Despre politicieni, consilieri, comunicare și-un polițist simpatic

Asist zilele acestea la un proces de comunicare eficientă impecabil. Im-pe-ca-bil! Da' să ne așezăm și să le luăm pe rând.

Dacă ai mai trecut pe aici, probabil că ai citit asta, asta și asta.  (Acum fac puțină pauză pentru cei care n-au citit materialele anterioare și recuperează pe ultima sută de metri) Boooon, acum știm cu toții părerea mea despre polițiști. Da, despre toți polițiștii deoarece în mintea mea polițiști se numesc doar cei care își văd de treabă, cei care au grijă ca eu și familia mea să fim în siguranță [și încredere]. Toți ceilalți purtători de uniformă sunt paraziți. Am citit zilele acestea ce i s-a întâmplat lui Marian Godină (dacă n-ai intuit până acum că despre el voi scrie, e mai bine pentru amândoi să te strecori discret în afara blogului). Este scabros! Dacă așa s-a întâmplat, este complet greșit. Ai un om care stă în stradă și înghite o tonă de mizerii zilnic de la scursorile cu bani și relații, omul ăsta își face meseria (pe care o iubește iremediabil, la final vei vedea de ce scriu asta) și tu, chestor în Poliție, îl umilești în așa hal? Repet, dacă așa s-a întâmplat, e grav.
Acum, trebuie să știi că greutățile despre care povestește Godină, cele din perioada școlii de agenți, sunt destul de comune în sistem. Am tot spus, am cunoscut 800 de polițiști la cursuri, am lucrat foarte aproape cu 160 dintre ei. Sacrificiile făcute de familie pentru a-și ține copilul în Academia de Poliție sunt întâlnite frecvent. Și are sens cumva, nu cred că oamenii cu foarte mulți bani își trimit copii în Poliția Română, chiar nu cred. Una dintre întrebările pe care le pun mereu la cursurile mele este ”câți dintre voi fac astăzi meseria pe care și-au dorit-o încă din copilărie?”. În ”civilie” ridică mâinile maxim 20 % dintre cursanți. La cursul Poliției Române ridicau mâna mai bine de 60 % dintre cursanți. Ce spune asta? Că oamenii fac asta din pasiune, din plăcere și simt asta din rărunchi. N-am să vorbesc din nou despre micimea celor care încearcă să ungă sistemul atunci când greșesc, am tot scris și vorbit pe tema asta. Vreau doar să spun că e plină lumea de oameni care n-au nici măcar cea mai mică dimensiune a răului pe care-l produc ori susțin. Da, iată un secret! Există printre noi și imbecili.

   Politicienii sunt oameni care hotărăsc soarta noastră a tuturor. Și lucrul ăsta este valabil peste tot în lume. Pe scurt, iată cum stă treaba cu politicienii: o dată la 4/5 ani ies în public cu foarte multe promisiuni, dacă au reușit să ne convingă au la dispoziție un mandat (dacă nu se duc la loc cu răcoare o perioadă) să facă ce vor, se închid într-un clopot de sticlă mată iar lumea îi disprețuiește. Mai știm că politicienii nu sunt chiar cei mai erudiți bipezi de pe fața Pământului și că sunt și foarte orgolioși, nu vor să mai învețe nimic. În fond, e alegerea lor. Dar ce să vezi? Politicienii au și niște consilieri. Care sunt plătiți tocmai pentru a fi deștepți în locul lor. Noi, în privat, îi numim consultanți și ne folosim des de serviciile lor. Doar că noi ni-i alegem cu grijă, e pe banii noștri. Ce vreau să subliniez? Nene, dacă te știi subțiere-n sinapse și cu sintaxa labilă, îți iei consilieri care să priceapă ce se întâmplă. Nu-mi vine să cred că niciun politician nu a ”marcat” în cazul Marian Godină. Nici măcar unul! S-au înghesuit să ia atitudine în cazul Intact iar despre Godină, s-avem pardon, nimic. OK, care n-au avut posibilitatea, pot înțelege. Dar consilierii ăia ce-au păzit? Distinse domnițe, distinși domni, a fost o fază școală. Am avut așa:
1. una bucată personaj savuros cu priză la public (Marian Godină)
2. o perioadă în care omul a generat conținut în online (aproximativ jumătate de an)
3. o situație neplăcută (presiunea șefilor)
4. persecuția (întotdeauna masele vor ține partea celui cu șanse mici, celui asuprit)
5. explozia de simpatie în online

Nu poți în același timp să fii politician/consilier de politician și să nu ții cont de cele cinci repere. La ora la care scriu materialul ăsta, Marian Godină are 205.150 (aproape 500 au venit în ultima jumătate de oră) de oameni care-i urmăresc postările. Probabil că mai bine de 100.000 au venit zilele acestea. Prin comparație, Lorand Soares Szasz, omul care afirmă cu aplomb că are cel mai mare impact educațional din România (e o țară liberă, poți afirma orice) are 177.645 de urmăritori, după 7 ani de seminarii gratuite în întreaga țară. În continuare mă declar învins de neputința unora de a pricepe cele mai elemetare principii.
Trebuie menționat faptul că IGPR a reacționat impecabil. La 24 de ore de la escaladarea situației, o comisie de anchetă era deja la fața locului. Nu au căutat să ascundă gunoiul sub preș, nu au pus batista pe țambal, nu... (zău că nu mai am hiperbole de acest gen) Chapeau! Au reacționat prompt și tot prompt cred că vor soluționa situația.

Ăsta este un capitol de care voi vorbi o perioadă în sala de curs de fiecare dată când voi ajunge la comunicare eficientă.
Aș mai avea de adăugat 2 lucruri:

1. [Pont gratuit] Politicienii care vor reacționa de acum înainte își semnează singuri condamnarea la moarte politică. N-au putut la timp, acum e tardiv de târziu (pardon de expresie).
2. Am preferat să scriu rândurile astea înainte de a citi cartea lui Marian Godină, Flash-uri din sens opus. Am primit cartea acum câteva ore, intenționez să o citesc la noapte însă am vrut să scriu rândurile de mai sus pe ”curat”.

Scriam mai sus că omul acesta, Marian Godină, își iubește meseria. Nu-l cunosc. Da' nici el pe mine, suntem chit! :) De ce cred asta? Cartea Flash-uri din sens opus se va vinde (probabil) în câteva sute de mii de exemplare până la sfârșitul anului. Omul ăsta va face atâția bani cât nici măcar nu a visat. Va avea apariții media, se va vorbi despre el, îl va ști o țară întreagă, probabil și câteva zeci de mii din alte țări. El știe deja asta. Cu toate acestea, vrea să rămână polițist. Printre scursorile societății cu care este deja obișnuit. Fratele meu, dacă faci asta și nu ești fumat, îți iubești al naibii de mult meseria!
'aidi orvuar de paregzamplu!

Ciolanul și sarmaua

Cred că voi înfuria ceva lume cu postarea asta. Nu că m-ar afecta din cale-afară, eu nu trăiesc așa. :)
Cu oareșce legătură, pe 1 martie am postat treaba asta. De regulă așa se întâmplă. Când este o zi importantă, arhicunoscută, se trezește așa un sentiment în vulg, de nu-ți mai vine să scoți capu-n lume. Așa se întâmplă de 15 ianuarie, bunăoară. O țară de eminescieni ține morțiș să arate că știe că Eminescu s-a născut pe această dată. Cumva, ar exista o explicație. Să spui de Eminescu frumos de ziua lui e safe, nu ai cum să dai greș. Cine mama zmeilor s-ar putea împotrivi curentului? Dă bine să fii acolo, cu toată lumea. Nu-ți asumi ceva. Și ar mai fi câteva astfel de zile pe an.
Una dintre ele stă să apară în viața noastră. E cea care începe noaptea aceasta, la 00.00. E 1 Decembrie! Eh? Nu e cool să fii nițel patriot, măcar o dată pe an? Exact frecvența asta mi-a dat brânci să iau atitudine. Și asta fac acum.
Vrei să fii patriot de 1 Decembrie? E o țară liberă, fă-o. Eu refuz să mai fac asta. De câțiva ani simt că mă irită ceva pe 1 Decembrie. Parada falsă, slujul politicienilor în mulțimile adunate la o câmpenească gratuită, patriotismul fariseilor din televiziuni, nu știu exact dacă una în mod special sau toate laolaltă. Dar mă irită. În structura mea, patriotism însemnă mai mult decât o sarma înfulecată pe ritm de hai să dăm mână cu mână, decât un ”live” scofâlcit cu Antonia, decât o zi liberă de la serviciu sau decât o noapte în club. Patriotism înseamnă cu totul altceva. Din această cauză refuz să iau parte la  butaforia de mâine. Mare brânză, ai putea spune (și ai avea dreptate). Nu e vreo chestie de importanță majoră și nu afectează nici interesul național (pam-pam!). Da, refuz să particip la un simulacru de zi națională. Nu-mi voi pune tricolor în portieră, nu-mi voi schimba poza de profil pe rețelele sociale, nimic de acest gen. Voi avea o zi liberă! O zi în care refuz să mai fiu patriot. Nu cred că se va simți prea tare lipsa mea. În schimb, voi fi patriot 364 de zile (365 din 4 în 4 ani) pe an. Și crede-mă, asta chiar se va simți pe termen lung. Eu chiar mă bucur de faptul că sunt român, îmi place să fiu român, iubesc să fiu român. Și nu mă feresc să arăt asta, să dau mai departe aceste sentimente. Mă feresc în schimb de ciolanu' și sarmalele naționale. Probabil și din cauză că postesc.

Dreptul de a fi prost

Aud foarte des despre drepturi. Toată lumea are drepturi. Am constatat că drepturile acestea sunt cu atât mai abitir clamate cu cât gradul de civilizație este mai scăzut. Bunăoară, Estul Europei flutură steagul cu drepturi în timp ce Vestul se concentrează în primul rând pe obligații. Nu, nu este încă un material despre cât de prost este românul la el în țară, sunt destui diasporeni care fac asta zilnic. Îți recomand să ții opozantul stâng pe Alt și să pălești de două ori vârtos cu dejtu' mic și drept pe F4 dacă asta îți dorești să citești. Faci și economie de timp și nici n-o pomenești pe maică-mea la final când vezi că n-ai primit ce-ai vrut. La cestiune, dară!
Am convenit deja că toată lumea are drepturi, da? Booon! Unul dintre drepturi este cel de a fi prost. Are omul drepturl de a fi prost? Are, e o țară liberă doar. Poate cineva să-i interzică omului să fie prost? Nu, nu poate.
De două zile plouă destul de urât în București la primele ore ale dimineții. Vrei să vezi cum arată un prost? E lesne, ieși în trafic. Prostul nu cunoaște semnificația culorilor la semafor, prostul nu cunoaște semnele de circulație, prostul nu cunoaște regulile, prostul are dreptul de a trece primul. Prostul nu are dubii, prostul are doar certitudini. Prostul nu are gen! Eu m-am îngrozit în aceste două dimineți. Oamenii cu care interacționez eu de obicei sunt la polul opus, sunt oameni care nu intră în intersecție dacă nu pot trece, sunt oameni care te invită să ieși de pe o străduță laturalnică, sunt oameni care pentru nimic în lume nu forțează galbenul la semafor, sunt oameni care își respectă semenii. Cu genul acesta de oameni sunt eu obișnuit. În ultimele două zile am locuit într-o altă țară.
După tragedia din Colectiv a urmat un val de nemulțumire fără precedent în istoria contemporană. ISU, Poliție, ITM, Guvern, Parlament, Președinție și toate celelalte entități până la Consulatul Terestru au avut câte o parte din vină. Noi nu! Cine este de vină pentru că prostul blochează intersecția? Guvernu', bă! Cine e de vină pentru că un copil a murit lovit de o mașină în Voluntari? Cum cine? Poliția și Parlamentu', că ambele încep cu P (pardon de expresie). Ai prins ideea, nu mai continui. La cestiune, dară!
Dragule, indiferent cine ești, da, ai dreptul să fii prost. Constituția nu prevede asta în mod explicit dar nici nu-ți interzice. Deci, da, ai dreptul să fii prost. Și ce e mai dezolant e că ai dreptul să te asociezi. Cu cei asemeni ție, cum altfel?  Ei bine, asta mă sperie. Dreptul ăsta al tău îmi dă fiori. Cu alte cuvinte, poți alege să nu mergi la școală, să nu citești nimic ce nu are poze cu femei goale/bărbați goi (am stabilit că prostul nu are gen, da?), să asculți doar piese care conțin rima de înaltă trăire spirituală ”bani/dujmani”, poți bălăcări pe oricine nu-ți place, poți tăvăli public pe oricine ascunzându-te în spatele noțiunii de pamflet și poți face multe altele. Nu în ultimul rând, poți merge la vot. Dragule, datorită acestui din urmă drept, suferim și noi, ceilalți. Aici aș avea ceva de obiectat. Dacă vrei să fii prost, treaba ta. Da' fă-o-n solitudine, nene! Plus că, ce să vezi? Am și eu drepturi. Am dreptul de a face propuneri? Am. Privește-mă!
Propunerile mele pentru a eradica (izola dacă nu merge eradicată) prostia
1. Nu ai dreptul să faci sex dacă nu faci dovada că ai citit minim 100 de cărți din domenii diferite.
2. Nu votezi dacă nu știi care e șpilu' cu Parlamentu', Guvernu' și Președinția. Nici dacă n-ai prins-o p'aia cu Primăria și Consiliu' Local.
3. Dacă ai blocat intersecția sau ai trecut pe galben/roșu nu mai ai dreptul să conduci. Niciodată!
4. Dacă nu faci acordul între subiect și predicat, te întorci la școală. Și începi cu clasa întâi. Ori de câte ori este nevoie! Și dacă te întrebi cu câți ”i” se scrie ”fii deștept”. Dacă nici măcar nu te întrebi, începe cu grădinița. Sau cu maternitatea, poate a doua oară e cu noroc.
5. Dacă dai șpagă, ți se va tatua pe frunte: ”Sunt prost și dau șpagă”.
6. Dacă primești șpagă, pe lângă tatuajul ”Sunt prost și primesc șpagă”, vei fi sodomizat de trei ori pe zi. Dacă ești gay, nu vei avea parte de așa ceva în veci.
7. Nu ai dreptul să ceri ceva din partea statului ori comunității până nu oferi ceva. Cum ce? Fă voluntariat!
8. Nu ai dreptul să asculți muzică până ce nu înțelegi că rock-ul nu înseamnă satanism (în primul rând) și până nu ai înțeles ce înseamnă blues, jazz, fusion, operă, operetă, simfonică etc.
9. Abonamentul TV va costa minim 100 de Euro/lună (cred că i-am căpiat pe cei care au fost la cursurile mele cu ideea asta).
10. Dacă tot suntem în zona păstorită de CNA, nu ai dreptul să asculți radio decât la posturi cel puțin egale calitativ cu Radio Guerrilla. Ăla bunu', de-l știam eu.

Dacă voi considera oportun, voi mai adăuga și altele. Vrei să fii prost? E o alegere, ăsta va fi singurul tău drept, de a fi prost. Vrei, în schimb, să guști din desertul fin al cunoașterii? Pune umărul, trudește, transpiră și, nu în ultimul rând, use your brain cum ar spune francezu'!

PS: Am descris aici, aici și aici o întreprindere de-a mea. Încă n-am renunțat la idee. :)

Cum să ne-nvrăjbim frumos

   Nu știu ce m-a apucat iarăși de scriu serios. De fapt, cred că știu. Totul este legat de un curs pe care l-am predat în ultimele 11 săptămâni, voi reveni la cestiune cu o scriere separată.
   Reformulez, dară. Știu ce m-a apucat iarăși. Am citit în această dimineață câteva articole scrise de nume cunoscute din presa românească. Nu îmbrățișez ideile acestor vectori de imagine, să fie clar. Dimpotrivă, chiar. Ei bine, onorabilii și distinșii conțopiști au scris de-a lungul anilor despre ”diferențele substanțiale de venituri” dintre categoriile sociale. Dacă aveți curiozități similare cu cea care a pus stăpânire pe mine, veți vedea că astfel de teorii sunt bine ancorate istoric, singurele diferențe sunt date de simpatiile/interesele personale.
   Ca să fiu și mai exact, este vorba de ceea ce se numește generic ”antagonizarea categoriilor sociale”. Mai pe românește, învrăjbirea unora împotriva altora. Prin anii 2000 se bătea monedă pe faptul că fiecare salariat ținea în spate 3 pensionari. Atât de bine a fost argumentată ideea încât aproape că-ți venea să mârâi la fiecare septuagenar cu care te întâlneai pe stradă, la metrou, în RATB ori la teatru.
Câțiva ani mai târziu, cam pe când România bătea timid la porțile UE, au apărut noi inamici ai poporului: angajații agențiilor. Niște lipitori care sug sângele poporului. ”Să li se taie capul!”, auzeam des. Apoi a venit și rândul formulărilor elevate, pensii și salarii nesimțite. ”A fost de-ajuns o privire”, vorba poetului, și lumea a luat foc.
Cum ar fi să aruncăm o privire mai în amănunt? Un salariat la 3 pensionari? Să zicem că e așa. Ce vină au pensionarii? Ei au cotizat toată viața. Salariații agențiilor? Veniturile acestor ”lipitori” sunt publice. În 3 minute putem avea o imagine corectă. Da' de ce să facem asta? A zis la televizor că ăștia sunt dușmanii, să-i decimăm! Pensiile nesimțite? Ai impresia că-i un laitmotiv. Pensionarii, motivul care se repetă. Scoți din pălărie 10 persoane cu pensii indecente și gata scandalu'. Cât de simplu e? Foarte simplu.
Mai am una și cu asta chiar închei. Ni se spune foarte des că noi, cei din privat, îi susținem financiar din impozite și taxe pe bugetari. Ce ne mai place să ni se gâdile urechile în mod plăcut, vorba distinsului iar mai apoi eminentului pedagog absolut, Marius Chicoș Rostogan, cum nu putem noi reuși în viață din cauza bugetarilor. Ia să facem noi un exercițiu de imaginație, zic. Să ne imaginăm un salariu de 400 de Euro. Adică 1773,88 de lei la ora scrierii acestui material care-i va înfuria pe unii. Cash, peșin, numerar, în mână sau net, e doar semantică. Nu discutăm dacă e mare sau mic. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia în privat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Așa credeam și eu. Reiau întrebarea. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia la stat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Cum? Toți? Incredibil!
În această lumină, cine pe cine ține în cârcă? Că oamenii politici au interesul de a învrăjbi categoriile sociale unele împotriva altora, nu mai e niciun secret. Dar că oameni din presă preiau această temă și o dau mai departe nemestecată, e grav. De ce grav? Pentru că lupta e inegală.
Mă rog, nu-s naiv, nu cred că oamenii vor vedea clar nuanțele. În definitiv, care-ar mai fi rolul oamenilor din presă?
Ce cred eu însă, este că în perioada imediat următoare obediența va căpăta noi valențe. Număr zilele până când voi citi cum câțiva conțopiști, persoane importante, nu spui cine, vor începe ziua cu câte un Guten Tag, Herr Präsident.. Wie geht es Ihnen heute? În definitiv, e bine să știi limbi străine...