Avem nevoie de vinovați!

   Probabil că Sărbătorile care stau să vină îmi dau ghes. Ori obiceiul meu de a căuta ceva lumină acolo unde majoritatea vede întuneric. Sau pur și simplu dorința de a mai atenua puțin din nedreptatea la care unele organizații ori instituții sunt supuse, altfel nu-mi explic întreprinderea mea care se întinde pe următoarele rânduri.
Înainte de toate, dacă te știi cu sintaxa labilă, plin de ură fără fundament, nihilist ori și mai simplu,prost, nu-ți recomand să continui lectura. Te vei enerva, o să ți se umfle o venă și ai putea avea probleme de sănătate, iar eu nu vreau asta. De Crăciun fii mai bun, or'ș'cât.

   Să încep cu începutul. Undeva, prin anii '90, când încă făceam presă, primeam la redacție tot felul de sesizări legate de măcelul de pe Valea Asăului ori din zona Comănești. Am fost la fața locului de câteva ori și, recunosc sportiv, m-am îngrozit. Muntele era literalmente rașchetat. Dacă în copilărie, când veneam pe aici, până în vârf, cât timp urcai, nu vedeai soarele, acum nu ai unde să te ascunzi la umbră. Am început să întreb în stânga și-n dreapta, eram curios cum s-a putut întâmpla asta și, mai important, în timp atât de scurt. Am aflat că localnicii au tăiat pădurea. În linii mari scenariul era același. Proprietarul, cel care avea acte pe suprafața împădurită, trecuse la cele veșnice. Moștenitorii erau plecați în străinătate ori nu făcuseră succesiunea. De treaba asta au aflat și ”micii întreprinzători” din zonă. Și s-au pus pe treabă. La finalul anilor '90, în Asău găseai un gater la două-trei case. Duduia ”economia” locală. Zece ani mai târziu, Asăul era zonă defavorizată. Pe cine crezi că arăta lumea cu degetul? Pe cine? Exact! Romsilva.
În urmă cu câțiva ani, am încercat să punem de o acțiune de reîmpădurire a suprafețelor rașchetate. Am ajuns din aproape în aproape la cei de la Romsilva, Direcția Silvică Bacău. Persoana cu care discutam îmi spunea că nu e așa simplu cum cred eu. ”Eh, încă unul care vrea să mă refuze politicos”, mi-am zis eu. Persoana a trecut peste suspiciunile mele și mi-a explicat că nu putem planta pe terenurile oamenilor fără acordul acestora. Și cam așa era. Cui să-i ceri acordul? Mare parte dintre proprietari părăsise deja această lume. Dar vinovatul era Romsilva, să ne fie clar!
În Harghita și Covasna s-a tăiat în dușmănie. Verestoy Attila este doar unul dintre cei care au făcut mulți bani din defrișările ilegale (reține noțiunea aceasta, voi reveni la ea). Dar tot la Romsilva se făcea trimitere. Bun, ai prins ideea. Hai să facem niște exerciții.
Cam cât la sută din pădurile României crezi că sunt în curtea celor de la Romsilva? Cât? 85-90? Greșit. Mai puțin de jumătate! Suprafața de 3.136.500 de hectare de pădure reprezintă fondul forestier proprietate publică a statului (te rog să reții și această formulare). Diferența de aproximativ 3.305.000 de hectare aparține de ceea ce s-ar numi generic pădure privată. În acest caz,deținătorii sunt persoane fizice (1.303.611 de ha), UAT-uri (970.600 de ha), forme asociative de proprietate (765.762 de ha), unități de cult (129.201 de ha), de învățământ (7.503 de ha), Academia Română (16.887 de ha) și Fundația Elias (2.989 de ha). Romsilva, cea care administrează mai puțin de jumătate din totalul fondului forestier național, este organizată în 41 de direcții silvice, 313 ocoale silvice. Ei, dacă tot am ajuns la ocoale silvice, trebuie să știi că și acestea sunt de două feluri: de stat și private. Exact! Există ocoale silvice private. Și-s mai multe decât cele de stat. Sunt 478! Bun, acum că știi care sunt procentele, unde crezi că se întâmplă nenorocirile? Hai, nu toate, ci majoritatea.
Îți sugeram anterior să reții formularea ”defrișări ilegale”, îți amintești? Hai să-ți zic cum stă șmecheria. Probabil că ai văzut prin presa scrisă ori pe la televiziuni tot felul de reportaje speciale, anchete ori rubrici dedicate tăierilor ilegale de lemn. Până aici nimic greșit, ar fi bine ca mass-media să fie câinele de pază al poporului, așa cum se spunea pe vremuri. De câte ori ai auzit că la Ocolul Silvic Privat X ori Ocolul Silvic Y Romsilva? Niciodată. De câte ori ai auzit că un pădurar de la Romsilva sau un pădurar de la un ocol privat? De câte ori ai auzit despre defrișări controlate și defrișări ilegale? Niciodată. Intuiești șmecheria? Dacă nimeni nu precizează despre ce formă de ocol silvic este vorba, anatema cade pe Romsilva. Dacă se repetă obsesiv cuvântul defrișare, nimeni nu mai crede că defrișarea controlată este benefică. Și necesară. Defrișare sună a nenorocire, clar!
Tot la Romsilva în curte sunt și ariile protejate. Aici întâlnim rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale, arii speciale de conservare, situri de importanță comunitară, arii de protecție specială avifaunistică,  rezervații ale biosferei UNESCO, zone de importanță internațională-situri RAMSAR, situri naturale UNESCO, geoparcuri etc. Ai idee ce s-ar întâmpla cu acestea dacă ar fi în administrarea privatului?
Un alt domeniu de care se ocupă și Romsilva, într-o foarte mică pondere din totalul național, este vânătoarea. Aici ar fi bine să amintim și salmonicultura și pescuitul sportiv. Spun foarte mică pondere deoarece este vorba de 12,3% din Fondul Cinegetic Național.Așa-i că atunci când auzi de vânătoare te gândești întâi la Romsilva? Și e normal, mass-media nu prezintă procentele acestea. Ba din contră.
Dar știi ce? Despre vânătoare, efective din diferite specii, situația din România față de vestul Europei, pudibonderia unor ONG-uri ori a societății civile într-un material viitor. Nu de alta, dar se adună prea multe elemente de noutate. Hai, nu te bosumfla! Uite, tura viitoare îți las un filmuleț cu niște zimbri. Ăia despre care am învățat noi la școală că erau pe cale de dispariție. Oamenii de la Romsilva au avut grijă ca efectivele de zimbri să crească. Privatul i-ar fi împușcat fără remușcări. Închei cu un exercițiu de imaginație. Exact același pe care l-am făcut și când am scris despre Poliția Română. Hai să ne imaginăm România fără Romsilva. Șase luni, nu mai mult. Ce crezi că s-ar întâmpla? Dacă în cazul Poliției ar fi fost necesare alte șase luni pentru a restaura ordinea, în cazul Romsilva ar fi nevoie de sute de ani. Ai atât timp?
Cum zice la TV? Până data viitoare când ne vom revedea, numai bine! :)

Despre poliție, producători auto şi cai

   La cursurile de comunicare şi relații publice pe care le susțin, analizăm diferite aspecte. Unele dintre ele sunt formulele de temporizare şi de încheiere.
   Ieri, pe drumul de la Bucureşti la Oneşti, am interacționat cu Poliția Română de două ori. Prima dată s-a întâmplat în Goleşti, exact înainte de Focşani. Un polițist de la Rutieră mi-a făcut semn să opresc. Am tras pe dreapta iar dialogul a fost cam aşa:
-Bună ziua. Sunt agent........., vă rog să prezentați actele pentru verificare. Ştiți pentru ce v-am oprit?
-Cu multă stimă (am să scriu odată despre formularea aceasta), nu, nu ştiu.
-Circulați cu proiectoarele aprinse. Doar cu ele.
-Nu sunt proiectoarele, sunt luminile de zi. Parol!
Toate astea pe un tot relaxat, zâmbitor.
-A, da, aveți dreptate, am crezut că sunt proiectoarele deoarece sunt poziționate destul de jos. Ştiți că legislația prevede că pe drumurile europene trebuie să circulați cu farurile aprinse.
-Înțeleg, am spus în timp ce căutam actele.
S-a apropiat un agent mai în vârstă care m-a preluat.
-Bună ziua, sunt agent......... Ştiți pentru ce ați fost oprit?
-Da, mi-a explicat colegul Dvs. Circulam cu luminile de zi.
-A, sunt lumini de zi. Am crezut că sunt proiectoarele. Ştiți că legislația spune...
-Da, mi-a spus colegul Dvs, farurile.
Acelaşi ton relaxat, zâmbitor.
-Exact, mi-a spus polițistul cu actele mele în mână. Producătorii auto nu au ținut cont de prevederile legale. Vă rog să aveți grijă la regulamentul rutier, a apucat să-mi spună înainte de a-mi oferi actele înapoi. Drum bun!
Am fost puțin descumpănit, recunosc. Nu mi-a spus că eu nu cunosc regulamentul, nu mi-a dat amendă, nu avertisment. Mi-a spus că producătorii auto nu țin cont de regulamentul rutier. Foarte tare! M-a făcut mat!
Mi-am continuat drumul, de data asta cu farurile aprinse. În Coțofăneşti, foarte aproape de Oneşti, era deja întuneric. La un moment dat, am văzut un cal care se plimba liber pe marginea drumului. Brusc, mi-am adus aminte că în urmă cu vreo 8 ani am reuşit să evit în ultimul moment impactul cu un cal, exact în aceeaşi zonă. În plus, în urmă cu câteva luni, o fată a murit în zonă din cauza impactului cu un cal care circula liber pe stradă.
Am sunat la 112. Mi-a răspuns operatoarea care, după ce i-am descris situația, mi-a făcut legătura la Poliția Bacău. Le-am descris din nou situația şi mi-au făcut legătura cu Poliția Oneşti.
-Cu multă stimă (chiar am să scriu despre formularea asta), sunt Cătălin Moisă. Mă aflu în Coțofăneşti, pe sensul de mers către Oneşti.
-Aşa!
-Pe marginea drumului se plimbă un cal lăsat liber. Vizibilitatea este scăzută, se poate întâmpla o nenorocire în orice moment. Vă rog să luați legătura cu un echipaj mobil, cât se mai poate.
A fost o pauză de câteva secunde. Probabil că polițistul cu care vorbeam se întreba dacă nu cumva e o glumă.
-Bine, domnu' Moisă.... Cătălin. O să trimitem pe cineva, a adăugat pe un ton uşor plictisit, iritat pe alocuri. Şi a închis. Nu tu un "mulțumim că ne-ați anunțat/adus la cunoştință/informat etc.
Imediat am făcut comparația între cei doi. Cine a interacționat cu polițistul din Focşani va spune că Poliția Română este o instituție modernă, atentă la prevenție. Cine a interacționat cu polițistul din Oneşti va afirma contrariul. Aşa se întâmplă când comunicarea nu e punctul forte al reprezentanților unei organizații.
Personal, nu am o problemă. Faptul că am contribuit la evitarea unei nenorociri este peste tonul polițistului oneştean. De fapt, chiar sunt recunoscător. Am căpătat un exemplu pe care-l voi folosi în sala de curs pentru a întări importanța comunicării în interiorul organizațiilor şi în exteriorul lor.
Mulțumesc.

Later edit:
Art. 44 alin. 2 OUG nr. 195/2002:
(2) In circulatia pe autostrazi, pe drumurile expres si pe cele nationale europene (E) conducatorii de autovehicule si tractoare agricole sau forestiere sunt obligati sa foloseasca si in timpul zilei luminile de intalnire sau luminile pentru circulatia diurna.
Modificarea a fost introdusa prin OG nr. 14/2017

Să ne mai uităm în oglindă

Atât pentru cei care citesc ce scrijelesc eu aici din când în când, cât și pentru cei care intră abia acum pe blogul meu, recomand să aruncați un ochi aici, aici și aici.
Bun, deci știi care e opinia mea legată de Poliția Română, în întregul ei, nu despre cazuri izolate. Pe această linie voi merge și în rândurile ce urmează. Îți spun asta de acum pentru a te putea opri în cazul în care vrei sânge, ură ori alte sensibilități.

În urmă cu un an, unul dintre oamenii faini pe care i-am cunoscut la cursul de management general de la Cheile Grădiștei, mi-a scris un mesaj care m-a răvășit puțin.

”Bună ziua, d-le Cătălin Moisă! Sunt unul dintre cei 800 de cursanți de la Cheile Grădiștei, din perioada 2014-2015. Vă contactez acum ca reprezentant al I.P.A. (Asociația Internațională a Polițiștilor) – Regiunea 1 Brașov, unde am calitatea de vicepreședinte. I.P.A. dorește să organizeze alături de Colegiul Național al Polițiștilor, Centrul Teritorial Brașov, cursuri de formare pentru polițiștii care prin natura atribuțiilor, desfășoară anchete penale. Cunoscându-vă la cursul de la Cheile Gradiștei, am considerat cu sunteți trainer-ul cel mai potrivit pentru a susține un curs, care să contribuie la dezvoltarea abilităților și aptitudinilor tinerilor polițiști anchetatori, în scopul creșterii calității actelor de urmărire penală. Dacă sunteți de acord, de principiu, cu solicitarea noastră, putem detalia toate celelalte aspecte privind organizarea cursului/cursurilor. Vă mulțumesc pentru disponibilitate!”.


Sigur că după un așa mesaj ai nevoie de câteva secunde pentru a redeveni om. :) M-au bucurat nespus aceste rânduri, motiv pentru care am acceptat fără rețineri. În primăvara acestui an, m-am întâlnit cu trei dintre oamenii care au pus la cale această acțiune de pionierat. După aproximativ o oră de discuții, am stabilit să organizăm cursul pe 8 și 9 octombrie. Lucru care s-a și întâmplat.
Recunosc sportiv că m-am gândit destul de mult la maniera în care voi susține acest curs, la ce limbaj să folosesc. Și asta pentru că, fără să vreau, eram influențat de mulți oameni cu care am interacționat. Este notorie opinia societății legată de polițiști, cu atât mai mult cei care ies în stradă, nu neapărat conduc structuri. Și da, zilele de 8 și 9 octombrie mi-au arătat încă o dată (dacă mai era nevoie) că societatea este complet aeriană. Am cunoscut 20 de oameni care vorbesc două-trei limbi străine, care citesc mult, care sunt interesați de tot ce aparține dezvoltării personale, care sunt deschiși elementelor venite din afara sistemului. Și mi-au cam plăcut! 
Dar ce m-a dat pe spate definitiv a fost faptul că oamenii nu credeau necondiționat în ce le spuneam. Nici vorbă! Puneau întrebări, aveau dece-uri, cereau explicații. Și asta, drag cetitorule care ai ajuns până aici, nu-i deloc puțin lucru. După cele două zile sunt mai liniștit în privința viitorului. Suntem pe mâini bune.
Aplicațiile din prima zi mi-au arătat niște oameni care sunt deschiși noului, jocului și nu în ultimul rând, glumelor. Și farselor. Ultima zi de curs a picat cu o zi înainte de ziua mea de naștere. Ca polițiști au aflat imediat de treaba asta și m-au trimis după pauza de prânz să discut cu organizatorii ceva legat de partea administrativă. Când am revenit în sală, am găsit un tort extrem de gustos și 20 de oameni faini care cântau ”Mulți ani trăiască”. Zău că am avut, pe de o parte, un déjà vu de la seria IV de la Cheile Grădiștei, pe de altă parte, senzația că-i știu pe cursanți de cel puțin o lună. :)
În linii mari, a fost cam așa:

Am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din viața mea. Copilul din mine strigă fără încetare ” Mai vreaaaau!”. :)
Mi-a plăcut foarte mult ideea celor de la IPA și CNP Brașov de a le oferi membrilor un curs diferit de cele strict profesionale, iar feedback-ul n-a fost rău deloc. 
Vinovați pentru feeria de mai sus se fac următorii făptași: Andra Dinu, Radu Dascălu, Radu Zaharia și nu în ultimul rând, Viorel Dogaru. Dragilor, vă foarte mulțumesc pentru că mi-ați oferit încă o șansă de a-i cunoaște pe cei din sistem.
Nu știu cum vor fi primite rândurile acestea. Ce știu cu adevărat, este că ar trebui să nu mai căutăm tot felul de vinovați în diferite organizații, ci să ne mai privim în oglindă. De câteva ori pe zi. Știu că e posibil să nu ne placă ce vedem, dar măcar am ști cum stăm și de unde să începem treaba.

Despre vaca Pătruța, Consulatul Terestru și familia tradițională

   Era prin '98. Lucram în radio. Conducerea mă cam luase în cătare pe motiv că emisiunea mea de seară nu făcea audiențe. Eu cam știam cum stăteam, ei nimic. Așa că am hotărât să fac un experiment. Am inventat o poveste. Am scris un text pe care l-am citit în deschiderea emisiunii și le-am cerut părerea ascultătorilor. Textul era cam așa:
”Bună seara doamnelor, domnișoarelor și domnilor. Astăzi voi fi grav. Nu vom avea ironie, amuzament ori bășcălie. Nu se cade.  Veți înțelege îndată de ce.
Unul dintre ascultătorii noștri este acum în mare necaz. Septimiu Popescu, un cetățean onest în vârstă de 58 de ani, locuiește împreună cu fiii săi Sextil și Cincinat Popescu, fiica sa Nona Popescu, soția Decenia Popescu și tatăl, Octav Popescu, într-o casă modestă la marginea orașului. Singura sursă de venit a acestor oameni este o vacă. Da, ați auzit bine. O vacă. Pătruța o cheamă.
Din laptele dat de Pătruța se întrețin toți membrii familiei Popescu, iar surplusul este transformat în brânză și vândut pe la vecini pentru banii necesari celor trebuincioase gospodăriei.
Așa cum se întâmplă deseori, oamenilor simpli nu le este sortită o viață ușoară. Familia Popescu a fost lovită crunt în cursul zilei de astăzi.
Ați observat desigur că toată ziua orașul a fost survolat de zeci de elicoptere inscripționat cu CT. EI bine, acestea sunt de la Consulatul Terestru. În solul din imediata vecinătate a familiei Popescu s-au găsit niște substanțe care au făcut ca vaca Pătruța să dea 70-80 de litri de lapte pe zi. Când au aflat cei de la Consulatul Terestru, au venit urgent și au confiscat vaca familiei Popescu pentru analize. Fără a da vreo explicație, fără a oferi o despăgubire ori alternativă. Nimic! Au prezentat un mandat și au confiscat vaca. Septimiu Popescu ne-a declarat că dacă nu i se restituie vaca, el și familia sa vor muri de foame.
Am încercat să obținem o explicație de la purtătorul de cuvânt al Consulatului Terestru, însă tot ce am obținut a fost o declarație seacă: Este confidențial!
Te întreb pe tine, ascultătorule. Cum ți se pare situația descrisă? Ce ar putea face familia Popescu? E drept să li se întâmple una ca asta?”.
Cam acesta a fost intro-ul. Am presărat tot felul de indicii care arătau clar că totul e ficțiune. Numele eroilor noștri, Consulatul Terestru (Serios? Cum peștii mei să crezi că ar exista așa o instituție?), zecile de elicoptere, cantitatea uriașă de lapte pe care-o dă Pătruța și tot așa. Rezultatul? În emisiunea de două ore nu am reușit să pun o piesă. Nici buletinele de știri nu au mai intrat. Nici reclamele, nici promo. Nimic! Au sunat telefoanele ca la balamuc. Pentru că am simțit că oamenii mai au ceva de spus, am continuat și a doua zi cu același subiect. Încă două ore! Sigur, au apărut câțiva incerți care afirmau prudent că e o glumă. În câteva minute erau convinși că au văzut cu ochii lor cum Pătruța, vaca Popeștilor, atârna în corzi sub elicopterul Consulatului Terestru.
La finalul celei de-a doua emisiuni, am anunțat că totul a fost o glumă. Și le-am spus oamenilor că ar trebui să fie mai atenți, să treacă totul prin filtrele proprii. O lună n-am mai primit nici măcar un telefon în direct. Și iar mi-am pus conducerea în cap! :)
Când citesc despre treaba asta cu referendumul despre familie, am un déjà vu. Parcă-i văd pe familia Popescu, Consulatul Terestru și Pătruța legată de elicopter. Cum a devenit sexul între persoane de același gen un pericol național!
Este incredibil cum oamenii cu minte modestă achiesează la așa tâmpenii. De când homosexualitatea a devenit un flagel? Ce-şi imaginează susținătorii familiei tradiționale, că homosexualitatea se ia ca pojaru' ori hepatita? Și de când e treaba poporului cum se intitulează partenerii unui cuplu? 
A, și cum de biserica face mult mai multe valuri decât în multele cazuri de homosexualitate și pedofilie din propria grădină?
Sigur, este demonstrat faptul că de-a lungul istoriei, referendumul a eradicat homosexualitatea. Încă de la vechii egipteni. Altfel, merităm și noi o distracție națională de 200 de milioane de lei. Corect?

Da, mă! Eu sunt vinovat!

  Nu mi-a fost ușor să recunosc asta.  Am făcut o analiză a tot ce se întâmplă de ceva timp și am ajuns de fiecare dată la aceeași concluzie. Eu sunt vinovat de tot ce se întâmplă. Să mă explic, dară.

În '90, anul în care am devenit major, am început să lucrez în presă. Eram într-a XI-a. Cu mintea de adolescent de atunci simțeam că Iliescu și FSN-ul reprezentau un cancer care va avea efecte pe termen extrem de lung. Și încercam să le explic treaba asta și prietenilor ori colegilor mei. Nu-mi ieșea mereu. De fapt, îmi ieșea destul de rar. Majoritatea credea în Iliescu și poveștile despre Rațiu care făcea sex cu minore și Câmpeanu care pierdea sume fabuloase la jocuri de noroc. Să nu uităm de salamul cu soia, elementul de branding personal al lui tătuca. Această majoritate mă vedea pe mine un pericol pentru societatea acelor ani. În această majoritate intrau colegi, prieteni, neamuri ori cititori ai săptămânalului la care scriam. Eu eram de vină pentru că Iliescu și gașca nu-și puteau vedea de construirea României noi. Unii dintre partizanii lui Iliescu au devenit aprigi contestatari ai PSD-ului astăzi și sunt destul de vocali în online.

Un an mai târziu m-am înrolat în organizația de tineret a PNL-ului. Pe atunci liberalismul încă exista. Am devenit element negativ pentru colegi, vecini, profesori. Și acum mă amuz teribil ori de câte ori îmi amintesc cum tatăl prietenei mele de atunci spunea că nu sunt ”de încredere”, termen folosit frecvent de tătuca Iliescu. Eram din nou vinovat pentru turbulențele din țară.

Câțiva ani mai târziu am renunțat la PNL. Lupta internă pentru ciolan m-a determinat să nu mă mai implic politic în vreun fel. De data asta am reușit să-mi urc în cap și o parte dintre prietenii mei, încă liberali cu acte. Eram vinovat pentru destabilizarea principalului partid de opoziție.

Câțiva ani mai târziu am făcut armata. Eram un moldovean încorporat în Târgu Mureș. Tare mă muncea faptul că moldovenii erau atât de aiurea priviți în Ardeal. Și încercam în fiecare zi să fac ceva pentru a schimba această percepție falsă. Mde, eram tânăr. Moldovenii mă acuzau că stau prea mult printre ardeleni iar ardelenii că pierd vremea alături de moldoveni. În ochii tuturor eram vinovat.

Peste câțiva ani am început să lucrez în televiziune și radio. Niciodată n-am făcut rabat de la etica jurnalistică, de la ceea ce numeam noi deontologia profesională. Am avut invitați în direct oameni care îmi erau prieteni. Cu toate acestea, când era cazul, dădeam cu ei de pământ. La fel procedam și cu factorii de influență. Nici cu șefii nu mă băteam pe burtă. Am fost campion la penalizări într-o perioadă.
Când am ajuns șef, m-am înțeles bine doar cu cei extrem de puțini care chiar puneau umărul. Eu eram de vină în ochii tuturor. Pentru că nu-i periam, pentru că nu eram obedient, pentru că-i puneam la treabă, pentru că nu-i puneam la treabă etc. 

Au trecut anii. Mi-am deschis propria companie. Am oferit de lucru unor oameni. Nu întotdeauna am fost inspirat. Le-am oferit șanse unor oameni care nu meritau iar când am refuzat să mai fac asta, am devenit vinovat. Am refuzat să iau contracte cu componentă de formare doar pe hârtie. Și iar am fost vinovat că ”am stricat apele”. În sala de curs refuz în continuare să ”le dau liber” cursanților înainte de final. Și din nou sunt vinovat. Nu-i înțeleg, nu le dau voie să viziteze locurile. Îi oblig să stea la curs.

Merg mult prin țară și văd multe nenorociri pe șosele. Sunt unul dintre foarte puținii care nu se abat de la lege, de la reguli. Și vorbesc, scriu, predau mult despre asta. Prietenii îmi sar în cap că-s comunist. Uneori și cursanții. E clar, sunt obtuz.

Am cunoscut destul de bine câteva instituții ale statului care au fost reprezentate de câțiva membri la cursurile mele. Și am scris mult despre oamenii faini pe care i-am cunoscut. Cei din afară mă acuzau că prea îi zugrăvesc în culori frumoase, cei din interior că nu văd și dedesubturile. Iar sunt vinovat. Am scris de bine despre Poliție, ANSVSA, medici. Am declanșat Jihad-ul!

Am mulți prieteni care au plecat din țară definitiv. Unii dintre aceștia sunt extrem de porniți pe România. În ochii lor, aici au rămas doar proștii. Sau hoții. Încă încerc să aflu din care categorie fac eu parte. Cu unii dintre ei am încercat să am un dialog, să le explic lucruri. Nimic! Proștii și hoții. Știu că, exceptând Bulgaria, toate țările din UE sunt mai civilizate. Și SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau altele. Am vizitat o parte dintre aceste tări. Doar că țările acestea erau civilizate și înainte de a se stabili ei acolo. Când am afirmat treaba asta am devenit vinovat. Da, eu sunt de vină pentru că nu înțeleg lucruri. Sunt pe rând, când pesedist, când băsist, când soroșist, când prost. Sau hoț. Cum de nu văd că lucrurile nu sunt în regulă în România?

Am să închei cu protestele. Nu iau parte la ele. Nu la cele care au ca ofertă o partidă de sex oral. Votez, în schimb. Din 1990, fără excepție. Plouă, ninge, sunt 50 de grade Celsius, sunt plecat prin țară? Nu contează, ies la vot. Despre asta este vorba în orice țară civilizată. Cu toate acestea, afirm fără rezerve că PSD-ul reprezintă cea mai neagră filă a istoriei postdecembriste, indiferent cum s-a numit. FSN, FDSN, PDSR sau PSD, e doar semantică. Și așa reușesc să-mi urc în cap și pe cei care ies la proteste, dar și pe cei care sunt membri ori simpatizanți ai PSD-ului. A, la categoria politicieni aș adăuga și PNL-ul, cel care în urmă cu doar câțiva ani făcea casă bună cu PSD-ul sub numele de USL. Acum i-a lovit amnezia pe liberali. Și aș mai adăuga și USR-ul care încearcă să profite de oportunitatea creată de piață. Sigur, sunt de acord cu acțiunea ”Fără penali în funcții publice”, am rezerve legate de partidul care a inițiat acțiunea. Ca să fim corecți, acțiunea a reușit în principal datorită tinerilor care au devenit voluntari fără a fi membri de partid. Dar cine din USR să vadă asta? Spuneam că ies la vot. Spre deosebire de cele câteva milioane de români care au găsit altceva mai important de făcut. Nu-mi pot scoate din minte imaginile cu mesenii care spuneau că ei nu merg la vot, că n-au pe cine alege, că toți sunt la fel. Ce să zic? Democrația nu-i ușoară. Trebuie să pui puțin mintea la treabă, să citești câte ceva, să știi ce înseamnă doctrine, să faci câteva minime cercetări pentru a-i dibui pe cei care dețin averi uriașe, deși au fost bugetari toată viața, cei care au fost țărăniști, apoi pediști, pedeliști, liberali, uneperiști iar acum sunt pesediști, pe cei care nu fac acordul între subiect și predicat și tot așa. Nu-i ușor. Dar dacă te implici, cei sensibili la găleți, sticle de ulei ori vorbe mieroase spuse de preoți în campanie nu vor mai conta. Vor deveni minoritari. Și nu va mai fi nevoie să iasă lumea în piață. Și iată cum am reușit să mi-i urc în cap și pe cei care ies în piață, și pe opozanții acestora. A, au scăpat forțele de ordine! Ei bine, jandarmii care au bătut, gazat, rănit oamenii pe 10 august pot fi cu greu numiți oameni. Plăcerea cu care loveau mă face să cred că acum își povestesc unii altora cum le dădeau ei pulane peste față ochelariștilor, cum gazau ei femeile, cum le arătau ei ziariștilor cine are puterea. Am rezolvat și cu jandarmii.

Gata. Aci închei. Eu sunt vinovat pentru toate relele care se întâmplă în țară, da? Acum putem merge mai departe? Facem și noi ceva cum trebuie?

Păi nu suntem noi cei mai candizi, puri și imaculați?

   Suntem niște figuri, mi-e din ce în ce mai limpede. Ne plac foarte mult generalizările, atât timp cât nu suntem noi cei vizați. Bunăoară, când se vorbește despre români în termeni nefavorabili, ne deranjează generalizarea. Când, în schimb, găsim pe unii pe care să ne descărcăm, să ne vărsăm frustrările, ne cam place. Albanezii sunt violenți, arabii sunt criminali, Vaslui este capitala alcoolului și a violului etc. Treaba cu Vasluiul este interesantă. De o săptămână sunt cazat într-un hotel din Vaslui și predau un curs. În urmă cu șase săptămâni am făcut același lucru și în Bârlad, care e tot în Vaslui, pentru cei care nu strălucesc la geografie (sâc!). Oamenii ăștia din Vaslui sunt de-a dreptul pocăiți prin comparație cu ce văd eu în alte zone ale țării, dar, hei, nu e fain să avem o ciucă a bătăii pe care s-o tot nominalizăm când avem chef? Doar așa, în treacăt, aș aminti despre cea mai faină bibliotecă de liceu pe care am văzut-o vreodată (vezi foto de la Liceul Mihai Eminescu Bârlad) și despre cele două clase din Vaslui ale căror elevi, aproape în totalitate, au fost admiși la facultăți de medicină cu medii peste 9.00 (detalii aici și aici). Dar cum să se vorbească despre asta? Nu dă bine ca moldovenii ăia să fie mai deștepți decât media națională, corect?

foto Biblioteca Liceului Mihai Eminescu din Bârlad

 

Bun, dacă ai ajuns până aici înseamnă că ai priceput unde bat. Totuși, ca să mă asigur de asta, mai amintesc de un caz. Zilele astea este foarte celebră întâmplarea cu șugubățul de român din Suedia și buclucașul lui număr de înmatriculare. Pe scurt, în câteva cuvinte, avem așa:
-una bucată bărbat care a vrut să atragă atenția și nu numai că a reușit, dar a și devenit aproape erou;
-una bucată purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Poliției Române, Ovidiu Munteanu, care ne trimite la vecini, la popi și la rude când avem probleme ce țin de resortul Poliției;
-una bucată echipă care se ocupă de pagina oficială de Facebook a Poliției Române oprește secțiunea de rating a paginii ;
-aceeași echipă cerșește un rating de 5 stele de la polițiști din întreaga țară pentru a contracara valul de aproape 70.000 de useri care acordă o stea;
-șefi ai Poliției Române s-au întrecut în gafe când au motivat acțiunea asupra șoferului român;

Hai să lărgim puțin cadrul acum și să aducem o imagine mai clară a ceea ce s-a întâmplat și, mai ales, a ceea ce va urma. Niște obedienți, și incompetenți pe deasupra, angajați ai Poliției Române, câțiva la număr, au siluit legi, regulamente, convenții internaționale și drepturi fundamentale pentru a le arăta unor semianalfabeți sus-puși că nimic ofensator la adresa partidului nu trece de ei. Aceștia s-au întrecut în gogomănie oferind tot felul de explicații în conferințe de presă ori în online și interviuri. În orice țară civilizată, aceștia ar fi fost disponibilizați pe loc. Disponibilizați, nu retrogradați! Astăzi, după tot circul acesta odios, a venit și comunicatul oficial emis de Poliția Română, vezi aici.

Adică rămâne ca la început. Un șuvoi de greșeli a fost șters cu buretele. Printr-un comunicat sec. Fără ca cineva să ceară scuze, să-și recunoască vine. Iar reacția populației a fost exact ca în cazul Vasluiului. A fost băgată în aceeași oală întreaga Poliție Română. Pentru că (nu-i așa?), e nevoie de cineva pe care să ne vărsăm frustrările. Sigur, niște incompetenți au adus un deserviciu Poliției Române pe termen extrem de lung iar efectele se vor vedea mult timp. Dar și noi am mușcat-o! Am tot citit comentarii pe pagina de Facebook a Poliției Române. Foarte rar am văzut ca cineva să aleagă doar pe cei vinovați pentru a-și vărsa obida. Majoritatea covârșitoare era formată din cei care acuzau întreaga organizație.
Îmi aduc aminte că în timp ce susțineam cursul de management pentru Poliția Română, curs despre care am tot scris, a fost un caz în țară (nu mai rețin localitatea) cu o polițistă care, conducând mașina unui prieten , a intrat într-un gard ori ceva asemănător. În aceeași perioadă, niște polițiști din țară salvaseră câteva vieți riscându-le pe ale lor, și asta în timpul lor liber, când nu erau de serviciu. Câțiva temerari au scris la cestiune și s-au simțit câteva mici valuri de simpatie.Când presa a preluat știrea cu polițista care a lovit mașina. valul de simpatie a fost înlocuit cu o revoltă generală împotriva întregii instituții. Și asta doar de la un accident fără victime.
Tu, cel sau cea care ai ajuns până aici cu cititul, îți dai seama cât timp va trece până polițiștii ăia corecți, care-și fac treaba ireproșabil, care au grijă ca noi să fim în siguranță, care depun eforturi pentru a ține pasul cu evoluția ori involuția societății vor putea scoate din nou capul în lume? Cât timp va trece până rușinea generată internațional de niște iresponsabili va dispărea? Am tot încercat să mă pun în pielea polițiștilor faini pe care i-am cunoscut la curs (cam 800) pentru a vedea ce simt. Și nu mi-a plăcut. N-ar strica să încercă asta cu toții. Altfel ar fi ca la grădiniță, când toți râdeau de cel mai slab pentru că, dacă exista un ”măgăruș”, ei nu erau luați în colimator.
Ia încearcă să fii în papucii unui polițist corect pentru o zi. Zilele acestea.
Ei? Cum e acum?

(Sigur, ai putea crede că sunt plătit pentru a scrie prostiile astea sau că sunt polițist ori că cineva din familia mea ar fi. În definitiv, e o țară liberă. N-ai decât să crezi ce vrei)

Astăzi, neghiobii au exemple de urmat

   Bun, tupeul, minciuna, lipsa unui sistem corect de valori, impostura, lipsa parțială ori totală a cinstei (și aș putea continua la nesfârșit) pe care le observăm la politicienii de la putere în perioada aceasta sunt de domeniul evidenței. E aproape un truism să mai afirmi că unii membri ai Guvernului României sunt agramați. Oricine îi este frică de gramatica limbii române, hai să recunoaștem! Avem cel mai rușinos guvern din toată istoria României libere, asta e sigur. Poate doar miniștrii din perioada lui Petru Groza să mai concureze cu ce vedem azi. Sau ai lui Ceaușescu.
Dar... ia stai! Cine i-a adus pe ăștia la putere? Că doar n-au răsărit singuri. Pe de altă parte, cum de mai au susținători?
Aici e simplu. I-am văzut pe cei care au descins în București la marșul de protest sau de mama zmeilor o fi fost ăla organizat de PSD. Pe viu! Da, știu, ai putea spune că ăia au fost plătiți. Și ai avea dreptate.
Dar să revenim. Avem cel mai rușinos guvern din toată istoria României libere, afirmam mai sus. Și ce-i cu asta? Peste doi ani ăștia vor pierde alegerile, vor veni alții, ai putea spune. Și din nou ai avea dreptate. Știi unde-i baiu', de fapt? În puterea exemplului.
Îmi aduc aminte că unii dintre copiii pe care i-am cunoscut în urmă cu câțiva ani îmi spunea că vor să se facă Gigi Becali când vor fi mari. Atunci m-am înfiorat, îmi imaginam că este cel mai grav lucru. Nici vorbă! De câțiva ani, mass-media promovează atâtea personaje controversate, încât tu, cel care vorbește corect ori cel care deține un sistem corect de valori, conștiință sau respectă legile și regulile ești privit ca un ciudat. Și pentru treaba asta este vinovată aproape toată presa românească și în egală măsura aproape toată clasa politică a ultimilor 28 de ani. Uite-așa!
Bun, și asta e tot? Ce să vezi? Nu e! Mai sunt oamenii. Populația, cum ar veni. Hai să ne uităm puțin și la noi. Aud în fiecare oraș în care merg să predau că ”nu mai e curățenia de altădată”. Așa-i, nu mai e. Doar că mizeria asta nu cade din cer, e provocată tot de oameni. Ăia pe care-i vezi aruncând mucurile de țigări ori gunoaie la întâmplare. Pe de altă parte, ești privit drept boul bălții de fiecare dată când te implici în câte o acțiune de voluntariat în complexul ori blocul în care locuiești. Maxim 5 boi are balta unui bloc!
Favoritul meu este subiectul legat de circulație. Scriu atât de frecvent despre șumahării de pe șosele încât mă sperii și pe mine. De câte ori postez ceva legat de faptul că sunt singurul prost care merge cu viteza legală, care nu are detector de radar ori stație, se declanșează luptele. Prieteni ori necunoscuți îmi sar în cap deopotrivă pe motiv că n-avem autostrăzi și că e imposibil să ajungi în orașul X în timp util dacă nu o mai piști puțin. Apropo de treaba asta, am făcut un test. Am plecat din București în același timp cu un prieten. Fiecare cu mașina lui. Eu am mers cu viteza legală, el cu 80 în localitate, 120 în afara ei, pe E 85, ăla de e cunoscut drept ”drumul morții”. Amândoi am ajuns în Onești, ce-i drept, eu cu 25 de minute mai târziu. Asta a fost marea lui realizare. 25 de minute!
Am mai repetat testul de câteva ori, pe destinații diferite. De fiecare dată ajungeam cu până la 30 de minute mai târziu. Sigur, distanțele parcurse au fost de maxim 350 de km.
În urmă cu vreo 10 zile, mă întorceam din Sinaia, de la un curs. A fost o zi cruntă! Am lucrat câteva planuri de afaceri, am așteptat-o pe soția mea care întârzia cu CFR-ul aproximativ o oră, am făcut în coloană pe DN 1 cam 6 km într-o oră, în condițiile în care eram deja destul de obosit. Am ales să ne petrecem weekend-ul la Onești, cu părinții. După ce am trecut de Brașov, traficul s-a mai potolit. Doar aglomerația, dacă e să fiu mai exact. Șumahării, nu.
Mă apropiam de intrarea în comuna Moacșa din Covasna. În fața mea, o doamnă conducea destul de încet. Semnaliza stânga de mai bine de 80 de m, căutând un loc potrivit pentru a parca pe o pajiște de pe celălalt sens. Era un festival al secuilor, ceva legat de cai, iar pajiștea aceea era plină de mașini. Am așteptat ca șoferița să facă stânga, cu atât mai mult cu cât în 50 de m intram în Moacșa. Doamna a găsit intrarea și a virat. Din spate venea lansat un șumahăr de camion, depășind coloana. Când doamna din fața mea a virat, n-a mai avut nicio șansă. Nici măcar claxonul meu prelungit nu l-a făcut atent pe șumahăr. A intrat în plin în mașinuța femeii și a făcut-o zob. În mașină erau doi adulți și copiii lor, în spate. Soțul șoferiței, cel care stătea în dreapta, a fost cel mai grav lovit. Și-a revenit după 10 minute. Am sunat la 112 și le-am făcut o scurtă descriere de la fața locului. Poliția a ajuns imediat. Era un echipaj care patrula prim Moacșa. Le-am spus că eu am sunat la 112 și că am fost martor la accident. Unul dintre polițiști a început să-i întrebe pe cei implicați ce s-a întâmplat. Cei din micuțul autoturism erau încă în stare de șoc și nu reușeau să lege două cuvinte. Șoferul de pe camion și-a început numărul.
-Mi-a sărit în față, dom'le! Fără semnal! Mi-a sărit în față pur și simplu!
Am simțit că iau foc, jur! Nu numai că imbecilul era să omoare o întreagă familie din vina lui exclusivă, dar voia să arunce toată vina pe cei care oricum sufereau.
Le-am explicat polițiștilor că șoferul camionului minte cu nerușinare, că doamna era în fața mea și că semnaliza de cca 80 de m. Le-am spus și că mincinosul era lansat în depășirea coloanei, mergând cu viteză. Șoferul de pe camion a cam amuțit. Poți vedea câteva poze de la accident aici.
Sincer, eu m-am pus pentru câteva secunde în papucii celor din autoturismul lovit. Practic, în orice moment aș putea fi lovit de un imbecil care se grăbește-n mama lui undeva. Și pentru că (nu-i așa?) nu avem autostrăzi, trebuie să calce accelerația ca să ajungă la destinație. Să ne înțelegem, șoferul camionului era profesionist!
Am așteptat echipa de cercetări la fața locului mai bine de 40 de minute. Fiind destul de obosit, le-am spus polițiștilor că nu mia pot rămâne. Mai aveam ceva de condus până la Onești. Le-am lăsat datele din buletin și numărul de telefon.
Ei, despre ce este vorba aici? Un cretin care a comis o contravenție [cel puțin] caută să scape prin orice mijloace. Pentru că așa se întâmplă și la vârf, nu-i așa? Sigur că îi desconsider pe toți grobienii, pe toți neciopliții, pe toți barbarii din fruntea țării. Da, istoria îi va menționa cu rușine. Ei sunt vinovați și pentru că le arată tuturor nesimțiților că se poate și așa.  Dar asta nu înseamnă că ăștia sunt singurii vinovați. Nicidecum! A fost o perioadă în care neghiobii își știau lungul nasului și nu ridicau capul din țărână. Ei, acum e altfel, acum neghiobii au exemple de urmat, acum au devenit vocali, acum au drepturi! Și te omoară pe șosele pentru că ei trebuie să ajungă repede. Și autostrăzi nu avem!
Da, avem o clasă politică de toată rușinea. Dar uitându-mă în jur, cred că devine din ce în ce mai legitimă.
Și da, voi merge în continuare cu viteza legală rugându-mă să nu mă lovească vreun imbecil care n-are autostrăzi, voi selecta gunoiul, voi avea grijă de mediu, voi fi în continuare boul bălții care sapă grădina din fața blocului și voi vorbi despre astfel de lucruri în continuare la cursurile mele. În câțiva ani vom fi mai mulți decât ceilalți. Am răbdare.
Este tot ce mi-a rămas.

Dacă ai un prieten care are o afacere...

   
   De la ce m-am luat? Am văzut zilele acestea pe rețelele de socializare un mesaj care s-a viralizat simțitor. Sper că l-ai văzut și tu. ”Dacă un prieten are o afacere, ajută-l cumpărând de la el, nu cerând mereu ceva gratis”. Acesta este mesajul. Sigur, pare un truism la prima vedere. Ce-ar fi să te gândești mai bine?
Eu aș merge și mai departe. Am o prietenă în Onești care are o farmacie. Afacere mică, de familie, departe de a fi un lanț farmaceutic. Știu că nu-i este ușor. Tocmai de aceea, de fiecare dată când sunt în Onești și trebuie să cumpăr medicamente, prefer să fac asta în farmacia ei. Și încerc să-mi conving și părinții, prietenii, cunoscuții să facă asta. De ce? Pentru că este o afacere mică, locală. Avantajele sunt lesne de intuit. Pe lângă faptul că sprijin un antreprenor care are nevoie de suportul comunității, ajut și comunitatea locală, având în vedere faptul că veniturile se impozitează local.
Încerc să fac asta peste tot în România. În fiecare localitate în care ajung, fie profesional, fie ca turist, încerc să cumpăr de la un antreprenor local. Din aceleași considerente. Sigur, cu condiția ca prețurile să fie similare ori sensibil mai mari decât la competiția acerbă a multinaționalelor. 
Treaba cu prețurile este principalul blocaj psihologic. Hai să luăm un exemplu, să ne fie mai ușor. Îți propun să alegem un supermarket ori hypermarket versus un magazin local. De cele mai multe ori îți faci cumpărăturile la multinaționale. De ce? Prețul este mai mic. Pentru ca exemplul să fie și mai specific, hai să alegem carnea de pui. Prețul unui kilogram de pui refrigerat începe de la 8-9 lei dacă prindem o ofertă. Altfel, pornește de la 10-11 lei. Ieftin, da? Normal, este vorba despre acei pui care plesnesc de hormoni. Prețul unui kilogram de pui crescut lent, la sol, pleacă de la 17 lei. Scump, nu-i așa? Dar, stai! Nu suntem noi fruntași la aruncat alimente? Hai să încercăm o altă formulă de calcul.

Cumperi doi pui, că erau la ofertă. Ambii au câte 2 kg. I-ai prins la 10 lei/kg, ești norocos. Nu cumperi decât refrigerați pentru că ăia congelați nu sunt sănătoși. Ești fericitul posesor a 4 kg de pui. Bravo! Ai cheltuit doar 40 de lei. Ești bun! Ajungi acasă și constați că nu poți găti decât 1 kg de carne. Celelalte 3 kg merg unde? Exact, în congelator! După câteva luni, când vine rândul celorlalte bucăți de carne, mâncarea nu prea mai are gust. Și o arunci. Dacă arunci jumătate, prețul real este de 20 de lei/kg. De ce nu ai cumpăra la acest preț un pui de la un producător local? Sau de la un magazin mixt care se aprovizionează de la micii producători locali? Dacă n-am reușit să te conving încă, hai să mai vin cu un argument. Spuneam că un kilogram de pui de supermarket este 10 lei. Pentru că veniturile tale nu sunt foarte mari, preferi să cumperi produse mai ieftine. Și faci asta 15-20 de ani. Apoi mergi să-ți faci un set complet de analize medicale. Să continui?  Având această perspectivă, 17 lei pe kg mai pare scump?
Aș putea continua la nesfârșit. Treaba e destul de simplă. Dacă elimini lăcomia și risipa, vei vedea că-ți poți permite produse de calitate superioară. Vei fi ceva mai sănătos și în același timp, ai putea sprijini un antreprenor local. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Încearcă treaba asta pentru o lună sau două. Fă-ți calculele după această perioadă și trage singur concluzia.
Încearcă măcar!