Lucrez la o carte. Mă rog, am întrerupt puțin dar, generic vorbind, lucrez la o carte. Se numește ”Cum prezint când prezint”. Nu voi aduce chestii care vor revoluționa omenirea și nici nu voi crea o nouă eră. În linii mari este despre cum poți susține prezentări cu impact sporit. Aceasta este prima mea carte și cred eu că va fi oarecum cu ”circuit închis” în sensul că mare parte dintre cititori vor fi cursanții Caravanei Excellency. Cel puțin o perioadă. Ea se va găsi atât în format hard copy (print, cum ar veni) cât și e-book și audiobook. Imediat după ce toate variantele vor exista pe piață, voi începe lucrul la cea de-a doua carte. Cred că aceasta va fi mai populară deoarece informațiile pe care le voi oferi nu vor fi aplicate doar în business ori public speaking. Cea de-a doua carte se va numi ”Bărbați vs femei”. Astăzi mi-am salvat câteva notițe pe care le voi dezvolta ulterior. În linii mari, notițele sunt despre câteva trucuri clișeizate deja care gâdilă urechile în mod plăcut deopotrivă bărbaților și femeilor.
Aș vrea să stabilim înainte de toate că nu toată lumea este la fel, reacționează la fel sau are aceleași așteptări. Cu siguranță tu, care citești acum, ești diferit, special, nu dai pe spate la auzul unor replici ieftine. Aici este vorba despre ei și ele, ceilalți oameni, da? Suntem lămuriți? Pot continua? Mulțumesc amplu! :)
A fost o perioadă, înainte de 1989, când era cool să fii ușor rebel, puțin împotriva regimului comunist, oarecum dizident. Ceva bancuri cu Bulă care făceau trimiteri evidente către Ceaușescu ori Securitate, părul puțin mai lung, o pereche de jeanși clasici și deja erai un bărbat interesant. Pentru femei era diferit. Bancurile împotriva regimului erau un atribut al bărbațlor. Lor le rămâneau coafurile, vestimentația și mersul. În vremurile acelea, dacă femeia îi spunea unui bărbat ”Știi ce-mi place mie cel mai mult la tine? Că ești rebel!”făcea ce voia cu el. În oglindă, dacă-i spuneai ei ”Îmi place foarte mult de tine pentru că ești modernă”, jumătate din treabă era făcută, if you know what I mean. :)
A trecut ceva timp, Ceaușescu a sucombat brusc, românii au devenit liberi. Ei, în aceste noi condiții nu se cădea să rămânem ancorați în vechile cutume. A trebuit să primenim nițel procedura. Exact, doar nițel. La bărbați nu s-a schimbat mare lucru. Ca să fiu mai exact, s-au schimbat doar hainele. Au apărut jeanșii tăiați, șireturile viu colorate, tricourile imprimate. Cuvântul cheie a rămas același: rebel. La femei lucrurile s-au schimbat și în profunzime. Deja a apărut noțiunea de ”femeie complicată”. Ce mă intrigă foarte tare este că femeile nici măcar nu erau nevoite să depună eforturi notabile pentru un așa statut. Mă rog, eforturi în viziunea unui bărbat. Principalul lucru pe care trebuia să-l facă o femeie ”complicată” era să ... tacă interesant. Un bărbat face asta în mod natural. Femeile trebuie să transpire puțin. Cu o mină serioasă, cu un aer ușor arogant, femeia putea obține multe. Bine, chiar dacă nu-i ieșea treaba asta dar el îi spunea că este o femeie complicată, din nou jumătate din treabă era rezolvată.
Deci, să recapitulăm. Înainte de '89 lui trebuia să-i spui că e rebel, după '89 lui trebuia să-i spui că e rebel. Înainte de '89 îi spuneai ei că este modernă, după '89 îi spuneai că este complicată.
Mai facem un arc peste timp și ajungem în zilele noastre. Am preferat să trec peste perioadele incerte în care contau sacii de bani. Ce găsim în zilele noastre?
Bărbații au devenit ceva mai pedanți, a apărut noțiunea de metrosexual, treabă complicată. În pofida acestor neologisme comportamentale, bărbații fac în continuare ochi de Bambi (căprioara, nu surorile alea odioase) când sunt categorisiți drept rebeli. Mda, mereu am spus că noi, bărbații, suntem niște ființe foarte simple. :)
Hai să vedem ce s-a întâmplat cu femeile. La vestimentație nu mă bag, pur și simplu mă simt bătrân. Pe vremea mea găina se purta în majoritatea timpului în coteț și dintr-o dată, în oală. Azi e diferit.
În zilele noastre, la modă este femeia inteligentă. Zi-i unei femei că principalul ei atu este inteligența și ... you already know. E plin Internetul de tot felul de texte despre femeia inteligentă pe care trebuie să o meriți să o înțelegi, să o sprijini, să o dezvolți. Sigur, mi se pare ciudat că niciuna dintre colegele, prietenele, cunoștințele mele nu flutură steagul inteligenței deși ar putea face asta în cel mai legitim mod cu putință (e, am învățat?).
Boooon! Ultima recapitulare. În anii '80, anii '90 și în zilele noastre, bărbații cad ca muștele când sunt categorisiți drept rebeli. Cum spuneam, nu suntem prea complicați. :)
În anii '80, femeile fremătau când li se spunea că sunt moderne, în anii '90, trepidau, dacă pot spune asta (și iată că am și reușit) dacă erau recunoscute drept complicate iar în zilele noastre, îmbobocesc dacă li se spune că sunt inteligente. Evoluție, frățioare!
Știu că există posibilitatea ca nimeni să nu-mi dea dreptate. Da' nu prea-mi pasă. Eu sunt rebel. Fără cauză.
'aidi orvuar de paregzamplu!
Se afișează postările cu eticheta femei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta femei. Afișați toate postările
joi, 30 iunie 2016
marți, 8 martie 2016
Dacă aș fi extraterestru
De foarte multe ori, în ultima perioadă, mă întreb ce ar înțelege un extraterestru dacă ar veni pe Pământ pentru prima dată. Serios, mă apasă treaba asta. Motiv pentru care mă voi pune în pielea lui pentru următoarele rânduri.
Dacă aș fi extraterestru și aș veni pe Pământ pentru întâia dată m-aș minuna. Sigur, minuna trebuie interpretat drept mi-aș pune mâinile în cap (deși nu cred că extratereștrii au obiceiul ăsta). Nu aș putea înțelege cum oamenii sunt atât de hotărâți să-și distrugă iremediabil casa. Planeta, adică. Apoi n-aș înțelege nici în ruptul capului (o altă expresie pe care extratereștrii sigur nu o au) cum creasta lu' Firica animalele depun mai multă activitate cerebrală decât aproximativ jumătate dintre oameni. Da, animalele sunt veșnic în căutarea de hrană, de locuri păzite unde să-și crească puii, sunt vânate de alte animale ori de oameni. Oamenii nu mai fac treaba asta de mult (activitate cerebrală, să ne-nțelegem). Ei stau la televizor. Și mănâncă.
Apoi m-aș întreba: Cum peștii mei (pentru expresia asta chiar bag mâna-n foc, nu e de-a lor!) merge treaba între bărbați și femei? Adică i-aș vedea făcând niște chestii împreună doar că mi s-ar părea cam mari diferențele între situații. Și între culturi.
În unele culturi este recomandată bătaia administrată femeii (circulă pe net un filmuleț în care un musulman explică pe larg cum trebuie bătută în mod corect femeia), în altele femeia nu are dreptul la mai mult de 8 clase școlare (primele 8, evident), alte culturi obligă femeia la muncă istovitoare, în altele femeia este sclav sexual iar în majoritatea cazurilor femeia este văzută ca ființă inferioară bărbatului. Da, chiar și în țările civilizate. Treaba cu egalitatea de șanse este doar pe hârtie pentru că e cerință globală în anumite situații. Numărul femeilor în rândul managementului de top este cu mult mai mic decât al bărbaților peste tot în lume. Da' avem egalitate.
Boooon! Eu, ca extraterestru abia picat (ciudată expresie) pe Pământ, văd toate astea și nu mă prind cum stau lucrurile de fapt. Și ca să mă deruteze și mai tare, pământenii sărbătoresc astăzi Ziua Femeii. Ich bin paf, vorba germanului! Cum vine treaba asta? Pe 8 Martie n-o mai bați? N-o mai pui la muncă silnică? N-o mai... ptiu, ce era să scriu! Cum, mai exact?
Eu, ca extraterestru, mă voi dezice de obiceiurile astea și voi respecta femeia atât pe 8 Martie cât și în celelalte 364 de zile și o voi trata ca pe egalul meu, chiar ca pe superiorul meu atunci când ea mă depășește (oho, sunt destule situații).
La fel și ca om, ca Cătălin Moisă (cacofonie voită, intenționată și dinadins), ca perfect.
La Mulți Ani frumoși ca voi, dragile noastre. Și să ne iertați pentru zilele în care suntem orbi. :)
Dacă aș fi extraterestru și aș veni pe Pământ pentru întâia dată m-aș minuna. Sigur, minuna trebuie interpretat drept mi-aș pune mâinile în cap (deși nu cred că extratereștrii au obiceiul ăsta). Nu aș putea înțelege cum oamenii sunt atât de hotărâți să-și distrugă iremediabil casa. Planeta, adică. Apoi n-aș înțelege nici în ruptul capului (o altă expresie pe care extratereștrii sigur nu o au) cum creasta lu' Firica animalele depun mai multă activitate cerebrală decât aproximativ jumătate dintre oameni. Da, animalele sunt veșnic în căutarea de hrană, de locuri păzite unde să-și crească puii, sunt vânate de alte animale ori de oameni. Oamenii nu mai fac treaba asta de mult (activitate cerebrală, să ne-nțelegem). Ei stau la televizor. Și mănâncă.
Apoi m-aș întreba: Cum peștii mei (pentru expresia asta chiar bag mâna-n foc, nu e de-a lor!) merge treaba între bărbați și femei? Adică i-aș vedea făcând niște chestii împreună doar că mi s-ar părea cam mari diferențele între situații. Și între culturi.
În unele culturi este recomandată bătaia administrată femeii (circulă pe net un filmuleț în care un musulman explică pe larg cum trebuie bătută în mod corect femeia), în altele femeia nu are dreptul la mai mult de 8 clase școlare (primele 8, evident), alte culturi obligă femeia la muncă istovitoare, în altele femeia este sclav sexual iar în majoritatea cazurilor femeia este văzută ca ființă inferioară bărbatului. Da, chiar și în țările civilizate. Treaba cu egalitatea de șanse este doar pe hârtie pentru că e cerință globală în anumite situații. Numărul femeilor în rândul managementului de top este cu mult mai mic decât al bărbaților peste tot în lume. Da' avem egalitate.
Boooon! Eu, ca extraterestru abia picat (ciudată expresie) pe Pământ, văd toate astea și nu mă prind cum stau lucrurile de fapt. Și ca să mă deruteze și mai tare, pământenii sărbătoresc astăzi Ziua Femeii. Ich bin paf, vorba germanului! Cum vine treaba asta? Pe 8 Martie n-o mai bați? N-o mai pui la muncă silnică? N-o mai... ptiu, ce era să scriu! Cum, mai exact?
Eu, ca extraterestru, mă voi dezice de obiceiurile astea și voi respecta femeia atât pe 8 Martie cât și în celelalte 364 de zile și o voi trata ca pe egalul meu, chiar ca pe superiorul meu atunci când ea mă depășește (oho, sunt destule situații).
La fel și ca om, ca Cătălin Moisă (cacofonie voită, intenționată și dinadins), ca perfect.
La Mulți Ani frumoși ca voi, dragile noastre. Și să ne iertați pentru zilele în care suntem orbi. :)
joi, 12 martie 2015
Bărbatul trebuie să fie dur, nenică!
Mi-am propus să scriu materialul ăsta pe 9 martie. Nu mi-a ieșit, până aseară am predat un nou curs de Formator. Am fost în sală până seara, târziu, așa că am amânat. Până acum. Materialul are și rol de preambul pentru un modul de curs Bărbați versus Femei care va fi susținut în Caravana Națională Excellency despre care voi scrie în curând.
8 Martie este o zi specială de când mă știu. Este ziua (insist, ziua, adică singura de cele mai multe ori) în care o sărbătorim pe ea, Femeia, indiferent că este mama, educatoarea/învățătoarea/profesoara, prietena, logodnica, soția, amanta, colega, șefa, subalterna, vecina, casierița de la supermarket, femeia de serviciu sau pur și simplu orice femeie care ne iese în cale. Wikipedia ne arată că a opta zi din martie este cunoscută pe planeta asta drept Ziua Internațională a femeii. Cu toate acestea noi, ca superiori ce suntem (cei mai viteji și mai drepți dintre traci, ce mama naibii?) nu ne punem la mintea siropoșilor ăștia ce-o ard online mondial cât e ziulica de lungă. Nuuu! Noi suntem duri, bărbați, masculi... cojones, frățică.
Am urmărit atent maniera în care bărbații tratează ziua de 8 Martie deoarece am ceva antecedente pe topicul cu pricina, vezi AICI. Nimic surprinzător, ca să zic așa. Aceleași femei resemnate la supermarket, aceeași bărbați indiferenți. De fapt, ar fi ceva nou. Anul ăsta mi s-a părut că discuțiile au atins o latură neexplorată până acum. Bărbații, unii dintre ei ca să fiu corect, au adoptat o atitudine belicoasă pe modelul ”nu mă cobor la acest nivel încât să omagiez gratuit femeile”, ”niciun bărbat nu ar trebui să fie atât de siropos”, ”eu nu fac parte din grupul libidinoșilor” și așa mai departe. Pe mine m-a pus puțin pe gânduri treaba asta, serios. Am încercat să-mi imaginez ce anume a dus la ruptura asta atât de evidentă, să-mi explic de unde ni se trage atitudinea. N-am tras o concluzie încă, mai lucrez la asta.
Sigur, există câteva sute de pagini web ori de Facebook care exagerează cu tone de dulcegării de toată jena, majoritatea pline de greșeli gramaticale pe tema zilei de 8 Martie. Mai există și celebrul personaj Radu F. Constantinescu asupra căruia nu vreau să insist. E suficient că există. Cu toate astea, cred că e nevoie de mai multe motive care să te convingă. Nu pot crede că un personaj extrem de cinic, e drept, cu o activitate abundentă în blogosferă (într-o zi am să scriu câteva cuvinte despre niște obiceiuri frecvente în blogosferă), poate determina atât de mulți bărbați să adopte o atitudine de macho doar ca să nu fie etichetați siropoși. Așa cum nu pot crede că există un motiv plauzibil (exceptând proasta creștere) pentru care atât de mulți bărbați au ales mojicia ca mijloc de exprimare. Chestiunea care mă râcâie vizibil este dacă au folosit aceleași căi de comunicare cu femeile din viața lor. Cu propriile mame, de exemplu. Dacă răspunsul este da, măcar știm una și bună. Dar dacă acasă au fost mieroși iar în societate neînduplecați, e mai grav decât îmi imaginam. E patologic.
8 Martie este o zi specială de când mă știu. Este ziua (insist, ziua, adică singura de cele mai multe ori) în care o sărbătorim pe ea, Femeia, indiferent că este mama, educatoarea/învățătoarea/profesoara, prietena, logodnica, soția, amanta, colega, șefa, subalterna, vecina, casierița de la supermarket, femeia de serviciu sau pur și simplu orice femeie care ne iese în cale. Wikipedia ne arată că a opta zi din martie este cunoscută pe planeta asta drept Ziua Internațională a femeii. Cu toate acestea noi, ca superiori ce suntem (cei mai viteji și mai drepți dintre traci, ce mama naibii?) nu ne punem la mintea siropoșilor ăștia ce-o ard online mondial cât e ziulica de lungă. Nuuu! Noi suntem duri, bărbați, masculi... cojones, frățică.
Am urmărit atent maniera în care bărbații tratează ziua de 8 Martie deoarece am ceva antecedente pe topicul cu pricina, vezi AICI. Nimic surprinzător, ca să zic așa. Aceleași femei resemnate la supermarket, aceeași bărbați indiferenți. De fapt, ar fi ceva nou. Anul ăsta mi s-a părut că discuțiile au atins o latură neexplorată până acum. Bărbații, unii dintre ei ca să fiu corect, au adoptat o atitudine belicoasă pe modelul ”nu mă cobor la acest nivel încât să omagiez gratuit femeile”, ”niciun bărbat nu ar trebui să fie atât de siropos”, ”eu nu fac parte din grupul libidinoșilor” și așa mai departe. Pe mine m-a pus puțin pe gânduri treaba asta, serios. Am încercat să-mi imaginez ce anume a dus la ruptura asta atât de evidentă, să-mi explic de unde ni se trage atitudinea. N-am tras o concluzie încă, mai lucrez la asta.
Sigur, există câteva sute de pagini web ori de Facebook care exagerează cu tone de dulcegării de toată jena, majoritatea pline de greșeli gramaticale pe tema zilei de 8 Martie. Mai există și celebrul personaj Radu F. Constantinescu asupra căruia nu vreau să insist. E suficient că există. Cu toate astea, cred că e nevoie de mai multe motive care să te convingă. Nu pot crede că un personaj extrem de cinic, e drept, cu o activitate abundentă în blogosferă (într-o zi am să scriu câteva cuvinte despre niște obiceiuri frecvente în blogosferă), poate determina atât de mulți bărbați să adopte o atitudine de macho doar ca să nu fie etichetați siropoși. Așa cum nu pot crede că există un motiv plauzibil (exceptând proasta creștere) pentru care atât de mulți bărbați au ales mojicia ca mijloc de exprimare. Chestiunea care mă râcâie vizibil este dacă au folosit aceleași căi de comunicare cu femeile din viața lor. Cu propriile mame, de exemplu. Dacă răspunsul este da, măcar știm una și bună. Dar dacă acasă au fost mieroși iar în societate neînduplecați, e mai grav decât îmi imaginam. E patologic.
marți, 16 decembrie 2014
Singurătatea florilor, partea I sau Duzii, aceste ființe bipede
Băi, mi-a venit o idee benga! Am văzut că în perioada Crăciunului materialele despre singurătatea oamenilor sunt la mare căutare. ”Acu'i momentu' să te bagi, Cătăline”, mi-am zis mie însumi ca să fac un monolog de vorbă, cum zice Gyuri Pascu. ”Bine, fie”, mi-am răspun eu îndărăt. Dacă vei arunca o privire rapidă prin blogosferă vei vedea că așa e, în perioada asta se scrie mult despre oamenii singuri. Ce-i drept, se face referire mai mult la fete ceea ce e legitim având în minte faptul că în România respiră în fiece zi cu mai bine de jumătate de milion de fete în plus față de băieți. Concurență zdravănă, deci!
Da, voi scrie despre singurătatea oamenilor. Ca să fiu mai exact, voi scrie despre câteva dintre motivele pentru care singurătatea asta există. Repet, doar câteva.
Dacă m-ar interesa doar traficul pe blog probabil aș arde-o pe modelul Poptămaș sau Radu F. Constantinescu. Două-trei platitudini crunte, un truism nețărmurit și gata ceaiul. CÂH!
Să purcedem, dară. Astăzi mă voi ocupa de bărbați, mai exact voi enumera câteva dintre elementele care contribuie cu succes la starea de singurătate (mamă, ce-am scris!).
1. Avea mersu' legănatu'
În linii mari este simplu. Avem câte două picioare. Întindem unul dintre ele în față apoi îl luăm pe cel de-al doilea, rămas în spate, și-l împingem în fața celuilalt. Și repetăm asta de mii de ori. Ta-daaaaa! Asta facem de câteva mii de ani, ce-o fi așa complicat? Mă uit la oamenii din jurul meu oriunde mă aflu și observ lucruri de care mă folosesc în sala de curs. Așa am identificat [ficat, ficat, ficat] câteva stiluri de mers inconfundabile. Am văzut băieți care în preajma fetelor merg de parcă au înghițit o mătură, alții par că au un ardei iute roșu înfipt în cur ori arcuri în tălpi iar unii (aștia-s delicioși) par a avea călduri și la -15° Celsius și freacă duda cât e ziulica de lungă prin Centru în tricouri imprimate . Ăștia-s ăia pe care-i nominalizez la categoria ”puști pe viață”. De ce pe viață? Unii dintre ei sunt trecuți de 40. Binișor! :)
La această categorie lucrurile nu par a fi foarte grave. La vârsta asta abia descoperi beneficiile onaniei. Amorul în solitudine nu pare a genera depresii.
2. 'telectualu' etern
Ăștia-s prețioși, cu pretenții, sunt ca cristalul, ca cleștarul. Apropos, mi-am pus și eu aceeași întrebare ca Tetelu: cum creasta lu' Firica arată cleștaru' ăla, nene? Chiar, e cineva care are termopane de cleștar? Mă rog, să revin. Ăștia-s miezul din dodoașcă. Au citit ei undeva că treaba aia/cealaltă nu e chiar așa. Că există ipoteze de studiu care statutează cu claritate de cristal faptu' că laptele e cancerigen, că margarina te omoară iar biscuții te fac deștept în cap. Oriunde ai fi, ai lângă tine un astfel de personaj. Orice subiect ai aborda, el știe mai bine ca oricine cum stă treaba. Sigur, nu e o surpriză prea mare faptul că ăștia petrec în solitudine. Impresia mea este că ei nu suferă prea mult din cauza asta, propria persoană le este suficientă. Imaginea propriului ego, a eu-lui personal... Ptiu, drace că s-a luat! Piei, piei, piei!
3. JMecherul cu JM mare
Aici e vorba de armamentul greu, frăți_ware! E nevoie de cașcaval gros, de mașini bengoase, de ceas de aur cu diamante și smaralde, de haine scumpe și pantofi de lac. Nu-i pentru fieștecare, e pentru premianți. P-aștia-i vedem în crâșme de lux, în mall-uri sau la cafenele-n Dorobanți. Au o mină serioasă dată de faptul că fără ei și banii lor țara asta s-ar duce naibii. Da' ce zic eu țara? Lumea toată, Universul însuși. Acu' pe bune, cine-s eu să-i dau de gol? Cum să scriu eu că ăștia-s singuri pe dinăuntru de se cacă pe ei în cascade? Nu se face. Ei sunt înconjurați de prieteni. Dezinteresați. Și de multe fete. Păi ce pana mea?
4. Casanovul
Cu ăsta închei. Ăsta e minunat. Când te uiți la el realizezi că timpul este o chestie relativă. Contează cât negrul sub unghie că suntem în 1958, 1987 sau 2014. El este fericit, are motive. Zilele trecute am văzut asistat la 3 cazuri clasice de Casanov. Primul caz este al unor tipi, 3 la număr, care se plimbau fără vreun țel precis pe Galeria Comercială Vulcan (acum realizez cum sună Galeria Comercială Vulcan!). Cum treceau pe lângă vreo fată mai frumușică lansau întrebarea ingenuă: ”Bună. N-ai o gumă?”. Cum ai putea să te superi pe așa oameni?
Al doilea caz este mai profund și se întâmpla în Piața Națiunile Unite, cam pe la Gemenii Center. Un distins domn, că nu-i pot spune altfel, aștepta pe cineva. Sau așa lăsa impresia. În mână avea un șomoiog de chei pe care-l învârtea zglobiu pe degetul arătător. Întreprinderea lu' musiu a fost eficientă și eficace, recunosc sportiv. 10 oameni din 10 se uitau la el ceea ce nu-i puțin lucru. Procent maxim!
Al treilea caz se întâmpla în fața Parcului Sebastian. Un tip își conducea mașina (din afară se vedea invers) pe Dumbrava Nouă. A ajuns la intersecția cu Mihail Sebastian unde a oprit la semnul Stop. Dinspre Kaufland traversa o doamnă la vreo 40 (destul de bine) din categoria pe care unii o numesc milfă (ce-o fi și treaba asta?). Onorabilul a observat-o, a tras de timp cât a putut (când spun asta mă refer la faptul că a cedat flash-urilor care veneau de la coloană formată în spatele lui) iar după ce distinsa domniță a trecut de el și-a luat inima în dinți și a acționat: ti-tiiiiiiiiiii! Maximul de angajament. Un clanson ca să zic așa. La faza asta am și un martor important. Soția mea. Bubu, poți să confirmi, te rog? Și poți să spui și cât am râs pe tema asta? Săr'na fin!
Sigur, sunt mai multe obiceiuri de-astea sănătoase. În linii mari rezultatul este comun. Nu trebuie să fii un fin psiholog să realizezi că un așa comportament te exclude de pe piață, pardon de expresie. Da' știi ce-am observat eu? Un lucru foarte tare! Toți ăștia de mai sus ar putea fi fericiți de Sărbători și nu numai. Știi de ce nu sunt? Pentru că nu sunt interesați de fetele de aceeași teapă. Ei nu vor dude. Vor premiante. Ăsta e izvorul nefericirii lor. Cu dudele e simplu, în maxim 2 zile ortografiez câteva rânduri și pe tema asta. E ca la jocul ăla numit generic biliard. Când treci de la pool la snooker trebuie să porți papion.
Da, voi scrie despre singurătatea oamenilor. Ca să fiu mai exact, voi scrie despre câteva dintre motivele pentru care singurătatea asta există. Repet, doar câteva.
Dacă m-ar interesa doar traficul pe blog probabil aș arde-o pe modelul Poptămaș sau Radu F. Constantinescu. Două-trei platitudini crunte, un truism nețărmurit și gata ceaiul. CÂH!
Să purcedem, dară. Astăzi mă voi ocupa de bărbați, mai exact voi enumera câteva dintre elementele care contribuie cu succes la starea de singurătate (mamă, ce-am scris!).
1. Avea mersu' legănatu'
În linii mari este simplu. Avem câte două picioare. Întindem unul dintre ele în față apoi îl luăm pe cel de-al doilea, rămas în spate, și-l împingem în fața celuilalt. Și repetăm asta de mii de ori. Ta-daaaaa! Asta facem de câteva mii de ani, ce-o fi așa complicat? Mă uit la oamenii din jurul meu oriunde mă aflu și observ lucruri de care mă folosesc în sala de curs. Așa am identificat [ficat, ficat, ficat] câteva stiluri de mers inconfundabile. Am văzut băieți care în preajma fetelor merg de parcă au înghițit o mătură, alții par că au un ardei iute roșu înfipt în cur ori arcuri în tălpi iar unii (aștia-s delicioși) par a avea călduri și la -15° Celsius și freacă duda cât e ziulica de lungă prin Centru în tricouri imprimate . Ăștia-s ăia pe care-i nominalizez la categoria ”puști pe viață”. De ce pe viață? Unii dintre ei sunt trecuți de 40. Binișor! :)
La această categorie lucrurile nu par a fi foarte grave. La vârsta asta abia descoperi beneficiile onaniei. Amorul în solitudine nu pare a genera depresii.
2. 'telectualu' etern
Ăștia-s prețioși, cu pretenții, sunt ca cristalul, ca cleștarul. Apropos, mi-am pus și eu aceeași întrebare ca Tetelu: cum creasta lu' Firica arată cleștaru' ăla, nene? Chiar, e cineva care are termopane de cleștar? Mă rog, să revin. Ăștia-s miezul din dodoașcă. Au citit ei undeva că treaba aia/cealaltă nu e chiar așa. Că există ipoteze de studiu care statutează cu claritate de cristal faptu' că laptele e cancerigen, că margarina te omoară iar biscuții te fac deștept în cap. Oriunde ai fi, ai lângă tine un astfel de personaj. Orice subiect ai aborda, el știe mai bine ca oricine cum stă treaba. Sigur, nu e o surpriză prea mare faptul că ăștia petrec în solitudine. Impresia mea este că ei nu suferă prea mult din cauza asta, propria persoană le este suficientă. Imaginea propriului ego, a eu-lui personal... Ptiu, drace că s-a luat! Piei, piei, piei!
3. JMecherul cu JM mare
Aici e vorba de armamentul greu, frăți_ware! E nevoie de cașcaval gros, de mașini bengoase, de ceas de aur cu diamante și smaralde, de haine scumpe și pantofi de lac. Nu-i pentru fieștecare, e pentru premianți. P-aștia-i vedem în crâșme de lux, în mall-uri sau la cafenele-n Dorobanți. Au o mină serioasă dată de faptul că fără ei și banii lor țara asta s-ar duce naibii. Da' ce zic eu țara? Lumea toată, Universul însuși. Acu' pe bune, cine-s eu să-i dau de gol? Cum să scriu eu că ăștia-s singuri pe dinăuntru de se cacă pe ei în cascade? Nu se face. Ei sunt înconjurați de prieteni. Dezinteresați. Și de multe fete. Păi ce pana mea?
4. Casanovul
Cu ăsta închei. Ăsta e minunat. Când te uiți la el realizezi că timpul este o chestie relativă. Contează cât negrul sub unghie că suntem în 1958, 1987 sau 2014. El este fericit, are motive. Zilele trecute am văzut asistat la 3 cazuri clasice de Casanov. Primul caz este al unor tipi, 3 la număr, care se plimbau fără vreun țel precis pe Galeria Comercială Vulcan (acum realizez cum sună Galeria Comercială Vulcan!). Cum treceau pe lângă vreo fată mai frumușică lansau întrebarea ingenuă: ”Bună. N-ai o gumă?”. Cum ai putea să te superi pe așa oameni?
Al doilea caz este mai profund și se întâmpla în Piața Națiunile Unite, cam pe la Gemenii Center. Un distins domn, că nu-i pot spune altfel, aștepta pe cineva. Sau așa lăsa impresia. În mână avea un șomoiog de chei pe care-l învârtea zglobiu pe degetul arătător. Întreprinderea lu' musiu a fost eficientă și eficace, recunosc sportiv. 10 oameni din 10 se uitau la el ceea ce nu-i puțin lucru. Procent maxim!
Al treilea caz se întâmpla în fața Parcului Sebastian. Un tip își conducea mașina (din afară se vedea invers) pe Dumbrava Nouă. A ajuns la intersecția cu Mihail Sebastian unde a oprit la semnul Stop. Dinspre Kaufland traversa o doamnă la vreo 40 (destul de bine) din categoria pe care unii o numesc milfă (ce-o fi și treaba asta?). Onorabilul a observat-o, a tras de timp cât a putut (când spun asta mă refer la faptul că a cedat flash-urilor care veneau de la coloană formată în spatele lui) iar după ce distinsa domniță a trecut de el și-a luat inima în dinți și a acționat: ti-tiiiiiiiiiii! Maximul de angajament. Un clanson ca să zic așa. La faza asta am și un martor important. Soția mea. Bubu, poți să confirmi, te rog? Și poți să spui și cât am râs pe tema asta? Săr'na fin!
Sigur, sunt mai multe obiceiuri de-astea sănătoase. În linii mari rezultatul este comun. Nu trebuie să fii un fin psiholog să realizezi că un așa comportament te exclude de pe piață, pardon de expresie. Da' știi ce-am observat eu? Un lucru foarte tare! Toți ăștia de mai sus ar putea fi fericiți de Sărbători și nu numai. Știi de ce nu sunt? Pentru că nu sunt interesați de fetele de aceeași teapă. Ei nu vor dude. Vor premiante. Ăsta e izvorul nefericirii lor. Cu dudele e simplu, în maxim 2 zile ortografiez câteva rânduri și pe tema asta. E ca la jocul ăla numit generic biliard. Când treci de la pool la snooker trebuie să porți papion.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)