Suntem foarte, suntem prea, suntem liber-schimbiști!

Nu-mi plac ziariștii care scriu inductiv. Consider cel puțin nepoliticos să primesc pe lângă descrierea faptei, întâmplării sau evenimentului și opinia autorului. Vorbesc strict despre profesioniști. Adică cei care-și plătesc întreținerea cu banii câștigați din meseria asta. Ca să nu lungesc vorba aruncați o privire AICI.
Ce înțelegem noi din articol? Că bucureștenii nu s-au călcat pe picioare să cumpere cartele de metrou de la automate și nu în ultimul rănd că un astfel de automat costă cât salariul pe 4 ani al unei casiere. Ați prins-o p'asta cu salariul, da?
Păi să le luăm pe rând. Treaba cu automatele nu prea a prins în România, știm deja asta. Nici măcar bancomatele nu sunt atât de populare. Un studiu comandat și publicat de Financial Times pe la jumătatea lui 2009 ne arată că aproximativ 80% dintre români folosesc bancomatele o singura dată pe lună, in ziua de salariu/pensie, moment în care scot toată suma disponibilă. Aici este vorba despre încredere și e un capitol lung asupra căruia nu vreau să zăbovesc acum.
Vreau să insist pe ideea cu aparatele care înlocuiesc oameni. Îmi aduc aminte că în '90, cand încă mai eram elev, scriam la Curierul de Onești, un săptămânal care apărea în fiecare joi. Miercurea era zi de tipografie, la Deșteptarea din Bacău (fosta Steagul Roșu). Într-una din astfel de miercuri eram cap limpede împreună cu redactorul șef. Pe la ora 10 și-a făcut apariția un grup de norvegieni de la cotidianul VG care venise cu celebrele ajutoare. În doi timpi și trei mișcări am devenit translatorul oficial deoarece eram singurul care rupea ceva în engleză (ceilalți păstrau urme din vechiul regim, nelichidate total, vorba lui Alexandru Andrieș). Așa am ajuns la discuția cu directorul general de la Deșteptarea. Norvegienii erau foarte încântați de faptul că au văzut o presă Gutenberg perfect funcțională și niște linotipuri foarte vechi. Le-au propus băcăuanilor un târg halucinant: toate echipamentele alea vechi în schimbul unei linii tipografice offset, prima de acest tip pe atunci în Romania. Răspunsul GM-ului a fost un NU hotărât. L-am întrebat (profitând de faptul că nu mai era niciun român de față) de ce refuză o așa oportunitate. Mi-a râspuns doct:"Cine mă-sa știe să lucreze pe căcatul ăla electronic? Și ce fac eu cu 300 de proști, îi dau afară?". Încercați voi să le traduceți asta norvegienilor în situația dată. :)
Și acum să ne întoarcem la automatele Metrorex. Iată că se întâmplă și invers. Un furnizor public, greoi și prăfuit face un pas spre civilizație iar presa reacționează malițios. Deci, se poate!
Primul câștig pe care il aduc aparatele va fi simțit in special de străini. Sunt convins că măcar o parte dintre bucureșteni a fost martoră la un moment în care un turist străin cere în limba engleză o cartelă cu N călătorii iar casiera întreba deznadajduit ceva ce în engleză ar suna "What your mother's dead ones do you exactly want?''. Așadar, aparatele sunt bilingve, casierele nu.
Pe de altă parte, ar trebui ca și mesajele vocale de la metrou să fie bilingve. Măcar să aud și eu cum ar suna traducerea anunțului de care am ras eu anul trecut la stația Tineretului, "Atenție, se inchid ușile! Da?"

Și femeia și barbatu' e egali unu' cu altu'!

Să mai aud eu vreun străin care se ia de noi pe motiv că nu milităm pentru egalitatea între sexe. Îl mănanc. Ia să vedeți voi cum îi desființez cu două cazuri clare, crămpeie la care intr-un fel am luat parte.

Cazul A, Femeia egală cu bărbatul
Azi, cam pe la ora prănzului, am decis sa trec pe acasă pentru un duş şi o supă. Una dintre vecinele mele a avut exact aceeași pornire. Se pare ca ei nu i-a ajutat foarte mult. Soțul ei facea o introspecție bunăciunii brunete ce se tot arată de o perioadă prin vecinătate. Oricât de tare am încercat să setez volumul muzicii nu am reușit să ratez evocarea decedaților din neamul lui. "Cine morții mă-tii e curva din casa mea? Ce caută curva în casa mea?", "Vorbește mai încet că ne aud vecinii, ne facem de râs", "Să ne audă, f***-ți morții și răniții și dispăruții de curvar afemeiat. În casa mea, măi labagiule (eu aici aș fi contrazis-o vehement) care am muncit ca o proastă să plătesc ratele". Cam pe linia a decurs dialogul asertiv purtat în fața ușii. M-a surprins faptul că vecinul meu nu a primit-o pe vecina în casă. Toată nebunia a avut loc pe casa scării, astfel încât bunăciunea să nu fie expusă excesiv. Bărbat galant!

Cazul B, Vițăvercea
Ea, frumoasă și tristă ca Gioconda. El, un gigant de 130 de kg în viu, ceafă lată, tuns scurt (aproape ras), lanț de aur (prin lanț înțelegeți lanț, da?), haine mulate și lucioase. Scena s-a întâmplat în magazinul Unirea. La etajul 1, unii de la o banca din România iși amenajasera un PoP. Câțiva promoteri racolau potențiali clienți dintre cei care căscau ochii pe la vitrine. Unul dintre promoteri, un tip frumușel, o abordează pe Gioconda. Își spune textul cu un zâmbet șarmant studiat îndelung. Cele 130 kg de osânză s-au inființat aproape instantaneu. "Bă bulangiule, tu o știi pă femeia mea? De unde o știi, bă? Ia zi, fă...de când ți-o tragi cu ăsta? De asta imi cereai tu bani? Să o arzi cu găozaru' ăsta la Nisipuri? Treci în morții mă-tii (ăsta e motivul care se repetă obsesiv în toate dialogurile de acest tip) acasă...că-ți dau eu numa' poponari!''. Tot acest fragment de mare întindere și angajament, de o deosebită intensitate afectivă a fost rostit fără întrerupere. Atât Gioconda căt și frumușelul (bașca auditoriul) au rămas incremeniți. Nu pentru mult timp, insă. Micuțul a luat-o de păr pe Gioconda stimulând-o motric. Exact, cu un șut în fund.

Iată așadar doua cazuri clasice de dialog asertiv (am promis să nu mai folosesc acest cuvânt). Concluzie este clară. Noi am inventat egalitatea între sexe. În scurt timp vom edita și manualele de procedură.

Aimon lainăghen!

Astăzi am auzit de la mai multi prieteni un banc. Acelasi. Primii cinci mi s-au părut amuzanți. Pe ultimii cinci i-am cam repezit. Ceilalți cincizeci mi-au spus ca nu mai am simțul umorului. Ca să înțelegeți și voi despre ce vorbesc, iată bancul: Elefantul îl întreabă pe dinozaur: Ți-a dat Noe add? - Nu. - Nasol!
Bancul nu e rău, recunosc. Tenta lui religioasă il face și mai popular. Știm cu toții că tot ce este tabu incită.

Am decis sa mai zăbovesc puțin în zona spirituală pășind la rându-mi pe o potecă bătătorită sârguincios zilele acestea. Exact, despre asta voi scrie! Acatistele online. Mie mi se pare profitabilă afacerea. De bisericoși nu ducem lipsă. Sigur, apare o mică problemă cu taxele. Ținând cont că plațile se fac electronic, există o evidență. Cu siguranță vor afla și fericiții, preafericiții, extrem de fericiții și din cale afară de fericiții despre facturile din Colentina și cât de ajutătoare sunt acele hârtii.

Așadar, cum funcționează năzbâtia? Să ne imaginăm că un oarecare cetățean român pe nume Ion Iliescu dorește ca un alt cetățean român oarecare, Nicolae Ceaușescu, să fie pomenit la sfintele slujbe. Varianta clasică ar fi să meargă la biserica din colț să lase un acatist. Eronat. Ion Iliescu nu e un tip bisericos, locatarii din bloc știu asta. N-are cum să se afișeze public. Totuși, el simte ca a greșit față de Nicolae Ceaușescu și dorește să-și spele din păcate. Cum procedează? Intră pe http://www.crestinortodox.ro/pomelnice/ro/ și se apucă vârtos de treabă.

 După ce a aflat care este rolul pomelnicului în viața naostră, Ion Iliescu merge mai departe, nu fără oareșce dificultăți. Se decide să achiziționeze un acatist de toată frumusețea la doar 1 Euro, one time, one shot. Pomelnicul, deși e valabil o lună, costă 24 de Euro. Prea scump pentru un biet pensionar. Rămâne acatistul, dară.

 Urmează alegerea locului de emisie. Ion Iliescu nu e prea dus la biserica, am mai spus asta. Nu poate face diferența așa că alege primul reper.

 Abia acum începe greul. Ion Iliescu trebuie să-și dezvaluie identitatea. Și o face, neavând încotro.

 Ion Iliescu stă deja de 58 de minute cu mâna tremurândă pe mouse, întrebandu-se pentru a nu știu câta oară dacă să faca pasul sau nu. Sigur, un ochi vigilent poate totuși observa că a dat o adresa la mij_teaux.

 Și este aproape de finalizare!

 Acesta este momentul crucial. Va trimite Ion Iliescu acatistul sau nu? Istoria ne va lămuri.

Cam aceștia sunt pașii. Dar care este poziția patriarhiei romane? Ei bine, stimate cetitorule, patriarhia se fandosește pe motiv că bisericile și mănăstirile din onlainu' românesc speculează comoditatea credincioșilor. Cum? Atât? Deci, în cazul în care acatistele se lovesc de firewall, de antivirus sau intră în spam, ghinion. Patriarhia nu se bagă. Reject total. Asta e. Mai dai un euro, mai tragi o dată.
Eu deja am mirosit o oportunitate de nisă. Texte personalizate. La același preț. Pentru 1 Euro, iți poți achiziționa un acatist original pe care îl poți folosi și ca ringtone. Isn't that cool?
Mi se pare deja de un maxim angajament faptul ca poți da oricând un like pe Facebook, la fel ca cei 275 de cetățeni care au făcut asta pâna la momentul scrierii acestui text. Salt înainte!

Ne facem de păcat!

Zilele trecute am aflat despre o decizie cel puțin ciudată a RAC, amănunte AICI (Bruno, mulțam de pont). Agenția care a realizat spotul numește Next Advertising (campania Unirea. Da, cea cu Dorel) și este una dintre cele mai puternice agenții din România. Ca să nu mă credeți pe cuvânt, gugăliți nițel. În textul către care am dat link ați văzut alte câteva spoturi care au trecut de furcile caudine ale RAC-ului, deși pot fi intrepretate in diferite feluri, nu am să mai insist.

Problema mea este alta. De ceva perioadă, am observat (atât cât ascult eu la TV) o cascadă, un șuvoi, un fluviu de spoturi publicitare dedicate căcăcioșilor și cam tot atătea celor care vor să devină căcăcioși.
Iată câteva crâmpeie, nu foarte "consistente" aș indrazni să scriu:

http://www.youtube.com/watch?v=k9bAV_KRpQ4
http://www.youtube.com/watch?v=D2w0X3D9MVk&feature=related

Ei bine, încercați să treceți peste partea de creație. Știu că e greu, nici mie nu mi-a ieșit din prima. Avem și vițăvercea. Iată:

http://www.youtube.com/watch?v=IWvfJnnRjj0&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=a8qjNkwE0dw&feature=related

Ultimul spot lasă loc de variațiuni pe aceeași temă până la saturație. Având în minte pudibonderia RAC mă tot întreb cum mama naibii au putut fi validate atâtea spoturi de[spre] căcat? Mă pun în pielea unui străin care ajunge pentru prima dată în România și deschide și el televizorul in camera de hotel să vază gradul de civilizație in media românească. Și ce văd? Un căcăcios care incearcă să se defece moca. Apoi alt căcăcios care dă pe afară in șifonierul parapantei măritate. Mai văd pe unul care se schimonosește în fața camerei pe motiv că e beton și pe una care o arde aiurea în budă cât e ziulica de lungă. Ce fac atunci? Bagajele și anulez șederea în țara asta de căcat. Mă duc la bulgari unde mănanc fibre căcălău și mă costa mult mai ieftin.

Iată așadar, stimate cetitorule, cum ne căcăm pe noi inoportun. Pe final, un spot ce-mi place tare:


http://www.youtube.com/watch?v=qXNem7P8mPA&feature=fvsr

Cum stă treaba cu Dumnezeul românesc

Am decis să scriu un material care se adresează in egală masură celor care înțeleg cuvintele misandrie și ubicuu fără a rasfoi DEX-ul cât și celor care cred că Badinerie este un ton de apel Nokia.

Nu mai încape îndoială, suntem un popor de bisericoși ciudați. Mergem la biserică să bifăm sărbătorile principale, să pupăm icoanele facătoare de minuni, să asistăm la sfințiri de cupole sau clopote aurite crezând că aceste descinderi ne fac mai buni, mai curați, ne califică drept aleși. Și asta la doar căteva minute după ce ne-am băloșit unii la alții pentru a parca mai aproape de intrare. Îndată ce pășim în interior, bruscăm o duzină de credincioși, ne ducem glonț către icoane, alegem masca cea mai pioasă și prestăm cruci și pupături. După ce ne-am făcut remarcați în ochii Domnului, ne alegem un loc din care să putem avea acces vizual la mulțime. Și începem să ne uităm după bunăciuni, să analizăm vestimentații, să tocăm mărunt pe vecina care are un nou iubit. După o perioadă, ne săturăm de iluminare și ieșim, nu înainte de a mai călca vreo nouă babe. În mașină mai scuipăm/înjurăm/blestemăm pietonii mocăiți și apoi mergem la un grătar. Punem maneaua regulamentară (da, cu volumul la maxim) și ne îmbătăm ca porcii. Ajungem acasă și ne interesăm dacă am caștigat la loto sau superbingo. Indiferent de rezultat, concluzia e comună: Așa a vrut Dumnezeu. Și o luăm de la capăt.
   Românii au prea puține biserici. O singură biserică la un cartier nu ne coafează. Am dori o biserică a blocului, chiar a scării noastre dacă e posibil. Achităm întreținerea după care batem și vreo două mătănii. Citeam undeva că avem mai multe biserici decăt școli în România, ba chiar unele școli au fost desființate în timp ce numărul bisericilor crește. In Ghimbav, bunăoară, nu există spital, singura legătură cu domeniul Sănătate fiind asta dar putem admira o frumusețe de biserică acoperită de turle aurite.

Am văzut atât de multe biserici pe pereții cărora Isuși cu prize și întrerupătoare-n gură sau în ochi se zgâiesc la tine încât am început să admir acest tip de construcție. Și ca și cum nu ar fi suficient, exponentul pioșeniei românești este Gigi Becali.
   N-am nici cea mai vagă idee cum aș putea schimba lucrurile. Probabil de aia scriu aici.

Despre proverbe

De mici copii am învățat (cel puțin cei din generația mea) despre proverbe. Îmi aduc aminte că faceam analiză pe text, despicam firul in patru pentru a desluși tâlcurile, nu eram noi chiar proști. Sigur, nu gustam toate zicătorile românești. Spre exemplu Cine se scoală de dimineață, departe ajunge m-a exasperat toată copilăria. În timp am mai aflat niște proverbe care s-au dovedit a fi adevărate. Cel care mi-a atras în mod special atenția și care s-a dovedit mereu actual este Doamne, ferește-mă de prostul harnic.
Victor Socaciu este un căntareț român, cel puțin așa se spune despre el. Eu recunosc sportiv că nu prea știam cum stă treaba cu el. Îmi aduc aminte că în perioada anilor 80, când eram foarte mic, îl vedeam la televizor în weekend-uri la emisiunile La Sfărșit de Săptămână (sâmbata) și Album Duminical (așa cum era de așteptat, duminica). Singura piesă care îmi revine în minte obsesiv este Un Copac cu Flori, insă nu mi-e foarte clar dacă e piesa lui Socaciu sau a lui Hrușcă deoarece o căntau impreuna. Și o cântau atât de des din magnetofonul Majak 203 al vecinului meu de deasupra încât aproape că uram primăvara pe atunci.
O perioadă destul de consistentă, dacă pot scrie asta (iată că am și reușit) nu am mai auzit nimic despre Socaciu. Incepusem să cred că Romania mai are o șansă. Sanchi! Am aflat că s-a însurat cu Marina Almășan. Cum care Marina Almășan? Asta! Probabil ăsta o fi fost motivul pentru care omu' n-a mai scos capu'n lume. Brusc mi se făcuse milă de el. Sentimentu' n-a durat foarte mult pen'că totul este trecător. Cantautorul de sub Tămpa (ca să folosesc un clișeu odios) a intrat în politică. Și ca și cum asta nu ar fi de ajuns a inceput să propună legi. Prima cu care inginerul electromecanic s-a făcut remarcat a fost asta. După doar 1 an, trubadurul revine cu un nou proiect. De data asta cu ceva mai vărtos. Asta! Minunat de extraordinar.
(Las materialul fără final doar ca să văz dacă se încumetă cineva să ticluiască o incheiere șmecherească).

Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem ca statul să ne-ajută!

Vă mai aduceți aminte materialul ăsta? Eram atunci foarte aproape de a mă lansa pe o nișă profitabilă, nișă verificată deja. Predicțiile mele pe acea zi m-au făcut să mă mai gândesc puțin înainte de a mă arunca in șuvoiul afacerilor din ghioc. Buna mea prietenă (nosyjosy) m-a repus pe făgașul pozitiv scriindu-mi că pot să am și eșecuri, pot să am și succesuri. Dacă am un PR bun nu trebuie s-o nimeresc mereu. De-atunci nu mai am somn și tot caut un personaj celebru care să lucreze pentru mine ca piarist. Zilele astea am găsit. Iată-l!

Păi nu e puțin lucru ca șăfu' statului să facă valuri pă topicu' impozitelor la ghiocu' meu. Bașca faptu' divers că să vorbește dă biznisu' meu șî-n state, în creasta lu' Firica! Ne-o luat la mij_teaux Keith Olbermann da' nu-i de șagă cu pălălaia purpurie. Să joacă jîdanu' cu focu' dacă vorbește ireverențîos dă noi. Lua-m-ați în cârcă, americani dă doi cențî juma'! Dacă ne jucăm și noi puțin cu porunbelu' șî cu șișu' ajunge dolaru' vostru la fel dă vârtos ca leu' moldovenesc, ș'asta fara să ne dăjghiocăm prea tare dă'n bojoci.

Acu' la loc comanda in bătătura noastră. Șăfu', lumea a prins ideea, sar'na de piar! Potolește-ți matale guvernuțu' și fă-ne și noua nejte condiții mai lumești. Dă-ne drepturi, sedii dă firmă in centru să nu mai vie lumea la periferie unde e pericole dă crime și viol. Șî nu ne mai ștresa atât cu inpozitele că noi câștigăm dăcăt să mănancă șî gurița noastră. Șî nu în ultimu'rând, puteți voi să purtați șî tanga mov, dă farmecele lu' vrajitoarele noastre nu scăpaț' nici de v-ascundeț' în găurică. Nu vă reglați voi dăficitu' pă spatele nostru care am fost asupriți și dă Antonescu, și dă Petru Groza, și dă Dej/Ceaușescu/Iliescu (aștia merg la pachet) și dă Constantinescu. Găsiți-vă și voi d'ăia cu carte care ințălege ce e alea sacrificii. Profesori, doctori, cercetători...'telectuali cu care să scoateț' țara asta din căcat. Hai că te las sa te joci cu ala micu'. Sar'na șăfu' și sănătate la ștrengărițele lu' matale!