Dreptul de a fi prost

Aud foarte des despre drepturi. Toată lumea are drepturi. Am constatat că drepturile acestea sunt cu atât mai abitir clamate cu cât gradul de civilizație este mai scăzut. Bunăoară, Estul Europei flutură steagul cu drepturi în timp ce Vestul se concentrează în primul rând pe obligații. Nu, nu este încă un material despre cât de prost este românul la el în țară, sunt destui diasporeni care fac asta zilnic. Îți recomand să ții opozantul stâng pe Alt și să pălești de două ori vârtos cu dejtu' mic și drept pe F4 dacă asta îți dorești să citești. Faci și economie de timp și nici n-o pomenești pe maică-mea la final când vezi că n-ai primit ce-ai vrut. La cestiune, dară!
Am convenit deja că toată lumea are drepturi, da? Booon! Unul dintre drepturi este cel de a fi prost. Are omul drepturl de a fi prost? Are, e o țară liberă doar. Poate cineva să-i interzică omului să fie prost? Nu, nu poate.
De două zile plouă destul de urât în București la primele ore ale dimineții. Vrei să vezi cum arată un prost? E lesne, ieși în trafic. Prostul nu cunoaște semnificația culorilor la semafor, prostul nu cunoaște semnele de circulație, prostul nu cunoaște regulile, prostul are dreptul de a trece primul. Prostul nu are dubii, prostul are doar certitudini. Prostul nu are gen! Eu m-am îngrozit în aceste două dimineți. Oamenii cu care interacționez eu de obicei sunt la polul opus, sunt oameni care nu intră în intersecție dacă nu pot trece, sunt oameni care te invită să ieși de pe o străduță laturalnică, sunt oameni care pentru nimic în lume nu forțează galbenul la semafor, sunt oameni care își respectă semenii. Cu genul acesta de oameni sunt eu obișnuit. În ultimele două zile am locuit într-o altă țară.
După tragedia din Colectiv a urmat un val de nemulțumire fără precedent în istoria contemporană. ISU, Poliție, ITM, Guvern, Parlament, Președinție și toate celelalte entități până la Consulatul Terestru au avut câte o parte din vină. Noi nu! Cine este de vină pentru că prostul blochează intersecția? Guvernu', bă! Cine e de vină pentru că un copil a murit lovit de o mașină în Voluntari? Cum cine? Poliția și Parlamentu', că ambele încep cu P (pardon de expresie). Ai prins ideea, nu mai continui. La cestiune, dară!
Dragule, indiferent cine ești, da, ai dreptul să fii prost. Constituția nu prevede asta în mod explicit dar nici nu-ți interzice. Deci, da, ai dreptul să fii prost. Și ce e mai dezolant e că ai dreptul să te asociezi. Cu cei asemeni ție, cum altfel?  Ei bine, asta mă sperie. Dreptul ăsta al tău îmi dă fiori. Cu alte cuvinte, poți alege să nu mergi la școală, să nu citești nimic ce nu are poze cu femei goale/bărbați goi (am stabilit că prostul nu are gen, da?), să asculți doar piese care conțin rima de înaltă trăire spirituală ”bani/dujmani”, poți bălăcări pe oricine nu-ți place, poți tăvăli public pe oricine ascunzându-te în spatele noțiunii de pamflet și poți face multe altele. Nu în ultimul rând, poți merge la vot. Dragule, datorită acestui din urmă drept, suferim și noi, ceilalți. Aici aș avea ceva de obiectat. Dacă vrei să fii prost, treaba ta. Da' fă-o-n solitudine, nene! Plus că, ce să vezi? Am și eu drepturi. Am dreptul de a face propuneri? Am. Privește-mă!
Propunerile mele pentru a eradica (izola dacă nu merge eradicată) prostia
1. Nu ai dreptul să faci sex dacă nu faci dovada că ai citit minim 100 de cărți din domenii diferite.
2. Nu votezi dacă nu știi care e șpilu' cu Parlamentu', Guvernu' și Președinția. Nici dacă n-ai prins-o p'aia cu Primăria și Consiliu' Local.
3. Dacă ai blocat intersecția sau ai trecut pe galben/roșu nu mai ai dreptul să conduci. Niciodată!
4. Dacă nu faci acordul între subiect și predicat, te întorci la școală. Și începi cu clasa întâi. Ori de câte ori este nevoie! Și dacă te întrebi cu câți ”i” se scrie ”fii deștept”. Dacă nici măcar nu te întrebi, începe cu grădinița. Sau cu maternitatea, poate a doua oară e cu noroc.
5. Dacă dai șpagă, ți se va tatua pe frunte: ”Sunt prost și dau șpagă”.
6. Dacă primești șpagă, pe lângă tatuajul ”Sunt prost și primesc șpagă”, vei fi sodomizat de trei ori pe zi. Dacă ești gay, nu vei avea parte de așa ceva în veci.
7. Nu ai dreptul să ceri ceva din partea statului ori comunității până nu oferi ceva. Cum ce? Fă voluntariat!
8. Nu ai dreptul să asculți muzică până ce nu înțelegi că rock-ul nu înseamnă satanism (în primul rând) și până nu ai înțeles ce înseamnă blues, jazz, fusion, operă, operetă, simfonică etc.
9. Abonamentul TV va costa minim 100 de Euro/lună (cred că i-am căpiat pe cei care au fost la cursurile mele cu ideea asta).
10. Dacă tot suntem în zona păstorită de CNA, nu ai dreptul să asculți radio decât la posturi cel puțin egale calitativ cu Radio Guerrilla. Ăla bunu', de-l știam eu.

Dacă voi considera oportun, voi mai adăuga și altele. Vrei să fii prost? E o alegere, ăsta va fi singurul tău drept, de a fi prost. Vrei, în schimb, să guști din desertul fin al cunoașterii? Pune umărul, trudește, transpiră și, nu în ultimul rând, use your brain cum ar spune francezu'!

PS: Am descris aici, aici și aici o întreprindere de-a mea. Încă n-am renunțat la idee. :)

Vrei să ai succes în business?

Ție nu ți se întâmplă uneori să faci o analiză a propriei afaceri/vieți/activități? Aha! Deci știi cum e. Zilele astea am făcut și eu o astfel de analiză. Dar să o iau cu începutul.
   Toată viața mea am fost un optimist incurabil. Nici de aici înainte nu am de gând să fiu altfel, chiar dacă aș rămâne ultimul optimist din România. Îmi aduc aminte că am refuzat să plec din țară de nenumărate ori pe motiv că cineva trebuie să facă ceva și aici și că într-un final, binili învinge (apropo, vreau și eu Radio Guerrilla înapoi în FM). Cu toate astea, uneori mă mai încerca, așa, un gând de tip ”cum papucii mă-sii” face X de reușește? Ce fac eu greșit? Ei, de aici vreau să plec. de la această idee. ce fac eu greșit?
Când am pornit Caravana Excellency, m-am gândit la o platformă educațională care să normalizeze întrucâtva societatea, individul și de ce nu, întregul concept. Tot proiectul este clădit pe seriozitate, onoare, cuvânt, filantropie, optimism, frumos. Ei, ce să vezi? În urma analizei de care aminteam la început, am realizat că sunt pe un drum greșit. Prea multă lume declară cu emfază că dorește aceleași lucruri, atât de des încât totul este demonetizat. Mi-am zis din nou ”cum papucii mă-sii să fac”? Și am găsit!
Cum ar fi dacă aș declara că scopul Caravanei Excellency este totalmente original? Da, original! Noi nu-ți vom oferi soluții care să te facă să dormi liniștit. Nuuuuu! Noi vom căuta pentru tine în piață servicii care te vor enerva, te vor scoate din sărite sau te vor aduce în pragul nebuniei. Doar așa vom avea oameni căliți. Oricine se poate descurca ușor cu servicii serioase, de calitate. Însă doar cei mai buni se pot descurca onorabil cu serviciile slabe.
Acum mai bine de trei săptămâni descriam aici experiența mea cu cei de la Urgent Cargus, ia de citește. Gata? Să mergem mai departe. Iată o nouă experiență, una proaspătă. Atât de proaspătă încât nici măcar nu s-a încheiat.
În urmă cu jumătate de an am fost sunat de un reprezentant de vânzări Telekom România. Un tip super fain. Mi-a făcut o ofertă foarte bună pe care nu am acceptat-o imediat deoarece eram sub contract cu Vodafone România. I-am spus reprezentantului să revină cu un telefon în toamnă și, dacă Vodafone nu-mi face o contraofertă, semnăm. Din păcate pentru el, băiatul nu a mai revenit. Moment în care am hotărât să-mi iau soarta în propriile mâini, cum s-ar zice, și să contactez direct serviciul vânzări din Telekom România. Aici am dat de VS, o minune de băiat! A fost cam așa.
I-am spus distinsului domn că vreau să semnez cu Telekom, i-am spus și ce ofertă mi s-a făcut anterior. Am stabilit tipul abonamentului, am negociat discount-ul, am bătut palma și pe terminal, trebuia doar să semnăm contractul. Am reușit să facem asta și n-a durat decât 2 săptămâni. E drept, fusese strecurată o modificare la durata contractului (36 de luni în loc de 24) fără să mi se spună treaba asta. Am crezut că aici s-a încheiat procedura și în continuare fiecare își va vedea de treabă. Neah! A urmat Anexa, care e altă mâncare de pește. A mai fost nevoie de câteva zile pentru asta. Apoi s-a făcut portarea. Stop! Lipsește ceva de aici! Exaaaaaact! SIM-ul și terminalul! Cu alte cuvinte, cei de la Telekom au dat dovadă de o precizie de ceas elvețian când au făcut portarea iar după ce am ajuns la ei în imcintă, ”du-te, bă, la scara ta”.
Primele 4 zile au fost mai grele. Numărul de telefon apărea în câteva reclame, clienții mă sunau și sucombau în mesageria vocală. Apoi mi s-a spus ”Ce? De ce vă trebuie telefonul și SIM-ul? Mergeți la orice dealer Telekom și cereți un SIM. Se rezolvă pe loc!”. Exact pe tonul ăsta. Zis și făcut. Am obținut SIM-ul, am fost cu telefonul la decodat și am obținut (Har Domnului) acces în rețea. Nene, Telekom este pentru premianți, nu intri oricum. Nu contează ce contract ai, cât plătești, nu. Trebuie să lupți pentru a avea acces.
De 3 zile am acces la rețeaua Telekom. Ce să zic? Sunt fericit! Nu știu cum stai tu dar eu pot suna, pot fi sunat, trimit și primesc SMS-uri și am acces la Internet de aproape oriunde. Minune!
Sigur, nu am primit încă terminalul, nu le poți avea pe toate. Cel cu care am semnat contractul nu-mi răspunde la apeluri sau la e-mail-uri, în call center mai dau de câte o domniță care mă ceartă că am sunat. Living on the edge, frățioare!
Am fost contactat de cei de la Telekom România pe pagina de Facebook. Mi-au cerut să le descriu situația. Le-am descris-o în câteva cuvinte și le-am spus că le trimit link-ul cu postarea aceasta. Răspunsul lor a fost: ”Bună ziua, Situația semnalată a fost transmisă în atenția colegilor, urmând să revenim cu răspuns în cel mai scurt timp. Numai bine!”. Nu e reconfortant să vezi că cineva se implică? Apoi am fost sunat de cineva de la Departamentul Reclamații: ”Bună ziua. V-am sunat să vă asigurăm că ne ocupăm de problema Dvs. Situația semnalată a fost transmisă în atenția colegilor, urmând să revenim cu răspuns în cel mai scurt timp”. Asta înseamnă să fii profesionist. Implicare, nene! A, mi s-a mai spus că miercuri sau joi (după doar 4 săptămâni de discuții) voi primi și terminalul. Asta m-a dus cu gândul la gluma aia de autobază care spunea că nu știu ce nebuni au primit un bazin cu trambulină și dacă vor fi cuminți, vor primi și apă.
Ca să concluzionez (pfiu, cât am scris! dacă ai ajuns aici cu cititul, mă înclin!), am identificat (ficat, ficat) două companii care te vor căli. Dacă le supraviețuiești, vei reuși în business oriunde în lume. Este vorba de Urgent Cargus și Telekom România. Cu siguranță voi mai descoperi companii care pot întări și un pușcaș marin. Ce voi face cu aceste informații? Le voi structura corespunzător și le voi împărtăși tuturor companiilor pe care le consiliem în întreaga țară. Tot ce este mai bun pentru clienții noștri, cum ar veni.
De dragul jocului, voi reveni cu update-uri în perioada imediat următoare. Acum sunt mai liniștit. Pot suna, pot fi sunat. Va veni și terminalul, sunt sigur. Anul ăsta, la anul, peste doi ani, până la finalul contractului tot va veni. Va veni, da? Hei... Va veni? Alo...

Later edit 1: De ieri începând, după postare, am tot fost contactat de către reprezentanți ai Telekom Romania.
Noroc chior, altfel nu-mi explic.

Oneștiul, orașul fantomă?

Cum se scrie istoria? M-am întrebat asta de mic, îndată ce am auzit de Herodot. Eram curios să aflu cum un istoric al zilelor noastre poate scrie despre perioade istorice pierdute în negura timpului, ca să spun din cărți. Am aflat. Răspunsul nu a fost pe placul meu dar am aflat. Fiecare istoric se folosște de studiile predecesorilor și de mărturiile contemporanilor, fapt care nu este conceptual greșit. Problema pe care o văd eu este mai degrabă una de credibilitate a surselor decât de profesionalim. Mai pe românește? Ești la mâna oricui lasă întâia mărturie despre tine.
În secolul XIX, media de înălțime a bărbaților din Franța era de 1.64 m. Napoleon măsura 1.67 m, avea câțiva centimetri peste media acelor timpuri. În pofida acestui fapt, la două secole de la moartea lui, încă se spune despre Napoleon că a fost pitic. Mai mult, psihologii au botezat un sindrom, un complex cu numele celebrului lider militar al Franței. Pe ce se bazează toată treaba asta? Pe lucrările unui pictor care l-a ilustrat așa din răzbunare pentru că a pierdut dragostea unei femei în fața celebrului împărat. Este ca și cum eu aș spune acum despre o personalitate politică a zilelor noastre că este gay, zvonul acesta s-ar duce cu viteza gândului iar peste timp treaba asta ar putea deveni istorie. Atât de simplu.
  Eu m-am născut la Onești. Am trăit acolo mai bine de 20 de ani. Iubesc orașul acela, iubesc locurile speciale, amintirile pe care le-am adunat, oamenii din acel oraș, obiceiurile zonei și multe altele. De câte ori am ocazia, merg acasă. Deși locuim în București, atât eu cât și soția mea folosim mai des acasă când este vorba de Onești.
Există o emisiune TV care se numește România, te iubesc. De două ediții, membrii echipei TV se străduiesc să zugrăvească Oneștiul drept Orașul fantomă. Dacă n-ai trecut în viața ta prin Onești, faci cu greu acordul între subiect și predicat, îți trăiești viața mufat la propriul televizor ai putea crede ce spun oamenii ăia. Există un parfum de credibilitate în tot acest demers jurnalistic. Platforma petrochimică Borzești (GIP pour les connaisseurs) este la pământ, ăsta e un fapt. Ciudat mi se pare că o parte dintre oamenii care povestesc lacrimogen despre vremurile trecute poartă o parte din vină.
Este cunoscut faptul că televiziunea caută senzaționalul în gunoi, peste tot în lume. Așa face și ProTV-ul cu această emisiune. Deși nu mă uit la televizor de ani buni, acum am urmărit emisiunea. Eram curios. Ce am văzut eu? Niște oameni cu camere și microfoane au luat câteva interviuri unor alți oameni. De câte ori se discuta despre lucruri cu încărcătură dramatică erau folosite tot felul de cadre sinistre: un gang întunecat, un zid semi-prăbușit cu ceva grafitti de tip ”JOs gUVerNu”. Mulți dintre oamenii care au răspuns întrebărilor ticluite tendențios sunt pensionari care au prins vremurile glorioase. ProTV-ul și-a atins scopul, a avut rating. Ce contează că a fost o mizerie? Săptămâna viitoare vor discuta despre adolescentele care devin mame mult prea devreme. Oneștenii nu vor mai conta, au rămas cu mizeria în suflet. Va fi despre educația sexuală atunci.
Ce vreau să spun? Cauți gunoi, găsești gunoi. Cauți diamnte, găsești diamante. Oneștiul, oarșul ăsta fantomă, are activități pe care orașele mari din țară nici măcar nu le mai visează. I-am cunoscut mai bine pe cei de la Onestin, cel mai activ ONG din Onești. Frate, ei scriu istorie! Acum o săptămâna au împlinit 10 ani de activitate. În tot acest timp au scris zeci de proiecte pentru oneșteni, au avut activități care vor conta pe termen lung în evoluția întregii țări. Ai citit despre asta în presa centrală? Dianele, fetele care conduc asociația (Diana Ciobanu și Diana Ghiuș) fac sandvișuri pentru cei defavorizați. Și asta printre activități, cursuri și creșterea propriilor copii. Ai văzut asta la știri? Asociația de Tineret Onestin este condusă spiritual de părintele Florin Smarandi. Cu toate acestea, omul nu dorește să se afirme. Preferă să promoveze tineri cu potențial. Ai auzit despre asta la vreo emisiune informativă?
Am fost în Onești toată săptămâna trecută, împreună cu un coleg de breaslă. Am susținut niște cursuri
de specializare și perfecționare în cadrul Caravanei Excellency. Exact în orașul fantomă. 14 oameni din Onești și unul din Bacău au ales să petreacă o săptămână în sala de curs. Au participat activ în fiecare zi, au pus întrebări, au cerut sfaturi. De ce? Pentru a întreprinde ceva în orașul fantomă, în orașul în care nu se întâmplă nimic. Au pomenit despre asta la România, te iubesc? Nici nu vor pomeni vreodată. Cine să fie interesat de lucruri bune? Noi vrem mizerii, sânge, sărăcie.
Poți fi fericit sau nefericit. Depinde în mare măsură de ce-ți dorești. Dacă ar fi să descriu pe scurt fericirea aș spune că fericirea este o alegere.
Atât.

Bună ziua. Vă pot ajuta cu ceva?

   Noi, românii, avem tot felul de proverbe care fac referire la ”vorba bună”. Vorba dulce mult aduce, o vorbă rea rănește mai mult decât o sabie ascuțită, vorba e ca acul: poate să coasă, dar poate să și înțepe, vorba dulce e ca sarea în bucate sunt doar câteva crâmpeie populare. Cu toate acestea, nu știu cum mama zmeilor facem că vorba bună nu este elementul care să ne recomande. Iată cu ce exemplu vin în sprijinul a ceea ce afirm.

   Astăzi am fost cu soția mea la un control medical. O știu sensibilă când urmează să fie căutată, motiv pentru care am decis că e mai bine să o însoțesc. Medicul la care și-a făcut programare poate fi găsit doar într-un anume spital. La ora 13.00 eram în fața cabinetului. Medicul a întârziat nițel deoarece a avut ceva operații. Mi-am folosit timpul studiind un personaj care mi-a atras atenția încă de la început. A început cam așa:
-Cu multă stimă (într-o zi am să scriu ce e cu formularea asta), am început eu.
-Vă salut, a venit răspunsul.
-Fiți amabil, vă rog. Aici este cabinelul doctorului M?
-Sigur că da, aici este.
-Știți cumva dacă dânsul este în cabinet?
-Nu, încă nu a coborât. Dar vă rog să luați loc aici, trebuie să coboare, a spus agentul de pază.
Poftiiiiim? Agentul de pază? Ei bine, exact așa am reacționat și eu. Un agent de pază poate vorbi așa? Ce să vezi? Da!
Cum spuneam, mi-am folosit timpul de așteptare studiindu-l pe agentul de pază. Am auzit astfel de dialoguri:
-Bună ziua. Unde doriți să ajungeți?
-La etajul X, salonul Y.
-Vă rog mult de tot să mai așteptați puțin. Sunt medicii pe secții, se fac fișele de tratament. Se vor supăra foarte tare dacă vă vor vedea. Haideți, mai așteptați jumătate de oră, vă rog eu. Și pentru pacienți e mai bine să nu aibă de-a face cu medici supărați.
-Sigur că da, mulțumim mult. Mai așteptăm, nu-i problemă.
Frate, omul ăsta e un artist al cuvântului.
-Bună ziua. Vă pot ajuta cu ceva? le-a spus agentul unor tineri care încercau să intre în lift.
-Mergem și noi până la doctorul Z, avem programaere.
-Acum a ieșit din liftul pentru personal. Luați un loc aici, vă rog. Trebuie să apară.
Tinerii s-au înroșit la față și au ieșit bâlbâind ceva care se dorea cursiv. Agentul i-a mirosit că mințeau.
-Sărut mana, ce mai faceți? Cum sunteți?
-Bine, mulțumesc. Merg la control, a răspuns tânăra femeie.
-Sunteți bine, se vede asta, a spus agentul cu un zâmbet dezarmant.
-Să vă audă Dumnezeu, a răspuns tânăra muncită de speranță.
Sau:
-Ce faceți, domana M? Arătați foarte bine.
-Vai, ce amabil ești, a răspuns doamna M (o doamnă pentru care pensia era doar o chestiune de zile). Uite de asta prefer să trec pe aici deși ocolesc ceva.
-Colegii mei sunt orbi dacă nu v-au zis același lucru.
Pfoaaaaa! Dublura mea este agent de pază! Jur că astea sunt cuvintele mele.
   Așa am jubilat eu preț de apoape 40 de minute. La un moment dat, agentul (dublura mea, cum ar veni) a plecat la masă. A fost înlocuit de un om incapabil de emoții, expresii faciale ori inflexiuni vocale.
-Unde mergeți?
-La etajul Q, salonul T.
-Nu aveți voie. După ora 3.
-Mai sunt 15 minute, vă rog mult, mă așteaptă fiica mea cu ceaiul.
-Am zis după 3!
În 3 minute am scris în minte un ghid intitulat ”Cum să ucizi eficient un agent de pază”. Dacă mi-l amintesc integral, îl public. Dacă nu, nu.
Cum se poate așa? Primul agent este omul care reușește să te facă să aștepți o oră pe holurile spitalului și să trăiești cu impresia că ți-a făcut un serviciu, te-a ajutat în timp ce al doilea are subtilitatea unui pickhammer. Ei, uite cum exemplul ăsta vine să consolideze ceea ce încerc să lămuresc de ceva timp: școala te învață să comunici, atât. Din păcate, nu este suficient. În zilele noastre este important să comunici eficient. Exact. Să comunici e-fi-ci-ent! Cum faci asta, dacă nu ai timp să stai toată ziua lângă agentul de pază de la spitalul X? Citește, studiază, mergi la cursuri. Vei fi uimit de câte vei obține ulterior.
-Îți foarte mulțumesc pentru timpul acordat. Mă înclin!, a zis Cătălin Moisă. :)

Cât de simplu e să iei decizii radicale?

   Totul a pornit de la o discuție pe care am avut-o cu cineva apropiat în urmă cu câțiva ani. Persoana avea de puțin timp funcție de conducere. De fiecare dată când ne întâlneam îmi spunea cât de încântată este și că nu-i înțelege pe cei cu funcții care se plâng. Îi răspundeam mai mereu că la început, când nu iei decizii radicale, totul este roz. Cu timpul, culoarea asta se mai estompează. Îi explicam că în anumite cazuri va trebui să concedieze pe cineva. Treaba asta a cam pus-o pe gânduri.

   Acum să revin la zilele noastre. Recent m-am mutat într-un cartier rezidențial nou. Din acest motiv, mi-am comandat foarte multe lucruri online, la un magazin online celebru. Comanda mea s-a împărțit în două astfel:
-mașina de spălat rufe, mașina de spălat vase, plita, cuptorul și combina frigorifică mi-au fost livrate de magazinul online prin curierii proprii
-chiuveta și hota printr-o firmă de curierat.
Aici îți propun să rămânem cu discuția, la firma de curierat. Cei de la Pyramis, ale căror produse le-am comandat, m-au sunat, mi-au dat SMS, e-mail și probabil mi-au trimis și vreo doi porumbei și chiar au folosit fumul pentru mesaje dar pe astea ultimele le-am ratat. M-au anunțat că de la ei a plecat comanda către curier. Ei, acest curier (încă nu sunt decis dacă să-i dau numele sau nu, vei avea un rol în treaba asta), mi-a trimis un singur SMS prin care eram anunțat că în intervalul 10.00-18.00 va veni un curier cu cele două obiecte. Treaba asta se întâmpla cu exact o zi înainte de a pleca în vacanță. Pe la 15.30, primesc un telefon.
-Alo, domnu' Cătălin? (eu de formula asta nu mai scap)
-Da.
-De la firma de curierat ************* vă sun. Aveți două colete. Este cineva la adresă în 10 minute?
-Da, sunt eu. Din întâmplare sunt acasă cu firma de mutări. Dar nu trebuia să mă sunați cu o oră înainte?
-Păi ce? Eu sun când sunt pe zonă, nu înainte.
-Și dacă nu eram acasă?
-Veneam altă dată. Vreți coletele sau nu? Nu am timp de discuții.
-Sigur. Pot plăti cu card?
-Nu. Doar cash.
-Atunci mai durează 30-40 de minute până termin cu mutatul și merg la un bancomat.
-N-am timp, se termină programul. E vineri.
-Păi în mesajul trimis de firmă scria că aveți livrări între 10.00 și 18.00.
-Și ce? Asta înseamnî neapărat 18.00?
-Nu, sigur că nu. Cu toate acestea, programul Dvs. se termină la ora 18.00. Avem timp. În cel mult 40 de minute sunt acasă cu banii peșin și terminăm treaba.
Mi-a închis! Nu-mi venea să cred. Am terminat cu firma de mutări și am sunat la numărul de telefon din corpul SMS-ului de 7-8 ori. Nu mi-a răspuns nimeni. Seara am sunat la call center-ul firmei de curierat și am întrebat-o pe domnița care mi-a răspuns ce se întâmplă cu comanda mea. Mi-a spus că în aplicația lor apare că eu am refuzat comanda.
-Poftiiiiim? Așa a trecut curierul?
Și i-am explicat toată tărășenia. Ea mi-a spus că am putea primi comanda luni dimineață. I-am explicat că luni nu mai sunt în București și că acum refuz comanda pe bune.
A trecut weekend-ul, eu eram deja în Oneștiul meu natal de câteva zile, mă bucuram de locurile copilăriei, de aerul curat (și aș putea continua), când îmi sună telefonul.
-Bună ziua. De la Pyramis vă sun. Aveți o comandă la noi care apare nelivrată. Ce s-a întâmplat?
Dacă a început așa înseamnă că știe ce s-a întâmplat și încearcă să mă dezamorseze.
-Știți ce s-a întâmplat. Dar ca să mă asigur că auziți și varianta mea, vă povestesc.
Și i-am relatat și lui.
-Comanda rămâne refuzată și mai mult decât atât, atât timp cât lucrați exclusiv cu acea firmă de curierat, veți rămâne opțiunea a doua în decizia de cumpărare.
-Ne pare rău să auzim asta, nimeni nu ne-a semnalat vreodată că ar fi probleme cu firma de curierat.
Jumătate de oră mai târziu primesc un nou telefon, de la curier de această dată.
-Alo? Domnu' Cătălin? (really?)
-Da.
-De la firma de curierat ************* vă sun. Aveți două colete. Este cineva...
-Nu, nu este. Ultima oară mi-ați închis telefonul și ați mințit. Nu am refuzat comanda. Nu atunci. Acum, da, o refuz.
-Cum să o refuzați?
-Simplu. Refuz. Mai mult decât atât, cât timp voi avea putere de decizie în companie, nu vom lucra vreodată cu *************. Și nici clienții pe care-i consiliez.
-Bine, frățică. Fă tu cum știi și lasă-mă-n pace!
Ce mai conta? Părerea mea despre firma ************* era cimentată.
S-a terminat vacanța și m-am întors în București. Am luat-o de la capăt cu amenajarea bucătăriei. Am căutat online o hotă similară și am avut noroc. Am găsit una mai puternică la un preț mai mic. Am comandat-o pe loc. Din păcate nu am avut același noroc la chiuvetă. Am ajuns la același magazin online, la același partener Pyramis și, invariabil, la aceeași firmă de curierat. Am dat comanda, asta e. În aceeași seară am fost sunat de cei de la Pyramis. Le-am spus că am niște experiențe triste cu firma de curierat ************* și i-am întrebat dacă pot trimite prin altă firmă. Mi-au răspuns că nu, este un contract de exclusivitate.
-Bine, atunci vă rog doar să transmiteți să fiu sunat cu o oră înainte de livrare.
-Sigur, vom menționa asta. Dacă veți întâmpina probleme, vă rog să mă sunați.
A doua zi, am primit același mesaj, cu intervalul 10.00-18.00.
Pe la 15.00 sună telefonul.
-Alo? Domnu' Cătălin? (come on!!!)
-Da.
-De la firma de curierat ************* vă sun. Aveți un colet. Este cineva la adresaă?
-La ce oră?
-Păi... într-un sfert de oră.
-Domnul meu, tura trecută ați procedat la fel. Am insistat să fiu sunat cu o oră înainte. Cu toate astea, mă sunați și-mi spuneți că veniți într-un sfert de oră?
-Da, acum sunt pe zonă.
-Norocul meu este că sunt acasă. Dacă nu eram, cum procedați? Iar îmi închideați telefonul și declarați că am refuzat comanda?
-Probabil că da.
Pfiiiiiuuuu! Simțeam că răbdarea mea moare în chinuri. Peste cca 15 minute cineva bătea la ușă (încă nu am sonerie, da?). Deschid. Era curierul.
-Bună ziua. Domnu' Cătălin? (da' mai du-te-n $)&^$)&*^)&*!@#)
-Da.
-Semnați aici de primire.
Am semnat, am plătit, am preluat și am întrebat:
-Tot cu Dvs. am vorbit și tura trecută?
-Da.
-Am numele Dvs. undeva?
-Da, e pe chitanță (mi-a spus treaba asta cu lejeritatea unui fiu nelegitim de-al unui membru din board-ul companiei, zău!).
-Mulțunmesc.
Și am închis ușa. Singurul bacșiș a fost 1 ban. Diferrența de la ,99 la fix.
I-am sunat din nou pe cei de la Pyramis și le-am explicat că totul s-a petrecut la fel. Acesta este motivul pentru care ei au pierdut jumătate din banii cheltuiți de mine în favoarea concurenței. Ei o țineau în continuare că eu sunt singurul client care semnalează așa ceva.
Acum intervine rolul tău în toată această poveste. Ce să fac? Să le scriu celor din conducerea companiilor și să le relatez cum au stat lucrurile? În teorie, oamenii ar trebui să afle din ce cauză pierd bani. Eu m-aș bucura să mi se aducă la cunoștință faptul că un angajat de-al meu a procedat așa. Aceea ar fi ultima zi a lui ca angajat în compania mea. Pe de altă parte, dacă omul va fi concediat? Pe praful ăsta! Poate fi fratele tău, vărul tău, iubitul, tatăl sau soțul tău.
Deci, cât de simplu e să iei decizii radicale?

Erou nu e doar un cuvânt din DEX

   Nu, nu aș spune că noi nu ne mai revenim niciodată. Spun doar că ne încăpățânăm să facem lucrurile pe dos, să călcăm în picioare puținele valori rămase și să acționăm ca turmă. Zice lumea că asta e bine sau rău? Atunci așa spunem și noi, cum să ne împotrivim?
Nu cred că românii sunt mai răi decât alte popoare, nu cred în generalizări până la urmă. Mi-am luat-o de multe ori pe tema asta dar eu rămân la părerea mea: nu cred în generalizări. Înainte de a ajunge la ce m-a determinat să scriu aceste rânduri am două povestiri. Iat-o pe prima.

   Anul trecut, prin mai, începeam să predau un curs de leadership într-un proiect cu finanțare europeană la ANSVSA. Am cunscut niște oameni fantastici, oameni care veneau din toate județele țării. Atunci am cunoscut și cea mai faină echipă de project management (Simona, Irina, Roxana, Nina, Felix și Marius, chapeau bas!) din viața mea. Toată treaba a durat o săptămână. După curs am păstrat legătura cu câțiva cursanți, ne scriam periodic. Patru luni mai târziu am început să predau un curs de management general într-un alt proiect cu finațare europeană, de data asta având ca beneficiar Poliția Română. Am cunoscut alți 800 de oameni faini din toate județele țării. Să vezi poznă! Le-am povestit celor de la primul curs despre polițiști, despre cât sunt de serioși, de deschiși la nou, de silitori. ”Nu cred așa ceva. Garcea rămâne Garcea!” este doar una dintre replicile pe care le-am primit. Le-am povestit și celor de la al doilea curs despre ANSVSA, în aceeași termeni. ”Cine? Șpăgarii ăia?” a fost una dintre reacții. Practic, eram pus între ciocan și nicovală. Și unii și alții își aruncau reciproc pietre în cap, temeinic iar eu încercam să aduc armonie între ei. N-a fost simplu deloc. :)
A doua povestire e cam așa... Ținevas din Poliție, persoană importantă, nu spui ține, da' becher (ca să spui din Caragiale) mi-a povestit că merge la cursuri de dans cu soția. Mi-a plăcut tare mult ideea, cred că am să-i propun și eu soției mele așa ceva (Bubu, ne băgăm?). :)
Ei, persoana, becherul (nu spui ţine, e persoană însemnată), s-a văzut în metrou cu un coleg de curs și a intrat în vorbă. Din una în alta s-a ajuns la joburi.
-Unde lucrezi? a întrebat becherul.
-La ******, a răspuns colegul.
-Ahaaaa, acolo unde sunt salariile alea uriașe.
-Toată lumea spune așa. La noi doar 3-4 persoane au salarii mari. Ceilalți au salarii normale. Dar tu unde lucrezi?
-În Poliție.
-A, la șpăgarii ăia?, a zis colegul zâmbind.
Atunci becherul (persoană însemnată, nu spui ține) a înțeles cum stă treaba cu generalizarea. Tu ai înțeles? Ești sigur?
Știu că cele mai mediatizate știri sunt cele cu protagoniști negativi. Asta nu înseamnă că toți oamenii sunt personaje negative. Un profesor face greșeli gramaticale? Nu toți profesorii sunt ignoranți. Un medic a condiționat actul medical? Și Kasem Abu Baker este medic. Există inspectori DSV care iau mită. Asta înseamnă că tot ANSVSA-ul este pe mită? Există polițiști care iau șpagă? DA! Asta înseamnă că toată Poliția Română e coruptă? Mă pun eu chezaș că nu e așa. Cei cu care am lucrat timp de mai bine de patru luni sunt oameni de mare caracter. Știu că acum zâmbești condescendent. E dreptul tău, poți face asta.

   Urăsc generalizările. Uneori aproape îmi este ciudă pe oamenii faini din diferite instituții că nu fac ceva să se arate la adevărata valoare. Îi înțeleg și îmi trece repede când văd reacțiile de turmă ale celor din jur.

   Zilele trecute am citit o știre tristă. Aici, aici și aici. Un tânăr de nici 30 de ani a murit în timp ce-și făcea meseria. Cristian Mihalca, să te odihnești în pace.
Ai idee câți astfel de oameni mor zilnic? Nici eu. De ce? Pentru că nu se scrie despre ei. Există oameni care își sacrifică viața, relațiile cu prietenii, căsniciile pentru ca tu și cu mine să fim în siguranță. Și noi îi răsplătim. O ținem langa cu toți polițiștii sunt șpăgari sau Garcea. Asta zic și eu motivație!
Da, urăsc generalizările. Nu aduc nimic bun. Cu toate acestea... gura lumii slobodă.

   Știu că mesajele și comentariile care vor urma nu vor fi cele mai pozitive. M-am obișnuit, greu mai pot fi uimit. Totuși, de dragul jocului, sunt deschis unor injurii noi, nemaiîntâlnite.

”Haideți că așteaptă lumea!”

   Voi începe cu două postări mai vechi, motiv pentru care te rog să le citești.

Postarea 1.
Postarea 2.

De ce am început așa? Pentru că îmi doresc să avem o imagine corectă încă din capul locului. Apreciez mai mult decât își poate închipui oricare dintre cititorii mei munca depusă de polițiștii corecți, faini, dedicați, cu atât mai mult cu cât pe unii dintre ei i-am cunoscut personal. În continuare sunt de părere că dacă am fi onești cu toții, am recunoaște meritele acestor oameni. Nu suntem, e mai simplu să ne alimentăm furia cu câteva firmituri pe care ni le servește presa.
Apropo de presă... Zilele trecute discutam cu un fost coleg de presă care încă mai activează, ca să zic așa. I-am spus care este opinia mea legată de presa românească dimpreună cu oamenii dinlăuntrul ei iar el încerca să mă convingă de contrariu scoțând din pălărie câteva nume de oameni care înca mai au un coloană vertebrală. Câteva minute mai târziu, colegul mi-i desființa pe polițiști repetând obsesiv celebra deja zicere ”toți polițiștii sunt la fel”. L-am întrebat zâmbind:
-Toți, toți?
-Toți! mi-a zis el.
Ăștia suntem. Spunem des ”niciodată nu mă ajuți”, ”întotdeauna faci așa” deși este vorba de doar o dată sau de două ori. E mai simplu să găsești un vinovat la îndemână, nu? :)
Să revin la ale mele. Ai mei, cum  mi se spune tot mai des, cu referire strictă la polițiști (cât de bun sunt dacă am polițiștii mei?). :) Nu încerc să spun că toți polițiștii sunt superoameni, doar încerc să fiu corect recunoscându-le meritele celor care sunt. Așa e corect. Evident, sunt și unii care șchioapătă zgomotos însă aceștia sunt excepțiile, nu invers. Iată una.

Astăzi am fost la înmatriculări auto, sediul din Pipera. M-am oferit să ajut pe cineva care își ia o mașină prin programul Rabla să completeze maculatura birocratică. Pe la 12.00 am intrat în sediu. Prima dată m-am dus la informații, așa începi mereu. Acolo o domniță zâmbitoare mi-a oferit două formulare și mi-a urat succes. M-am simțit bine inițial, recunosc. Până am ajuns la masă pentru a completa hârtiile. Abia atunci am înțeles urarea. E nevoie de succes să nimerești varianta corectă, nu ai niciun model gata completat din care să te inspiri. Am reușit, oamenii spun despre mine că aș fi deștept. :) Imediat m-am așezat la rând. Aproape instantaneu, cam pe la ora 14.00 (2 ore de coadă, nene!) am ajuns la ghișeul 26-27 unde lucra un spectacol de om. Ușor frumușel, cu gesturi studiate, cu mers agale și uitătură de animal de pradă, puține femei îi rezistau. Unde cred eu că greșește stimabilul este că uzează de aceeași atitudine cu toată lumea, indiferent de sex. :) Mă rog... Onorabilul nu spunea nimic. Aștepta. L-am întrebat eu.
-Ce să vă dau?
-Păi ce, nu știți? Actele.
-Am înțeles asta. Care dintre ele?
-Păi ce știu eu?
Aici m-a dezarmat!
-Îmi imaginam că măcar dumn eavoastră să...
-Hm!
-Am actele mașinii vechi, certificatul de distrugere (parcă așa-i zicea), buletin...
-Păi dacă mă luați așa, dați-le pe toate.
Asta am și făcut. Onorabilul le-a studiat cu un sictir de zile mari apoi mi-a dat o hârtie cu care trebuie să ne prezentăm la dealer. Persoana pe care o ajutam a intervenit spunând că vrea să păstreze numerele de la vechea mașină.
-Păi acum spuneți? Nu se mai poate.
-Păi am bifat pe formular.
-Degeaba ați bifat dacă nu mi-ați spus.
Jur că mâ zgâiam pe pereți să văd unde e camera aia ascunsă. Îmi plăcea să cred că este o farsă. Nici vorbă!
-Deci trebuie să și verbalizez, nu e suficient că am completat formularul?
Cel pe care-l ajutam a intervenit la rându-i.
-Și ce facem acum?
-Dacă vreți neapărat, suport eu diferența de bani da' o să completați la acte de-o să vă săturați!
Cred că trebuie să mai merg pe la medic. Simt în anumite momente că am tensiunea 32 cu 16.
-Stimate domn (cred că silabiseam deja, prea a tăcut onorabilul), am completat un formular cu care lucrați zilnic, am bifat căsuța cu pricina, nu e suficient?
-Trebuia să-mi spuneți.
-Atunci de ce mai aveți formulare? Venim la ghișeu, vă spunem prin viu grai ce vrerm și ne dați hârtia.
-Nu mă luați așa (aici a cam ridicat tonul). Am 4850 de oameni pe zi la ghișeu, nu am timp să verific tot.
-Stimate domn, în țara asta există mii de ghișee, fiecare cu politica lui. Vreți ca noi să ghicim ce vrea fiecare funcționar?
-Haideți că așteaptă lumea!
Ăsta a fost singurul motiv pentru care am terminat discuția. Oamenii de la coadă nu aveau nicio vină.
De ce am scris despră asta? Pentru că în afară de onorabilul și un coleg de-al acestuia de la ghișeul alăturat (ăsta a fost și mai aspru, i-a spus unui domn să nu mai vină la ghișeul lui ci să se așeze la ce coadă vrea) toată lumea își dădea interesul să meargă treaba cât mai bine. Deci aceștia doi erau excepțiile.
Deși mi-au trecut prin minte 2000 de moduri prin care poți ucide eficient un funcționar public, opinia mea despre oamenii corecți, faini, dedicați din sistem rămâne neschimbată. Cinstit acum, ce legătură au ei cu onorabilul din Pipera? Sau cu colegul lui? Ca să zic vorbe mari, ăsta este un exercițiu de maturitate. Nu pune ștampile pe un întreg sistem din cauza unor excepții. Că nici ție nu-ți convine să ți se spună frecvent că românii sunt hoți, nespălați, mincinoși, puturoși ori criminali. Na!

Later edit: DRPCKLJSFLKJSF sau cum mama zmeilor i-o spune, că niciodată nu reușesc să le rețin, nu aparține Poliției Române. Este subordonată MAI, atât. Am făcut o greșeală de începător și mi-o asum.