Despre căt de importantă e atitudinea

Am mai scris de-a lungul vremii despre inventivitatea ţiganilor (a rromilor, pentru preţioşi) şi despre modul lor de a lua în băşcălie viaţa. Mereu m-am amuzat ascultându-le micile giumbuşlucuri lexicale ce alcatuiau un sales speech de succes: "Arde, frige, frige tare/ Porumbelul de la mare" şi "Hai la şoricel proaspăt!". Mai mult, insistau acolo unde simţeau că nu au punctat definitiv. Persuasiune, nene!

Azi vreau să scriu despre diferenţe de atitudine. În urmâ cu ani buni, aveam un job care începuse să scârţâie. Nu prea îmi mai plăcea ce făceam şi salariul era cam mic. Peste toate astea, urma să fac nişte operaţii despre care am mai scris (te salut Kasem). Într-o seară în care veneam de la job (ziua aia a fost un dezastru), aşteptam la Doamna Ghica să schimb troleul 66 cu autobuzul 282. Eram destul de cătrănit şi mai trebuia să plătesc întreţinerea zgripţuroaicei de la administraţia blocului. Zi compromisă total, clar! Aşteptam autobuzul de mai bine de 25 de minute şi deveneam din ce în ce mai negru la faţă şi iritat în acelaşi timp. Atunci s-a întâmplat!

Am văzut o Dacia 1310 împopoţonată (termenul tehnic este accesorizată) excesiv. Avea toate abţibildurile posibile, cănăfiori, beculeţe, proiectoare, cruciuliţe şi icoane, aţi prins ideea. Şoferul îi dădea talpă de ziceai că are ciudă pe ea. Fum şi zgomot, frăţioare. În ultimul moment, şoferul şi-a adus aminte ca trebuie sa ia ceva de la farmacie şi a călcat brusc frâna. Bolidul a scârţâit din pneuri şi s-a oprit exact in dreptul staţiei de autobuz. Probabil din cauza forţelor pe care nu le-am înţeles eu niciodată, masca Daciei a sărit. Cu tot cu inscripţii, cu proiectoare, cu numărul de înmatriculare şi ce-o mai fi fost pe acolo. Eu deja mă aşezasem virtual în locul şoferului şi îmi spuneam că e o zi şi mai mizerabilă. Din maşină a coborât întâi pasagerul din dreapta, o ţigăncuşa veselă. A venit în faţa maşinii să cuantifice paguba. După un scurt inventar a început să râdă în hohote şi ii tot făcea semn şoferului să coboare. Râdea cu o poftă molipsitoare. A coborât şi ţiganul. Ţigăncuşa se tot chinuia să lege două cuvinte şi nu putea din cauza râsului. Ţiganul, cu un zâmbet incert, îi spuse: "Zi, fă... de ce râzi?". Atunci, ţigăncuşa s-a dus lângă maşină, a arătat înspre botul Daciei de unde se vedea radiatorul şi a strigat: "Varta! Fără număăăăăr!". Vă jur că am început să râd în hohote şi eu. În câteva secunde, toţi cei aproape 20 de oameni din staţie râdeau. Ţiganul era şi el cu mâinile pe sus şi striga "Fără număr". O nebunie!

Am ajuns acasa, i-am platit doamnei de la administraţie întreţinerea şi am luat cina. Am declarat-o o zi de succes. În afară de poanta extrem de amuzantă am învâţat atunci despre atitudine mai mult decât din multe cărţi.

Coelhii beletristici

   Voi spune că suntem ăi mai originali din lume pân' o să căpiez. Moromete ăl bătrân (Ilie, pentru pretioși) m-ar fi intrebat acum ''Pe ce te bazezi?'', întrebare legitimă, dealtfel. Păi să purcedem...   
   Prin anii '90 era la modă să ai un chioșc, crâșmă sau magazin de haine second hand. Doar așa ieșeai din mulțime. În timp, potența financiară cerea mai mult pentru a fi unanim acceptată. Așa au apărut cluburile de fițe. Cu alte cuvinte, nu erai jupân dacă nu dețineai singur sau în cârdașie un stabilment d'ăsta. Au mai trecut câțtiva ani și ce sa vezi? Nu mai erai șmecher dacă nu avea un ziar. Diferențele erau date de tiraj, de apariție, de aria de difuzare, șamd. Altfel spus. ăi mai șmecheri erau cei care dețineau un cotidian central cu tiraj baban.
    Eheeei, au mai trecut câțiva ani și lumea s-a schimbat. Doar c-un birt ș-o fițuică nu mai erai mare sculâ. Așa au apărut patronii de televiziuni. Acest moment este extrem de important și motivul scrierii mele în același timp. S-a născut astfel, curentul cultural. Șmecherii au început să apară la televizor, să dea interviuri în presă, să cumpere echipe de  fotbal, un vis.
     Și iată că ajungem în zilele noastre. Ce credeți voi că- i excită la maxim pe jupâni? Să scrie o carte! Zău, nu e glumă. N-am să-i nominalizez aici pe cei cu aspirații literare pe de o parte din respect pentru cei care au scris bine, pe de altă parte din pizmă. Recunosc sportiv că mă bătea și pe mine gandul să fac asta cândva. Acum e desuet. Da' numa' să le fac în ciudă, nu voi ceda așa ușor. Voi scoate o serie limitată de videobooks. Up yours!

Suntem credincioși, bă!

   Da' știu că suntem un popor dat ptiu... Doamne, iartă-mă. Azi sunt sărbătoriți, atât în calendarul ortodox cât și în cel greco-catolic, Sfinții Mihail și Gavril. Nu voi insista pe istoricul acestei zile în principal pentru că nu sunt un tip prea religios. Google este o sursa de informații inepuizabilă.    Ce facem noi de Mihail și Gavril? Exact, ne felicităm prietenii care se intitulează Mihai/ Mihaela. Gabriel/a sau tot ce derivă de aici. Aici aș putea aminti faptul că în cele mai multe cazuri urarea este ''La Mulți Ani'', ceea ce e ușor eronat da' nici despre asta nu e vorba aici.
   Apoi? Mergem la băut cu gașca. Asta e fain-frumos. Nici despre acest obicei nu ortografiez acum.
   Cel mai tare mă atrage sentimentul religios manifestat de poporul român, pioșenia, smerenia și evlavia de care dăm dovadă. Am mai scris AICI despre asta. Acum scriu despre altă deprindere românească ce mă fascinează. Este vorba despre pioșenia la superlativ manifestată in sărbătorile religioase. Mă pot pune chezaș că ați auzit cu toții pe cineva (nu se întâmplă asta mereu cuiva, altcuiva?) spunând "Nu mai înjura azi că-i sărbătoare". Sau "nu mai bârfi azi, e sarbătoare". Ce desprindem noi de aici? Putem înjura cât și pe cine vrem oricând, putem bârfi, chiar fura sau ucide cu condiția 'a mai primordială să nu fie sărbătoare că ne bate Dumnezeu. În celelalte zile, alea de nu-s sărbători, Dumnezeu doarme și nu ne aude.
   Nu suntem noi ăi mai buni din Univers? Ba suntem. Noi, cei care îmbrăcăm izmană curată in fiece dimineață numai pentru că ne-ar putea lovi o mașină și nu se cade să ajungem pe masa de operație cu desuuri răpănoase.

Ce m-ar face pe mine fericit

Cu toții ne dorim lucruri, întâmplari sau stări despre care știm din start că sunt imposibile. Chiar și eu. Astă noapte nu aveam somn așa cum mi se întâmplă foarte des (am citit eu undeva că geniile dorm puțin). Am numărat toate oile pamântene, am încercat să-mi amintesc numele tuturor colegilor din școala, am ascultat muzică. Nimic n-a funcționat. Văzând asta mi-am zis să incerc ceva inedit. Ce m-ar face pe mine cu adevarăt fericit. Până pe la 3 dimineața am încropit o scurtă listă pe care v-o prezint aici.

1. Mi-aș dori să am un televizor atât de interactiv încât fiecare personaj care apare acolo să facă tot ce-i spun. Da' chiar tot!

2. Mi-ar plăcea ca orice gând îmi trece prin cap să prindă viață instantaneu. Ma rog, nu chiar instantaneu. În unele cazuri ar trebui să mi se ceară o confirmare. Unii prieteni de-ai mei au soții sau prietene foarte frumoase iar eu doresc să rămân prieteni cu ei și pe viitor.

3. Mi-aș dori o afacere mică. Nu am vise de multinațională. E vorba de un bar care să funcționeze într-un oraș minier populat aproape exclusiv de bărbați. Și să dețin o baie comunală, singurul loc pe o rază de 150 de km unde te poți spăla. Sigur, la prima vedere nu pare un business sustenabil având în minte imaginea minerilor care au plantat panseluțe in Piața Universității din București în '90. Ca să adaug plusvaloare proiectului aș angaja la bar 10 femei extrem de frumoase care să aibă ca standard unic, igiena corporala.

4. Aș vrea să mi se dea NUP înainte de orice faptă aș comite.

5.  Aș vrea să joc finala Campionatului Mondial de Snooker alături de Ronnie O'Sullivan și să câștig cu scorul general de 10-9 iar in meciul decisiv să realizez break-ul maxim de 148 de puncte! Gotcha Ronnie!

6. Pentru că simt ca n-am exploatat la maxim ideea de la punctul 3, mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraș mic spre mediu din Moldova, plin de femei frumoase ale căror soți sunt plecați la muncă în Spania și să fiu singurul care are apă caldă.

7. Mi-aș dori să flatulăm gaze naturale și România să devina principala sursă de import pentru Rusia. Prea ne-au chinuit aștia mai bine de jumătate de veac.

Înainte de a defini a opta dorința am adormit buștean.

Ce iaște muzica?

Se spune că fiecare națiune iși merită liderii. Mă rog, aici am mici rezerve legate strict de cuvântul lider dar despre asta într-un număr viitor. Dacă e să credem această zicere putem emite ipoteze mai mult sau mai puțin credibile despre ce națiune dorim bazându-ne doar pe gusturile celui sau celei ce deține funcția supremă în statul cu pricina.
Îmi place muzica. Atăt de mult încât nu aș concepe viața fără muzică. Știu că nu sunt singurul care are astfel de plăceri. Fie că ești elev, pensionar, strungar, greco-catolic, campion mondial de curling (nu mai râdeți acolo în fund, așa-i spune sportului ăsta) sau președinte de stat trebuie să îți placă muzica și mai trebuie să ai și muzicieni preferați. Am făcut un scurt research pe acest topic alegând ca subiecți câțiva lideri cunoscuți ai zilelor noastre și iată ce am descoperit:

Cum era de așteptat, primul subiect este Barack Obama. Din primele lui 10 piese favorite 6 sunt cântate de (în ordine descrescătoare) Fugees, Marvin Gaye, Bruce Springsteen, Rolling Stones, Frank Sinatra și Aretha Franklin. Nu-i rău deloc. Aș spune că are gusturi afro-americanul (being politically correct).

Angela Merkel este un fan declarat al muzicii clasice în general, Wagner în particular. Boring but not bad at all.

Nicolas Sarkozy pare ușor labil. Favoriții lui sunt Jimi Hendrix, Gipsy Kings, Stone Temple Pilots și Bob Marley. Exact în ordinea asta!

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii ascultă cu plăcere Ella Fitzgerald, Barbara Streisand, Queen (cum era de așteptat), Sting, Michael Buble și altele. Isn't she sweet?

Și ajungem la noi în bătătură unde aflăm ca urechile lui Traian Băsescu sunt gâdilate în mod plăcut de Cristiana Dorin (o solistă de la Terasa Cireșica din Neptun) când țipurește Eu te-am iubit, Tu râdeai (pe bune?) și Caravana, Nelu Ploieșteanu cu power play-ul Fetele lu' tata și Mirabela Dauer.
Se spune că fiecare națiune iși merită liderii. Cine peștii mei spune asta și mai presus de toate, cum să ai încredere în cineva care e fan Mirabela Dauer?

Cu turismu' și mașina vom descoperi lumina

Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-apucă așa de tare...

Ei bine, da. Cam așa arată un discurs electoral. Nu asta ne interesează, plus că în scurt timp vom auzi variațiuni diverse pe aceeași temă. In finalul filmulețului Cațavencu ne spune că din punct de vedere economic stăteam rău încă de pe la sfarșitul secolului al XIX-lea și dați-mi voie să opinez că avea dreptate. Iată că, două secole mai tarziu, din punct de vedere economic stăm tot rău. La atâta experiență acumulată ne iese, intr-adevar. Motivul scrierii mele este că vreau să punem capăt situației. Am pasiunea ca țărișoara mea, România mea să pleznească de bunăstare. Mi-am întors pasiunea asta în fel și chip și iată ce a ieșit:


3 IDEI GENIALE PENTRU SCOATEREA ROMÂNIEI DIN CĂCAT SITUAȚIA GREA

1. Turismul tematic
Am auzit cu toții despre apetitul străinilor pentru violența istorică. Păi unde altundeva în Uniunea Europeană mai găsești violență? Mă gândesc la un parc de distracții, unul uriaș. Cum intri, îți faci "încălzirea" cu Gheorghe Doja.

După ce servesc o bragă turiștii pot accesa secțiunea Horea, Cloșca și Crișan.

Și tot așa. Un porumb fiert, o vată de zahăr și se ajunge la piesa de rezistență, zona Vlad Țepeș. Știu, e o inadvertență cronologica da' așa trebuie procedat. Studiile de marketing ne-au arătat că Drăculea se bucură de rating mare. Aici merge și-un cântecel.

După ce ies din parcul de distracții turiștii sunt lasați sa cutreiere țara asta în lung și în lat. La pariu că șoselele proaste și micile furtișaguri de care nu se pot feri vor fi privite ca bonus?

2. Turismul medical cu finalizare
Zăbovesc puțin în zona asta gri a turismului deoarece simt că e o nisă incorect exploatatâ. În urmă cu vreo 10 ani am încercat împreună cu un prieten (Ciprian, te pupă Firenze) să punem bazele turismului medical în București. Cum stătea treaba? Discutasem cu un amic ce avea o clinică stomatologică și cu o amică ce era GM la una dintre cele mai mari agenții de turism din România. Trebuia să aducem turiști italieni care să-și facă dantura în București pe motiv că prețurile erau mult mai mici. Acum am adus și un update la proiectul inițial. Fiecare turist primește și un partener local (fată, babă, tânăr, câine, viezure) cu care poate face tot ce-i trece prin cap. Target-ul nostru ramâne în continuare cetățeanul european care poate să-și repare dantura sau să-și pună silicoane la prețuri mai mici decât o poate face la el acasă. De diferența de bani va primi, așa cum era de așteptat, finalizare.

3. Mașina timpului
Prin anii '80 România producea tractoare la Brașov, automobile off-road la Câmpulung-Muscel, Oltcit la Craiova și Dacia la Colibași. Bașca ceva avioane, da' despre asta într-un număr viitor. M-am gandit că aici avem potențial gârlă. Păi la atâta know how putem construi mașina timpului fără prea mari eforturi. Pentru început, ca să ne facem mâna, vom construi mașina care te trimite in trecutul imediat. Adică, vei putea retrăi fragmente de maxim 15 minute ce s-au petrecut în ultima oră. Da, are aplicabilitate, v-a și zburat gândul la sex. La ceva serios nu v-ați gândi, obsedaților. Gandiți-va că toți studenții vor lua examenele, toți elevii vor lua bacul și aș putea continua. Nu am fi noi ăi mai deștepți din lume în cazul ăsta? După ce aprofundăm, mă gandesc să incercăm și o incursiune in viitor. Așa vom deveni bogați. Realizați că toți cei care dețin o mașina a timpului vor câștiga la loto?

Lista rămâne deschisă.

O lume minunată în care veți găsi...

   Am tot auzit auzit eu în ultimii ani despre relații interumane, motivare, profil psihologic, tipar comportamental și alte cuvinte care te fac adesea sa te simți angoasat. Mi-am zis că e o treabă. Și am citit cam patrujdouă de kile de cărți pe tema asta ca să ma dumiresc. Ba am mai urmărit și câteva zeci de cursuri audio sau video. Sanchi! Numai prostii. Păi cum să aplici toate astea la noi? Noi care am inventat prezumția de vinovăție. Noi, care spunem că nu ești în regulă până la proba contrarie. Am fost foarte atent în ultima perioadă la reacțiile celor cu care iau prima dată contact și am observat deseori tendința oamenilor de a ma așeza instantaneu într-un segment sau altul. Fac referire strict la contactele profesionale. Dacă translatez focusul către personal, lucrurile sunt doar ușor diferite, însă cu mari perspective de a ajunge în aceeași zonă de prudență exagerată.

   În maniera tradiționalistă, când cunoaștem pe cineva, încercăm să-i reținem numele. Apoi, în funcție de personalitatea fiecărui nou-cunoscut alocăm și noi sentimente sau varii resurse. Ceva mai tărziu ne dăm seama că persoana în care am investit nu a fost atât de candidă, pură sau imaculată așa cum ne-am imaginat inițial și ne lăsăm cuprinși de remușcări și regrete. Ei bine, se pare că această metodă este desuetă deja. Propun aici o manieră infailibilă. Nu avem cum sa dăm greș dacă o adoptă toată lumea sau cel puțin heterosexualii.

   Vedem prima dată (sau nu) o persoană. În maniera tradiționalistă ar trebui să ne prezentăm, să uzităm căteva fraze banale, să schimbăm numere de telefon, etc. Eronat. Eu propun să nu facem nimic din toate astea. Să zicem că el și ea sunt puși față în față de către soartă. Nu-și vor dezvălui unul altuia numele. Vor stabili prima întâlnire, cât mai urgent. La prima întalnire vor face sex, mult sex. Așa o vor ține prima săptămână. Iși vor dezvălui și numele. Din a doua săptămână vor ieși la cafea, pranz, cina sau pur și simplu o apă platâ. Garantez că acum au ce-și spune. Dacă și săptămâna asta iese bine, vor face schimb de numere de telefon și se va trece la nivelul următor. Teatrul! Păi nu se cade să petreci 2-3 ore la teatru cu cineva pe care nu-l cunoști atăt de bine, nu? Și de aici, vă descurcați și singuri cu orice poate urma.
   Dacă procedăm așa, nimeni nu se va mai plânge de calitatea celorlalți. Păi dacă nu merge cu sexul în prima zi, nu mai urmează nimic. Și nu vei mai fi trist/tristă. Nici măcar nu știi cum o/îl cheamă. Treci mai departe.
   Garantez că relațiile interumane vor tinde către perfecțiune. Vom avea pace pe Pământ, porumbei albi pe creștet și curcubee în jur. Încercăm? :)