Se poate și așa

Teoretic, materialul ăsta ar trebui să fie serios. Chiar va fi. Îți propun un exercițiu de imaginație. Personajul principal al povestirii ce urmează este un clujean fercheș al cărui tată e unul dintre marii regizori ai zilelor noastre. Ca și cum nu ar fi de ajuns, tânărul a început Facultatea de Studii Economice în Cluj-Napoca și continuat la universitățile Osnabrueck şi Mannheim în Germania. Un antipatic până aici, nu-i așa? Viața i-a cam cântat în strună. După ce a terminat facultatea a luat o decizie pe care puțini o înțeleg, și mai puțini o aprobă. S-a întors în România deși avea posibilitatea unei cariere în zona civilizată a Europei.

Cei de la Income Magazine sunt autorii campaniei "Viitorul sună RO" în care este vorba despre românii care s-au întors acasă deși aveau o carieră de succes în Occident. Conceptual, campania i se potrivește ca o mănușă personajului principal. Iată ce spune eroul nostru despre întorsătura pe care au luat-o faptele: „Intrarea mea în echipa Income a fost parte dintr-un şir fericit de întâmplări absolut surprinzătoare. În urma articolului scris de Adriana Mărgărit, în cadrul campaniei « Ei au ales România – Viitorul sună RO », am avut o foarte scurtă apariţie live într-una din emisiunile Income din această vară. La ceva vreme după, am fost întrebat de Adrian Ursu dacă vreau să dau nişte probe şi dacă m-ar interesa să încerc să prezint şi apoi să şi realizez o emisiune TV. Wow, am rămas mască. Aşa a început totul, iar Adriana Mărgărit şi Adrian Ursu sunt pentru mine într-un anume fel « părinţii media ». Chiar dacă e o zona care m-a atras din totdeauna, am « suferit » în secret; dacă nu venea propunerea de a mă alătura echipei Income în noul sezon, nu ştiu când şi dacă aş mai fi luat-o în direcţia aceasta”.

Ca să nu mai trag de timp, este vorba despre Adrian Mănunțiu Măniuțiu, fiul regizorului Mihai Mânunțiu Măniuțiu. Adi prezintă noul sezon al emisiunii Income Magazine în fiecare sâmbătă de la ora 13 pe Antena 3. E un tip fain, are un blog foto și este shareholder în cadrul unei clinici de recuperare. Practic are toate ingredientele ce vor face ca în foarte scurt timp să se vorbească despre el ca Adrian Mănunțiu Măniuțiu fără a se adăuga formula ”fiul regizorului Mihai Mănunțiu Măniuțiu”.

A, reprezentarea grafică de mai jos va spori numărul telespectatoarelor la o emisiune de business. Gata cu PR-ul. Șefa, a fost bine?

Artiști, vericule. Ce-i rău în asta?

   Nici eu nu mai știu de câte ori v-am zis că noi, românii, suntem victime ale mapamondului. De la geto-daci încoace trăim aceeași dramă: toată lumea ne freacă ridichea pe motive care mai de care mai aberante. Ba suntem bețivi, ba suntem puturoși, ba prea harnici, ba prea frumoși 'au urâți, grași or' slabi, violatori, criminali și nu în ultimul rând hoți ordinari. Mi-e și teamă să mai deschid televizorul. Cred că și pe Arte sau Mezzo vor difuza știri contrafăcute ”români furând” (gerunziul aduce un ușor parfum de credibilitate, e demonstrat deja).

   Sigur, dacă aș pica în ceea ce manualul de specialitate numește doct metoda ”ba pe-a mă-tii” aș evoca lungul șir de răufăcători mondiali, șir din care ce să vezi? Niciun român nu face parte. Evident, n-am s-o fac. În definitiv sunt un delicat.

   Cer să se facă dreptate. Nu românii jefuiesc în Occident. Iată că avem dovezile AICI. Românului îi place sus la munte, sus la munte la izvor, îi place muzica, pictura și nu în ultimul rând cartea. Compatrioții mei sunt erudiți. Bine, există și români plătiți prost. Aceștia sunt nevoiți să sustragă cărțile însă, hei, discutăm aici de hrană spirituală, da?

   Și în încheiere voi demonstra încă o dată (dacă mai era nevoie) că ni se pun în cârcă toate relele. Bunăoară pe străzile Franței își duc existența și greutățile numeroși cântăreți de live sub cerul liber care îndeobște sunt numiți români. E nedrept! Minciuni sfruntate! De săptămâna viitoare în unele dintre stațiile de metrou călătorii se vor delecta cu arii de muzică simfonică. Să-mi demonstreze mie occidentalii că ăia de cântă Mamelor din lumea-ntreagă prin Paris sunt români și-i mănânc. Păi cum? Ce au în comun maneliștii ăia cu muzica noastră clasică? Siman pretenția!

Femeile nu ne înţeleg

   Mereu spun că femeile nu au înţeles nimic din relaţiile cu bărbaţii. Bunăoară, ea îi spune lui "nu mai vorbesc cu tine" de fiecare dată când este supărată imaginându-şi că acesta (adicătelea el) va fi lezat din cale-afară la auzul unei aşa  veşti. Nimic mai eronat! Bărbaţii doresc linişte.

    În acest material vreau să le demonstrez femeilor încă o dată cât de tare se înşală în relaţiile directe cu bărbaţii. Aţi auzit celebra zicere Femeia la cratiţă? Ce credeţi că simt femeile când aud/văd acest îndemn? Exact! Furie, discriminare, silă şi aş putea continua. Dragele noastre, din nou ne-aţi înţeles greşit. Noi ne gândim la sănătatea voastră de fiecare dată când vă indicăm treburi casnice. Ştim cu toţii cât de importante sunt cele minimum 30 de minute de mişcare. Bărbaţilor le place să aibă lângă ei femei frumoase şi sănătoase. Başca faptul că puteţi economisi banii pe care îi cheltuiţi la sală, bani cu care ne puteţi cumpăra un smartphone abia apărut. Şi în tot timpul ăsta ce faceţi voi, femeile? Vă plângeţi neîntrerupt de tratamentul discriminatoriu de care aveţi parte. Nerecunoscătoarelor!

   Şi pentru că simt că nu mă credeţi, luaţi de lecturaţi aici varianta în limba lui Shakespeare sau aici în limba noastră-i comoară. Suspicioase mai sunteţi!

Băsesc, deci exist

   Din ce în ce mai mulți prieteni mă somează să scriu despre referendum. Cu toate acestea, nu scriu rândurile pe care le citești acum din cauză că am cedat presiunilor exercitate de prietenii mei. Scriu pentru că am cedat dorințelor mele. Inițial mi-am zis că nu voi ortografia pe marginea acestui topic buclucaș, sunt prea mulți cei ce o fac. Cu toate acestea, ceva din interiorul meu îmi dădea întruna ghes. Am simțit că autocenzura mă va duce către o senzație de disconfort pe care nu o merit. Așa au luat naștere rândurile de le citești acum, cetitorule drag.

   Știm cu toții cum a început. Băsescu i-a tras-o golănește lui Marga, Ponta i-a arătat lui Băsescu ulterior că și el cunoaște smardoială. Și așa au ținut-o zilnic. Apoi Ponta și Antonescu au decis că e cazul să scape de marinar, moment în care am apărut și noi. Îndată ce a fost setată ziua referendumului toți oamenii politici direct interesați de rezultat și-au întors fața către electorat. Clasic până aici.
   Recunosc sportiv că îmi plac perioadele de campanie din câteva puncte de vedere. În primul rând se deschide larg robinetul de fonduri. Așa mai prindem și noi un asfalt, o iarbă, o bibliotecă sau un spital. Apoi mă amuz văzându-i pe politicienii grobieni cum se chinuie să se facă înțeleși în băile de mulțime, silabisind. E un tablou fascinant. Și ar mai fi câteva aspecte despre care voi mai scrie cândva.

   N-am de gând s-o mai lungesc. Nu vreau să scriu nici despre stimulentele financiare useliste, nici despre îndemnul băsist de a merge la păscut. În definitiv, idioți sunt și ăia de-au luat șpagă și ăia care au renunțat gratis la un drept doar pentru că așa le-a zis șefu'. N-am vreo simpatie pentru niciuna din părți iar antipatiile sunt distribuite aproape uniform. Singurul meu regret este că dacă s-ar fi prezentat la referendum măcar 80% din populația cu drept de vot am fi reușit să avem în toamnă atât alegeri parlamentare cât și prezidențiale. Garantez că USL-ul n-ar fi obținut majoritatea (mă puteți verifica în noiembrie)/ Cu alte cuvinte, puteam face un pas înainte. Care n-am avut posibilitatea, cum zice la manualul de specialitate. Dacă referendumul nu va fi validat și Băsescu redevine legitim, am ars-o în fericire (vorba filosofilor greci). Va fi război pe viață și pe moarte între palate cam până prin 2014. Sigur, în tot răstimpul ăsta nu va mai conta imaginea României în exterior. Dar vom putea trăi și cu asta, atât cei rămași în țară cât și cei din diasporă. Bem ceva pe chestia asta?

Azi am făcut-o prima dată

   Azi iar m-am uitat la televizor. Îmi place să mă uit la emisiunile culturale din două motive: aud cuvinte noi cu care ulterior mă dau mare și devin mai deștept în cap. Așa că azi m-am uitat la Omul care aduce cartea unde (pentru a nu știu câta oară) l-am revăzut pe Dan C. Mihăilescu. Eu pe omul ăsta îl vad un fel de prof de cenaclu literar, cam cum era Izbășescu (oneștenii știu despre cine e vorba). În prima emisiune vizionată de mine omul părea destul de istovit. Ducea o luptă care pe care. Literalmente care pe care având în minte faptul că în periplul său literar își alegea mai mereu neinspirat formele "care" și "pe care". Altfel, un personaj simpatic pe care nu ai cum să te superi. Mic de statură, jovial, ușor colocvial, ca să nu mai lungesc vorba, un boem.
   În emisiunea de azi a fost vorba de Doamna Dalloway a Virginiei Wolf. De fapt, nici nu contează despre ce carte a fost vorba. Cuvântul care i-a generat în mod repetat probleme lui Dan C. Mihăilescu a fost optsprezece. Am auzit din gura realizatorului toate formele posibile, mai puțin cea corectă. Nu-s nevricos da' jur că-mi imaginam cum îl răpesc într-o seară pe distinsul domn și îl duc la un atelier de tatuaje unde să capete pe antebrațul drept (pe banii mei, parol) următorul text: optsprezece este numeral și se mai scrie 18 sau XVIII. În afară de cardinalul optsprezece cuvântul buclucaș mai poate fi întâlnit și sub următoarele clase de numeral: ordinal=al optsprezecelea/a optsprezecea, distributiv=câte optsprezece, colectiv=toți/toate optsprezece și nu în ultimul rând multiplicativ=de optsprezece ori. Ar fi fost un tatuaj pe cinste!
   Așa am inventat primul meu banc. Un tip sună la Radio Erevan și întreabă:
-Nu vă supărați, cum se spune? Optspezece, optisprezece, optusprezece, optăsprezece, optșpe, optușpe, optișpe sau optășpe?
Crainicul răspunde:
-În toate felurile pe care le-ați enumerat. Corect este doar optsprezece.

Deșteaptă-te băi române!

  Cum să nu? Există posibilitatea ca unii să creadă că scriu despre politică. E o țară liberă, creadă ce-or vrea. Sentimentul care mă mână în scrierea de-o lecturezi acum, dragă cetitorule, este mult deasupra politichiei. Este dezideratu' nostru ăl mai principal și anume dreptatea.

   Despre dreptate se pot scrie multe. Cel puțin la nivel declarativ toată lumea este în căutarea ei. Mai țineți minte pașoptiștii ăia cool cu Dreptate și Frăție? Niște simpatici. Până și americanii au o treabă d'asta care se intitulează And Justice for All și jur că nu evoc albumul Metallica din '88. Pe tema dreptății au sucombat de-a lungul timpului toți idealiștii fanatici. Sigur, fiecare credea că dreptatea lui este cea care contează. Este interesant să vezi câte forme de dreptate există. Bunăoară căuzașii, dacă e să ne referim la pașoptiști (sau la membrii grupului ăsta), cred în dreptatea aia de-i bună pentru majoritatea. Rasiștii cred într-un alt fel de dreptate, extremiștii la fel. Și politicienii au imagini diferite despre dreptate. Dreptatea celor de la putere nu are nimic în comun cu dreptatea celor din opoziție. Mă rog...

   Spuneam că dreptatea e cea care mă mână-n luptă. Ce neregulă am descoperit eu? Știm cu toții Deșteaptă-te române, da? Eu am o problemă cu a doua strofă, priviți:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

   Voi trece peste construcția eronată "a noastre piepturi" deși mă pufnește râsul când mă gândesc ce-or fi scris în tezele de limba română de la bac pașoptiștii ăia de erau colegi cu Andrei Mureșan. Cât de șmecher a fost Băse, frate. L-au suspendat necinstiții ăștia da' imnu' de stat a rămas același. Păi cum credeți voi că va vota poporul la auzul versului ''Triumfător în luptă, un nume de Traian!''? Eu mă gândeam că, măcar până la aflarea rezultatului la referendum, ar fi drept să schimbăm imnul. Și ce-ar fi mai nimerit decât ''Ești o floare, ești un crin, ești parfumul cel mai fin''?

Acum sunt bine, mulțumesc!

   Da, sunt moldovean. Și-mi place. De loc sunt din Onești. Oraș cochet ce poarta frumoase fete în el. Moldovenii nu sunt foarte bine văzuți, știu asta. Și mai știu și toate bancurile cu moldoveni, nu vă mai sinchisiți. Sunt impasibil la orice tentativă de discriminare. Probabil și datorită faptului că în toate companiile cu care am avut contact într-un fel sau altul managerii cei mai de succes sunt moldoveni.
   N-am avut detașarea asta mereu. Nici pe departe. Îmi aduc aminte că în liceu mă enervam foarte tare când mergeam în cantonamente și handbaliștii din alte zone ne luau la mișto. Pregătisem un discurs destul de bun cu ajutorul căruia le închideam gurile cârcotașilor, discurs pe care îl adaptam la fiecare ocazie nouă.
   Cel mai greu mi-a fost în armată pentru că am fost încorporat în Târgu Mureș sau Marosvásárhely, cum ar prefera jumătate din localnici. S-au întâmplat foarte multe aici, voi căuta să scriu despre perioada aia. Știm cu toții că ardelenilor le place să creadă că-s superiori tuturor celorlalți. No, măcar ei să creadă asta. Nu era ziulică de la Dumnezeu fără să fiu luat în tărbacă de ardeleni. Pfiu, tare mă mai consumam. Mi-am șlefuit bine discursul și dă-i, frate. I-am tocat sistematic cu toate mințile luminate din Moldova, cu istoria plină de zbucium, cu Școala Literară de la Ieși, da' cu ce n-am bătut monedă? Băi, aproape reușisem să-i potolesc.
   Într-una din zile, cu câteva minute înainte de masa de prânz, un tip din Turda (Hunyadi) vede o pisică mare și îi zice lui M. din Deleni (îl cheamă Miron da' nu vreau să-i dau numele ca să nu-l fac de râs): "Mă, nii! Un raton!". M. se uită la pisică și pufnește într-un râs ușor condescendent și grăiește aproape instantaneu: "La voi așa-i ziși? La noi îi ziși mâțî". Nici până atunci și nici după nu mi-au trecut trecut prin minte atâtea metode de a ucide pe cineva.
   Altfel, sunt bine. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.