5 motive pentru care Facebook este foarte util

   Fie că vrei 'au ba, discuțiile despre cât de bun sau rău este Facebook vor tot exista. Mi se pune întrebarea asta în sala de curs la aproape fiecare promoție nouă. Răspunsul pe care-l ofer de fiecare dată începe cu o întrebare și e cam așa:
”-Cuțitul cum este? Bun sau rău?
-........ (se aud mormăituri)
-DEPINDE! Acesta este răspunsul. Cu un cuțit poți să tai și să ungi pâinea sau să iei gâtul cuiva. La fel este și cu Facebook. Pe Facebook poți să-ți promovezi afacerea, să ții legătura cu foștii colegi, cu prietenii, rudele ori poți să devii un pedofil de succes. E doar o alegere.
Cu alte cuvinte, nici cuțitul, nici Facebook nu sunt bune sau rele by default. Sunt doar unelte care în mâinile noastre devin bune sau rele. Practic, noi suntem buni sau răi, nicidecum aceste instrumente.”
E punctul meu de vedere, ai libertatea să-l îmbrățișezi sau nu.

Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine. aș merge pe varianta Facebook este foarte util. Din cale-afară de util, exagerat de util. Iată 5 motive pentru care cred asta.

1. Oglindește cu claritate de cristal gradul de alfabetizare

Până la apariția Internetului și a noțiunii de online, era destul de greu (spre imposibil) să-i dibuiești pe cei care, de câte ori scriu ceva, generează 2-3 rotații răposatului George Pruteanu. În vorbire, dacă știi cum să faci, nu se prinde nimeni cu câți i rostești a fi, copiii sau a veni. De când avem Facebook, ilegaliștii pot fi dibuiți pe loc. E bine!

2. Arată cât de cocalar poți fi

Cu așa outfit, mă îndoiesc sincer (cu riscu' de a-mi rămâne cute) că deții un abonament la o bibliotecă. Și nici nu poți să-mi spui că teatrul e pasiunea ta. Da, se poate spune că te dai în vânt după cocoșei, însă asta nu are nimic de-a face cu gastronomia ori cu sexul.

3. Arată unde este self esteem-ul tău

Bun, aș putea crede că tu chiar știi multe. Că le știi pe toate, ce s-o mai dăm cotită... Până când mizantropul din tine iese la iveală împroșcând într-un gerunziu desăvârșit pe toată lumea. Sigur, faptul că tu știi amănunte picante despre fiecare demonstrează că te stimezi. De 3 ori pe zi.

4. Statutează încă o dată că cin' se-aseamănă, se-adună

Dacă soba de teracotă este laitmotiv în lista ta de prieteni, este absolut imposibil să mai convingi pe cineva că ești un estet prin definiție. La fel de imposibil va fi să convingi pe cineva că ai discerământ.

5. Ce iaște muzica

Dacă după ce ai ascultat prima variantă, de la un cap la altul, o mai poți asculta și pe cea de-a doua, se poate spune despre tine că nu ești chiar un meloman. Dacă ai ascultat cea de-a doua variantă cap-coadă, în mod repetat și încă o mai asculți putem spune că alegerile tale în materie de muzică sunt, vorba unui distins domn din fotbalul românesc, niște kitsch-uri de un prost gust îndoielnic.

Cu siguranță mai sunt și alte motive pentru care Facebook este util. Ce desprindem noi de aici? Oho! Multe! :)

Azi am făcut-o prima dată II

Nimic nu se compară cu prima dată. Prima dată e așa... e cum nu a mai fost și cum niciodată nu va mai fi. E ciudat. E magic. E icsaiting... scuze, exciting. E... prima dată!

Există o primă dată în orice am face. Cu toate acestea, mintea noastră bolnavă (aici mă refer doar la cei care au tăria să recunoască; ceilalți puteți să vă opriți din citit) face aproape instantaneu o conexiune cu conotație sexuală. Dacă încă te mai îndoiești îți fac o sugestie: cu degetul mic al mâinii stângi ține apăsată tasta alt iar cu degetul mijlociu (fucker, cum ar spune unii) dă de două ori ferm în F4!
Așaaaaa... Acum, că am rămas doar noi, ăștia care recunoaștem, pot să-ți spun că nu am citit asta într-un material ieftin și amplu reprezentat grafic. Am testat de-a lungul timpului astfel încât, vorba lui Nae Cațavencu, ”am tăria opiniunilor mele”. Da, de câte ori citim undeva ”am făcut-o prima dată” ne fuge mintea la ceva ghiduș. Așa suntem noi construiți. Sigur, aș putea dezvolta tratând subiectul în maniera bărbați versus femei sau pe categorii de vârstă însă nu despre asta este vorba. Motivul (cel puțin unul dintre ele, ca să fiu mai clar) scrierii mele este de a crea un preambul la un curs pe care-l pregătesc. Va fi fain, garantez! :)
Să revin. Scriam că primul gând care ia naștere când citești ”am făcut-o prima dată” este dirty. Martor îmi este și zâmbetul vinovat de pe fața ta. :)  Abia de la a doua încercare ai putea să te gândești la prima lecție, prima bătaie, prima rochie, prima bicicletă ori prima medalie. [Nici] De această dată nu va fi vorba de sex. Când scriu că am făcut-o prima dată mă refer la faptul că astăzi am dat pentru prima oară ban unei persoane. Este vorba despre grupul de discuții Haideți să schimbăm lumea pe care-l administrez. În ciuda faptului că scrie foarte limpede ce ne dorim noi, apare din când în când câte cineva care nu pierde timpul citind regulile și postează ceva publicitate, vânzări, închirieri etc. Ca exemplu, niciodată (dar niciodată!) nu mi-am permis să-mi promovez cursurile în acest grup de discuții. Pur și simplu este vorba despre altceva aici. Astăzi am văzut că una dintre persoanele pe care le-am atenționat în repetate rânduri a postat ceva despre o închiriere, atât de natural de parcă niciodată n-am fi avut vreo discuție legată de scopul declarat al grupului. N-am mai avut răbdare să-i mai scriu o dată, să-i explic ce ne dorim noi. Am șters postarea și am banat persoana. Acum mă încearcă o urmă de regret, recunosc. De regulă sunt mai permisiv.
Despre asta a fost vorba. Astăzi am fost pentru prima dată zeu în online, am hotărât că cineva nu trebuie să mai existe. Nu mă mândresc defel cu asta. Din acest motiv am scris. Bine, și datorită faptului că urmează să scot la lumină un curs care se va numi ”Cum să vorbesc despre nimic”.

'aidi servulius și bună ziulica de paregzamplu... :)

Despre grandilocvenții de Facebook

   În urmă cu câteva ore, cineva din lista mea de prieteni de pe Facebook a scris o treabă care mi-a atras atenția: ”astăzi s-a născut marele ion creangă...”. Ortografiat exact așa cum vezi.
Aș fi vrut să las un comment. Aș fi scris ”Cât de mare s-a născut? Sper că e băiat pentru că altfel cu numele ăsta va avea de îndurat ceva glume. Ce notă a primit la naștere? Sper să fie sănătos iar părinții să se bucure de el”. Nu am avut cum, respectivul și-a șters postarea.
Sigur că da, Ion Creangă s-a născut pe 1 martie. În urmă cu 178 de ani dar cine mai stă să-i numere? În școală ni se spunea că este cel mai mare povestitor român, lucru care mă confuza olecuță. Cum adică povestitor? Tot în școală am aflat că Mihail Sadoveanu este cel mai mare scriitor român iar Eminescu cel mai mare poet din spațiul carpato-danubiano-pontic, zonă geografică de care am auzit inițial tot în școală. Câțiva ani mai târziu, după ce am citit ceva cărți, am început să mă revolt. Am împărțit titlul de cel mai mare scriitor român între Marin Preda și Mihail Sebastian. L-am descoperit și pe Țuțea care poate trece lesne drept povestitor, i-am descoperit pe Blaga și Nichita în poezie. Practic, eșafodajul copilăriei mele școlare s-a zdruncinat teribil.
Stai, nu spun că nu-mi place Creangă. Cum aș putea spune asta? Îl iubesc pe Creangă. Pentru că-s moldovean, îl iubesc de două ori. Doar că nu sunt de acord cu supranumele cel mai mare povestitor român. Până la urmă e treaba mea, nu? E o țară liberă. Dar să revin la treaba cu postarea.
Ce-mi place mie teribil, este că în lumea asta virtuală a Facebook-ului, scriitorii români (uneori și cei ce aparțin altor meleaguri) sunt pomeniți până la abuz de doar două ori: data nașterii și cea a decesului. Rar se mai găsește un temerar care mai amintește de activitatea lor literară. Probabil că e cool să marchezi și tu când e vorba de cultură, nu se știe când pică ceva. Dar nu despre asta vreau să scriu.
Tu ai în listă oameni prețioși? Artificiali, afectați, bombastici, convenționali, declamatori, emfatici, pompoși, retorici, sentențioși? E o întrebare retorică, sigur că ai. Cu toții avem. De la ce m-am luat? În urmă cu o lună-două am văzut o postare la cineva din lista mea, ceva cu Ramona. Știi unde bat? Exact această Ramona. :) Am dat eu singur click, vorba spotului publicitar, și am citit cartea dintr-o suflare. Da, nu m-am putut opri până nu am citit-o. Am găsit link-ul pe la orele 22.00 și m-am culcat pe la 5.00. Nu e cea mai mai mare capodoperă a,literaturii românești dar este amuzantă, pe mine m-a distrat. În cîteva zile, Ramona a devenit viral. Imediat au apărut prețioșii. ”O carte de 2 bani/un frustrat care-și umple golurile adolescenței cu întâmplări inventate/risipă de cuvinte etc”. Pe unii dintre ei i-am întrebat amuzat ”Deci ai citit cartea, da? Altfel nu-mi imaginez cum ai putea avea o opinie”. Răspunsurile erau de fiecare date bâiguite pe modelul ”am răsfoit-o puțin, după primele pagini am cedat”, cam pe modelul curvelor virgine.
O a doua carte pe care o amintesc aici (nu am citit-o încă dar sper să fac asta cât mai curând) este Scrisori către Rita. Autorul, Ștefan Caraman, postează periodic pasaje delicioase din carte. Așa am apucat să gust puțin din Rita. Apoi am văzut că a fost invitat la Dobro în emisiune însă nu am avut ocazia să ascult. Am citit ceva comentarii care erau pe același palier cu cele referitoare la Ramona. Din puținul pe care l-am citit, Scrisori către Rita pare a fi o chestie faină, care nu are nimic de-a face cu pornografia. Mai mult, Scrisori către Rita a fost pusă și în scenă. Pe bune. Sigur, nu încerc să conving pe nimeni de calitatea literară a celor două proiecte amintite mai sus. Doar vreau să subliniez (ca să folosesc un clișeu odios) faptul că prețioșii cărora le put Ramona și Rita nu par a avea vreo problemă cu Creangă, Eminescu, Topârceanu, Coșbuc, Slavici, Garabet Ibrăileanu și mulți alții care au dezbrăcat de sens cuvântul pornografie. Păi nu avem aceeași măsură pentru toți?
Cuuuum? Nu știați despre scrierile onorabililor?
1. Atunci de ce peștii mei nu stați în banca voastră?
2. Vă aștept cu comentarii după ce lecturați pornoșagurile cu pricina.
Păi ce plm*?

*plm=povestesc lumii mereu