Cum va arata tara mea III

Din episoadele anterioare: vreau sa-mi fac o țară a mea, sunt genial, nu am găsit înca un nume, va fi monarhie, vom avea învățământ și sănătate perfecte, populație restrânsă, legume și fructe gustoase.

În numărul acesta trebuie să scriu despre populația țării mele. Nu e simplu. M-am tot gândit la asta în ultimele două zile. Pacepa (și nu numai) scria despre Ceaușescu și dorința lui de a conduce un popor numeros. Apoi am constatat că există o tendință în unele doctrine de a crește populația forțat. Eu nu vreau asta. Din contră. Populația țării mele nu ar trebui să depășească 2 milioane de locuitori peste căteva decenii. O planificare precisă ar păstra un balans în relația natalitate/mortalitate astfel încât să nu existe fluctuații semnificative. Nou născuții se vor bucura de toată atenția iar educația va începe chiar din prima zi de viață (știu exact cum trebuie procedat însă nu detaliez deoarece mi s-a confirmat că guvernele din 17 țări urmăresc fiecare idee a mea pentru a o implementa acolo la ei). Cei care trec în neființă nu vor fi ingropați, incinerați, trimiși în larg sau aruncați în prăpastie. Nimic atât de grotesc. Vor fi arhivați. Pâna vom avea o aplicație proprie propun Winrar (că e mai popular) cu parolă pe fiecare defunct. Vor exista servere de backup și (pentru prețioși) Disaster Recovery Centers în fiecare localitate.

Vom avea și ceva asemănător agriculturii în sensul că fiecare locuitor al țării mele iși va cultiva legumele, fructele și florile pentru propriul uz. Importul pentru aceste produse va fi interzis. Măsura aceasta va asigura pe de o parte alimente sănătoase pe de altă parte este menită să disciplineze și să prețuiască fiecare formă de viață. Toate celelalte produse agricole vor fi importate după criterii foarte stricte (fără chimicale, modificări genetice, etc).

Nu vor exista orașe și sate. Vom avea doar localități. Nu vom avea blocuri de locuințe. Fiecare familie va locui într-o casă ce va avea propria curte. Terenurile nu se vor vinde. Singura modalitate de a intra in posesia unui teren este concesiunea. Fiecare locuitor al țării mele va primi 1326,56 mp la împlinirea vârstei majoratului și va fi obligat să-și construiască o casă pe acest teren in cel mult 1 an (personal, cred că nu va trece anul deoarece știm cu toții căt valorează sa nu stai cu părinții când ai 18 ani). Tot de la această vârstă fiecare tânăr va începe să lucreze. Nimeni nu va avea dreptul sa dețină o companie până la vârsta de 30 de ani, vârsta la care eu cred că a fost acumulată suficientă experiență.

Nu va exista serviciu militar, practic nici armată. Garantez că nu va îndrăzni nimeni să ne atace. Toată lumea va depinde de noi ceea ce ne aduce atăta neutralitate încât Elveția va fi ceai de mușețel prin comparație cu țara mea . În locul serviciului militar, tinerii vor petrece primii doi ani din carieră intr-un call center. Aici vor învăța lucruri ce nu pot fi predate în nicio școală din lume.

În mare, așa va arăta țara mea. Dacă voi considera că mai trebuie adăugat ceva voi mai posta pe această temă. Dacă nu, nu. Zămbetul, politețea, educația și dragostea sunt obligatorii. Amatorii pot aplica deja. Nu răspund la bip.

Cum va arăta țara mea II

Din episodul anterior: vreau sa-mi fac o țară a mea, sunt genial, nu am găsit înca un nume, va fi monarhie, vom avea învățământ și sănătate perfecte.

Spuneam că nu ne interesează turismul. Țara mea va fi perfectă. Foarte perfectă. Dar ce zic eu foarte perfectă? Va fi cea mai perfectă, astfel încât nu ne interesează turiștii care să întineze perfecțiunea noastră absolută.

Impozitul pentru companii se va aplica doar pe CA. Nu vă pot spune care va fi cuantumul. E secret. Dacă vi-l spun va trebui să va ucid. Ptii, ce idee mi-a venit! Ce-ar fi ca impozitul să fie secret? Să fie surpriză. Nimeni nu știe cât va avea de plată până nu primește înștiințarea oficială! V-am zis doar că-s genial. Proprietarii de companii care nu fac profit vor fi expulzați împreună cu familiile lor. Totodată, proprietarii de companii care sponsorizează substanțial vor fi scutiți de impozite. Și cuantumul ăsta e secret.

Impozitele pe salarii vor fi atăt de atractive incât nimeni nu se va mai obosi să le eludeze. Toate plățile se vor face electronic. Nu va exista niciun ghișeu in țara mea. Contribuția la sistemul național de pensii va fi către un singur pilon național. Pensia fiecărui locuitor al țării mele va fi sensibil apropiată de salariul pe care l-a primit acesta pe parcursul carierei. Cine dorește o pensie suplimentară va avea ca alternativă programul celor de la Lloyds, singura companie acreditată pe acest tip de activitate.

Deși îmi vine foarte greu să cred că se va întâmpla, unii ar putea dori să emigreze. Fiind o țară liberă, fiecare poate opta pentru această soluție. Solicitantul va primi o listă cu toate cheltuielile pe care țara mea le-a suportat (școala, siguranță financiară, neutralitate și mai inventez eu niște treburi credibile) și un termen de plată de 30 de zile. Dacă va reuși (eu ma îndoiesc, cu riscul de a-mi rămâne cute) să achite sumele este liber să plece. Bonus va primi din partea țării mele statutul de persona non grata.

Va urma (doar dacă voi mai avea chef)

În numărul viitor (destul de posibil) despre populație, agricultură, imobiliare și alte sugestii care ar putea veni de la voi.

Cum va arăta ţara mea

Vreau să-mi fac o țară a mea. Știu, sunt naiv, da’ eu tot vreau. M-am gândit mult timp la treaba asta și după ce mi-am întors ideea în fel și chip am conchis că sunt genial și urmează să pun bazele țării perfecte. Mai am puțin de lucru la nume. Știți și voi cum sunt geniile. Nu se pot concentra asupra chestiilor minore. Cu siguranță voi primi pe lânga înjuraturi și câteva sugestii.

Limba oficială va fi româna corectă. Practic, asta va fi principala condiție pentru a trece testul anual. Cum care test? Fiecare lucuitor al țării mele va fi obligat să dea un test de 365 de întrebări (din 4 in 4 ani testul va avea cu o întrebare în plus) la fiecare 12 luni. Doar cei care vor trece testul vor putea locui în continuare în țara mea. Da’ hai sa începem cu începutul, cum ar fi normal.

Formarea poporului nou nu va avea loc așa cum știm noi de la istorie (Neagu Djuvara nu prea este partizanul acestei idei, motiv pentru care am și eu mici rezerve) prin contopirea a doua sau mai multe națiuni genuine. Din contră. Formarea poporului se va face prin selecție. Practic, voi alege in prima fază 217 români care vor reprezenta nucleul, creierul, board-ul daca vreți. Fiecare dintre aceștia va avea la dispozitțe 30 de zile să recruteze 72 de noi locuitori ai țării mele, pentru care va raspunde cu capul. Dacă se va dovedi ca unul dintre cei racolați este agramat, ticalos, hoț sau pur și simplu prost, atât recrutorul cât și cel proaspăt recrutat vor fi expulzați și declarați persona non grata.

Nu va exista președinte! Va fi monarhie. Primul ministru si miniștrii vor fi aleși dintre antreprenorii de succes. Nu poți să conduci un minister dacă nu ai facut dovada că esti sclipitor în afaceri. Nu va exista noțiunea de mandat, cel puțin nu în acceptțunea actuală a termenului. Rămâi în funcție atât timp cât ești competent, chiar dacă termenul este pe viață sau o singura oră.

Învațământul va fi principalul pilon de susținere. Programa școlara va fi in același timp precisă și variată. Cultura generala va fi singurul punct comun. În rest, fiecare va urma specializarea spre care se demonstrează că are înclinație. Nu vor exista concesii. Un examen picat înseamnă expulzarea din țara mea. La rândul lor, profesorii vor fi în permamență testați iar cei care ramân în funcție vor beneficia de statut privilegiat. La fel și medicii. Cuvântul șpaga nu va exista. Nici sinonimele lui.

Nu va exista industrie. Practic, nu vom produce nimic palpabil. Vom importa. Jumătate din populația activâ va lucra în domeniul consultanței. Nu va exista niciun stat pe glob care să nu apeleze la țara mea pentru studii de caz, elaborare de solutii, training sau support. Cealaltă jumatate a celor activi va fi implicată în domeniul bancar. Vom avea cele mai mici comsioane bancare din lume, cele mai mari dobânzi la depozite și nu vom acorda imprumuturi decat către Lloyds sau companii de același calibru.

Nu vom promova turismul. Nu ne interesează. Populația țării mele va fi cu mult mai înstărită decât restul lumii. Fiecare își va alege destinațiile externe de vacanță după bunul plac.

Va urma

In numarul viitor despre impozite, taxe, pensii si nu numai.

Terente, în peștii mei!

Este limpede că scriu sub influența sentimentelor de viitor tătic. Cei care au deja copii știu că trăirile astea nu se compară cu nimic. Ceilalți vor afla în curănd.

La primul echograf nu se întâmplă mari chestii. Se confirmă sarcina. Echografia de la 12 săptămâni este primul moment când iți dai seama cum stă treaba. Vezi o gâgâlice de 7-8 cm mufată la cordonul ombilical si îi auzi bătăile inimii. E un lucru mare.

Mamele se comportă la fel de grijuliu și protector în mai toate cazurile. Ei bine, tații sunt niște figuri. Unii nu reușesc să-și ascundă dezamăgirea legată de sexul copilului, alții nici nu se mai chinuie să ascundă acest lucru și explodează intr-un acces de furie. Dar există și categoria celor foarte mândri de rezultatul muncii lor. Ăștia din urmă sunt savuroși. Îmi povestea un foarte bun prieten că o nepoată de-a lui s-a dus la echograf împreună cu soțul. Cand a apărut fătul pe monitor fericitului tată s-a uitat la femur (e un standard de măsurare) și a exclamat vădit emoționat: “ce cardan are, frațioare!“.

Ce-ar mai fi de adăugat?

Românii Raed și Kasem

Am tot citit în ultimii ani materiale de presă despre medicii arabi care fac de râs medicina, iși bat joc de pacienți și nu în ultimul rând intrețin prostul renume al medicinei în Romania. Și mi-am adus aminte de perioada în care a început hora. Anii ’90 când mulți studenți arabi promovau examenele relativ ușor pentru că niște profesori căcănari trecuți cu mult de pragul pensionării doreau în cel mai disperat și josnic mod sa-și rotunjească veniturile. Aceiași profesori se bașicau pudibond când venea vorba in public despre celebrele obiceiuri.

Ce mă deranjează mai tare în acest subiect este generalizarea. Cu siguranță există și medici arabi care ar fi putut deveni electricieni sau bărbieri geniali. Dar să nu uităm de Ciomu care aparține neamului romănesc. Același neam românesc i-a zămislit și pe profesorii prețioși care fac frumos la televizor știind că fiecare minut de emisie mai adaugă ceva euroi la mercurial. Să ne întoarcem la cei de la care am plecat. Primul nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare este Raed Arafat. Omul ăsta a făcut mai mult bine neamului românesc decât toată clasa politică la un loc, decât enșpe mii de doctori și aș putea continua. Probabil că materialul ăsta spune tot.

Eu mai cunosc un caz.

Rezumat

În urma cu 10 ani am fost actor principal intr-un accident auto (zbor cu mașina, pom, tensiune 4 și altele) pe meleaguri oneștene. Primul medic român cu care am relaționat mi-a oferit șansa unică de a simți pe propria piele ce înseamnă ghips peste răni deschise. O minune. Următorul medic romăn (din București de această data, medic cu carieră universitară) mi-a dezvaluit din tainele chirurgiei plastice fără anestezie. Un vis. Într-o lună plastia s-a decis să plece la ea acasă lăsându-mă cu onoarea nereperată. Următorul medic romăn pe care l-am cunoscut îndeaproape era la vremea aceea Președintele Asociației Chirurgilor Plastici din România. Nume galonat la care toată lumea se închina. A fost ceva mai bine în sensul că am văzut cum e și cu anestezie. Nici de data asta n-a fost să fie. Plastia m-a părăsit din nou, probabil pentru unul mai frumos sau cu bani mai mulți. După ceva ani am cunoscut un medic din Republica Moldova (seful sectiei de chirurgie plastică din spital) și am aflat ce e ăla un lambou. Ei bine, moldovanul a fost primul medic din epopeea asta care s-a dus la cauză. Rezident al medicului moldovan era un tânar foarte haios, de loc din Palestina dacă nu ma înșel. Tânărul a făcut tot ce este omenește posibil (și încă ceva pe deasupra) să ma ajute să țin în frâu o deficiență dobândită in timpul tratamentului administrat de primul medic român enunțat aici. Mi-a făcut rost de tratament injectabil care nu se comercializează în România (la prețul de achiziție, fără un bănuț adaos) mi-a oferit consultații free of charge în clinica privată (ba chiar a consultat și doi prieteni de-ai mei în aceleași condiții financiare) și se oferă în continuare să mă ajute. Niciodată nu a cerut/primit niciun sfanț. Numele tânărului este Kasem Abu Bakr.

Practic, unii dintre cei mai corecți medici români sunt Raed Arafat și Kasem Abu Bakr.

Madame Bardot, ba pe-a ma-tii!

Voiam să scriu materialul ăsta înainte de prânz însă m-am răzgândit. Mi-am zis că e mai bine să vedeți știrile înainte de a citi postarea asta. Ei bine, da...V-ați prins (normal, doar oamenii deștepți citesc ce scriu eu pe blog) că este vorba despre femeia care a fost mușcată marți de câini vagabonzi (comunitari, pentru prețioși) in curtea unei instituții publice din București, aceeași femeie care a murit in cursul dimineții la Spitalul Bagdasar-Arseni.
În urmă cu căteva luni am pus la share pe Facebook un material cu o fetiță din Bacău care a fost atacată de niște maidanezi. Scriam atunci că m-ar interesa niște comment-uri mature de la iubitorii de animale. N-a fost să fie. Care n-am avut posibilitatea cum se spune academic. Persuasiv cum mă pretind, încerc și pe această cale. Chiar m-ar interesa să aflu care este soluția iubitorilor de animale pentru a preveni evenimente de acest gen. Autoritățile sunt destul de transparente. Îi doare în cur pe funcționari dar nu se ascund să arate asta. Cel puțin nu sunt ipocriți.

Nu scriu pe tema asta fără să am habar. Două chestii imi vin in minte legat de acest topic. Prima chestie se întampla in București in '98. Soția mea, pe atunci studentă, se intorcea frântă într-o seară de la job. Locuia în Piața Revoluției din București. Pentru cei care nu cunosc zona, mai central de atât nu e decât rondul ceasului de la Universitate. În imediata proximitate erau Senatul Romaniei (acum MAI), Ministerul Muncii, Biblioteca Centrală și altele. Ați prin ideea. În dreptul Ministerul Muncii cățiva maidanezi se plictiseau de moarte. Ca printr-o minune, într-o sinergie aproape perfectă atât soția mea cât și maidanezii au simțit un reviriment considerabil. Săngele s-a pus în mișcare. Ce-i drept, al soției devenise ușor vizibil printre caninii unui cățel nevinovat. Au urmat injecții, tratamente și teamă de câini pentru tot restul vieții.

A doua chestie se întampla în curtea unui ADP din Sectorul 2, tot București. Era vorba de un garaj imens care avea doar un paznic ce dormea dus in fiecare noapte. Acest confort îi era oferit de cei peste 60 de câini ce-și duceau existența prin zonă. Ei bine, gingașele ființe au dezbrăcat de sens cuvântul fonoizolant. Mai mult decât atât, ne-au adus în pragul unui scandal diplomatic cu China, stat care avea destul de mulți atașați economici în zonă (aproape jumatate din investitorii strategici ai complexului Europa locuiau în zonă). Nici chinezii, nici patrupedele nu cedau. Asistam la o vânătoare perpetuă. Sigur, mai cădea victimă colaterală câte un pensionar nu foarte iute de picior, dar toată lumea punea asta pe seama lanțului trofic.

Ei bine, aceste două repere mă fac să ma adresez reverențios fundațiilor ce au ca scop ocrotirea căinilor fără stăpân, iubitorilor de câini comunitari și nu în ultimul rând, cetățenilor onorabili care ocrotesc bietele făpturi nefericite: M-aș căca la ușa voastră! Luați-i acasa la voi. În baie, bucătărie, în propriul dormitor, mi se rupe unde! Iubiți-vă etern! Pupați-i în bot pâna va incărcați electrostatic. Dacă o să vreau să adopt un maidanez, va dau de știre. Lasați-mi datele de contact.

C.B. - Epilog

Cred că am să inchei capitolul dedicat eroului C.B. cu încă un caz de robbery celebru petrecut prin anii '90 în Onești. Ca să ne reamintim despre ce personaj este vorba trebuie să știți că C.B. a ars toate etapele necesare unei cariere de infractor. Primele aplicații au fost executate literalmente in house. Urmele de curea de pe corp i-au dat discret de înțeles lui C.B. că părinții nu gustă genul acesta de umor. Atunci eroul nostru a decis să facă un pas înainte în propria carieră sau să se desprindă de cuib, cum ar spune romanticii. Oneștiul este un oraș destul de mare, avea de unde alege. Prima lovitură în lumea largă nu a întârziat să apară. Ce loc putea fi mai potrivit decât apartamentul vecinilor cu care avea la share un balcon? Așa apare și laitmotivul (sau motivul care se repetă) în sensul că au rezultat ceva mai multe urme de curea, deși vom vedea că asta nu a ajutat pe nimeni.

Au trecut anii, apă multă pe Cașin, Trotuș, Oituz și Tazlău, nu în ultimul rând holdup-ul de la CEC și amicul C.B. a devenit dependent de acțiune, tutun și alcool. Ultimele două necesită aproape întotdeauna fonduri. Cum prin propriile buzunare sufla mai mereu vântu' (în zilele noastre analogia asta generează confuzii) amicul C.B. a ales acțiunea, care nu necesita fonduri și nici creier în cazul lui.

Restaurantul Moldova insemna pe vremuri un loc de recreere pentru toate categoriile sociale. Prețioșii mergeau in Casa Oneșteana, terasa era pentru clasa medie, evenimentele aveau loc în sala mare iar vulgul, plebea sau pulimea (este doar semantică) își sorbea troscăul in ceea ce se ortografia Bar de zi și se pronunța mai mereu Bardezi. Eroul nostru a petrecut câteva sute de ore în această ultimă locantă memorând astfel orarul de funționare, unde este toaleta, prețurile cele mai mici și așa cum era de așteptat, locul unde erau ținute cartușele de țigări.

Iernile in Onești nu erau prea blănde pe atunci. Nopțile erau destul de geroase aducănd astfel un surplus de valoare băuturilor spirtoase. Intr-una din astfel de nopți eroul nostru se intorcea resemnat de la Blue Night unde nu-i reușise nimic. In dreptul locantei Bardezi și-a spus că încă e devreme pentru culcare și că "una mică" nu i-ar strica. Lacătul ușii de intrare nu a fost destul de sugestiv fapt care a permis eroului nostru să dea un sens nou cuvăntului autoservire. C.B. descoperise Raiul. Se înfrupta din tot ce-i era la îndemână. Votcă, lichior, coniac, rom, țigări și ciocolată. Pot să pariez că și-a ales și muzica. Ivan Turbincă reloaded!

A doua zi (care a a început cu dimineața, vorbă celebră) fetele de la Bardezi au venit la muncă. Cand au văzut că nu e lacătul au început să se acuze reciproc (știți voi, "cum ai putut să lași ușa deschisă?", "eu?!? tu ai luat lacătul"). După căteva vorbe grele fetele au tăcut ca la un semn. Realizaseră că locanta a fost jefuită. Au sunat la Poliție după cum era de așteptat.

Îi mai țineți minte pe X și Y (Sony & Cher, Ike & Tina Turner, Simon & Garfunkel) sunt convins. Au ajuns la locul faptei neașteptat de promt. Zelul de care au dat mereu dovadă le-a adus de această dată un caz gata rezolvat. C.B. dormea dus cu capul pe o masă din sala mare, printre sticle și pahare!