Secretul nefericirii românești

   Am mai scris în nenumărate rânduri că îmi place atât de tare muzica încât nu concep viaţa fără ea. Aş îndrăzni chiar să scriu că sunt pasionat. Ei bine, mi-am întors pasiunea asta în fel şi chip pentru a-mi structura oarecum plăcerea. Astfel am împărţit muzica geografic şi cronologic deopotrivă. Am vrut astfel să obţin o radiografie a evoluţiei diferitor culturi de pe glob (pentru că am şi pasiunea asta, de a studia evoluţia culturală în funcţie de muzică). Am ales ca material de studiu muzica uşoară şi, pe alocuri, cea rock. Mi-am zis că e mai lesne pentru toată lumea. Se naşte întrebarea legitimă "De ce ai face asta?". Corect, foarte bine punctat (mereu am zis că doar oamenii deştepţi citesc ce scriu eu aici). Răspunsul, care nu se lasă aşteptat prea mult, este că pe mine mă interesează să aflu ce anume s-a întamplat greşit de am ajuns cu toţii în halul ăsta. Ce n-am făcut cum trebuie? Politic şi economic se pare că am fost făr' de prihană, dacă e să-i cred pe unii ce făceau jocurile încă de prin anii '50. Mi-am zis că alta trebuie să fie cauza. Aşa am ajuns să suspectez muzica. Dacă e ea vinovată pentru ce ni se întâmplă? Şi am început cercetările.

   În perioada interbelică (mi-am zis să încep de aici) stăteam foarte bine. Un stil care abia prindea contur în Europa sau America, la noi era în mare vogă. Ma refer aici la tango, importat în Europa în anii '20. La români, compozitorii studiază forma, inițial plagiază (este cazul celebrului Zaraza, reprodus după un tango uruguayan al compozitorul Benjamin Tagle Lara) și apoi scriu tangouri noi, pe versuri în limba română. Îi amintesc pe compozitorii Ionel Fernic și Ion Vasilescu, ale căror tangouri au fost interpretate de cântăreții Cristian Vasile, Jean Moscopol, Gion şi alţii. Europenii încă ezitau, americanii erau bazaţi.
  
   După al Doilea Război Mondial lucrurile par a se schimba, în sensul că Europa capătă ceva forţă, America rămâne bazată (termen tehnic folosit şi în zilele noastre) iar România pierde din putere. Sigur, putem da vina pe regimul socialist. Aşa facem mereu. Eu am decis că e timpul să trec de acest arhetip veşnic, e timpul să admitem că muzicienii acelor vremuri poarta vina morală a decalajelor uriaşe dintre noi şi lumea civilizată. Voi descrie asta în cele ce urmează.

   Anii '70 au marcat evoluţia muzicii atăt de puternic încât regăsim şi în zilele noastre diferite tipare, şabloane, modele dacă vreţi. Europa contribuie în această perioadă cu Gianni Morandi, Adriano Celentano,  Rita Pavone, Salvatore Adamo, Dalida, Joe Dassin, Tom Jones, Julio Iglesias şi alţii. Deşi nu mă dau în vânt după ei, probabil aş putea dansa pe mese la o beţie pe muzica lor. Americanii îi au pe Tina Turner, Eva Cassidy, Phil Collins (Raducu, e bine?), Etta James, Chaka Khan, Gladys Knight, Billy Ocean şi aş putea continua vreo câteva zile bune.
Iată cu ce contribuim noi. Prima pe listă, cu voia voastră, este Corina Chiriac, o cântăreață de muzică ușoară, compozitoare, textieră, realizatoare TV și actriță. Una din cele mai de succes soliste de muzică ușoară din anii '70 și '80. Am ales următorul fragment:

http://www.youtube.com/watch?v=YhP2MIe-Px0

Ce-aş mai putea adăuga unui titlu Sunt o cârpă în amor?
Continuăm incursiunea neaoşă până la un alt exponent muzical intitulat Angela Similea. Voilà de priviţi:

http://www.youtube.com/watch?v=20sGyIf9hEo

Trebuie să fii foarte îndrăzneţ să cânţi ''Marea, vrăjită fereastră/ Cântă în inima noastră/ Vii chemări, calme zări, văpăi de soare'' şi să ai pretenţii financiare după asta. Dar lucrurile nu se opresc aici. Iată ce mai avem:

http://www.youtube.com/watch?v=1Gd-2uqt3lk&feature=related

Sunt convins că mai bine de jumătate dintre voi a început deja să caute pe youtube alte crâmpeie. Da, Olimpia Panciu a existat. A cântat cu Marius Ţeicu ''de-acum dumincâ e-n orice zi''. Stop! Stop! Asta e! De aici ni se trage. Acum îmi e clar. Până în anii '70 românii erau harnici, muncitori și conștiincioși ca nemții. A trebuit să se inventeze muzica ușoară pentru a se duce totul de râpă. Da, dragii mei. Muzicienii sunt vinovați pentru starea țării, pentru felul nostru găunos, pentru superficialitatea cu care tratăm orice lucru. Pentru ca ne-au împuiat capul cu prostii. Cum creasta lu' Firica să fie duminică în orice zi? Și în tot timpul âsta, noi dădeam vina pe politicieni. Avea dreptate și Băsescu, frate. Nu-l merităm!

Cum poţi face sex gratuit

   Iniţial am vrut să ortografiez despre ceva statistici europene. Mai exact, voiam să evidenţiez câteva diferenţe dintre România, Grecia, Italia, Spania şi nu in ultimul rând, Uniunea Europeana ca întreg. Bunăoară aş fi putut scrie despre rata şomajului in 2011 (octombrie) care in UE era de 10,3, în Grecia de 19,2, în Italia de 8,5, în Spania de 22,7 iar în România de 7,3. Nu-i rău pentru noi. Sau aş mai fi putut scrie despre creşterea PIB-ului dar ar fi existat un inconvenient minor: aş fi fost nevoit să mă folosesc de statisticile din zona forecast. Probabil mi-aş fi asumat acest risc dezvâluind că în 2011 UE ar avea o creştere de 1.6, Grecia de -5.5, Italia de 0.5, Spania de 0.7 iar România de 1.7. Nici aici n-am sta chiar rău da' e forecast deci nu se pune. Pentru că n-aş fi putut evita la nesfârşit, ar fi trebuit să amintesc şi de alfabetizare. Ei, aici ar fi trebuit să scriu că ceva mai bine de 40% dintre români citesc greoi (a-di-că si-la-bi-sesc pre-cum pre-şco-la-rii). Mai mult, gradul de alfabetizare în România e de două ori mai redus decât media continentală, medie ajunsă deja la un nivel îngrijorător.
   Mi-am revenit brusc. Ptii, ce era să fac. Cine mă-sa ar mai fi citit? Aşa că, aproape instantaneu, am decis o abordare ceva mai lejeră. Ceva care să-mi aducă popularitate, notorietate, rating. Nu asta căutăm cu toţii? Să purcedem, dară.

   Voi alege câteva publicaţii româneşti de scandal de pe ale căror site-uri voi selecta ceea ce cred eu că e important pentru ţară.

1. LIBERTATEA este cel care imi vine in minte când zic presă tabloidă (e posibil să fie alţii mai buni ca aştia, nu ma luaţi în seamă). De aici aflăm că Carmen (pardon) Hara a făcut în urmă cu ceva timp o predicţie referitoare la căderea lui Băsescu iar deadline-ul a fost depăşit. Deşi acesta încă e activ şi mişcă, Carmen (scuze) susţine că a prezis mişcările de stradă încă de acum doi ani, deci nu a greşit. Iar în ceea ce priveşte căderea lui Băsescu, aceasta este doar o chestiune de timp. "Sistemul a căzut, mă mir că insistă să ţină steagul sus. Băsescu nu va rezista, în ciuda eforturilor lui". Boooon. Am avut politică la cel mai înalt nivel. Lumea e interesată, va citi şi mie îmi va creşte traficul pe blog. Aţi prins-o p'asta, da?

2. CANCAN contribuie cu două ştiri. Prima, Sorin Copilul de Aur a împlinit 21 de ani şi vrea să îşi cumpere maşină: "Am avut căruţă şi cal, maşină niciodată", zice acesta. (am bifat şi zona manelelor).
A doua ştire peste care simt că nu aş putea trece ne spune, chiar ne arată, că Ioana Popescu îşi face publicitate singură (e goală, bă!) pentru că n-a mai apărut în niciun scandal. Cine e Ioana Popescu? Bine că sunteţi voi deştepţi. Acum am adăugat şi nuditate.

3. CLICK. Moroşanu, aka Moartea din Carpaţi, nu are voie să facă sex 8 luni. Cum peştii mei să nu câştige luptele în ring? După 8 luni de abstinenţă şi Coelho l-ar bate măr pe Peter Aerts. (OK, avem K1 şi Coelho).


4. ATAC scoate la concurs următoarele posturi:
1. Redactor şi reporter pentru departamentul investigaţii - 4 posturi
2. Redactor şi reporter pentru departamentul politic - 3 posturi
3. Redactor şi reporter pentru departamentul monden - 3 posturi
4. Paparazzi - 3 posturi
5. Secretar general de redacţie - 1 post
6. Corectură - 2 posturi
7. Director difuzare - 1 post
8. Agent difuzare - 2 posturi
9. Şofer - 2 posturi
10. Web designer - 1 post
11. Director de markenting şi publicitate - 1 post
12. Agent publicitate - 3 posturi

(Acum am şi locuri de muncă. Trafic garantat, nene)

Aţi văzut, băi? Aşa se face rating. Şi ăsta titlu, da? Acestea fiind spuse, am să mă retrag să număr accesările. Sunt cu ochii pe voi.

Despre căt de importantă e atitudinea

Am mai scris de-a lungul vremii despre inventivitatea ţiganilor (a rromilor, pentru preţioşi) şi despre modul lor de a lua în băşcălie viaţa. Mereu m-am amuzat ascultându-le micile giumbuşlucuri lexicale ce alcatuiau un sales speech de succes: "Arde, frige, frige tare/ Porumbelul de la mare" şi "Hai la şoricel proaspăt!". Mai mult, insistau acolo unde simţeau că nu au punctat definitiv. Persuasiune, nene!

Azi vreau să scriu despre diferenţe de atitudine. În urmâ cu ani buni, aveam un job care începuse să scârţâie. Nu prea îmi mai plăcea ce făceam şi salariul era cam mic. Peste toate astea, urma să fac nişte operaţii despre care am mai scris (te salut Kasem). Într-o seară în care veneam de la job (ziua aia a fost un dezastru), aşteptam la Doamna Ghica să schimb troleul 66 cu autobuzul 282. Eram destul de cătrănit şi mai trebuia să plătesc întreţinerea zgripţuroaicei de la administraţia blocului. Zi compromisă total, clar! Aşteptam autobuzul de mai bine de 25 de minute şi deveneam din ce în ce mai negru la faţă şi iritat în acelaşi timp. Atunci s-a întâmplat!

Am văzut o Dacia 1310 împopoţonată (termenul tehnic este accesorizată) excesiv. Avea toate abţibildurile posibile, cănăfiori, beculeţe, proiectoare, cruciuliţe şi icoane, aţi prins ideea. Şoferul îi dădea talpă de ziceai că are ciudă pe ea. Fum şi zgomot, frăţioare. În ultimul moment, şoferul şi-a adus aminte ca trebuie sa ia ceva de la farmacie şi a călcat brusc frâna. Bolidul a scârţâit din pneuri şi s-a oprit exact in dreptul staţiei de autobuz. Probabil din cauza forţelor pe care nu le-am înţeles eu niciodată, masca Daciei a sărit. Cu tot cu inscripţii, cu proiectoare, cu numărul de înmatriculare şi ce-o mai fi fost pe acolo. Eu deja mă aşezasem virtual în locul şoferului şi îmi spuneam că e o zi şi mai mizerabilă. Din maşină a coborât întâi pasagerul din dreapta, o ţigăncuşa veselă. A venit în faţa maşinii să cuantifice paguba. După un scurt inventar a început să râdă în hohote şi ii tot făcea semn şoferului să coboare. Râdea cu o poftă molipsitoare. A coborât şi ţiganul. Ţigăncuşa se tot chinuia să lege două cuvinte şi nu putea din cauza râsului. Ţiganul, cu un zâmbet incert, îi spuse: "Zi, fă... de ce râzi?". Atunci, ţigăncuşa s-a dus lângă maşină, a arătat înspre botul Daciei de unde se vedea radiatorul şi a strigat: "Varta! Fără număăăăăr!". Vă jur că am început să râd în hohote şi eu. În câteva secunde, toţi cei aproape 20 de oameni din staţie râdeau. Ţiganul era şi el cu mâinile pe sus şi striga "Fără număr". O nebunie!

Am ajuns acasa, i-am platit doamnei de la administraţie întreţinerea şi am luat cina. Am declarat-o o zi de succes. În afară de poanta extrem de amuzantă am învâţat atunci despre atitudine mai mult decât din multe cărţi.

Coelhii beletristici

   Voi spune că suntem ăi mai originali din lume pân' o să căpiez. Moromete ăl bătrân (Ilie, pentru pretioși) m-ar fi intrebat acum ''Pe ce te bazezi?'', întrebare legitimă, dealtfel. Păi să purcedem...   
   Prin anii '90 era la modă să ai un chioșc, crâșmă sau magazin de haine second hand. Doar așa ieșeai din mulțime. În timp, potența financiară cerea mai mult pentru a fi unanim acceptată. Așa au apărut cluburile de fițe. Cu alte cuvinte, nu erai jupân dacă nu dețineai singur sau în cârdașie un stabilment d'ăsta. Au mai trecut câțtiva ani și ce sa vezi? Nu mai erai șmecher dacă nu avea un ziar. Diferențele erau date de tiraj, de apariție, de aria de difuzare, șamd. Altfel spus. ăi mai șmecheri erau cei care dețineau un cotidian central cu tiraj baban.
    Eheeei, au mai trecut câțiva ani și lumea s-a schimbat. Doar c-un birt ș-o fițuică nu mai erai mare sculâ. Așa au apărut patronii de televiziuni. Acest moment este extrem de important și motivul scrierii mele în același timp. S-a născut astfel, curentul cultural. Șmecherii au început să apară la televizor, să dea interviuri în presă, să cumpere echipe de  fotbal, un vis.
     Și iată că ajungem în zilele noastre. Ce credeți voi că- i excită la maxim pe jupâni? Să scrie o carte! Zău, nu e glumă. N-am să-i nominalizez aici pe cei cu aspirații literare pe de o parte din respect pentru cei care au scris bine, pe de altă parte din pizmă. Recunosc sportiv că mă bătea și pe mine gandul să fac asta cândva. Acum e desuet. Da' numa' să le fac în ciudă, nu voi ceda așa ușor. Voi scoate o serie limitată de videobooks. Up yours!

Suntem credincioși, bă!

   Da' știu că suntem un popor dat ptiu... Doamne, iartă-mă. Azi sunt sărbătoriți, atât în calendarul ortodox cât și în cel greco-catolic, Sfinții Mihail și Gavril. Nu voi insista pe istoricul acestei zile în principal pentru că nu sunt un tip prea religios. Google este o sursa de informații inepuizabilă.    Ce facem noi de Mihail și Gavril? Exact, ne felicităm prietenii care se intitulează Mihai/ Mihaela. Gabriel/a sau tot ce derivă de aici. Aici aș putea aminti faptul că în cele mai multe cazuri urarea este ''La Mulți Ani'', ceea ce e ușor eronat da' nici despre asta nu e vorba aici.
   Apoi? Mergem la băut cu gașca. Asta e fain-frumos. Nici despre acest obicei nu ortografiez acum.
   Cel mai tare mă atrage sentimentul religios manifestat de poporul român, pioșenia, smerenia și evlavia de care dăm dovadă. Am mai scris AICI despre asta. Acum scriu despre altă deprindere românească ce mă fascinează. Este vorba despre pioșenia la superlativ manifestată in sărbătorile religioase. Mă pot pune chezaș că ați auzit cu toții pe cineva (nu se întâmplă asta mereu cuiva, altcuiva?) spunând "Nu mai înjura azi că-i sărbătoare". Sau "nu mai bârfi azi, e sarbătoare". Ce desprindem noi de aici? Putem înjura cât și pe cine vrem oricând, putem bârfi, chiar fura sau ucide cu condiția 'a mai primordială să nu fie sărbătoare că ne bate Dumnezeu. În celelalte zile, alea de nu-s sărbători, Dumnezeu doarme și nu ne aude.
   Nu suntem noi ăi mai buni din Univers? Ba suntem. Noi, cei care îmbrăcăm izmană curată in fiece dimineață numai pentru că ne-ar putea lovi o mașină și nu se cade să ajungem pe masa de operație cu desuuri răpănoase.

Ce m-ar face pe mine fericit

Cu toții ne dorim lucruri, întâmplari sau stări despre care știm din start că sunt imposibile. Chiar și eu. Astă noapte nu aveam somn așa cum mi se întâmplă foarte des (am citit eu undeva că geniile dorm puțin). Am numărat toate oile pamântene, am încercat să-mi amintesc numele tuturor colegilor din școala, am ascultat muzică. Nimic n-a funcționat. Văzând asta mi-am zis să incerc ceva inedit. Ce m-ar face pe mine cu adevarăt fericit. Până pe la 3 dimineața am încropit o scurtă listă pe care v-o prezint aici.

1. Mi-aș dori să am un televizor atât de interactiv încât fiecare personaj care apare acolo să facă tot ce-i spun. Da' chiar tot!

2. Mi-ar plăcea ca orice gând îmi trece prin cap să prindă viață instantaneu. Ma rog, nu chiar instantaneu. În unele cazuri ar trebui să mi se ceară o confirmare. Unii prieteni de-ai mei au soții sau prietene foarte frumoase iar eu doresc să rămân prieteni cu ei și pe viitor.

3. Mi-aș dori o afacere mică. Nu am vise de multinațională. E vorba de un bar care să funcționeze într-un oraș minier populat aproape exclusiv de bărbați. Și să dețin o baie comunală, singurul loc pe o rază de 150 de km unde te poți spăla. Sigur, la prima vedere nu pare un business sustenabil având în minte imaginea minerilor care au plantat panseluțe in Piața Universității din București în '90. Ca să adaug plusvaloare proiectului aș angaja la bar 10 femei extrem de frumoase care să aibă ca standard unic, igiena corporala.

4. Aș vrea să mi se dea NUP înainte de orice faptă aș comite.

5.  Aș vrea să joc finala Campionatului Mondial de Snooker alături de Ronnie O'Sullivan și să câștig cu scorul general de 10-9 iar in meciul decisiv să realizez break-ul maxim de 148 de puncte! Gotcha Ronnie!

6. Pentru că simt ca n-am exploatat la maxim ideea de la punctul 3, mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraș mic spre mediu din Moldova, plin de femei frumoase ale căror soți sunt plecați la muncă în Spania și să fiu singurul care are apă caldă.

7. Mi-aș dori să flatulăm gaze naturale și România să devina principala sursă de import pentru Rusia. Prea ne-au chinuit aștia mai bine de jumătate de veac.

Înainte de a defini a opta dorința am adormit buștean.

Ce iaște muzica?

Se spune că fiecare națiune iși merită liderii. Mă rog, aici am mici rezerve legate strict de cuvântul lider dar despre asta într-un număr viitor. Dacă e să credem această zicere putem emite ipoteze mai mult sau mai puțin credibile despre ce națiune dorim bazându-ne doar pe gusturile celui sau celei ce deține funcția supremă în statul cu pricina.
Îmi place muzica. Atăt de mult încât nu aș concepe viața fără muzică. Știu că nu sunt singurul care are astfel de plăceri. Fie că ești elev, pensionar, strungar, greco-catolic, campion mondial de curling (nu mai râdeți acolo în fund, așa-i spune sportului ăsta) sau președinte de stat trebuie să îți placă muzica și mai trebuie să ai și muzicieni preferați. Am făcut un scurt research pe acest topic alegând ca subiecți câțiva lideri cunoscuți ai zilelor noastre și iată ce am descoperit:

Cum era de așteptat, primul subiect este Barack Obama. Din primele lui 10 piese favorite 6 sunt cântate de (în ordine descrescătoare) Fugees, Marvin Gaye, Bruce Springsteen, Rolling Stones, Frank Sinatra și Aretha Franklin. Nu-i rău deloc. Aș spune că are gusturi afro-americanul (being politically correct).

Angela Merkel este un fan declarat al muzicii clasice în general, Wagner în particular. Boring but not bad at all.

Nicolas Sarkozy pare ușor labil. Favoriții lui sunt Jimi Hendrix, Gipsy Kings, Stone Temple Pilots și Bob Marley. Exact în ordinea asta!

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii ascultă cu plăcere Ella Fitzgerald, Barbara Streisand, Queen (cum era de așteptat), Sting, Michael Buble și altele. Isn't she sweet?

Și ajungem la noi în bătătură unde aflăm ca urechile lui Traian Băsescu sunt gâdilate în mod plăcut de Cristiana Dorin (o solistă de la Terasa Cireșica din Neptun) când țipurește Eu te-am iubit, Tu râdeai (pe bune?) și Caravana, Nelu Ploieșteanu cu power play-ul Fetele lu' tata și Mirabela Dauer.
Se spune că fiecare națiune iși merită liderii. Cine peștii mei spune asta și mai presus de toate, cum să ai încredere în cineva care e fan Mirabela Dauer?