Atât pot!

   Se întâmplă iarăși. Din ce în ce mai des fac asta, lucru care mă irită și pe mine. La început scriam doar în bășcălie și tare-mi plăcea de mine. Probabil îmbătrânesc.
Cum spuneam, se întâmplă din nou să scriu grav, serios, afectat aș putea spune.

   Nu sunt prost. Crezi 'au ba, nu e laudă de sine. Nici apropiații mei nu sunt. Ceea ce în aparență e un lucru bun se demonstrează a fi o piatră de moară legată de grumazu-mi fin. Păi, ce? N-ar fi de preferat să mă uit toată ziua ca o moluscă la TV pentru a ști ce parapantă e în top, prețurile pe de rost sau ce mai face bietul Becali în pârnaie? Și să mă râd tremurând vârtos din pântece în timp ce cu un ochi mă uit la Badea, cu un dejt mă scarpin între boașe și cu altul să-mi gâdil cerebelul prin nară? Zău ca da. Mi-aș dori să pot face toate astea și să mă trezesc a doua zi ca nou. Din păcate nu pot și aici este vina părinților mei. Nu m-au făcut suficient de prost și, parcă n-ar fi fost suficient, m-au mai și educat.
Mi-aș dori să mă pot înfuria pe politician, să urlu la el un futu-ți morții mă-tii cu venele erecte-n beregată, să fiu capabil să scriu pe Facebook despre ce țară de căcat avem și cum trăim noi ca șobolanii în ea, să mă enervez sau să mă bucur când aud că era mai bine pe timpul lui Ceaușescu ori Iliescu. Nu pot. Sunt firav. Eu fac glume cu prietenii mei, satirizăm personajele și răspândim ironia.
Maică-mea e vinovată pentru că în loc să-mi interzică să mă joc în incintă cu vecinii țigani sau unguri, facea gogoși ori plăcinte și le împărțea în mod egal tuturor. Mi-a cumpărat saci de cărți în loc să-l pună pe taică-meu să-mi explice cum trebuie să-mi fac dreptate cu pumnii. Acum cărțile alea mă încurcă teribil. Întuiesc aproape instantaneu ce este în spatele fiecărei știri ce face vâlvă și tot ce îmi stă în putință e să fac bășcălie.
Sunt acuzat că aș fi uselist sau băsist iar singurul meu mod de a mă apăra e să glumesc trăgând paralele între clasa politică de azi și cea de la jumătatea secolului trecut (cei care mai citiți, veți descoperi niște similitudini vecine cu paranormalul).
Nu sunt în stare să erup în spume la mitinguri publice, sunt laș. Pot în schimb să trasez un căcat în fața Guvernului fără ca cineva să realizeze asta și să mă poată împiedica. Trebuie doar să îmi doresc asta. Asta e, sunt laș.
Mi-aș dori să emigrez, să-mi uit limba după trei luni și să fac mișto de proștii care au rămas în țară. Nici măcar asta nu-mi iese, eu sunt unul dintre proști.

Ce-mi rămâne de făcut? Să fac dracului ceva pentru a le arăta oamenilor o altă cale. Și fac.

Lănțicul trofic

   De câteva zile sunt inundat în valuri de știri despre bacalaureat. Slujbași semianalfabeți ai presei îmi explică de căteva ori pe zi ce s-a întâmplat anul acesta cu examenul maturității/vieții. Astfel am aflat că există licee unde nu a promovat nimeni. Cool, nu? Am citit despre un caz simpatic la un liceu din Mureș unde o singură elevă a promovat examenul de bacalaureat. "Simpatic" deoarece directorul liceului declara foarte mulțumit că profesorii au fost siguri că domnișoara va promova. De la acest caz simpatic aș vrea să pornesc. Cu siguranță îmi voi urca în cap niște profesorași de mâna a doua care se vor simți direct vizați. Recunosc sportiv că îmi iese asta destul de des. Dar îmi și place.

   Anul acesta au promovat examenul maturității mai mulți elevi comparativ cu anul trecut. Foarte tare, suntem mai buni! Tot anul acesta avem și tărăboiul cu șpaga (aici ar fi multe de scris și simt că nu aveți răbdare, urmăriți doar ce decizii au luat guvernanții zilele acestea și veți înțelege rolul diversiunilor de acest fel). Mai apar în peisaj elevii de 10 pe linie care aleg universități din lumea civilizată și secăturile care ne explică în jargon cum li se rupe lor de bac. Am omis ceva? Da. Profesorii. Luminătorii poporului, urmașii Domnului Trandafir numiți și dascăli. Cunosc profesori care zilele acestea s-au întrecut în osanale dedicate celor care au promovat bacalaureatul. Cât se poate de eronat! O simplă felicitare este de ajuns, discutăm de un examen de "bun simț" nicidecum despre Premiul Nobel. Ce urmează? O bucurie fără margini la fiecare acord între subiect și predicat reușit de un elev dintr-a X-a? Aceiași profesori aruncă roabe de noroi în cei care au picat examenul. Cum se poate una ca asta? Acum ceva timp profesorii n-ar mai fi scos capul în lume de rușine dacă ar fi avut aceste rezultate. Astăzi profesorii ne spun că elevii sunt loaze, că au alt sistem de valori, că nu mai există interes pentru școală. Zău?

   Loază ești tu, profesoraș de doi bani. Tu, care de opt ani pici examenul de titularizare, care te bucuri de fiecare cadou refuzat de mama pițipoancei, care n-ai mai deschis o carte sau n-ai mai fost la un curs din ultimul an de facultate, care faci frumos la elevii cu bani și te dai zbir cu săracii. Exact. Tu, secătură, tu ești principalul vinovat pentru ceea ce voi numiți rezultate. Poți să te minți frumos oricât spunându-ți că societatea este vinovată. Elevii tăi fac parte din ceea ce numești tu societate, așadar tu decizi cum va arăta societatea anilor ce vin. Ce șanse mai avem? Demisionează! Angajează-te cu jumătate de normă la un restaurant fast food sau vinde cosmetice în sistem MLM. Lasă-i pe cei care au curaj să spună nu micilor atenții, cei care studiază pe tot parcursul vieții, cei pentru care onoarea nu e doar un cuvânt desuet din DEX să-ți preia locul la catedră. În câțiva ani ar putea fi bine. Sigur, un ultim argument al tău poate fi politica ministerului. Și aici ești eronat. Niciodată în ultimii 50 de ani țara asta nu a avut o echipă ministerială cu viziune dar asta nu a reprezentat o mare problemă. Până la tine. Cum spuneam, renunță! Dacă vrei să ne faci un ultim serviciu, convinge-i și pe polițiștii care se plâng de lipsa respectului față de lege după ce au dat o nouă dimensiune cuvântului șpagă să demisioneze.
Ai atâta demnitate?

Am Audi/Be-em-veu, fac în trafic ce vreau eu!

   În urmă cu mai bine de doi ani scriam că am devenit pasionat de lingvistică. Har Domnului, nu e singura mea pasiune. Pe lista mea destul de lungă apar cuvinte precum blues, handbal, lectură, snooker, jazz, dezvoltare personală nu neapărat în ordinea asta. Da, am multe pasiuni care pun stăpânire pe mine deseori și cu toate acestea descopăr în fiecare zi altele noi.

   Zilele trecute am fost la ANAF pentru a scoate un cazier fiscal. După ce am depus cererea și chitanța am fost anunțat că durează 30 de minute. ”OK, merg la o cafea” am zis. Am ieșit din cladire și mă îndreptam spre o cafenea când mi-a sunat telefonul. Un client mă anunța că vrea să-mi lase niște hârtii peste care să mă uit. Am stabilit să-l aștept vis-à-vis de cladirea ANAF-ului ca să nu mai parcheze. Așa mi-am descoperit o nouă pasiune în care am investit 2 ore. 

   Patek e un indian care a emis teoria conform căreia oamenii pot fi clasificați în funcție de pozițiile în care dorm. Și Hitler îi împărțea pe oameni în funcție de rasă. Ceaușescu însuși avea un sistem de valori bazat pe originile sănătoase. Aștia au lucrat la branding personal, nene. Ia să mă afirm și eu, zic!

   Știm că șoferii ce-și fac veacul prin București nu au cele mai nobile obiceiuri, nu mai avem ce demonstra aici. Bunăoară, în ziua cu pricina, doi șoferi de mașini cu multe cercuri în logo își măsurau bărbăția cu ajutorul instalațiilor de sonorizare din habitaclu scrutând superior pe oricare îndrăznea să cate cu privirea sursa gălăgiei monstruase. Acest fapt m-a determinat să fac un clasament al obiceiurilor nesănătoase în funcție de marca autoturismului condus. Am descoperit că șoferii de Logan tunat au emigrat ori sucombat. Deși poate părea un câștig, relitatea ne oferă tabelul de mai jos.

    Sigur, pot fi acuzat că am mistificat lucrurile întărind un truism etern. Îmi asum asta și voi mai cerceta pe acest topic. Pe la voi cum e?

De astăzi valorific ocara

E cool să fii voluntar. Am descoperit asta în urmă cu aproape doi ani și de atunci mi se confirmă zilnic. Cea mai faină treabă e că îți poți permite să proiectezi orice. Datorită faptului că ai lângă tine oameni care cred în aceleași lucruri doar cerul e limita.

Fac parte din grupul "Haideți să schimbăm lumea", grup care a amenajat de la zero o sală de joacă pentru pacienții Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal Onești (Puștiulică, mulțumesc de jpeg).

Când vezi toată treaba dusă la bun sfârșit simți ceva atât de special încât nu găsești un corespondent în DEX pentru a-ți descrie cu exactitate starea. Din păcate, starea aceasta nu va dura la nesfârșit. Are întotdeauna grijă cineva să strice un lucru fain. Din cauză că ceea ce se vede în reprezentarea grafică este a patra acțiune în care m-am implicat știu cum vor decurge și ostilitățile de după. Pentru că vreau să continui cu proiectele de voluntariat (proiecte care necesită mai mereu fonduri) mi-am zis să-mi pun onoarea în chirie. Cum vine asta? Simplu. Toți cei care au de comentat, jignit sau înjurat sunt invitați să o facă însă doar adresându-se direct mie (fără a jigni alt căuzaș) și numai după ce în prealabil au plătit taxa regulamentară. Iată și lista de prețuri:

1. Încălzirea, cunoscută și ca jocul de glezne (ex: neserios, șmecher etc) face 10 Euro
2. Acuzația de hoție valorează 25 de Euro.
3. Afrontul, insulta, ultragiul, dezonoarea (ex: șarlatan, hoț mărunt, vierme, scursură etc) face 48 de Euro.
4. Alea cu "pu" fac 67 de Euro
5. Deși nu le admit în mod normal, acum le pot înghiți pentru că este vorba de o cauză nobilă. Așadar, cele în care se face referire la mama mea costă nici mai mult nici mai puțin de 99 de Euro.

Trebuie să mai spun că aceste taxe nu sunt purtătoare de TVA pentru că nu suntem constituiți într-o organizație legală și se pot achita fie în Euro, fie în lei (la cursul zilei). Precizez că aceste taxe se vor colecta pentru constituirea patrimoniului viitoarei fundații care se va chema (cum altfel?) "Haideți să schimbăm lumea".

Aveți disponibil contul în Lei RO52BTRL04301201A89468XX deschis la Banca Transilvania și contul în Euro RO30RNCB0297064504650001 deschis la BCR Colentina. Dați-i bice!

Cafeneaua Literară

   De trei zile îmi încrucișez sinapsele pe motiv că nu știu cum să concep materialul ăsta. Bășcălia e stilul care îmi conferă lejeritatea pe care o simte peștele în apă însă am senzația că aș comite un ușor sacrilegiu dacă aș scrie așa. Ce să fac? Cam ce am făcut și în al doilea material de pe blog. Pa-ra-ram-pa-ram-pam-pam, pocnesc de două ori din degetele mâinii drepte, îmi trec degetele mâinii stângi prin păr și gata! Îmi dau seama că nu mai am angoase. Acum pot continua liniștit.

   Săptămâna trecută am fost la Onești cu treabă. Mi-am promis în urmă cu ceva timp că de fiecare dată când voi fi în zonă pentru mai mult de 3 zile voi comite o nouă acțiune de voluntariat. De Paște a fost Centrul Alexandra, în august au fost sesiunile de training de la Biblioteca  Municipală ”Radu Rosetti”, acum trebuia altceva. Știam că în Onești există un loc plin de personalitate unde poți savura o cafea, apă, carte sau bere în fiecare zi. Îi auzisem pe câțiva dintre prietenii mei făcând lobby acestui loc. Inițial, într-o confuzie cruntă, am asociat locul despre care îți povestesc acum cu o locantă odioasă nepricepând defel apetența prietenilor mei (în care am încredere deplină) pentru așa ceva. Am fost cât se poate de eronat. Locul despre care scriu acum este unic în Onești. Îți vine să calci zilnic, de două ori pe zi, de zece ori pe zi sau chiar să te muți cu totul aici. Ei bine, aici am decis că este cazul să desfășurăm acțiunea de voluntariat. Împreună cu Smărăndița de la Smile 21+, Dana și Cristina am susținut câteva ateliere care au avut priză la public mai mult decât mă așteptam, marcând astfel cea de-a doua ediție ZEN (Zilele Educației Nonformale). Sigur, la prima vedere pare o știre de săptămânal local dar te asigur că e mult mai mult și poate am să revin în scurt timp asupra acestui tip de activitate.
   Scriam despre locul care m-a găzduit. N-are aseamăn în zonă, parol. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, acest loc a reușit să definească un grup de oameni cum rar găsești. Atât de tare m-a marcat această experiență încât scriu acum ca un slujbaș bătrânel la un bilunar de cultură. Ca să mă asigur că nu sunt singur pe acest palier i-am întrebat pe bunii mei prieteni Corina și Radu dacă simt la fel. Abia după ce mi-au confirmat am luat decizia să le ”frec ridichea” oneștenilor care spun mereu că în orașul lor nu se întâmplă nimic. Dar despre asta într-un număr viitor.

   Locul cu pricina se numește Cafeneaua Literară și este condus de Cristina și Marian pe care volens nolens i-am declarat prietenii mei. Dacă ai trecut prin Onești și nu ai pășit în Cafeneaua Literară se numește că ai ratat o șansă iar dacă ești oneștean și n-ai făcut asta nu ai scuză.

Se poate și așa

Teoretic, materialul ăsta ar trebui să fie serios. Chiar va fi. Îți propun un exercițiu de imaginație. Personajul principal al povestirii ce urmează este un clujean fercheș al cărui tată e unul dintre marii regizori ai zilelor noastre. Ca și cum nu ar fi de ajuns, tânărul a început Facultatea de Studii Economice în Cluj-Napoca și continuat la universitățile Osnabrueck şi Mannheim în Germania. Un antipatic până aici, nu-i așa? Viața i-a cam cântat în strună. După ce a terminat facultatea a luat o decizie pe care puțini o înțeleg, și mai puțini o aprobă. S-a întors în România deși avea posibilitatea unei cariere în zona civilizată a Europei.

Cei de la Income Magazine sunt autorii campaniei "Viitorul sună RO" în care este vorba despre românii care s-au întors acasă deși aveau o carieră de succes în Occident. Conceptual, campania i se potrivește ca o mănușă personajului principal. Iată ce spune eroul nostru despre întorsătura pe care au luat-o faptele: „Intrarea mea în echipa Income a fost parte dintr-un şir fericit de întâmplări absolut surprinzătoare. În urma articolului scris de Adriana Mărgărit, în cadrul campaniei « Ei au ales România – Viitorul sună RO », am avut o foarte scurtă apariţie live într-una din emisiunile Income din această vară. La ceva vreme după, am fost întrebat de Adrian Ursu dacă vreau să dau nişte probe şi dacă m-ar interesa să încerc să prezint şi apoi să şi realizez o emisiune TV. Wow, am rămas mască. Aşa a început totul, iar Adriana Mărgărit şi Adrian Ursu sunt pentru mine într-un anume fel « părinţii media ». Chiar dacă e o zona care m-a atras din totdeauna, am « suferit » în secret; dacă nu venea propunerea de a mă alătura echipei Income în noul sezon, nu ştiu când şi dacă aş mai fi luat-o în direcţia aceasta”.

Ca să nu mai trag de timp, este vorba despre Adrian Mănunțiu Măniuțiu, fiul regizorului Mihai Mânunțiu Măniuțiu. Adi prezintă noul sezon al emisiunii Income Magazine în fiecare sâmbătă de la ora 13 pe Antena 3. E un tip fain, are un blog foto și este shareholder în cadrul unei clinici de recuperare. Practic are toate ingredientele ce vor face ca în foarte scurt timp să se vorbească despre el ca Adrian Mănunțiu Măniuțiu fără a se adăuga formula ”fiul regizorului Mihai Mănunțiu Măniuțiu”.

A, reprezentarea grafică de mai jos va spori numărul telespectatoarelor la o emisiune de business. Gata cu PR-ul. Șefa, a fost bine?

Artiști, vericule. Ce-i rău în asta?

   Nici eu nu mai știu de câte ori v-am zis că noi, românii, suntem victime ale mapamondului. De la geto-daci încoace trăim aceeași dramă: toată lumea ne freacă ridichea pe motive care mai de care mai aberante. Ba suntem bețivi, ba suntem puturoși, ba prea harnici, ba prea frumoși 'au urâți, grași or' slabi, violatori, criminali și nu în ultimul rând hoți ordinari. Mi-e și teamă să mai deschid televizorul. Cred că și pe Arte sau Mezzo vor difuza știri contrafăcute ”români furând” (gerunziul aduce un ușor parfum de credibilitate, e demonstrat deja).

   Sigur, dacă aș pica în ceea ce manualul de specialitate numește doct metoda ”ba pe-a mă-tii” aș evoca lungul șir de răufăcători mondiali, șir din care ce să vezi? Niciun român nu face parte. Evident, n-am s-o fac. În definitiv sunt un delicat.

   Cer să se facă dreptate. Nu românii jefuiesc în Occident. Iată că avem dovezile AICI. Românului îi place sus la munte, sus la munte la izvor, îi place muzica, pictura și nu în ultimul rând cartea. Compatrioții mei sunt erudiți. Bine, există și români plătiți prost. Aceștia sunt nevoiți să sustragă cărțile însă, hei, discutăm aici de hrană spirituală, da?

   Și în încheiere voi demonstra încă o dată (dacă mai era nevoie) că ni se pun în cârcă toate relele. Bunăoară pe străzile Franței își duc existența și greutățile numeroși cântăreți de live sub cerul liber care îndeobște sunt numiți români. E nedrept! Minciuni sfruntate! De săptămâna viitoare în unele dintre stațiile de metrou călătorii se vor delecta cu arii de muzică simfonică. Să-mi demonstreze mie occidentalii că ăia de cântă Mamelor din lumea-ntreagă prin Paris sunt români și-i mănânc. Păi cum? Ce au în comun maneliștii ăia cu muzica noastră clasică? Siman pretenția!