarket celebru. Cât de simplu era dacă făceam asta de prima dată? Foarte simplu. Dar nu, eu trebuia să-mi dau în petec. Treaba asta se întâmpla prin 2000-2001.
Hai să revenim în zilele noastre. Acum sunt cu 15 ani mai matur iar viața mi-a servit destul de multe lecții pentru a înțelege că anumite întreprinderi necesită cunoștințe, răbdare și ceva bune intenții.
Dacă mă uit la candidații de la locale, din întreaga țară, nu e o regulă a unei zone, constat că fie n-au cumpărat o imprimantă în viața lor, fie nu s-au maturizat.
Na, c-am zis-o!

Și tu poți fi deșteptul lunii

   Ai văzut Ziua Cârtiței? Dacă da, felicitări. Dacă nu, ți-l recomand. În linii mari, e cam așa. Phil Connors (Bill Murray), meteorolog de serviciu, este trimis să relateze de pe teren, dintr-un cătun obscur aflat în centrul atenției o dată pe an, de "Ziua Cârtiței". Pentru că a făcut același lucru în ultimii patru ani, Phil nu face niciun efort să-și mascheze nemulțumirea. Rutina anilor trecuți se repetă până în zorii zilei următoare când, după un somn liniștit, eroul nostru se trezește și constată că ziua precedentă se repetă. Phil își dă seama că este blestemat să-și petreacă eternitatea în același loc, văzând aceleași persoane și făcând același lucru în fiecare zi.

   Astăzi este o zi importantă pentru România modernă. Este Ziua Regelui. Pe vremuri, între 1866-1916 și 1918-1948, 10 Mai a fost Ziua Națională a României. Tot astăzi se sărbătoreşte și Ziua Independenței României. Bun, gata cu istoria.

   La fel ca în Ziua Cârtiței, trăiesc senzația că este un scenariu care se repetă în fiecare an. Eu postez urări de Ziua Regelui și de Ziua Majestății Sale, Regele Mihai I al României iar câțiva useri aruncă șuvoaie de ură ce au la bază informații de pe site-urile de istorie și cultură nationalisti.ro, cyd.ro, fluierul.ro și multe altele.

   Ca să nu mă abat de la subiectul filmului Ziua Cârtiței, că așa am început, am postat și astăzi un mesaj de urare. Aștept cu nerăbdare mesajele ce mustesc de ură. Să vedem cine va fi desemnat deșteptul lunii mai 2016 2017.
3, 2, 1... start!