Noi, bărbații, suntem niște fericiți, e clar. M-am convins de asta de mai multe ori. Așa, simpli cum suntem noi, suntem fericiți. Sigur, noi n-avem atâtea probleme, ați putea spune voi, distinse domnițe. Și ați avea dreptate. Problemele noastre sunt puține și situate la baza piramidei. Cu voi este cu totul altă poveste. După ce ați epuizat toate problemele posibile, mai fabricați câteva.
Pentru femei, în anumite situații, coafura este la fel de importantă ca pulsul ori ca respirația. Orice reuniune cu parfum de petrecere capătă niște conotații inimaginabile.
În urmă cu câțiva ani, soția mea și cu mine eram nași de cununie. Avem ceva experiență, mărturie ne stau cele cinci perechi de fini. :)
În ziua nunții, soția mea era în priză. Avea tensiune 28! Și-a probat rochia de 47 de ori, pantofii de 56 de ori, aștepta cu înfrigurare programarea la coafor. Ei bine, de aici a început totul.
Soția mea merge la coafeza cu pricina de foarte mulți ani. Acum era o ocazie specială, se impunea o coafură nemaivăzută. În linii mari, așa a ieșit coafura. Nemaivăzută. Recunosc sportiv că nu m-am prins din prima că soția mea fusese deja la coafor. Puteam să jur că doar s-a spălat pe păr și s-a uscat într-un fel în care n-o mai făcuse. Da' cine sunt eram eu s-o judec?
Am aflat pe măsură ce timpul se scurgea că ceea ce vedeam eu era chiar soția mea coafată. Nașa, cum ar veni. Ne-am prezentat la cununie. Femeile comunică total diferit față de bărbați, știu asta foarte bine, chiar predau diferențele la cursurile de comunicare. Și de această dată s-a adeverit. Nu știu cum anume, soția mea simțea că femeile se uită la coafura ei iar ea se simțea vulnerabilă.
”Nu-i adevărat, iubire. Ești foarte frumoasă!”, îmi făceam eu încălzirea.
Cumva știam că voi munci la treaba asta toată noaptea, nu-s chiar atât de prost.
”Probabil e doar invidia”, continuam eu jocul de glezne.
A fost bine. O perioadă. Au trecut câteva ore. În restaurant erau 1000 de grade Celsius. Și lume multă. Aia cu coafura rezistă e numai în reclame. Și-n filme. Părul soției mele nu mai arăta de mult ca o coafură. Treaba asta mă îngrijora. Simțeam că rămân fără încurajări. Și zău că nu-s lipsit de inventivitate. :)
Câteva ore am făcut coaching cu soția mea, demontând rând pe rând toate îngrijorările ei. Și reușisem asta binișor. Până la un moment.
Nu știu cum s-a întâmplat. Pur și simplu m-am ridicat de la masă câteva secunde. O nuntașă mai iute de picior avea o nelămurire care nu-i mai dădea pace. Trebuia să afle. Și a declanșat atacul.
Am văzut o femeie care se apropia de soția mea într-un mod care nu prevestea nimic bun. Eu eram deja angajat într-o discuție cu câțiva invitați. Am încercat să nu ies brusc din grup. Am mai făcut o glumiță, l-am luat de după umeri pe unul dintre domni și le-am promis că mă întorc. Mă îndreptam deja cu pași largi către masa mare. Nuntașa era deja lângă soția mea și vorbea deja cu ea. Eu eram palid. M-am grăbit și mai tare. Nuntașa a simțit că nu mai are mult timp la dispoziție și a pus întrebarea fatală.
”Dumneavoastră sunteți mama miresei?”
Ai auzit vreodată de Sisif și de bolovanu' lui? Nene, jur că a fost pentru prima dată când am înțeles cu exactitate însemnătatea mitului. O noapte întreagă am fost coach pentru soția mea. O noapte întreagă! Câteva secunde de neatenție și s-a dus totul pe apa sâmbetei.
De ce nu există malpraxis și-n cazul coafezelor? De ce?
marți, 15 martie 2016
Dă mamă cu biciu'n mine!
Am fost weekend-ul trecut acasă. La Onești. Mă rog, nu mai locuiesc în Onești de mai bine de 15 ani dar pentru mine acasă înseamnă tot Onești. Descinderea asta a fost ciudată de la un cap la altul. Dar hai să ne așezăm. Uite cum a fost.
Am pornit la drum puțin după 18.00. Aglomerat ca la balamuc pe Colentina. Am făcut de la Rosetti până la Podul Europa aproape o oră. Colentina+vineri seară+ploaie ușoară nu e cea mai recomandată combinație. Aproape de ora 19.00 ieșeam victorioși din București. Inițial ne-am bucurat foarte tare. Cu timpul ne-a mai trecut. Pe E85 începuse ploaia binișor. Se lăsase și noaptea. Până la Urziceni s-a mers la bară. Aveam în fața mea o coloană de TIR-uri pe care am încercat în repetate rânduri să o depășesc. Nu pentru că aș fi vreun vitezoman, ci din cauză că-mi veneau găleți de apă pe parbriz. Am renunțat la idee în momentul în care am văzut într-o ușoară curbă că erau 6 TIR-uri care mergeau în convoi, la aproximativ 4 m distanță între ele. Pe o așa vreme însemna sinucidere. Am preferat să măresc viteza ștergătoarelor. La un anumit moment, toate TIR-urile trăgeau pe dreapta. Nu mă bucur de răul altuia însă am momente când îi iubesc pe cei de la ARR. Dacă ar ieși mai des în trafic, sigur drumurile ar fi mai line. Literalmente.
Am reușit să trec de Urziceni. Acum îmi părea rău că ARR-ul a ieșit ”la produs”. Din cauză că nu mai aveam TIR-urile în față, îmi era foarte greu să păstrez banda. Era întuneric, ploua binișor iar drumul european nu mai avea marcaj pe porțiuni de zeci de km.Treaba cu marcajul a ținut până la intrare în Adjud. Pe porțiunea aia am pomenit toți Cășunenii și Umbrăreștii din țara asta. Și câțiva politicieni, procurori, Curtea de Conturi etc. Apoi m-am liniștit și-am promis că am să mă întorc în București pe lumina zilei, atât puteam face.
În Onești mi-e bine. Locul ăsta îmi dă atât de multă energie încât revin aici cât pot de des. Mi-am promis pe drum că am să vizitez locuri pe care nu le-am mai văzut de multă vreme. Nu mi-a ieșit. Am prins o vreme foarte urâtă. Am postat totuși câteva fotografii însoțite de comentarii care aveau ca idee comună faptul că Oneștiul este cel mai frumos oraș din țară/lume/galaxie/Univers etc. Pentru mine e. Mă așteptam să fiu luat în balon de prietenii mei din alte orașe (Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Constanța și altele), ar fi fost firesc. Nici vorbă de așa ceva. Singurele reacții de acest gen au venit tot de la oneșteni. Și a fost ciudat! :)
Luni am plecat spre București. Pe lumina zilei, așa cum mi-am promis. Nu a mai plouat iar marcajul se observa. În rest, nimic schimbat. Aceeași șoferi inconștienți care devin protagoniștii buletinelor de știri, aceleași coloane de TIR-uri care când nu trag pe dreapta pe motiv de ARR fac ce vor pe stradă, aceleși câteva MCV-uri inutile plasate pe ici-pe colo și semnalizate din flash-uri ori stații de toată lumea. Practic, fiecare drum pe care-l fac prin țară este o aventură. Mi-am zis deseori, ”Cătăline (ca să fac un monolog de vorbă), care-o fi cauza, frate?”. Și tot eu mi-am răspuns: ”Care să fie? Lipsa aplicării pedepsei”. Cei care ies din țară cu mașina nu-și permit să se comporte la fel. Acolo nu te cerți cu polițistul, nu-i spui cine e tac'tu și pentru nimic în lume, nu negociezi. Acolo taci și înghiți. Civilizație cu biciul cum ar veni (zicerea asta e valabilă doar pentru secăturile care nu înțeleg rostul civilizației).
Am ajuns în Afumați și am ales Șoseaua de Centură. Nu, nu din cauza aia. Locuiesc în Popești-Leordeni, da? Plus că eram cu soția în mașină. Ea este o femeie deschisă, prietenii noștri știu asta. Nu atât de deschisă, da? :)
Atât pe Șoseaua de Centură cât și în București și Popești-Leordeni am constatat aceleași metehne care n-au nimic în comun cu civilizația. Și mi-am adus aminte de o acțiune mai veche a Poliției Rutiere București, acțiune care arăta cam așa:
Nu credeam că am să scriu asta vreodată dar iată că o fac. Stimată Poliție Rutieră București, te rog eu mult, mult de tot, ieși în fiecare zi în trafic ”sub acoperire”. Peste tot. Și nu ne ierta. Iar pe aia care-s obraznici tratează-i exact cum o fac omologii tăi din Germania, Elveția, Belgia, Franța. Știi tu cum. O să ne fie tuturor mai bine. În câțiva ani va fi liniște pe stradă, vor fi mai mulți bani la buget, prestanța ta va crește, vom avea aproape cu toții de câștigat. Vor pierde doar secăturile. Cu drama asta putem trăi.
Știu că civilizația a fost impusă peste tot în lume, nu a fost ceva ce și-au dorit oamenii încă de la început. Hai s-o facem și noi, aici, la noi acasă. Dacă biciul e singura soluție rămasă, așa să fie. Dă mamă cu biciu'n mine!
Am pornit la drum puțin după 18.00. Aglomerat ca la balamuc pe Colentina. Am făcut de la Rosetti până la Podul Europa aproape o oră. Colentina+vineri seară+ploaie ușoară nu e cea mai recomandată combinație. Aproape de ora 19.00 ieșeam victorioși din București. Inițial ne-am bucurat foarte tare. Cu timpul ne-a mai trecut. Pe E85 începuse ploaia binișor. Se lăsase și noaptea. Până la Urziceni s-a mers la bară. Aveam în fața mea o coloană de TIR-uri pe care am încercat în repetate rânduri să o depășesc. Nu pentru că aș fi vreun vitezoman, ci din cauză că-mi veneau găleți de apă pe parbriz. Am renunțat la idee în momentul în care am văzut într-o ușoară curbă că erau 6 TIR-uri care mergeau în convoi, la aproximativ 4 m distanță între ele. Pe o așa vreme însemna sinucidere. Am preferat să măresc viteza ștergătoarelor. La un anumit moment, toate TIR-urile trăgeau pe dreapta. Nu mă bucur de răul altuia însă am momente când îi iubesc pe cei de la ARR. Dacă ar ieși mai des în trafic, sigur drumurile ar fi mai line. Literalmente.
Am reușit să trec de Urziceni. Acum îmi părea rău că ARR-ul a ieșit ”la produs”. Din cauză că nu mai aveam TIR-urile în față, îmi era foarte greu să păstrez banda. Era întuneric, ploua binișor iar drumul european nu mai avea marcaj pe porțiuni de zeci de km.Treaba cu marcajul a ținut până la intrare în Adjud. Pe porțiunea aia am pomenit toți Cășunenii și Umbrăreștii din țara asta. Și câțiva politicieni, procurori, Curtea de Conturi etc. Apoi m-am liniștit și-am promis că am să mă întorc în București pe lumina zilei, atât puteam face.
În Onești mi-e bine. Locul ăsta îmi dă atât de multă energie încât revin aici cât pot de des. Mi-am promis pe drum că am să vizitez locuri pe care nu le-am mai văzut de multă vreme. Nu mi-a ieșit. Am prins o vreme foarte urâtă. Am postat totuși câteva fotografii însoțite de comentarii care aveau ca idee comună faptul că Oneștiul este cel mai frumos oraș din țară/lume/galaxie/Univers etc. Pentru mine e. Mă așteptam să fiu luat în balon de prietenii mei din alte orașe (Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Constanța și altele), ar fi fost firesc. Nici vorbă de așa ceva. Singurele reacții de acest gen au venit tot de la oneșteni. Și a fost ciudat! :)
Luni am plecat spre București. Pe lumina zilei, așa cum mi-am promis. Nu a mai plouat iar marcajul se observa. În rest, nimic schimbat. Aceeași șoferi inconștienți care devin protagoniștii buletinelor de știri, aceleași coloane de TIR-uri care când nu trag pe dreapta pe motiv de ARR fac ce vor pe stradă, aceleși câteva MCV-uri inutile plasate pe ici-pe colo și semnalizate din flash-uri ori stații de toată lumea. Practic, fiecare drum pe care-l fac prin țară este o aventură. Mi-am zis deseori, ”Cătăline (ca să fac un monolog de vorbă), care-o fi cauza, frate?”. Și tot eu mi-am răspuns: ”Care să fie? Lipsa aplicării pedepsei”. Cei care ies din țară cu mașina nu-și permit să se comporte la fel. Acolo nu te cerți cu polițistul, nu-i spui cine e tac'tu și pentru nimic în lume, nu negociezi. Acolo taci și înghiți. Civilizație cu biciul cum ar veni (zicerea asta e valabilă doar pentru secăturile care nu înțeleg rostul civilizației).
Am ajuns în Afumați și am ales Șoseaua de Centură. Nu, nu din cauza aia. Locuiesc în Popești-Leordeni, da? Plus că eram cu soția în mașină. Ea este o femeie deschisă, prietenii noștri știu asta. Nu atât de deschisă, da? :)
Atât pe Șoseaua de Centură cât și în București și Popești-Leordeni am constatat aceleași metehne care n-au nimic în comun cu civilizația. Și mi-am adus aminte de o acțiune mai veche a Poliției Rutiere București, acțiune care arăta cam așa:
Nu credeam că am să scriu asta vreodată dar iată că o fac. Stimată Poliție Rutieră București, te rog eu mult, mult de tot, ieși în fiecare zi în trafic ”sub acoperire”. Peste tot. Și nu ne ierta. Iar pe aia care-s obraznici tratează-i exact cum o fac omologii tăi din Germania, Elveția, Belgia, Franța. Știi tu cum. O să ne fie tuturor mai bine. În câțiva ani va fi liniște pe stradă, vor fi mai mulți bani la buget, prestanța ta va crește, vom avea aproape cu toții de câștigat. Vor pierde doar secăturile. Cu drama asta putem trăi.
Știu că civilizația a fost impusă peste tot în lume, nu a fost ceva ce și-au dorit oamenii încă de la început. Hai s-o facem și noi, aici, la noi acasă. Dacă biciul e singura soluție rămasă, așa să fie. Dă mamă cu biciu'n mine!
marți, 8 martie 2016
Dacă aș fi extraterestru
De foarte multe ori, în ultima perioadă, mă întreb ce ar înțelege un extraterestru dacă ar veni pe Pământ pentru prima dată. Serios, mă apasă treaba asta. Motiv pentru care mă voi pune în pielea lui pentru următoarele rânduri.
Dacă aș fi extraterestru și aș veni pe Pământ pentru întâia dată m-aș minuna. Sigur, minuna trebuie interpretat drept mi-aș pune mâinile în cap (deși nu cred că extratereștrii au obiceiul ăsta). Nu aș putea înțelege cum oamenii sunt atât de hotărâți să-și distrugă iremediabil casa. Planeta, adică. Apoi n-aș înțelege nici în ruptul capului (o altă expresie pe care extratereștrii sigur nu o au) cum creasta lu' Firica animalele depun mai multă activitate cerebrală decât aproximativ jumătate dintre oameni. Da, animalele sunt veșnic în căutarea de hrană, de locuri păzite unde să-și crească puii, sunt vânate de alte animale ori de oameni. Oamenii nu mai fac treaba asta de mult (activitate cerebrală, să ne-nțelegem). Ei stau la televizor. Și mănâncă.
Apoi m-aș întreba: Cum peștii mei (pentru expresia asta chiar bag mâna-n foc, nu e de-a lor!) merge treaba între bărbați și femei? Adică i-aș vedea făcând niște chestii împreună doar că mi s-ar părea cam mari diferențele între situații. Și între culturi.
În unele culturi este recomandată bătaia administrată femeii (circulă pe net un filmuleț în care un musulman explică pe larg cum trebuie bătută în mod corect femeia), în altele femeia nu are dreptul la mai mult de 8 clase școlare (primele 8, evident), alte culturi obligă femeia la muncă istovitoare, în altele femeia este sclav sexual iar în majoritatea cazurilor femeia este văzută ca ființă inferioară bărbatului. Da, chiar și în țările civilizate. Treaba cu egalitatea de șanse este doar pe hârtie pentru că e cerință globală în anumite situații. Numărul femeilor în rândul managementului de top este cu mult mai mic decât al bărbaților peste tot în lume. Da' avem egalitate.
Boooon! Eu, ca extraterestru abia picat (ciudată expresie) pe Pământ, văd toate astea și nu mă prind cum stau lucrurile de fapt. Și ca să mă deruteze și mai tare, pământenii sărbătoresc astăzi Ziua Femeii. Ich bin paf, vorba germanului! Cum vine treaba asta? Pe 8 Martie n-o mai bați? N-o mai pui la muncă silnică? N-o mai... ptiu, ce era să scriu! Cum, mai exact?
Eu, ca extraterestru, mă voi dezice de obiceiurile astea și voi respecta femeia atât pe 8 Martie cât și în celelalte 364 de zile și o voi trata ca pe egalul meu, chiar ca pe superiorul meu atunci când ea mă depășește (oho, sunt destule situații).
La fel și ca om, ca Cătălin Moisă (cacofonie voită, intenționată și dinadins), ca perfect.
La Mulți Ani frumoși ca voi, dragile noastre. Și să ne iertați pentru zilele în care suntem orbi. :)
Dacă aș fi extraterestru și aș veni pe Pământ pentru întâia dată m-aș minuna. Sigur, minuna trebuie interpretat drept mi-aș pune mâinile în cap (deși nu cred că extratereștrii au obiceiul ăsta). Nu aș putea înțelege cum oamenii sunt atât de hotărâți să-și distrugă iremediabil casa. Planeta, adică. Apoi n-aș înțelege nici în ruptul capului (o altă expresie pe care extratereștrii sigur nu o au) cum creasta lu' Firica animalele depun mai multă activitate cerebrală decât aproximativ jumătate dintre oameni. Da, animalele sunt veșnic în căutarea de hrană, de locuri păzite unde să-și crească puii, sunt vânate de alte animale ori de oameni. Oamenii nu mai fac treaba asta de mult (activitate cerebrală, să ne-nțelegem). Ei stau la televizor. Și mănâncă.
Apoi m-aș întreba: Cum peștii mei (pentru expresia asta chiar bag mâna-n foc, nu e de-a lor!) merge treaba între bărbați și femei? Adică i-aș vedea făcând niște chestii împreună doar că mi s-ar părea cam mari diferențele între situații. Și între culturi.
În unele culturi este recomandată bătaia administrată femeii (circulă pe net un filmuleț în care un musulman explică pe larg cum trebuie bătută în mod corect femeia), în altele femeia nu are dreptul la mai mult de 8 clase școlare (primele 8, evident), alte culturi obligă femeia la muncă istovitoare, în altele femeia este sclav sexual iar în majoritatea cazurilor femeia este văzută ca ființă inferioară bărbatului. Da, chiar și în țările civilizate. Treaba cu egalitatea de șanse este doar pe hârtie pentru că e cerință globală în anumite situații. Numărul femeilor în rândul managementului de top este cu mult mai mic decât al bărbaților peste tot în lume. Da' avem egalitate.
Boooon! Eu, ca extraterestru abia picat (ciudată expresie) pe Pământ, văd toate astea și nu mă prind cum stau lucrurile de fapt. Și ca să mă deruteze și mai tare, pământenii sărbătoresc astăzi Ziua Femeii. Ich bin paf, vorba germanului! Cum vine treaba asta? Pe 8 Martie n-o mai bați? N-o mai pui la muncă silnică? N-o mai... ptiu, ce era să scriu! Cum, mai exact?
Eu, ca extraterestru, mă voi dezice de obiceiurile astea și voi respecta femeia atât pe 8 Martie cât și în celelalte 364 de zile și o voi trata ca pe egalul meu, chiar ca pe superiorul meu atunci când ea mă depășește (oho, sunt destule situații).
La fel și ca om, ca Cătălin Moisă (cacofonie voită, intenționată și dinadins), ca perfect.
La Mulți Ani frumoși ca voi, dragile noastre. Și să ne iertați pentru zilele în care suntem orbi. :)
duminică, 6 martie 2016
Drama perfectului
Ai auzit de analiza SWOT? Aici avem 2 variante.
1. Nu. În acest caz e musai să vii la noi, în Caravana Excellency la un curs de Manager de Proiect.
2. Da. Perfect, în acest caz vei înțelege despre ce e vorba.
Știi că există cazuri în care un lucru poate fi în același timp și punct tare și punct slab?
1. Nu. Te așteptăm la curs.
2. Da. Perfect! (Avem și un curs de Advanced Project Management, să știi)
Am să fac referire în rândurile ce urmează la memorie. Nu la cea întâlnită în IT, ne, ne, ne... La cea cu care ne-am născut. Exact, aia de care zicem noi că ne deosebește de plante (legat de treaba asta, am rezerve când privesc în jur). OK, hai să n-o mai lungesc.
Sunt un binecuvântat, am afirmat lucrul ăsta de foarte multe ori și am s-o mai fac. Da, cineva acolo sus mă iubește. Aș reaminti chiar că sunt perfect, fără falsă modestie. Așa perfect cum sunt, am fost înzestrat și cu o memorie perfectă, cum altfel?
Zilele trecute am discutat cu o fostă colegă de școală generală. Anul viitor se împlinesc 30 de ani de la terminarea gimnaziului și am stabilit să deschidem un grup de discuții dedicat exclusiv colegilor noștri. Ei, aici memoria m-a ajutat. Mi-am adus aminte de aproximativ 98% dintre foștii colegi, cu nume, prenume și locul în bancă! Așa ne-a fost ușor să urnim întreprinderea noastră.
Treaba asta mi-a adus aminte că memoria m-a ajutat de-a lungul vieții de foarte multe ori. La școală, în presă, în vânzări și nu în ultimul rând, în cariera mea de trainer și antreprenor. Da, e reconfortant să constați că reții foarte multe lucruri pentru care cei din jurul tău tocesc pe brânci. Aparent.
Trebuie să știi că treaba asta cu memoria vine la pachet cu mici/medii/mari neplăceri în funcție de context. Să-ți explic.
Așa ceva!
1. Nu. În acest caz e musai să vii la noi, în Caravana Excellency la un curs de Manager de Proiect.
2. Da. Perfect, în acest caz vei înțelege despre ce e vorba.
Știi că există cazuri în care un lucru poate fi în același timp și punct tare și punct slab?
1. Nu. Te așteptăm la curs.
2. Da. Perfect! (Avem și un curs de Advanced Project Management, să știi)
Am să fac referire în rândurile ce urmează la memorie. Nu la cea întâlnită în IT, ne, ne, ne... La cea cu care ne-am născut. Exact, aia de care zicem noi că ne deosebește de plante (legat de treaba asta, am rezerve când privesc în jur). OK, hai să n-o mai lungesc.
Sunt un binecuvântat, am afirmat lucrul ăsta de foarte multe ori și am s-o mai fac. Da, cineva acolo sus mă iubește. Aș reaminti chiar că sunt perfect, fără falsă modestie. Așa perfect cum sunt, am fost înzestrat și cu o memorie perfectă, cum altfel?
Zilele trecute am discutat cu o fostă colegă de școală generală. Anul viitor se împlinesc 30 de ani de la terminarea gimnaziului și am stabilit să deschidem un grup de discuții dedicat exclusiv colegilor noștri. Ei, aici memoria m-a ajutat. Mi-am adus aminte de aproximativ 98% dintre foștii colegi, cu nume, prenume și locul în bancă! Așa ne-a fost ușor să urnim întreprinderea noastră.
Treaba asta mi-a adus aminte că memoria m-a ajutat de-a lungul vieții de foarte multe ori. La școală, în presă, în vânzări și nu în ultimul rând, în cariera mea de trainer și antreprenor. Da, e reconfortant să constați că reții foarte multe lucruri pentru care cei din jurul tău tocesc pe brânci. Aparent.
Trebuie să știi că treaba asta cu memoria vine la pachet cu mici/medii/mari neplăceri în funcție de context. Să-ți explic.
- Dacă ai o memorie foarte bună vei avea parte mai mereu de necazuri legate de fapte, întâmplări, sume restituite (ori ba) cu cei din jur. Tu îți vei aduce aminte momentele despre care discutați la nivel de detalii minore (ploua, era seară, erați în supermarket ori la Bolintin Deal/Vale, el/ea era în jeans etc) în timp ce toți ceilalți implicați te vor privi ca pe un om defect. N-au nici cea mai mică idee despre ce vorbești. Asta te va enerva, îți jur!
- Când vei fi în public și vei relata întâmplări petrecute cu mult timp în urmă, vei fi contrazis aproape de fiecare dată de cei prezenți atât la întâmplări cât și la relatarea lor. Maximul în acest caz este să ți se spună că în realitate pățania li s-a întâmplat lor, nu ție. Nu vei fi foarte fericit nici de această dată.
- Dacă vei discuta cu persoane de sex opus despre întâmplări petrecute cu mai bine de 10 ani în urmă te sfătuiesc să-ți cântărești cu maaaaaare atenție vorbele. De la a-ți aminti prefect lucruri și până la a trece drept un obsedat care a dezvoltat o pasiune pentru persoana cu care discuți e doar un pas. Dacă simți că interlocutorul e ușor infatuat, fă-o pe amnezicul. Altfel te vei înfuria.
- Dacă ești într-o discuție cu parfum de ședință și se stabilesc anumite task-uri ori priorități, insistă ca toată lumea să noteze. Altfel, cei prinși pe picior greșit ulterior vor spune că nu așa s-a stabilit inițial. Asta te va aduce în pragul disperării.
Așa ceva!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)