Tu... cât de liber ești?

   Ceea ce urmează să citești este total diferit față de ce am scris de-a lungul timpului aici sau în altă parte. Motivele pentru care scriu aici sunt două:
1. dacă nu o fac acum, uit (mde, sunt bătrân) :)
2. nu mi-e clar unde voi continua (un site separat, blog, carte etc)

   Să purcedem. Recent m-am implicat într-un proiect mondial uriaș care în România este încă pui. Cred cu toată ființa mea că acest proiect va avea un succes puternic, acesta fiind unul dintre motivele care au stat la baza deciziei mele. Primele mele contacte cu acest proiect au fost din categoria ”așa nu”. A fost exact ca la manualul ”Cum să strici o treabă bună”. A urmat o perioadă în care am ocolit cu măiestrie subiectul, perioadă care s-a prelungit până săptămâna trecută, când, ce să vezi? Niște prieteni m-au convins să mai dau o șansă proiectului. Aici a fost prima cheie! Abia ulterior am realizat că în realitate mi-am dat mie o șansă.

   Am început, cum era și firesc, lucrul la proiect. Primele mele idei? ”Lasă că știu eu mai bine decât ceilalți cum se face”. Firesc, m-am înșelat. Nu știu mai bine. M-am prins de treaba asta, am recunoscut și cel mai important, am învățat din asta.

   De ce cred eu în acest proiect? Proiectul devoltă lideri, îi ajută pe cei implicați să vorbească în public, să participe cu succes la evenimente de socializare, să creeze relații durabile, să fie dezinvolți, să dobândească un stil liber de viață și nu în ultimul rând, să câștige exact cât își doresc. 
Acum probabil te gândești că și tu ești liber, Așa e? Recunoaște, de dragul jocului măcar. Ai analizat? Ești liber? Hai să te ajut puțin.

    Să zicem că ești fan Eric Clapton și tocmai ai aflat că pe 14 martie va avea loc cel mai mare concert al lui Mr. Slowhand în Londra. Ai cumpărat biletele în primele 3 minute de la aflarea veștii? Fără să te uiți în agendă, fără să-ți suni părinții, soțul/soția, șeful, colegul, proful, prietenii să întrebi dacă se poate? Nu? Atunci, cu părere de rău, nu ești liber.

   Cu toate acestea, timpul nu este pierdut. Mai poți face ceva pentru tine, poți schimba situația. Cum faci asta? Scrie-mi și hai să ne vedem. Pe cunoscuții mei îi voi contacta eu.

Va urma.

Fie ca cu ocazia...

   Zău acum, nu se mai poate așa. Cu acces nelimitat la atâtea surse de informare, de dezvoltare personală de inspirație, oamenii încă mai încep mesajele cu fie ca? Pe bune? Atâta lipsa de inspirație n-a existat la poporul ăsta nicicând în istoria lui. Mereu le-am sugerat oamenilor să se ferească de cei care încep mesajele cu fie ca. Ăștia nu mai au nimic de pierdut, fapt care îi face extrem de periculoși. 

   Zilele acestea am primit fie ca în averse, ceea ce pe undeva e legitim. De Paște măcar să fim mai buni, nu? Văzând că nu sunt singur în războiul ăsta de gherilă mi-am zis: ”Cătăline (ca să fac un monolog de vorbă), ar trebui să le dai niște exemple lexicale celor blocați pe viață în soluția fie ca”. Ptii, ce deștept sunt, mi-am zis ulterior tot mie. Așa e! Ar trebui să propun ceva. Iată ce mi-a trecut prin minte. Să zicem că ești avocat, medic, sticlar, fermier, maseur, conducător auto sau hingher și te mână în luptă dorința de a-ți servi apropiații cu un fie ca de neuitat. Cum procedezi? Iată:

Avocatul
Fie ca Sărbătorile Pascale să vă aducă liniște, pace, legitimitate și libertate în toate. Să vă bucurați de cozonaci alături de cei dragi și fie ca ei la rândul lor să guste libertatea sfântă. 

Medicul 
Fie ca iepurașul să vă găsească fericiți anul acesta și nu uitați: unde intră Lumina pe geam, nu intră doctorul pe ușa.

Sticlarul
Cu ocazia Paștelui, vă doresc zile senine ca cristalul și luminate ca cleștarul.

Fermierul
Fie ca Paștele să vă găsească anul acesta cu un miel pe masă, cu stufat, roșii, castraveți, ceapă verde, gogoșari, ardei capia ori iuți, grâu, porumb, secară și ploaie la timp.

Maseurul
Fie ca Sărbătoarea Sfântă să vă aducă relaxare, echilibru, energie și circulație-n capilare.

Conducătorul auto
Fie ca lumina să să fie clară și să vă poarte în siguranță pe drumurile vieții. Să aveți parte de tot ce vă doriți, să vă alimentați și să trăiți bine, sănătoși, cu reviziile la timp.

Hingherii
Fie ca Lumina Învierii să vă aducă înțelepciune și înțelegere. Și dacă anul acesta simțiți că mielul vostru latră, fiți buni și ne iertați. A greși e omenește.

   Sigur, lista rămâne deschisă. Orice meserie poate ataca segmentul sărbătorilor în manieră personalizată. Dacă nu putem eradica fie ca-ul, măcar să-l facem suportabil.

Un zâmbet, o floare, un destin (pardon de expresie)

   Astăzi este 9 martie, ieri a fost 8 martie. Accentuez asta pentru cei care vor citi materialul în iunie, septembrie ori decembrie. Scriu rândurile pe care le vei citi în urma a câțiva ani de observații. Hai să încep cu începutul, perioada liceului.

   Există o teorie conform căreia secretarele și bibliotecarele sunt acre. Îmi aduc aminte că în liceu aproape toți colegii mei mergeau la secretariat ca la abator. Prima mea experiență cu secretariatul a fost total diferită de ceea ce auzisem. Am intrat într-o încăpere mare în care lucrau 5 femei. Nu aveam nici cea mai mică idee ce hram purtau distinsele doamne așa că am grăit un ”Săr'na. Mă paște o mare primejdie iar Dvs. sunteți singurele ființe care mă mai pot ajuta!” care a deschis iremediabil ușile către inimile distinselor doamne. Evident, invidia colegilor a venit la pachet. :)

   În perioada liceului am început să lucrez în presă. În clasa a XI-a (anul 1990) am primit primul ”fluturaș” cu valoarea nominală de 850 de lei. Opt-su-te-cinci-zeci-de-lei! O avere. Simțeam că lumea e la picioarele mele. Am socializat cu foarte multe secretare din Onești și nu numai. Secretarele de pe platformă, din Termo, de la spital, regii autonome, școli, primărie și multe altele. Niciodată, dar niciodată, n-am avut vreun motiv să susțin teoria ”acriturii”. Atunci începusem să dezvolt un mic modul de coaching cu colegii mei, ”cum să treci de secretară”. Nu existau încă manuale pentru așa ceva. :)

   În Iași, în primele mele contacte cu facultatea, am fost nevoit să socializez cu secretarele. Nici aici nu am întâmpinat probleme. Și afirm cu mâna pe inimă că am ”uns” sistemul o singură dată cu o cutie de bomboane. O altă categorie socială, dacă pot spune așa (și iată că am reușit) era reprezentată de ”fetele de la cantină”. Erai la mâna lor ori de câte ori te aflai cu tava pe linie. Porțiile se măreau/micșorau fără o regulă precisă. La fel și prețurile. Având ceva experiență (background, cum ar spune prețioșii) reușeam să obțin porții uriașe contra prețuri mărunte. Bunăoară Laura, buna mea prietenă (Uriașul sau Monstrul, cum i se spunea de la Infectu'... despre asta într-un alt număr), a obținut într-o seară jumătate din cantitatea de mâncare din tava mea cu un preț dublu față de cel al meu.

   Ceva mai târziu, în primii mei ani de vânzări în București, mâncam foarte des la cantina Moxa (excelentă mâncare). Împreună cu colegul Cip am testat din nou sistemul. Și a funcționat. Care, în definitiv, este acest sistem? Nimic complicat. Un zâmbet și câteva cuvinte amabile de tip ”Săru' mânuța! Ce fac astăzi distinsele doamne?” te fac de neuitat. Ce îmseamnă asta? Înseamnă că de fiecare dată când vei ajunge acolo vei genera o stare de bine care se va transforma într-un grad ridicat de mulțumire. Tot ce trebuie să faci este să-i tratezi pe oameni așa cum ți-ar plăcea ție să fii tratat. Dacă respecți regula asta poți ajunge la clișeul odios ”rezultatele nu vor întârzia să apară”.

   Am construit introducerea de mai sus pentru a descrie ce am văzut ieri, 8 Martie, ziua domnițelor din toată lumea. Am fost la cumpărături în două magazine. Destul de aglomerat în ambele, era sâmbătă. Când am ajuns la case am observat că domnițele care ne luau banii erau ceva mai absente decât de obicei, probabil și-ar fi dorit liber de ziua lor. Am mai observat că niciun client (fie femeie sau bărbat) nu a zis nimic de genul ”La Mulți Ani” sau ”8 Martie fericit” sau ”Happy Opt Martie”. Nimic! Și apoi am venit eu, atentul, frumosul, perfectul... Am obținut tot felul de puncte de reducere, de promoții, zâmbete și aș putea continua dar știu că citește și soția mea. :)
Dragilor, nu puteți cere să fiți tratați regește dacă voi vă purtați aiurea. Există o lege a acțiunii și a reacțiunii. Vei fi tratat exact cum tratezi. Ca să închei serios, cu iz de pildă, cred că ar crește calitatea vieții în România dacă am spune mai des ”ce bine îți stă”, ”sunteți frumoasă”, ”îmi place costumul/mașina/cartea/tunsoarea Dvs” sau alte afirmații de pe acest palier. Acum chiar nu vorbesc din cărți. Studiez asta de mai bine de 20 de ani. Măcar încearcă. Ce ai putea pierde?

PS: Vei spune că există și profilul de persoană dură, care nu apreciază dulcegăriile descrise mai sus. Nimic mai fals. Acea persoană dură este dură doar în online sau relațiile de fațadă. Așa se protejează. Ptii, ce serios am devenit. Hai să continuăm cu alea 40 de pahare. Sau 44.

Mâna întinsă care nu spune o poveste...

   La fiecare curs pe care-l susțin amintesc faptul că povestea vinde. Oamenii cumpără povești, așa suntem construiți, așa funcționăm. ”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană” spune Dinică în Filantropica.

  ”Vino la mine și impresionează-mă. Emoționează-mă. Stoarce-mi o lacrimă!”. Ne place sau nu, așa merg lucrurile. Da' ia să fac eu nițică lumină, că doar nu scriu aici exclusiv pentru cursanții mei.
   Din cauza vitezei cu care trăim, mâncăm, iubim sau gândim [?], nu mai alocăm timp fiecărui individ cu care intrăm în contact. Cu alte cuvinte, nu știm care este povestea celui care a intrat în greva foamei pe treptele Teatrului Național dar tragem concluzii pripite: e uselist/băsist/peremist sau este plătit de americani/ruși etc. Nu mai poți crea un mesaj dacă nu ai poveste. Am văzut zilele trecute un filmuleț pe www.ted.com în care Tudor Chirilă vorbește despre povești.

   Adevărat, așa e? Soluția (în opinia mea) este acea poveste de 30 de secunde pe care trebuie să o avem pregătită. Nu știi când se ivește ocazia să o povestești. Ca în Wall Street (cel din '87, da?), când Bud Fox (Charlie Sheen) reușește să obțină întâlnirea cu Gordon Gekko (Michael Douglas) și nu are ”povestea” la el.

   Na, m-a luat valul și am intrat mult prea în detaliu. De la ce m-am luat? De la materialul ăsta. E o poveste interesantă, nu-i așa? Credibilă. Este despre cum imperialiștii ăia capitaliști au venit peste noi și au distrus valorile noastre autentice, pure, umane. Linia clasică a istoriei noastre zbuciumate. Tehnic, materialul este impecabil. Te cam face să le plângi de milă micilor comercianți. Cu toate astea, să reflectăm olecuță. Nu zice nimic despre mizeria din magazinele alea odioase, amenajate într-o garsonieră sau uscătorie, despre faptul că angajații munceau la negru, pe bani mai puțini decât minimul pe economie, despre facturile ”nașpa” de pe Colentina, despre prețurile duble sau triple față de orice supermarket, despre personalul (dacă-i pot spune așa; iată că am și reușit) acru și aș putea continua la nesfârșit. Sigur, dacă ai avut un magazin de cartier de pe urmă căruia ai trăit ca un mic nabab pe spatele fraierilor care-ți călcau zilnic pragul ești din cale-afară de furios pe multinaționalele care ți-au invadat teritoriul. Singurul lucru care-ți scapă este faptul că eu, cumpărătorul, aleg. Aleg de unde să-mi fac aprovizionarea, aleg unde-mi las banii. Faci ceva să mă convingi? Sigur, povestea e bună, are rolul ei, îmi poți capta atenția. Dar ce se întâmplă după? Cu ce altceva mă atragi?

   Concluzia? Povestea are rolul ei. Ne scoate din anonimat, adaugă o doză de credibilitate, captează atenția. Dar nu face toată treaba! Nu este suficient doar să ticluiești o poveste sensibilă. Ai nevoie și de conținut, de ceva concret. Nu poți păcăli (exceptându-i pe credulii de serviciu) la nesfârșit.

   Am scris materialul ăsta pentru a mai spori traficul pe blog? Pentru a întări rolul poveștii? Pentru a demonstra cu fapte o teorie? Cine poate ști? :)

San-Antonio îl bate pe Comisarul Moldovan!

   Îmi place când e prima dată. Ca acum. Este prima dată când scriu despre o carte. Prima carte din colecția San-Antonio, De la A la Z. Zilele trecute, doi buni prieteni de-ai miei care trudesc la Editura Univers (Livia și Radu, că doar nu-i secret) au scris despre proiectul San-Antonio, trezindu-mi curiozitatea. Deoarece eu nu prea stau bine cu datele din calendar, i-am disperat pe cei de la chioșcurile de ziare. Zilnic îi întrebam de colecție.

   Am cumpărat cartea ieri, pe la 16.00 însă abia în dimineața asta am reușit să-i acord atenție. Rar mi s-a mai întâmplat să nu-mi vină să las cartea din mână până la final. Ca să fie clar de la început, nu o recomand intelectualilor de porțelan. Nu e nimic doct în ea. În linii mari este despre un polițist francez care... ne, ne, ne... ia cumpărați voi cartea și vedeți singuri despre ce este vorba. Costă 11 lei și vine la pachet cu Libertatea (genial, nu-i așa?).

   Pe mine cartea asta m-a întors în timp, pe la jumătatea anilor '80. Atunci exista obiceiul să citim încrucișat. Eu citeam de la tine, tu de la Maria, Maria de la Puiu etc. Dacă prindeam cartea asta pe atunci, făceam ravagii. :)

   Colecția San-Antonio nu ar trebui să lipsească din piesele de mobilier ale celor ce vor să execute un menuet fin prin sintaxa argoului urban educat. Sunt câteva mici bijuterii care ne vor aduce un capital de imagine la ieșirile cu prietenii. Pe măsură ce intram în carte, îmi tot venea în minte Comisarul Moldovan din Revanșa. Și acolo este vorba de un polițist care s-a dat mort pentru a-i prinde pe cei ce-i doreau moartea. Har Domnului, nu e deloc același lucru. Comisarul Moldovan e ceai de mușețel pe lângă San-Antonio. Recomand dârz colecția San-Antonio dar vă anunț de pe acum că celor cu ambitus lexical li se va părea cu gust de încă, celor decenți, cuminți le va crea dependență iar prețioșilor, adicție.

Aidi orvuar de paregzamplu!

PS: Aș aprecia nețărmurit comentariile literare despre De la A la Z.

Comunicare eficientă la Vocea României

   Sunt extrem de atent la modul în care comunică oamenii. Este fascinant ce poți reuși având noțiuni solide de body language la care să adaugi un limbaj verbal precis însoțit de un paraverbal atent studiat. Mă rog, încerc să nu devin prea tehnic în scrierea asta. Pe cei interesați îi invit în sala de curs pentru a detalia. :)
Cel mai ușor în astfel de situații este să ofer exemple care au ca protagoniști persoane publice. Politicienii, actorii, realizatorii TV sunt doar câteva categorii care beneficiază frecvent de serviciile unor consultanți profesionioști pentru a deveni credibili. Asta e cheia.

   Am spus de nenumărate ori că formatul TV ”The Voice” este plăcerea mea vinovată pentru principalul motiv că am posibilitatea să ascult voci foarte bune, nealterate de industria de profil. Din această categorie face parte și ”Vocea României”. La fiecare ediție am avut câte un favorit. Din păcate, niciodată favoritul meu nu a câștigat. Primul a fost Lucian Darie. Un băiat cu bun simț și voce cum rar există în lume. Al doilea a fost Dragoș Chircu. Și acum mai am Summertime în minte.
La ultima ediție am avut-o drept favorită pe Sânziana Niculae. Mi-a atras atenția cu momentul ăsta:

Am urmărit cu mare atenție evoluția ei și zău că a meritat. Fata asta cântă mai bine decât 99% dintre solistele consacrate. Iată cum probez afirmația asta:

În competiție directă cu Mihai Chițu, Sânziana ar fi trebuit să câștige fără echivoc. Ei bine, aici a intervenit ”faza școală” de comunicare eficientă.

Moga a decis, pentru prima dată, să abordeze o manieră volubilă, spumoasă și picantă pe alocuri. Brenciu în schimb, a fost ceva mai înțelept. A lăsat (cu greu de cele mai multe ori) de la el. Pe tot parcursul show-lui TV Moga s-a îmbrăcat în haine viu colorate, Brenciu a ales culori clasice. Moga urca vocea la fiecare frază importantă, Brenciu cobora vocea. Moga gesticula ferm, Brenciu folosea gesturi ample. Ceea ce cred eu că a pus capac a fost faptul că Moga a repetat obsesiv cum el și Sânziana au lucrat până la epuizare chiar și de Crăciun iar oamenii de acasă vor aprecia asta. Știți clișeele ”uns cu toate alifiile”, ”vulpe bătrână” etc? Ăsta a fost Brenciu. ”Vulpea bătrână” a mirosit imediat oportunitatea nesperată și a punctat definitiv: ”Oameni buni, să nu uităm că Mihai Chițu este în viața de zi cu zi un agent comercial”. Puse în balanță, afimațiile celor doi au decis câștigătorul. Există ceva în noi care ne face să ținem partea celui mai slab. Asta s-a întâmplat în finală. Oamenii au votat cu personajul mai slab (agentul comercial) în defavoarea celui puternic (Sânziana cea dură).
Așa se întâmplă și în viață. Cei care stăpânesc mai bine arta comunicării, câștigă.
Și acum, gata. Mă retrag. Vă aștept în sala de curs. :)

Astăzi am plâns

   Te-am urmărit. Te-am căutat. Dintre toate, te-am ales pe tine. Erai frumoasă, atrăgătoare. Deși erai ușor prăfuită, știam că dedesubt voi găsi albul pur.
   Da, te-am căutat ceva timp. Te-am găsit relativ ușor. Erați mai multe lalolaltă dar eu te-am ales pe tine pentru imperfecțiunile formelor tale. În mintea mea asta denotă sănătate.
   Te-am luat cu mine, te-am ținut în brațe. Te-am adus acasă. Te-am privit. Erai frumoasă. Te-am curățat, am îndepărtat praful pentru a te vedea în toată splendoarea. M-am felicitat pentru alegerea făcută. Te-am atins. Erai foarte fină.
...................................
   Am trecut la treabă. Voiam să mă bucur de tine cât mai curând. Să te gust, să-ți simt aroma, gustul unic. Și am pornit. Încă de la început a fost greu. Erai dură, mă obligai să depun efort. Și am depus. Până mi-au dat lacrimile. Exact, sunt om în toată firea dar nu m-am putut stăpâni. Mi-au dat lacrimile. Câteva inițial. Apoi din ce în ce mai multe. Am sfârșit plângând. Îmi suflam nasul și-mi ștergeam lacrimile cu zeci de șervețele. Cu toate acestea nu mă puteam opri. Trebuia să termin. Să te termin.
   Cred că a durat 15-20 de minute maxim, timp în care m-ai stors de lacrimi. Ai descoperit sensibilitatea din mine despre care nu știe multă lume. Nici eu nu credeam că voi fi atât de vulnerabil.
   Dar a meritat. Te-am terminat, te-am făcut bucăți. Ți-am arătat că ți-am rezistat, că am luptat eroic și în final am câștigat. Acum te voi pune la păstrat. Te voi mai scoate atunci când îmi va fi poftă de tine. Ești la mâna mea.
   Mă uit la tine. Nimic nu mai indică faptul că ai fost frumoasă. Cea mai frumoasă legătură de hrean din Piața Obor.