Nine-to-five la tot poporu'

   Ați auzit de expresia nine-to-five? Este inventată de americani și se referă la orele pe care un angajat este obligat să le petreacă la serviciu, de la 9 la 5 carevasăzică. În ultima perioadă nine-to-five a devenit expresia folosită pentru job-ul în sine, nu doar pentru program. Se folosește destul de des pentru a descrie un job plictisitor, neplăcut, etc. E ca și cum lucrezi într-un spital doar ca să-ți plătești chiria și studiile, fără să simți vreo atracție ori chemare spre acest domeniu. Sigur, analogia asta ne face să credem că în spitalele românești lucrează doar studenți chiriași. Să revin, dară. Bunăoară, în Pipera corporatistă mai bine de 80% din angajați lucrează în sistemul nine-to-five. În România se împământenise cumva conveniența, practica uzuală conform căreia doar angajații din domeniul privat prestau pe acest palier orar. Un obicei sănătos, dacă e să mă refer la orașele mari ale României, orașe care au probleme cu transportul în comun, cu traficul rutier în general. Practic, bugetarii asigurau primele tramvaie, autobuze, troleibuze sau metrouri aglomerate pe motiv că programul lor începea de regulă la 8.30. Imediat după, veneau și privații care mai băgau o serie. Printre ei se strecoară destul de abil pensionarii, de la 4:55 la 23:50 indiferent de situație.   Primul politician care a decis să facă țăndări uzanța bugetară 8:30-16:30 a fost Mihai Răzvan Ungureanu, cam pe la începutul acestui an. A apărut la TV în chip de erou-salvator al neamului și a declarat că programul lui începe în zori, ceea ce vă dorim și dumneavoastră cum ar veni. Și așa bugetarii au început programul de la ora 8. Deși întregul popor român sperase că odată cu această măsură capitală pentru economia șubredă ne va aduce beneficii de vis s-a dovedit că n-a fost decât un fâs, un pârț, o spârcâială. Iată că la câteva luni, poporul nostru greu încercat de-a lungul istoriei primește o pleașcă nesperată personificată de al doilea erou-salvator de neam, Victor Ponta. Dacă nici când avem parte de doi eroi pe an nu suntem mulțumiți înseamnă că nimic nu ne mai salvează. În doar o lună de mandat, eroul Ponta a identificat prima hibă a economiei românești: diferențele de program dintre bugetari și privați, diferențe accentuate de antecesorul său. Cum era de așteptat, a venit decizia: de luni, 11 iunie (data asta îmi provoacă un fior pe șira spinării) toți bugetarii încep programul la ora 9, deci nine-to-five la tot poporu'.
   Am căutat să deslușesc tâlcul acestei măsuri și cred că am reușit. Ponta a zdrobit încă o dată orânda deoarece aveam o problemă. Cum ce problemă? Un troleibuz pleacă din stația A în stația H având o încărcătură de 250 de bugetari. Un alt troleibuz pleacă tot din stația A (o oră mai târziu) în stația H cărând 300 de privați. Cum facem să folosim doar un troleibuz? Băiat deștept, Ponta a identificat soluția. Toată lumea nine-to-five, frățioare. A tăiat 50% din costurile cu transportul în comun doar dintr-o singură semnătură. Har Domnului, simt că în sfârșit suntem pe un drum corect. O altă măsură care iși strigă disperat adoptarea este cea a unui singur sex. Gândiți-va, cum ar fi ca toată lumea să aibă același sex? Am avea toalete comune, cămine și dormitoare comune, haine, încălțăminte și accesorii comune. Vă dați seama câte economii s-ar face, cat am putea să tăiem din costuri? Plus că bărbații ar naște în sfârșit terminându-se astfel cu obiceiul notoriu conform căruia femeile le dădeau cu tifla bărbaților pe motiv că ei (bărbații) n-au pic de spirit matern. Bașca faptul că având un singur sex, colacul de WC ar rămâne într-o singură poziție (indiferent care ar fi aceasta) punând capăt astfel unor diferende vechi de când lumea modernă. Trebuie să fii nebun să nu vezi așa o oportunitate.
Să se revizuiască, primesc!

LE: După o săptămână de nine-to-five s-a întâmplat. Cineva de la Ministerul Agriculturii a realizat ca nu e chiar sănătos pentru agricultori să aștepte ora 9 (cel mai devreme) pentru a prinde la telefon un funcționar, astfel încât de luni, 18 iunie, programul se derulează în intervalul orar 8.30-16.30. Sanchi, asta e varianta oficială. În realitate eu știu cum stă treaba. Frați români, am învins!

Ca la Ploiești

   Da, mă! Am avut o serie de grupări politice de când lumea. Cu toate astea, primul partid constituit în mod oficial în România este Partidul Național Liberal la 1875 iar conducerea a fost asigurată de I.C. Brătianu. Ceva mai târziu a apărut Partidul Conservator. Unii spun că în 1880 cu Manolache Costache Epureanu la conducere, alții că în 1881 cu Lascăr Catargiu mare șef. Tare-i încurcată istoria! În perioada interbelică își fac apariția alte partide cărora oamenii le spun istorice. Unul dintre acestea este Partidul Național Țărănesc, un fusion, dacă pot scrie asta (și iată că am și reușit), între Partidul Național Român al lui Iuliu Maniu și Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache. Ca să vezi năzbâtie, toate partidele astea au fost conduse de bulevarde din București. De reținut este că pe atunci toate partidele aveau lideri educați, chiar erudiți iar sinuciderea era o opțiune (extremă, e drept) și nu o figură de stil cum am văzut în contemporaneitate. Pe un fond geopolitic nefavorabil progresului au avut loc fraudele comuniștilor la alegerile din 1946. Un an mai târziu au fost eliminate mai toate partidele politice iar la 30 Decembrie România se proclamă Republică Populară. Știm cu toții că la 3 ianuarie 1948 Regele Mihai pleacă definitiv din România lăsând drum liber comuniștilor să pună bazele Partidului Muncitoresc Român și să-l ungă pe Gheorghe Gheorghiu-Dej mare șef. Ulterior au apărut personagii precum Lucrețiu Pătrășcanu, Ana Pauker, Luca, Georgescu, etc. În martie 1965 Gheorghiu-Dej a sucombat iar Ceaușescu a preluat cârma, de aici venind și termenul de prim cârmaci (nu e amuzant termenul ăsta în zilele noastre?). Cam când s-o făcut de scăldat, Ceaușescu schimbă denumirea de Partidul Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român iar RPR devine RSR. De aici nenorocirile s-au ținut lanț.             
   Și a venit și 1989 când ziceam noi că am scăpat de sufixul escu. Partidele au renăscut ca pasărea aia care are un lider cu părul lung și pretenții financiare de la Sergiu Nicolaescu. Și așa ajungem noi la alegerile locale din iunie 2012 și la situația publicată de Ziarul Financiar.

                                                                                                                                         Sursa: Ziarul Financiar

   Ați văzut candidații de la Ploiești? Când mă gândesc la ce vor învăța strănepoții mei la istorie peste 50 de ani mă bușește râsul.

Sunt un erou!

   Primul meu job în București a fost în presă, la o revistă extrem de onorabilă pe atunci. Aproape două luni întregi care au fost și ultimele în domeniu, poate am să scriu despre asta. Sau poate nu. Următorul job a fost în vânzări alături de o echipă strașnică, echipă compusă aproape în totalitate din băcăuani. După o perioadă echipa s-a restrâns și am rămas doar doi băcăuani (Ciprian, te pupă Firenze). Am scris istorie în vânzări sau cum se spune deseori, doar cerul ne-a fost limita. Dezvoltasem împreună cu colegul o metodă infailibilă care ne-a adus o rată de succes de peste 90%. Jur! Una dintre cimiliturile uzitate în sales speech era "ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să se îndeplinească". Pare doar o vorbă-n vânt dar nu e nici pe departe așa. Dacă e să ma refer punctual la proiectul de mai sus, clienții noștri începuseră deja să-și facă probleme referitoare la respectarea termenelor de execuție. Aveau atât de multe comenzi încât deveniseră supraîncărcați. Ulterior, cimilitura cu pricina s-a mai probat de câteva ori printre cunoscuții mei. Un prieten foarte bun îmi spunea mai mereu că vrea să fie diferit de ceilalți. Toți vor să fie bogați pe lumea asta. El îmi spunea că vrea să devină sărac. Și a reușit. O altă cunoștință din online (nu-l știu personal, doar a fost în lista mea de prieteni până deunăzi) și-a dorit să fie cel mai prost om din lume, deși n-a recunoscut public asta vreodată. Și i-a ieșit parțial. Nu este cel mai prost om din lume (e atât de prost încât nu a reușit să fie cel mai prost) ci este cel mai prost om cu care am interacționat vreodată.
   Azi am citit știrea asta. Ce să zic? Greu proiect, năzuințe înalte. Lăsând la o parte cerințele financiare deloc modeste într-o astfel de întreprindere se conturează și o concurență notabilă pe topic. Sigur, nu toți competitorii își doresc. Unii sunt înscriși în cursă fără voia lor, dacă e să mă refer la câteva personaje din showbiz-ul carpato-danubiano-pontic.
   Suzano, zâna mea, revino cu picioarele pe pământ. Nu-ți dori ceva ce nu poți controla. Hai mai bine-un cântec vesel și optzecist să cântăm și-alergare să prestăm.
   Gata. Am mai salvat un om, dă-mă-ncolo ca's mișto!

Avansați înainte că stă un om prost pe scară

   Am avut mulți colegi de-a lungul timpului. Mi-i amintesc pe toți. Firește, nu neapărat cu plăcere pe fiecare în parte dar mi-i amintesc. Unuia dintre aceștia, parol că e un simpatic, îi spuneam Baronu' deoarece purta numele unui baron local. Ei bine, Baronu' mi-a zis într-o pauză de cafea că omenirea a pierdut foarte mult din progres datorită poeților. Conform teoriei lui, dacă fiecare pământean s-ar fi dedicat în totalitate științelor exacte acum am fi fost mult mai departe. Nu-i simpatic Baronu'? Atunci l-am privit ușor condescendent, recunosc sportiv. Începuse să care miliarde de pumni virtuali oamenilor de litere motivând că el nu are nevoie de poezii sau de cine știe ce capodopere în proză pentru a progresa. Și voia progresul cu orice preț, vorba lu' Nenea Iancu (dacă ți-a fugit gândul la patronul clubului Poli Timișoara, oprește-te aici cu cititul).

  Au trecut opt ani de atunci și parcă, parcă începe să prindă sens teoria Baronului. Și eu voi progresul cu orice preț dar am constatat că acesta (progresul) nu poate veni în viața noastră din cauza unor mațe-fripte, coate-goale ori conțopiști care se încăpățânează să scrijelească în presă arătând numai rele. Evident că acest climat se opune vehement progresului. Noi suntem buni, corecți, cinstiți ,deștepți și puri, de unde atâtea știri negative? E clar că cineva trebuie să ne apere de ziariști, să ne protejeze de nocivul ce stă să ne ruineze progresul. Cine îl poate personifica pe acest cineva... mai bine decât Poliția/Miliția (e doar semantică)? Zilele trecute, **liția a decis că e timpul unui exercițiu coercitiv și l-a stimulat motric pe unul dintre conțopiști, amănunte găsiți aici. Bine le face! Să-i închidă pe toți și să-i trimită la un nou canal. Ce reeducare ar face cu ei Dorel Vișan! Ca să nu mai lungesc scrierea, iată întâmplarea cu pricina. Păi dacă nu ia **liția atitudine, cine să o facă? Vorba taxatoarelor, "avansați înainte".

Răvășitor! Cine l-a ucis pe Kennedy!

   Pot să pariez că tu, exact tu, tu, cel care citești rândurile acestea crezi că cei din presă au o muncă ușoară, bine plătită și o viață plină de favoruri. Află acum că nu e nici pe departe așa. Cel puțin slujbașii din televiziuni (lor le voi dedica acest elogiu) sunt niște truditori. O armată de furnicuțe se dă de ceasul morții pentru a-ți aduce ție, telespectatorule, știri și reportaje care să te facă mai bun, mai înțelept chiar (dacă mi-e permisă formularea) mai superior, dacă nu cumva cel mai superior. La prima vedere și în vâltoarea vremurilor pe care le trăiești poți crede că material e căcălau din belșug. Criză, tăieri și majorări de salarii/pensii, remanieri, moțiuni de cenzură, demiteri sau alte variațiuni  de gen, toate sunt desuete. Nimeni nu mai reacționează la așa truisme. Recunoaște că setea de senzațional te devorează galopant și că doar dooj' de morți rezultați dintr-un accident rutier nu-ți mai fac inima să tresară. Și ce crezi? Furnicuțele se dau și mai tare de ceasul morții să facă rost de subiecte megainteresante. Și toate acestea însoțite de imagini, da? Urmărește materialul de mai jos de paregzamplî!

   Știi tu cât de greu le-a fost furnicuțelor să-l dibuiască pe bravul cameraman de ocazie care a refuzat să-și dea obștescul sfârșit (dacă nu termin mai repede materialul ăsta rămân fără clișee odioase) pe nefilmate? N-ai habar. Da' știi să cârcotești când e vorba de abonament că e prea scump, că nu-ți permiți, că în Botswana și Zimbabwe e mai ieftin, etc. Dacă vei continua așa vei avea parte la TV numai de știri d'alea siropoase cu tineri olimpici virgini, cu actori și scriitori care iau nu'ș ce premii stupide sau piese de teatru, Doamne fere'! Așa că bagă-ți mințile-n cap și apreciază ce ai.
   Mădălin Ionescu, Georgeta Ghinea, Mihai Untaru și Adrian Iovan... dragilor, nu vă lăsați. Avem cu toții nevoie de voi. Pentru că vă apreciez atât de mult vă dau un pont pe care dacă-l fructificați corect veți obține o audiență de invidiat. Știu cine l-a ucis pe John F. Kennedy! Zău că știu. Gary Oldman a făcut-o. Pentru detalii scrieți-mi în privat!

Ucigașul de PR sau cum se poate demonta o acțiune frumoasă

   Firește că ați auzit cu toții despre Darwin, fondatorul teoriei evoluționiste (azi e sărbătoare, e Înălțarea Domnului, sper să fiu iertat). El susținea cu tărie că toate speciile de viețuitoare au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit selecția naturală, mai pe larg puteți citi în Originea Speciilor, cea mai celebră lucrare a sa. Deși nu am expertiza necesară pentru a statuta ca veridică oricare dintre cele două teorii (creaționistă ori evoluționistă) trebuie să recunosc sportiv că există similitudini comportamentale evidente între animale și oameni. Voi reveni îndată.

   PR-ul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omenirii, deși ni se spune mereu că cele mai vechi meserii sunt cu totul altele. Ce e amuzant la PR, ca și în cazul marketing-ului, este că fiecare poate da o definiție activității în sine care să corespundă realității. Întrebați-vă cunoscuții, colegii, partenerul de viață dacă vreți să vă convingeți. Așa cum știm cu toții, prin PR încercăm să mediatizăm în condiții cât mai favorabile o activitate. Este exact ce fac eu cu acest proiect în care cred și cu care vă voi bate la cap multă vreme. Pe principiul acțiunii și reacțiunii, există o activitate ceva mai recentă care are menirea să anihileze toate întreprinderile PR-ului. Nu știu însă cum se numește. Am căutat prin toate sursele posibile, am întrebat specialiști, am citit manuale de specialitate și tot nu am găsit. Mi-am zis să verific și în lumea animalelor, poate dibuiesc acolo un tipar comportamental. Și am tras o fugă până în pădurea tutelară, vorba fabulei.

Am revenit, mulțumesc. Viața în pădure a devenit din ce în ce mai grea, hrana e tot mai puțină și inechitabil împărțită. Defrișările masive au făcut ca fiecare petic de pământ să fie extrem de prețios iar fiarele care dețineau poienițe sau luminișuri au ajuns putred de bogate peste noapte. Ce mai la deal-la vale, animalele se dezumanizau. În așa momente de restriște a apărut un căprior. Era frumoooos, ca rupt din Soare. Și avea în plan să salveze pădurea. Începuse deja să pună bazele unui grup format numai din căprioare, lebede, cerbi și armăsari sălbatici, vietăți frumoase cu caractere deosebite. Planul căpriorului era să salveze ce se mai putea salva din Pădure. Conceptual se apropia de Arca lui Noe (sper ca acum să-mi fie iertată blasfemia din paragraful introductiv). În linii mari acțiunea era pe un drum bun și câștigase câteva sute de adepți, ba chiar se organizase și o acțiune animalieră de ajutorare a unor ursuleți cu mici probleme. Dar nu avea cum să fie atât de simplu. Nu. Din străfundul pădurii tutelare ieși la lumină Mistrețul cu Ochi de Pește, cea mai infamă creatură din Pădure.
   Mistrețul cu Ochi de Pește a avut o copilărie nefericită. N-a primit de la părinți dragoste și căldură precum ceilalți pui și probabil de aici i se trage caracterul infam. Deși fizic era dizgrațios (avea o blană extrem de rară, talie de pitic foarte gras, ochi de pește mort) niciun animal nu l-a respins din acest motiv. Ca și cum aspectul nu era de ajuns, Mistrețul cu Ochi de Pește avea grohăitura grea, buruienoasă și râma cu greșeli. Ba mai mult, era atât de ranchiunos încât și-i înstrăinase și pe cei din propria specie. Căpriorul a încercat o perioadă să-l aducă pe cărarea cea dreaptă însă fără sorți de izbândă. Mistrețul cu Ochi de Pește era irecuperabil. În răutatea lui, a râmat cu greșelile-i notorii în toată munca celorlalți lăsând urme de bălegar pe toate pajiștile. Atunci, grupul de inimoși a luat decizia să-l ignore. O căprioară și un cerb s-au retras din poienița Mistrețului cu Ochi de Pește iar căpriorul primea zilnic mesaje de susținere de la celelalte viețuitoare din pădurea tutelară. În acel moment, grupul de inimoși a realizat că doar un mistreț nu este de ajuns pentru a ruina o cauză dreaptă. Și continuă să lupte pentru o pădure mai bună și în ziua de astăzi.

   Așadar ce-am constat eu în lumea celor care nu cuvântă? Că au aceleași tipare comportamentale deși iubitorii de animale afirmă mai mereu contrariul. Există o mână de animale care vrea să schimbe lucrurile în bine, există o mare parte care merge cu turma și mai există câțiva porci care grohăie prostii. Așadar, rămâne cum am stabilit. Îmi văd de treabă în continuare apelând la voi de câte ori am ocazia cu rugămintea de a face cunoscută acțiunea pe care am demarat-o deja și chiar de a dona un bănuț în oricare dintre conturi. Na, iar am scris serios!

Gata! Mă apuc de film!

   N-am mai scris de două luni și jumătate. Mi-am luat o pauză pentru a mă redescoperi. M-am cercetat, m-am analizat, m-am întors pe toate părțile și am concluzionat: îmi place de mine. Sunt un tip mișto, e normal să îmi plac. Apropo, dacă mă plac atât de mult aș putea fi gay? Whatever...
Spuneam că m-am analizat. Am simțit că sunt într-un moment de răscruce al existenței mele de tip mișto și că trebuie să iau o decizie de care poate depinde în totalitate viitorul meu și nu numai. Și am început să mă gândesc la asta. Ce peștii mei de decizie aș putea lua? Și așa o țin de 75 de zile de-mi plesnește capul psihic. Ieri, după un pumn de calmante am zis că trebuie să fac ceva important, care să conteze cu adevărat. Și am vizionat un film. Wow! Pardon, Vow. The Vow, pentru prețioși. În câteva cuvinte (jur că-s suficiente) este vorba despre un tip și o tipă, haioși amândoi, care se căsătoresc la scurt timp după ce se cunosc. Imediat după asta, el o sărută în mașină, o basculantă intră în ei, ea sare prin parbriz și apare în cadrul următor la spital. Supraviețuiește, nu-i bai însă rămâne cu o problemă. Nu-și mai aduce aminte ultima perioadă din viața ei. Superoriginal! În următoarele 80 de minute el se dă peste cap să o ajute sa-și recapete memoria. Vă las să descoperiți singuri că ea nu-și va mai reveni vreodată. Și am avut o revelație!

   De mic mi-au plăcut filmele. Atât de mult încât pe unele le vizionam de câte patru-cinci ori. În vacanța de vară eram client fidel al cinematografelor. Mergeam la matineu și plăteam 2 lei pentru un bilet în primele două rânduri dar stăteam unde voiam. Eram maxim nouă cinefili la ora aia. Mai toți prietenii mei visau să ajungă actori. Eu voiam mai mult. Voiam să fiu șefu' filmului. Pe atunci nu știam că există scenariști, regizori, scenografi sau alte categorii. Da' îmi doream să fiu ăla care decide ce trebuie să facă actorii. O să vă povestesc într-o zi cum voiam eu să o pun pe Renate Blume să se pupe cu Colea Răutu, cum îl caftea Puiu Călinescu pe Roger Moore de-i săreau ultimului fulgii sau să-l distribui pe Charles Bronson în rol de arnăut și să-l pun să danseze Călușul și Perinița pe întreaga durată a unui film în două părți.

   După ce am văzut The Vow mi-a revenit dorința de mă face șef de film. Și am început să scriu primul meu scenariu cu care voi rupe gura târgului. Va fi ceva nemaiîntâlnit până azi. În primul rând nici bunul Dumnezeu nu va ști în care gen să-l încadreze. Va fi un film de acțiune, dramă, comedie, de familie, pentru tineri, cu ceva animație, horror, thriller și dacă voi fi în toane bune chiar și puțin erotic. Va fi vorba despre un copil extrem de plăpând da' deștept care după ce termină liceul se înrolează în armată. După șapte ani se lasă la vatră având calificarea de ucigaș guvernamental și fizicul unui campion mondial de culturism. Ajunge în orășelul natal, se mută în casa părinților și le repară ăstora garajul, acoperișul și prispa. Seara iese cu foștii prieteni din copilărie la bar unde o revede pe fata pe care a iubit-o în copilărie. Fata lucrează la bar ca angajată a unui bogătaș local, tot fost coleg de școala. Se plac și stabilesc să iasă într-o seară. Bogătașul nu vede cu ochi buni revenirea ucigașului și încearcă să-i facă ăstuia viața amară. Îi pune pe urme poliția locală, niște bătăuși alcoolici și ceva câini maidanezi în călduri. Ucigașul se prinde cum stă treaba și le dă cu flit la toți. Îi caftește în repetate rânduri și o ia pe frumușică de soție. La scurt timp, exact cât să apară întrebarea legitimă "cine e autorul?", frumușica naște. Ucigașul împarte pumni și picioare o perioadă, cam până împlinește copilul 5 ani, seară în care niște mercenari plătiți de bogătaș o ucid pe frumușică dimpreună cu ăl mic. Ucigașul pică în patima alcoolului o perioadă după care începe să se răzbune. Îi dibuiește pe criminali și îi ucide în diferite maniere, care mai de care mai originală. După ce îi termină pe toți îl terorizează o perioadă pe bogătaș apoi îl convinge să se sinucidă dându-i să înfulece o omletă din 349 de ouă de rață. Orașul e liber acum! După ce e ales primar, eroul nostru o cunoaște pe cea mai frumoasă fată din oraș, o fată ce lucrează ca bucătăreasă la azilul de bătrâni. O va lua de nevastă? Va mai avea copii?  Are fata un frate mafiot? Vor avea americanii o președintă? Toate răspunsurile vor fi atent plasate în următoarele mele filme. Scuze, sună telefonul.
-Cine e? Warner Bros. Studio? Barry, my man! How are you doing there?...