Sunt câteva treburi pe care nu le înțeleg nici în ruptul capului. Nu le înțeleg și pace! Sigur, proști au existat mereu, nu e un secret. Și vorba lui Murphy, ”orice este prost în lume, poate deveni și mai prost”. Știu, știu la ce te gândești. Îi fac proști pe alții ca să stau eu într-o lumină favorabilă. E o țară liberă, poți gândi ce vrei. Mă rog, gata cu vorbăria. Ia să vin eu cu niște exemple.
Transportul este un factor extrem de important în viața fiecăruia dintre noi. Cel mai des venim în întâmpinarea acestui factor cu o mașină, o motocicletă, un avion ori elicopter, o barcă etc. Cei mai multi dintre noi folosim mașina. Ce mașină? Asta e! Cele mai proaste alegeri? Mașinile sport dacă ai peste 60 de ani, eventual și o burtă care nu-ți permite să-ți vezi... degetele de la picioare, ce credeai că scriu? Pe bune, când ai minim 60 de ani (indiferent dacă ești bărbat sau femeie) tu îți iei Porsche roșu? Lăsând la o parte faptul că în București (locul în care-mi duc traiul zilnic) vei merge cu viteza medie de 30 de km/h. de ce ai conduce o mașină care-ți mută pietrele din rinichi și litiaza în cutia craniană? (cutie craniană avem cu toții, creierul e pe lista de opționale) Un alt mijloc de locomoție este SUV-ul. Băi nene, dacă locuiești în oraș, nu mergi la munte decât pe Valea Prahovei, de ce ți-ai lua o astfel de mașină? Și dacă tot ai făcut asta, de ce peștii mei îți iei doar opțiunea 2WD, mereu tracțiune spate? Da' cine sunt eu să te iau la bani mărunți? În definitiv tu știi cum e mai bine.
Vacanțele au un rol major în viața noastră. nu poți doar să trudești, îți trebuie și ceva odihnă. Aici aș dori să-i nominalizez pe următorii:
-cei care au rău de mare și închiriază bungalow-uri pe apă cu podea de sticlă (da, știu eu pe unii care și-au vărsat măruntaiele în fiecare zi) :)
-cei care merg în vacanțe externe, nu știu o buche într-o limbă străină și nu vor să achite serviciile unui ghid profesionist
-cei care aleg all sau ultra all inclusive pentru a-și lua câte 8 kile de hrană la fiecare masă iar după ce gustă din fiecare se ridică ușor nemulțumiți că n-au mici
-cei care se plâng în Croația că nu au plaje cu nisip fin
Tăticu', la prima căutare pe Google afli orice despre orice. Cum să mai fii luat prin surprindere? Cum să nu știi cum va arăta camera ta, cum sunt plajele, ce mâncăruri se pot servi etc?
Sigur. aș mai putea scrie despre multe alte lucruri. Voi încheia cu abonamentul la sală. Zilele trecute am scris aici despre Stelu. Acum voi scrie despre aceeași sală, loc select într-un hotel de 5 stele din București. Facilitățile sunt ireproșabile, totul arată perfect. Eh, mai sunt și oamenii, bată-i vina. Văd în fiecare zi oameni care vin la sală echipați regulamentar, au și un prosop în jurul gâtului dar nu fac un exercițiu. O ard tot timpul cu un telefon la ureche și gesticulează amplu. Cei mai simpatici dintre ei vin la piscină. Mă gândeam astăzi să fac ceva poze care să ilustreze grafic cele ce urmează. Nu cred că-i tocmai în regulă, motiv pentru care trebuie să mă crezi pe cuvânt. Sau nu. Deci, distinșii domni (până acum am văzut doar bărbați care fac asta) intră în piscina acoperită. Pe marginea bazinului sunt câteva zeci de chaise longue-uri care nu-și au rostul. Cel puțin așa credeam până acum. Cum spuneam, distinșii domni întră la piscină, fac dușul regulamentar și... se întind pe chaise longue-uri (Vezi? Nu e o întâmplare, chiar știu de unde se trage șezlongul) :)
Pe totți sfinții, cum să plătești abonament lunar la piscină ca să stai întins pe marginea unui bazin acoperit? În februarie, când afară sunt -2 grade? Serios?
M-am gândit serios la treburile astea și m-am tot întrebat de ce mă deranjează. Am ajuns la concluzia că invidia e de vină. Da, sunt invidios pe producătorii auto, pe agențiile de turism, pe sălile de fitness și pe mulți alții. Mă muncește faptul că toți aceștia iau o parte din banii proștilor. Mi-e ciudă că nu-mi revine și mie ceva. Proștii nu vin la cursurile mele. Ei nu merg la cursuri defel. Asta e, nu poți să le ai pe toate. Mă mulțumesc sincer cu faptul că sunt perfect. În definitiv, ce-mi trebuiesc mie proști la cursuri? Cu atât mai mult cu cât am parte în sală numai de oameni deștepți. Ca tine. Exact tu care citești acum și zâmbești. :)
vineri, 6 februarie 2015
marți, 3 februarie 2015
Cum cine e Buricul Pământului? Stelu!
Astăzi mi-a fost dat să asist la o fază care m-a dat pe spate. Definitiv! Și credeam că le-am văzut pe toate, că nimic nu mă va mai scoate din ale mele. Aiurea. Bine, să vezi cum a fost....
Astăzi, pe la 14.00, eram la bazin. (Da, mă! Merg la sală zilnic, oftică-te!). Am înotat cca 1 oră, așa cum fac în fiecare zi (mai oftică-te o dată), apoi m-am băgat în jacuzzi. Acolo a început totul. Ca să înțelegi mai bine, găletușa aia de jacuzzi are un diametru de cca 2 m. Practic, 4 persoane stau lejer la bulbuci. Când am intrat eu mai erau 2 tipi, unul dintre ei foarte volubil. La el mă voi referi de aici înainte de aceea îl voi numi Stelu. Nu știu de ce dar în mintea mea așa se intitulează individul. Stelu are cam 55-60 de ani, se ține destul de bine, ușor pedant și vorbește ca și cum ar deține toate secretele omenirii de la facerea Lumii până la sfârșitul ei.
După bazin + dușul regulamentar m-am insinuat în jacuzzi. Stelu mă fixa cu o privire incertă. La început nu am înțeles de ce. După câteva minute de liniște (d'aia jenantă, nene) a decis că poate continua. Și a făcut-o aplecându-se către urechea colegului de bulbuci. Colegul devenea din ce în ce mai jenat. Mde, bărbații nu se simt foarte în largul lor când sunt aproape goi și se lipesc unii de alții. :) N-am reușit să aud mare lucru, Stelu mormăia indescifrabil.
După 3 cicluri de bulbuci m-am băgat la un duș. În timp ce-mi dădeam clorul din păr mi s-a părut că-l aud. Ptiu, drace! Mi-a intrat Stelu-n cap, mi-am zis. Da' de unde, Stelu era la 2 cabine de mine și turuia de zor. Am ieșit repede în ideea în care scap de el la vestiar. N-a fost să fie. Stelu + colegul au intrat în vestiar 3 minute după mine. Și a început (reproduc din memorie; dacă nu am reținut exact, asta e).
”Dacă vrei să ai acces la gaze, știu unde trebuie vorbit. Tu crezi că N. a fost de capu' lui? Ești copil? Plus că e nevoie de aprobări de sus. Și e sigură treabaaaaa!”. ”Licențele nu se dau oricui. Ele costă, înțelegi”, ”Putem vorbi pentru aprobări, îi știu pe băieți. Rezolvăm și în teritoriu.”, ”Pentru standardele de care zici tu, trebuie discutat cu cei de la Uniune. Nimic nu-i imposibil”. În linii mari cam așa a decurs toată treaba. Începeam deja să mă umflu în pene pe motiv că sunt coleg de sală cu Stelu, aka Buricul Pământului sau Ombilicul Terrei (e doar semantică). Stelu e maxim, am zis! Părul meu era deja uscat, țineam uscătorul de păr în mână de chichi. Nu se făcea să pierd așa ocazie. Brusc, momentul magic s-a produs! A sunat telefonu' lu' Stelu! Ești atent? Ai un infinit de încercări să ghicești ce a urmat. Te lași păgubaș? A, nu? Bine, mai încearcă. Nu. Nu. Nu. Nu. Nici asta. Neah! Renunți? În sfârșiiiit...
”Alo! Cum pisici să te sun dacă nu mai am credit? Cu ce?”, a tunat Stelu cu spume la gură.
Stelu, du-te-n ***********************************************************************************!
Înainte de toate, dacă vreodată mai e Stelu-n jacuzzi, eu aștept până iese. Cum să zici ”cum pisici să te sun”? Pe de altă parte, cum să n-ai tu câțiva cenți, acolo, măcar de beep? În momentele astea mi-e ciudă că n-am un jpeg cu Stelu. Zău c-ar trebui să fie celebru!
Astăzi, pe la 14.00, eram la bazin. (Da, mă! Merg la sală zilnic, oftică-te!). Am înotat cca 1 oră, așa cum fac în fiecare zi (mai oftică-te o dată), apoi m-am băgat în jacuzzi. Acolo a început totul. Ca să înțelegi mai bine, găletușa aia de jacuzzi are un diametru de cca 2 m. Practic, 4 persoane stau lejer la bulbuci. Când am intrat eu mai erau 2 tipi, unul dintre ei foarte volubil. La el mă voi referi de aici înainte de aceea îl voi numi Stelu. Nu știu de ce dar în mintea mea așa se intitulează individul. Stelu are cam 55-60 de ani, se ține destul de bine, ușor pedant și vorbește ca și cum ar deține toate secretele omenirii de la facerea Lumii până la sfârșitul ei.
După bazin + dușul regulamentar m-am insinuat în jacuzzi. Stelu mă fixa cu o privire incertă. La început nu am înțeles de ce. După câteva minute de liniște (d'aia jenantă, nene) a decis că poate continua. Și a făcut-o aplecându-se către urechea colegului de bulbuci. Colegul devenea din ce în ce mai jenat. Mde, bărbații nu se simt foarte în largul lor când sunt aproape goi și se lipesc unii de alții. :) N-am reușit să aud mare lucru, Stelu mormăia indescifrabil.
După 3 cicluri de bulbuci m-am băgat la un duș. În timp ce-mi dădeam clorul din păr mi s-a părut că-l aud. Ptiu, drace! Mi-a intrat Stelu-n cap, mi-am zis. Da' de unde, Stelu era la 2 cabine de mine și turuia de zor. Am ieșit repede în ideea în care scap de el la vestiar. N-a fost să fie. Stelu + colegul au intrat în vestiar 3 minute după mine. Și a început (reproduc din memorie; dacă nu am reținut exact, asta e).
”Dacă vrei să ai acces la gaze, știu unde trebuie vorbit. Tu crezi că N. a fost de capu' lui? Ești copil? Plus că e nevoie de aprobări de sus. Și e sigură treabaaaaa!”. ”Licențele nu se dau oricui. Ele costă, înțelegi”, ”Putem vorbi pentru aprobări, îi știu pe băieți. Rezolvăm și în teritoriu.”, ”Pentru standardele de care zici tu, trebuie discutat cu cei de la Uniune. Nimic nu-i imposibil”. În linii mari cam așa a decurs toată treaba. Începeam deja să mă umflu în pene pe motiv că sunt coleg de sală cu Stelu, aka Buricul Pământului sau Ombilicul Terrei (e doar semantică). Stelu e maxim, am zis! Părul meu era deja uscat, țineam uscătorul de păr în mână de chichi. Nu se făcea să pierd așa ocazie. Brusc, momentul magic s-a produs! A sunat telefonu' lu' Stelu! Ești atent? Ai un infinit de încercări să ghicești ce a urmat. Te lași păgubaș? A, nu? Bine, mai încearcă. Nu. Nu. Nu. Nu. Nici asta. Neah! Renunți? În sfârșiiiit...
”Alo! Cum pisici să te sun dacă nu mai am credit? Cu ce?”, a tunat Stelu cu spume la gură.
Stelu, du-te-n ***********************************************************************************!
Înainte de toate, dacă vreodată mai e Stelu-n jacuzzi, eu aștept până iese. Cum să zici ”cum pisici să te sun”? Pe de altă parte, cum să n-ai tu câțiva cenți, acolo, măcar de beep? În momentele astea mi-e ciudă că n-am un jpeg cu Stelu. Zău c-ar trebui să fie celebru!
marți, 16 decembrie 2014
Singurătatea florilor, partea I sau Duzii, aceste ființe bipede
Băi, mi-a venit o idee benga! Am văzut că în perioada Crăciunului materialele despre singurătatea oamenilor sunt la mare căutare. ”Acu'i momentu' să te bagi, Cătăline”, mi-am zis mie însumi ca să fac un monolog de vorbă, cum zice Gyuri Pascu. ”Bine, fie”, mi-am răspun eu îndărăt. Dacă vei arunca o privire rapidă prin blogosferă vei vedea că așa e, în perioada asta se scrie mult despre oamenii singuri. Ce-i drept, se face referire mai mult la fete ceea ce e legitim având în minte faptul că în România respiră în fiece zi cu mai bine de jumătate de milion de fete în plus față de băieți. Concurență zdravănă, deci!
Da, voi scrie despre singurătatea oamenilor. Ca să fiu mai exact, voi scrie despre câteva dintre motivele pentru care singurătatea asta există. Repet, doar câteva.
Dacă m-ar interesa doar traficul pe blog probabil aș arde-o pe modelul Poptămaș sau Radu F. Constantinescu. Două-trei platitudini crunte, un truism nețărmurit și gata ceaiul. CÂH!
Să purcedem, dară. Astăzi mă voi ocupa de bărbați, mai exact voi enumera câteva dintre elementele care contribuie cu succes la starea de singurătate (mamă, ce-am scris!).
1. Avea mersu' legănatu'
În linii mari este simplu. Avem câte două picioare. Întindem unul dintre ele în față apoi îl luăm pe cel de-al doilea, rămas în spate, și-l împingem în fața celuilalt. Și repetăm asta de mii de ori. Ta-daaaaa! Asta facem de câteva mii de ani, ce-o fi așa complicat? Mă uit la oamenii din jurul meu oriunde mă aflu și observ lucruri de care mă folosesc în sala de curs. Așa am identificat [ficat, ficat, ficat] câteva stiluri de mers inconfundabile. Am văzut băieți care în preajma fetelor merg de parcă au înghițit o mătură, alții par că au un ardei iute roșu înfipt în cur ori arcuri în tălpi iar unii (aștia-s delicioși) par a avea călduri și la -15° Celsius și freacă duda cât e ziulica de lungă prin Centru în tricouri imprimate . Ăștia-s ăia pe care-i nominalizez la categoria ”puști pe viață”. De ce pe viață? Unii dintre ei sunt trecuți de 40. Binișor! :)
La această categorie lucrurile nu par a fi foarte grave. La vârsta asta abia descoperi beneficiile onaniei. Amorul în solitudine nu pare a genera depresii.
2. 'telectualu' etern
Ăștia-s prețioși, cu pretenții, sunt ca cristalul, ca cleștarul. Apropos, mi-am pus și eu aceeași întrebare ca Tetelu: cum creasta lu' Firica arată cleștaru' ăla, nene? Chiar, e cineva care are termopane de cleștar? Mă rog, să revin. Ăștia-s miezul din dodoașcă. Au citit ei undeva că treaba aia/cealaltă nu e chiar așa. Că există ipoteze de studiu care statutează cu claritate de cristal faptu' că laptele e cancerigen, că margarina te omoară iar biscuții te fac deștept în cap. Oriunde ai fi, ai lângă tine un astfel de personaj. Orice subiect ai aborda, el știe mai bine ca oricine cum stă treaba. Sigur, nu e o surpriză prea mare faptul că ăștia petrec în solitudine. Impresia mea este că ei nu suferă prea mult din cauza asta, propria persoană le este suficientă. Imaginea propriului ego, a eu-lui personal... Ptiu, drace că s-a luat! Piei, piei, piei!
3. JMecherul cu JM mare
Aici e vorba de armamentul greu, frăți_ware! E nevoie de cașcaval gros, de mașini bengoase, de ceas de aur cu diamante și smaralde, de haine scumpe și pantofi de lac. Nu-i pentru fieștecare, e pentru premianți. P-aștia-i vedem în crâșme de lux, în mall-uri sau la cafenele-n Dorobanți. Au o mină serioasă dată de faptul că fără ei și banii lor țara asta s-ar duce naibii. Da' ce zic eu țara? Lumea toată, Universul însuși. Acu' pe bune, cine-s eu să-i dau de gol? Cum să scriu eu că ăștia-s singuri pe dinăuntru de se cacă pe ei în cascade? Nu se face. Ei sunt înconjurați de prieteni. Dezinteresați. Și de multe fete. Păi ce pana mea?
4. Casanovul
Cu ăsta închei. Ăsta e minunat. Când te uiți la el realizezi că timpul este o chestie relativă. Contează cât negrul sub unghie că suntem în 1958, 1987 sau 2014. El este fericit, are motive. Zilele trecute am văzut asistat la 3 cazuri clasice de Casanov. Primul caz este al unor tipi, 3 la număr, care se plimbau fără vreun țel precis pe Galeria Comercială Vulcan (acum realizez cum sună Galeria Comercială Vulcan!). Cum treceau pe lângă vreo fată mai frumușică lansau întrebarea ingenuă: ”Bună. N-ai o gumă?”. Cum ai putea să te superi pe așa oameni?
Al doilea caz este mai profund și se întâmpla în Piața Națiunile Unite, cam pe la Gemenii Center. Un distins domn, că nu-i pot spune altfel, aștepta pe cineva. Sau așa lăsa impresia. În mână avea un șomoiog de chei pe care-l învârtea zglobiu pe degetul arătător. Întreprinderea lu' musiu a fost eficientă și eficace, recunosc sportiv. 10 oameni din 10 se uitau la el ceea ce nu-i puțin lucru. Procent maxim!
Al treilea caz se întâmpla în fața Parcului Sebastian. Un tip își conducea mașina (din afară se vedea invers) pe Dumbrava Nouă. A ajuns la intersecția cu Mihail Sebastian unde a oprit la semnul Stop. Dinspre Kaufland traversa o doamnă la vreo 40 (destul de bine) din categoria pe care unii o numesc milfă (ce-o fi și treaba asta?). Onorabilul a observat-o, a tras de timp cât a putut (când spun asta mă refer la faptul că a cedat flash-urilor care veneau de la coloană formată în spatele lui) iar după ce distinsa domniță a trecut de el și-a luat inima în dinți și a acționat: ti-tiiiiiiiiiii! Maximul de angajament. Un clanson ca să zic așa. La faza asta am și un martor important. Soția mea. Bubu, poți să confirmi, te rog? Și poți să spui și cât am râs pe tema asta? Săr'na fin!
Sigur, sunt mai multe obiceiuri de-astea sănătoase. În linii mari rezultatul este comun. Nu trebuie să fii un fin psiholog să realizezi că un așa comportament te exclude de pe piață, pardon de expresie. Da' știi ce-am observat eu? Un lucru foarte tare! Toți ăștia de mai sus ar putea fi fericiți de Sărbători și nu numai. Știi de ce nu sunt? Pentru că nu sunt interesați de fetele de aceeași teapă. Ei nu vor dude. Vor premiante. Ăsta e izvorul nefericirii lor. Cu dudele e simplu, în maxim 2 zile ortografiez câteva rânduri și pe tema asta. E ca la jocul ăla numit generic biliard. Când treci de la pool la snooker trebuie să porți papion.
Da, voi scrie despre singurătatea oamenilor. Ca să fiu mai exact, voi scrie despre câteva dintre motivele pentru care singurătatea asta există. Repet, doar câteva.
Dacă m-ar interesa doar traficul pe blog probabil aș arde-o pe modelul Poptămaș sau Radu F. Constantinescu. Două-trei platitudini crunte, un truism nețărmurit și gata ceaiul. CÂH!
Să purcedem, dară. Astăzi mă voi ocupa de bărbați, mai exact voi enumera câteva dintre elementele care contribuie cu succes la starea de singurătate (mamă, ce-am scris!).
1. Avea mersu' legănatu'
În linii mari este simplu. Avem câte două picioare. Întindem unul dintre ele în față apoi îl luăm pe cel de-al doilea, rămas în spate, și-l împingem în fața celuilalt. Și repetăm asta de mii de ori. Ta-daaaaa! Asta facem de câteva mii de ani, ce-o fi așa complicat? Mă uit la oamenii din jurul meu oriunde mă aflu și observ lucruri de care mă folosesc în sala de curs. Așa am identificat [ficat, ficat, ficat] câteva stiluri de mers inconfundabile. Am văzut băieți care în preajma fetelor merg de parcă au înghițit o mătură, alții par că au un ardei iute roșu înfipt în cur ori arcuri în tălpi iar unii (aștia-s delicioși) par a avea călduri și la -15° Celsius și freacă duda cât e ziulica de lungă prin Centru în tricouri imprimate . Ăștia-s ăia pe care-i nominalizez la categoria ”puști pe viață”. De ce pe viață? Unii dintre ei sunt trecuți de 40. Binișor! :)
La această categorie lucrurile nu par a fi foarte grave. La vârsta asta abia descoperi beneficiile onaniei. Amorul în solitudine nu pare a genera depresii.
2. 'telectualu' etern
Ăștia-s prețioși, cu pretenții, sunt ca cristalul, ca cleștarul. Apropos, mi-am pus și eu aceeași întrebare ca Tetelu: cum creasta lu' Firica arată cleștaru' ăla, nene? Chiar, e cineva care are termopane de cleștar? Mă rog, să revin. Ăștia-s miezul din dodoașcă. Au citit ei undeva că treaba aia/cealaltă nu e chiar așa. Că există ipoteze de studiu care statutează cu claritate de cristal faptu' că laptele e cancerigen, că margarina te omoară iar biscuții te fac deștept în cap. Oriunde ai fi, ai lângă tine un astfel de personaj. Orice subiect ai aborda, el știe mai bine ca oricine cum stă treaba. Sigur, nu e o surpriză prea mare faptul că ăștia petrec în solitudine. Impresia mea este că ei nu suferă prea mult din cauza asta, propria persoană le este suficientă. Imaginea propriului ego, a eu-lui personal... Ptiu, drace că s-a luat! Piei, piei, piei!
3. JMecherul cu JM mare
Aici e vorba de armamentul greu, frăți_ware! E nevoie de cașcaval gros, de mașini bengoase, de ceas de aur cu diamante și smaralde, de haine scumpe și pantofi de lac. Nu-i pentru fieștecare, e pentru premianți. P-aștia-i vedem în crâșme de lux, în mall-uri sau la cafenele-n Dorobanți. Au o mină serioasă dată de faptul că fără ei și banii lor țara asta s-ar duce naibii. Da' ce zic eu țara? Lumea toată, Universul însuși. Acu' pe bune, cine-s eu să-i dau de gol? Cum să scriu eu că ăștia-s singuri pe dinăuntru de se cacă pe ei în cascade? Nu se face. Ei sunt înconjurați de prieteni. Dezinteresați. Și de multe fete. Păi ce pana mea?
4. Casanovul
Cu ăsta închei. Ăsta e minunat. Când te uiți la el realizezi că timpul este o chestie relativă. Contează cât negrul sub unghie că suntem în 1958, 1987 sau 2014. El este fericit, are motive. Zilele trecute am văzut asistat la 3 cazuri clasice de Casanov. Primul caz este al unor tipi, 3 la număr, care se plimbau fără vreun țel precis pe Galeria Comercială Vulcan (acum realizez cum sună Galeria Comercială Vulcan!). Cum treceau pe lângă vreo fată mai frumușică lansau întrebarea ingenuă: ”Bună. N-ai o gumă?”. Cum ai putea să te superi pe așa oameni?
Al doilea caz este mai profund și se întâmpla în Piața Națiunile Unite, cam pe la Gemenii Center. Un distins domn, că nu-i pot spune altfel, aștepta pe cineva. Sau așa lăsa impresia. În mână avea un șomoiog de chei pe care-l învârtea zglobiu pe degetul arătător. Întreprinderea lu' musiu a fost eficientă și eficace, recunosc sportiv. 10 oameni din 10 se uitau la el ceea ce nu-i puțin lucru. Procent maxim!
Al treilea caz se întâmpla în fața Parcului Sebastian. Un tip își conducea mașina (din afară se vedea invers) pe Dumbrava Nouă. A ajuns la intersecția cu Mihail Sebastian unde a oprit la semnul Stop. Dinspre Kaufland traversa o doamnă la vreo 40 (destul de bine) din categoria pe care unii o numesc milfă (ce-o fi și treaba asta?). Onorabilul a observat-o, a tras de timp cât a putut (când spun asta mă refer la faptul că a cedat flash-urilor care veneau de la coloană formată în spatele lui) iar după ce distinsa domniță a trecut de el și-a luat inima în dinți și a acționat: ti-tiiiiiiiiiii! Maximul de angajament. Un clanson ca să zic așa. La faza asta am și un martor important. Soția mea. Bubu, poți să confirmi, te rog? Și poți să spui și cât am râs pe tema asta? Săr'na fin!
Sigur, sunt mai multe obiceiuri de-astea sănătoase. În linii mari rezultatul este comun. Nu trebuie să fii un fin psiholog să realizezi că un așa comportament te exclude de pe piață, pardon de expresie. Da' știi ce-am observat eu? Un lucru foarte tare! Toți ăștia de mai sus ar putea fi fericiți de Sărbători și nu numai. Știi de ce nu sunt? Pentru că nu sunt interesați de fetele de aceeași teapă. Ei nu vor dude. Vor premiante. Ăsta e izvorul nefericirii lor. Cu dudele e simplu, în maxim 2 zile ortografiez câteva rânduri și pe tema asta. E ca la jocul ăla numit generic biliard. Când treci de la pool la snooker trebuie să porți papion.
miercuri, 3 decembrie 2014
Sunt un fericit [?]
Știți câte bancuri cu polițiști există? Nici unul. Toate sunt adevăruri. Am auzit asta de la un polițist. Eu l-am contrazis, am zis că știu două bancuri.
Bancul 1. Un tip conducea un Mercedes S 550 pe Magheru cu 130 de km/h. Pe la Nottara este oprit de un polițist. Șoferul spune:
-Mă grăbesc foarte tare, de asta mergeam cu viteză.
-Actele, vă rog.
-Poftiți, vă rog.
-Păi cu așa viteză circulăm, domnu'...aaaa, Lucian Blaga? Vă rog, poftiți actele. O seară plăcută!
-Păi nu-mi luați permisul? Nu mă amendați?
-Ei, lasați. Mai citim și noi!
Bancul 2. Un tip conducea un Mercedes S 550 pe Magheru cu 130 de km/h. Pe la Nottara este oprit de un polițist. Șoferul care mirosea a alcool spune:
-Bună seara. S-a întâmplat ceva?
-Mirosiți foarte tare a alcool. Ce-ați băut?
-Trece și 'mneata 4 beri că dacă-ți zic Jägermeister stăm aici până dimineață.
Știu, sunt și alte bancuri. Mie astea mi s-au părut bune. Candoarea, ca să folosesc un eufemism, polițiștilor este proverbială în orice țară din lumea asta. În urmă cu 3 luni am început să predau un curs de management general într-un proiect care i-a avut ca beneficiari pe cei din Poliția Română. Am plecat la drum în acest proiect cu o imagine care se baza pe ideea preconcepută legată de candoarea mai sus amintită. Mi-am zis că voi avea parte de 100 de oameni prăfuiți care au fost trimiși la curs, nu au ales ei și care se vor plictisi îngrozitor.
Prima zi de curs a venit la pachet cu una dintre cele mai mari surprize de care am avut parte. Am cunoscut 20 de oameni extrem de interesanți, de activi, de curioși, de amuzanți, de inteligenți. Mi-am zis că sunt cel mai norocos trainer din lume. Prima săptămână a fost ca o vacanță, nici n-am realizat când a trecut. A doua săptămână am avut liber, timp berchet pentru a mai rezolva una-alta prin București. Într-una din zile o așteptam pe soția mea în fața complexului Prosper din 13 Septembrie cu Sebastian. Lângă mine erau 4 polițiști de la Circulație. Rectific, 4 polițiști volubili de la Circulație. Am auzit cele mai de autobază glume din viața mea, cele mai diverse onomatopee și cele mai colorate forme de râs. Mi-am zis că nu e treaba mea, în definitiv ce mie mi se pare de calitate, altuia i se poate părea inferior și invers. La un moment dat, unul dintre polițiști a spus o chestie care mi-a atras atenția. ”Ia oprește-l p'ăla cu BMW-ul și vezi cine e!”. Ulterior au mai fost câteva întreprinderi pe acest palier, fapt care m-a făcut să mă simt într-o totală nesiguranță. Dacă atunci când conduc nu-i plac agentului din intersecție? Dacă fața mea nu-i place? Și uite așa s-a spulberat toată frumoasa mea impresie despre oamenii pe care i-am cunoscut în prima săptămână.
Zilele mele libere s-au terminat și am întrat în a doua săptămână de curs. Surpriză din nou. Am cunoscut alți 20 de polițiști înteresanți, inteligenți, amuzanți, veniți la curs din toată țara. Care e probabilitatea ca doar la grupa mea să am așa oameni? I-am întrebat și pe colegii mei cum merge la ei și am aflat că la fel. Ceva nu se lega! Unde-i Garcea?
Au urmat săptămânile 3, 4 și 5. Am cunoscut alți 60 de oameni frumoși. Și aici mă refer la oamenii cu care am lucrat full time deoarece am cunoscut în total 500 de oameni extrem de valoroși. S-a încheiat prima sesiune a proiectului iar eu eram în continuare năuc, Unde-i Garcea, frate?
A doua sesiune a început cu săptămâna 6 și spre deosebire de prima, se încheia cu un examen. Am avut parte de surprize și mai mari. De regulă, penultima zi a oricărui curs din lumea asta se soldează cu un mic/mediu/mare party (după buget, coane Fănică). Nu și de această dată. În seara cu pricina nu vedeai țipenie de om. A doua zi dimineață i-am întrebat pe cursanți unde au fost. ”Am avut de învățat”. Poftiiiim? Câți dintre voi, cei care citiți acum acest material ați tratat un examen (exceptându-le pe cele din facultate) atât de serios? ”Nu vrem să ne facem de râs”, au continuat ei. Ăsta a fost momentul în care l-am declarat pe Garcea oficial dispărut. Următoarele grupe au tratat examenul final exact la fel. Atâta seriozitate pe metru pătrat rar am avut parte să văd. Ca să fie clar pentru toată lumea, discutăm aici de oameni din middle management, unii dintre ei conduc școli ale Poliției Române. Nici unul, repet, nici unul dintre ei nu a emis pretenții, nu a deranjat, nu a refuzat jocul. Deși programul de curs nu a fost deloc prietenos (nine to five), nimeni nu s-a împotrivit. Experiențele mele din cursurile open la care vin ”civili” din toate categoriile mi-au arătat un cu totul alt profil de cursant.
Ca să nu mai trag de timp, am cunoscut 500 de oameni extrem de interesanți. După terminarea acestei prime faze, m-am odihnit câteva zile. Am ascultat muzică, am citit cărți, materiale, presa online, tot ce-mi pica în mână (în continuare refuz să mă uit la televizor). Așa am aflat de cele câteva cazuri de polițiști cercetați pentru diferite fapte. Foarte bine, să fie cercetați. Nimeni nu e mai presus de lege, nu? Ce mi se pare mie ușor forțat este modul în care este găsit un vinovat pentru toate problemele societății. De asta nu ne este nouă bine, din cauza polițiștilor corupți. Altfel, toate ar merge strună, așa e?
Există întodeauna două părți: cea care primește și cea care oferă. Dacă e să fim onești, cine sunt cei care oferă? Și nu, nu sunt demagog. În cei 18 ani și peste 300.000 de km de când conduc, am primit două amenzi. Una pentru radar prin 1997 și una pentru că vorbeam la telefon în timp ce conduceam, în 2013. În niciunul dintre cazuri nu am încercat să ”dau la pace” cu polițistul. Am greșit, plătesc. Atât de simplu e. Încă o dată, cine-s cei care oferă?
La discursul de încheiere am promis că voi muri de gât (un termen tehnic din manualul de management) cu oricine încearcă să păteze imaginea unor oameni corecți. Cei 500 de oameni cărora le-am predat nu sunt în stradă. Este greu să- vedem. Cu toate acestea, ei există. Și își fac zilnic treaba deși sunt împroșcați cu noroi, au salarii modeste, tehnica modernă nu este punctul lor forte etc.
Știți ce? Ca să nu devin eu apărătorul lor, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că țara asta ar rămâne fără Poliție timp de 6 luni. Atât. Cum credeți că ar fi? Sigur, primele zile ar putea părea interesante. Am putea avea toate electronicele pe care ni le-am dorit fără a plăti vreun bănuț pe ele. Dar apoi? Copiii noștri? Părinții noștri? Doar 6 luni. E mult?
Am cunoscut 500 de oameni care au grijă ca eu și familia mea să fim în siguranță. Oamenii ăștia sunt interesanți, inteligenți, amuzanți, curioși. Sigur, sunt doar 500 dintre cei peste 50.000. Or fi singurii oameni faini din sistem? Dacă da, sunt eu atât de fericit să-i cunosc personal pe toți? Pe bune? Ce-am făcut să merit asta?
Bancul 1. Un tip conducea un Mercedes S 550 pe Magheru cu 130 de km/h. Pe la Nottara este oprit de un polițist. Șoferul spune:
-Mă grăbesc foarte tare, de asta mergeam cu viteză.
-Actele, vă rog.
-Poftiți, vă rog.
-Păi cu așa viteză circulăm, domnu'...aaaa, Lucian Blaga? Vă rog, poftiți actele. O seară plăcută!
-Păi nu-mi luați permisul? Nu mă amendați?
-Ei, lasați. Mai citim și noi!
Bancul 2. Un tip conducea un Mercedes S 550 pe Magheru cu 130 de km/h. Pe la Nottara este oprit de un polițist. Șoferul care mirosea a alcool spune:
-Bună seara. S-a întâmplat ceva?
-Mirosiți foarte tare a alcool. Ce-ați băut?
-Trece și 'mneata 4 beri că dacă-ți zic Jägermeister stăm aici până dimineață.
Știu, sunt și alte bancuri. Mie astea mi s-au părut bune. Candoarea, ca să folosesc un eufemism, polițiștilor este proverbială în orice țară din lumea asta. În urmă cu 3 luni am început să predau un curs de management general într-un proiect care i-a avut ca beneficiari pe cei din Poliția Română. Am plecat la drum în acest proiect cu o imagine care se baza pe ideea preconcepută legată de candoarea mai sus amintită. Mi-am zis că voi avea parte de 100 de oameni prăfuiți care au fost trimiși la curs, nu au ales ei și care se vor plictisi îngrozitor.
Prima zi de curs a venit la pachet cu una dintre cele mai mari surprize de care am avut parte. Am cunoscut 20 de oameni extrem de interesanți, de activi, de curioși, de amuzanți, de inteligenți. Mi-am zis că sunt cel mai norocos trainer din lume. Prima săptămână a fost ca o vacanță, nici n-am realizat când a trecut. A doua săptămână am avut liber, timp berchet pentru a mai rezolva una-alta prin București. Într-una din zile o așteptam pe soția mea în fața complexului Prosper din 13 Septembrie cu Sebastian. Lângă mine erau 4 polițiști de la Circulație. Rectific, 4 polițiști volubili de la Circulație. Am auzit cele mai de autobază glume din viața mea, cele mai diverse onomatopee și cele mai colorate forme de râs. Mi-am zis că nu e treaba mea, în definitiv ce mie mi se pare de calitate, altuia i se poate părea inferior și invers. La un moment dat, unul dintre polițiști a spus o chestie care mi-a atras atenția. ”Ia oprește-l p'ăla cu BMW-ul și vezi cine e!”. Ulterior au mai fost câteva întreprinderi pe acest palier, fapt care m-a făcut să mă simt într-o totală nesiguranță. Dacă atunci când conduc nu-i plac agentului din intersecție? Dacă fața mea nu-i place? Și uite așa s-a spulberat toată frumoasa mea impresie despre oamenii pe care i-am cunoscut în prima săptămână.
Zilele mele libere s-au terminat și am întrat în a doua săptămână de curs. Surpriză din nou. Am cunoscut alți 20 de polițiști înteresanți, inteligenți, amuzanți, veniți la curs din toată țara. Care e probabilitatea ca doar la grupa mea să am așa oameni? I-am întrebat și pe colegii mei cum merge la ei și am aflat că la fel. Ceva nu se lega! Unde-i Garcea?
Au urmat săptămânile 3, 4 și 5. Am cunoscut alți 60 de oameni frumoși. Și aici mă refer la oamenii cu care am lucrat full time deoarece am cunoscut în total 500 de oameni extrem de valoroși. S-a încheiat prima sesiune a proiectului iar eu eram în continuare năuc, Unde-i Garcea, frate?
A doua sesiune a început cu săptămâna 6 și spre deosebire de prima, se încheia cu un examen. Am avut parte de surprize și mai mari. De regulă, penultima zi a oricărui curs din lumea asta se soldează cu un mic/mediu/mare party (după buget, coane Fănică). Nu și de această dată. În seara cu pricina nu vedeai țipenie de om. A doua zi dimineață i-am întrebat pe cursanți unde au fost. ”Am avut de învățat”. Poftiiiim? Câți dintre voi, cei care citiți acum acest material ați tratat un examen (exceptându-le pe cele din facultate) atât de serios? ”Nu vrem să ne facem de râs”, au continuat ei. Ăsta a fost momentul în care l-am declarat pe Garcea oficial dispărut. Următoarele grupe au tratat examenul final exact la fel. Atâta seriozitate pe metru pătrat rar am avut parte să văd. Ca să fie clar pentru toată lumea, discutăm aici de oameni din middle management, unii dintre ei conduc școli ale Poliției Române. Nici unul, repet, nici unul dintre ei nu a emis pretenții, nu a deranjat, nu a refuzat jocul. Deși programul de curs nu a fost deloc prietenos (nine to five), nimeni nu s-a împotrivit. Experiențele mele din cursurile open la care vin ”civili” din toate categoriile mi-au arătat un cu totul alt profil de cursant.
Ca să nu mai trag de timp, am cunoscut 500 de oameni extrem de interesanți. După terminarea acestei prime faze, m-am odihnit câteva zile. Am ascultat muzică, am citit cărți, materiale, presa online, tot ce-mi pica în mână (în continuare refuz să mă uit la televizor). Așa am aflat de cele câteva cazuri de polițiști cercetați pentru diferite fapte. Foarte bine, să fie cercetați. Nimeni nu e mai presus de lege, nu? Ce mi se pare mie ușor forțat este modul în care este găsit un vinovat pentru toate problemele societății. De asta nu ne este nouă bine, din cauza polițiștilor corupți. Altfel, toate ar merge strună, așa e?
Există întodeauna două părți: cea care primește și cea care oferă. Dacă e să fim onești, cine sunt cei care oferă? Și nu, nu sunt demagog. În cei 18 ani și peste 300.000 de km de când conduc, am primit două amenzi. Una pentru radar prin 1997 și una pentru că vorbeam la telefon în timp ce conduceam, în 2013. În niciunul dintre cazuri nu am încercat să ”dau la pace” cu polițistul. Am greșit, plătesc. Atât de simplu e. Încă o dată, cine-s cei care oferă?
La discursul de încheiere am promis că voi muri de gât (un termen tehnic din manualul de management) cu oricine încearcă să păteze imaginea unor oameni corecți. Cei 500 de oameni cărora le-am predat nu sunt în stradă. Este greu să- vedem. Cu toate acestea, ei există. Și își fac zilnic treaba deși sunt împroșcați cu noroi, au salarii modeste, tehnica modernă nu este punctul lor forte etc.
Știți ce? Ca să nu devin eu apărătorul lor, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că țara asta ar rămâne fără Poliție timp de 6 luni. Atât. Cum credeți că ar fi? Sigur, primele zile ar putea părea interesante. Am putea avea toate electronicele pe care ni le-am dorit fără a plăti vreun bănuț pe ele. Dar apoi? Copiii noștri? Părinții noștri? Doar 6 luni. E mult?
Am cunoscut 500 de oameni care au grijă ca eu și familia mea să fim în siguranță. Oamenii ăștia sunt interesanți, inteligenți, amuzanți, curioși. Sigur, sunt doar 500 dintre cei peste 50.000. Or fi singurii oameni faini din sistem? Dacă da, sunt eu atât de fericit să-i cunosc personal pe toți? Pe bune? Ce-am făcut să merit asta?
marți, 25 noiembrie 2014
Cum să ne-nvrăjbim frumos
Nu știu ce m-a apucat iarăși de scriu serios. De fapt, cred că știu. Totul este legat de un curs pe care l-am predat în ultimele 11 săptămâni, voi reveni la cestiune cu o scriere separată.
Reformulez, dară. Știu ce m-a apucat iarăși. Am citit în această dimineață câteva articole scrise de nume cunoscute din presa românească. Nu îmbrățișez ideile acestor vectori de imagine, să fie clar. Dimpotrivă, chiar. Ei bine, onorabilii și distinșii conțopiști au scris de-a lungul anilor despre ”diferențele substanțiale de venituri” dintre categoriile sociale. Dacă aveți curiozități similare cu cea care a pus stăpânire pe mine, veți vedea că astfel de teorii sunt bine ancorate istoric, singurele diferențe sunt date de simpatiile/interesele personale.
Ca să fiu și mai exact, este vorba de ceea ce se numește generic ”antagonizarea categoriilor sociale”. Mai pe românește, învrăjbirea unora împotriva altora. Prin anii 2000 se bătea monedă pe faptul că fiecare salariat ținea în spate 3 pensionari. Atât de bine a fost argumentată ideea încât aproape că-ți venea să mârâi la fiecare septuagenar cu care te întâlneai pe stradă, la metrou, în RATB ori la teatru.
Câțiva ani mai târziu, cam pe când România bătea timid la porțile UE, au apărut noi inamici ai poporului: angajații agențiilor. Niște lipitori care sug sângele poporului. ”Să li se taie capul!”, auzeam des. Apoi a venit și rândul formulărilor elevate, pensii și salarii nesimțite. ”A fost de-ajuns o privire”, vorba poetului, și lumea a luat foc.
Cum ar fi să aruncăm o privire mai în amănunt? Un salariat la 3 pensionari? Să zicem că e așa. Ce vină au pensionarii? Ei au cotizat toată viața. Salariații agențiilor? Veniturile acestor ”lipitori” sunt publice. În 3 minute putem avea o imagine corectă. Da' de ce să facem asta? A zis la televizor că ăștia sunt dușmanii, să-i decimăm! Pensiile nesimțite? Ai impresia că-i un laitmotiv. Pensionarii, motivul care se repetă. Scoți din pălărie 10 persoane cu pensii indecente și gata scandalu'. Cât de simplu e? Foarte simplu.
Mai am una și cu asta chiar închei. Ni se spune foarte des că noi, cei din privat, îi susținem financiar din impozite și taxe pe bugetari. Ce ne mai place să ni se gâdile urechile în mod plăcut, vorba distinsului iar mai apoi eminentului pedagog absolut, Marius Chicoș Rostogan, cum nu putem noi reuși în viață din cauza bugetarilor. Ia să facem noi un exercițiu de imaginație, zic. Să ne imaginăm un salariu de 400 de Euro. Adică 1773,88 de lei la ora scrierii acestui material care-i va înfuria pe unii. Cash, peșin, numerar, în mână sau net, e doar semantică. Nu discutăm dacă e mare sau mic. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia în privat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Așa credeam și eu. Reiau întrebarea. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia la stat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Cum? Toți? Incredibil!
În această lumină, cine pe cine ține în cârcă? Că oamenii politici au interesul de a învrăjbi categoriile sociale unele împotriva altora, nu mai e niciun secret. Dar că oameni din presă preiau această temă și o dau mai departe nemestecată, e grav. De ce grav? Pentru că lupta e inegală.
Mă rog, nu-s naiv, nu cred că oamenii vor vedea clar nuanțele. În definitiv, care-ar mai fi rolul oamenilor din presă?
Ce cred eu însă, este că în perioada imediat următoare obediența va căpăta noi valențe. Număr zilele până când voi citi cum câțiva conțopiști, persoane importante, nu spui cine, vor începe ziua cu câte un Guten Tag, Herr Präsident.. Wie geht es Ihnen heute? În definitiv, e bine să știi limbi străine...
Reformulez, dară. Știu ce m-a apucat iarăși. Am citit în această dimineață câteva articole scrise de nume cunoscute din presa românească. Nu îmbrățișez ideile acestor vectori de imagine, să fie clar. Dimpotrivă, chiar. Ei bine, onorabilii și distinșii conțopiști au scris de-a lungul anilor despre ”diferențele substanțiale de venituri” dintre categoriile sociale. Dacă aveți curiozități similare cu cea care a pus stăpânire pe mine, veți vedea că astfel de teorii sunt bine ancorate istoric, singurele diferențe sunt date de simpatiile/interesele personale.
Ca să fiu și mai exact, este vorba de ceea ce se numește generic ”antagonizarea categoriilor sociale”. Mai pe românește, învrăjbirea unora împotriva altora. Prin anii 2000 se bătea monedă pe faptul că fiecare salariat ținea în spate 3 pensionari. Atât de bine a fost argumentată ideea încât aproape că-ți venea să mârâi la fiecare septuagenar cu care te întâlneai pe stradă, la metrou, în RATB ori la teatru.
Câțiva ani mai târziu, cam pe când România bătea timid la porțile UE, au apărut noi inamici ai poporului: angajații agențiilor. Niște lipitori care sug sângele poporului. ”Să li se taie capul!”, auzeam des. Apoi a venit și rândul formulărilor elevate, pensii și salarii nesimțite. ”A fost de-ajuns o privire”, vorba poetului, și lumea a luat foc.
Cum ar fi să aruncăm o privire mai în amănunt? Un salariat la 3 pensionari? Să zicem că e așa. Ce vină au pensionarii? Ei au cotizat toată viața. Salariații agențiilor? Veniturile acestor ”lipitori” sunt publice. În 3 minute putem avea o imagine corectă. Da' de ce să facem asta? A zis la televizor că ăștia sunt dușmanii, să-i decimăm! Pensiile nesimțite? Ai impresia că-i un laitmotiv. Pensionarii, motivul care se repetă. Scoți din pălărie 10 persoane cu pensii indecente și gata scandalu'. Cât de simplu e? Foarte simplu.
Mai am una și cu asta chiar închei. Ni se spune foarte des că noi, cei din privat, îi susținem financiar din impozite și taxe pe bugetari. Ce ne mai place să ni se gâdile urechile în mod plăcut, vorba distinsului iar mai apoi eminentului pedagog absolut, Marius Chicoș Rostogan, cum nu putem noi reuși în viață din cauza bugetarilor. Ia să facem noi un exercițiu de imaginație, zic. Să ne imaginăm un salariu de 400 de Euro. Adică 1773,88 de lei la ora scrierii acestui material care-i va înfuria pe unii. Cash, peșin, numerar, în mână sau net, e doar semantică. Nu discutăm dacă e mare sau mic. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia în privat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Așa credeam și eu. Reiau întrebarea. Câți dintre voi ori cunoscuții voștri câștigă banii ăștia la stat? Destui, așa credeam și eu. Câți au banii aceștia pe contract, pe acte? Cum? Toți? Incredibil!
În această lumină, cine pe cine ține în cârcă? Că oamenii politici au interesul de a învrăjbi categoriile sociale unele împotriva altora, nu mai e niciun secret. Dar că oameni din presă preiau această temă și o dau mai departe nemestecată, e grav. De ce grav? Pentru că lupta e inegală.
Mă rog, nu-s naiv, nu cred că oamenii vor vedea clar nuanțele. În definitiv, care-ar mai fi rolul oamenilor din presă?
Ce cred eu însă, este că în perioada imediat următoare obediența va căpăta noi valențe. Număr zilele până când voi citi cum câțiva conțopiști, persoane importante, nu spui cine, vor începe ziua cu câte un Guten Tag, Herr Präsident.. Wie geht es Ihnen heute? În definitiv, e bine să știi limbi străine...
marți, 28 octombrie 2014
Câţi bani vei face în viaţă în funcţie de zodie!
Da, dragii mei. Există un astfel de studiu. Am câţiva prieteni foarte faini care şi-au dedicat o mare parte din timp studiului astrologiei. Tocmai în virtutea prieteniilor am obţinut aceste studii aşa că puneţi mâna şi notaţi-vă!
Berbec (21 martie - 20 aprilie)
Este prima zodie ceea care asigură o anumită cantitate de succes financiar. Berbecii vor avea un an 2015 extrem de prosper. Vor încasa mai mulţi bani decât au făcut-o în ultimii opt ani cumulaţi. Puţină chibzuinţă n-ar dăuna. Chiar v-ar ajuta să păstraţi banii.
Taur (21 aprilie - 21 mai)
Aici lucrurile sunt de-a dreptul fierbinţi! Taurii vor face atâţia bani încât vor stârni invidia tuturor. Veţi vedea că acest fapt nu este neapărat benefic. Veţi da foarte mulți bani împrumut de pe urma cărora veți produce și mai mult (a se vedea dobânzile) dar veți avea și supărări generate de rău-platnici. Una peste alta, veți ieși bine.
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
Faci parte din micul dar selectul grup născut în Gemeni? Atunci ești bine. Nu vei ști numărul banilor proprii. Vei cheltui dezordonat însă acest fapt nu te va sărăci. Shopping plăcut!
Rac (22 iunie - 22 iulie)
Nu vei avea banii lui Becali dar te vei descurca binișor. În ianuarie îți vei schimba mașina, îți vei cumpăra hainele pe care le urmărești de ceva timp, da, vei achiziționa și TV-ul 4K pe care ai pus deja ochii iar în vară te vei muta într-o casă mai mare.
Leu (23 iulie - 22 august)
Deși ar putea părea o zodie profitabilă, mai ales la noi în țară, Leii nu vor fi cei mai bogați. Vor avea tot ce și-au dorit dar nu vor putea lăsa moșteniri consistente urmașilor.
Fecioară (23 august - 21 septembrie)
Fecioarele vor avea bani grei. Cu mult peste așteptări. Vor arunca sume indecente în stânga și-n dreapta, vor vizita mult și vor deveni proprietari de magazine.
Balanță (22 septembrie - 22 octombrie)
Nene, aici e grav! Balanțele vor avea munți de bani. Sigur, aceștia vor veni progresiv. Nativii acestei zodii vor scrie istoria, vor construi imperii, vor lăsa ceva în urma lor.
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Nici aici nu e chiar rău. 2015 nu va fi anul de top dar vă veți descurca într-un mare fel. Din 2016 numărul banilor se îndreaptă vertiginos către celebra categorie ”fără număr”.
Săgetător (22 noiembrie - 20 decembrie)
Ghinion. Dacă te-ai născut în această zodie trebuie să știi că viața e nedreaptă. Știu că ți-ai dorit un Bentley însă tot ce-ți vei putea permite va fi un ML sau X5. Las' că nu-i chiar rău.
Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie)
Se pare că a venit în sfârșit soarele și pe strada ta. Cadourile nu vor mai fi o povară. Veți cumpăra munți de cadouri, atât pentru voi cât și pentru apropiați. Singurul indiciu pe care ți-l ofer este că nu te va mai interesa niciodată ce scrie pe etichetă. Îți vei permite orice!
Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)
Tu vei dezvolta o pasiune pentru încălțăminte. Vei avea sute de perechi de pantofi, ghete, cizme, șlapi ori sandale, toate bătute în pietre prețioase. E pasiunea ta, cine sunt eu să te judec?
Pești (19 februarie - 20 martie)
Niciodată nu vei ține pasul cu încasările. Vei fi strivit de cifrele care intră în propriul buzunar și vei ajunge la psiholog. Acesta te va face la bani iar tu, ca să te răzbuni, vei fugi cu soția lui. Indiferent dacă ești bărbat sau femeie.
Sună bine? Cam sună. Cu siguranță, te-ai prins spre final că totul e la mij_teaux. Ai putea să recunoști asta printr-un comment. Știu sigur că nu o vei face, ca să nu fii ridicol. Nu-i bai, m-am obișnuit.
Frățioare (apelativul este valabil indiferent ce sex ai), lasă prostiile și treci naibii la treabă. Vrei să ai succes? Pune umăru'! Vrei bani? Trage, nenică! Cele 3-20 minute (diferențele sunt date de modul în care te-ai hlizit la poze) sunt deja pierdute, nu mai poți schimba lucrurile. Măcar să fi învățat că nu așa se fac banii.
Și acum, gata. Te las pentru că mă sună prietenii astrologi să-mi frece ridichea.
Te-am pupat pe portofel, pardon de expresie!
Berbec (21 martie - 20 aprilie)
Este prima zodie ceea care asigură o anumită cantitate de succes financiar. Berbecii vor avea un an 2015 extrem de prosper. Vor încasa mai mulţi bani decât au făcut-o în ultimii opt ani cumulaţi. Puţină chibzuinţă n-ar dăuna. Chiar v-ar ajuta să păstraţi banii.
Taur (21 aprilie - 21 mai)
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
Rac (22 iunie - 22 iulie)
Leu (23 iulie - 22 august)
Fecioară (23 august - 21 septembrie)
Balanță (22 septembrie - 22 octombrie)
Nene, aici e grav! Balanțele vor avea munți de bani. Sigur, aceștia vor veni progresiv. Nativii acestei zodii vor scrie istoria, vor construi imperii, vor lăsa ceva în urma lor.
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Nici aici nu e chiar rău. 2015 nu va fi anul de top dar vă veți descurca într-un mare fel. Din 2016 numărul banilor se îndreaptă vertiginos către celebra categorie ”fără număr”.
Săgetător (22 noiembrie - 20 decembrie)
Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie)
Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)
Pești (19 februarie - 20 martie)
Sună bine? Cam sună. Cu siguranță, te-ai prins spre final că totul e la mij_teaux. Ai putea să recunoști asta printr-un comment. Știu sigur că nu o vei face, ca să nu fii ridicol. Nu-i bai, m-am obișnuit.
Frățioare (apelativul este valabil indiferent ce sex ai), lasă prostiile și treci naibii la treabă. Vrei să ai succes? Pune umăru'! Vrei bani? Trage, nenică! Cele 3-20 minute (diferențele sunt date de modul în care te-ai hlizit la poze) sunt deja pierdute, nu mai poți schimba lucrurile. Măcar să fi învățat că nu așa se fac banii.
Și acum, gata. Te las pentru că mă sună prietenii astrologi să-mi frece ridichea.
Te-am pupat pe portofel, pardon de expresie!
vineri, 25 iulie 2014
”Bună ziua. Domnul Cătălin?”
Pe voi vă sună ăia de la nu'ș ce piețe de capital să vă ofere soluții sigure de plasamente financiare? Aici ar fi două răspunsuri:
1. Da. În cazul ăsta, îmi pare rău
2. Nu. Fericiților!
De vreo 4 ani, cam de când mi-am deschis propria companie (datele mele de contact sunt confidențiale, da?), sunt sunat de vreo 4 astfel de companii. Astăzi s-a întâmpla din nou. I-am spus politicos tipului că nu sunt ab-so-lut de-loc in-te-re-sat. Ce a făcut el? A ales panta greșită, cea de tip ”eu știu mai bine că sunteți interesat”. De câteva zile vorbesc la telefon câte 4-6 ore pe zi. Trebuia să mă relaxez și eu puțin. Dialogul a decurs cam așa:
El: Bună ziua. Domnul Cătălin?
Eu: Da. (aici a pierdut; dacă începi cu ”domnul”, nu continui cu numele mic)
El: Sunt de la (compania mă-sii, nu contează numele). Vă deranjez pentru a vă face o propunere. Voi fi foarte scurt.
Eu: (dacă mi-ai spus că mă deranjezi, chiar cred că asta faci) Hai să vedem cât sunteți de scurt!
El: Hehehe... De ce? Chiar nu aveți câteva minute?
Eu: Ba da. Sunt ale mele, fac ce vreau cu ele.
El: Am înțeles. Voi... să vă sp... că da... ........ ...... ....veți pu..... câșt......... ..ult. Tot ce....
Eu: Vă rog să dezactivați zgomotul de fond. Nu înțeleg nimic.
El: (foarte clar de data aceasta) Nu, suntem un call center în care lucrăm foarte mulți agenți. E gălăgie aici, se lucrează.
Eu: (Pana mea! Doar eu am văzut Boiler room?) Nu e. Vă rog să dezactivați opțiunea.
El: Haideți că am ieșit pe hol unde e mai lliniște. Mă auziți acum?
Eu: Teatru ieftin.
El: Credeți ce vreți.
Eu: Aici suntem pe aceeași pagină.
El: Aș dori să vă prezint câteva oportunități majore pe piața de capital.
Eu: Domnul meu, așa cum le-am spus și celor 387.944 de agenți care m-au sunat până acum, nu sunt interesat. Prefer să investesc în propria mea companie, investiție pe care o pot controla mai lesne.
El: Totuși, ceea ce vreau eu să vă prezint este mult mai interesant.
Eu: Mai interesant decât compania mea? Pentru mine? Pe bune?
El: Nu asta am vrut să spun.
Eu: Asta a ieșit. Haideți să vă povestesc o întâmplare. Acum doi ani am fost sunat de un broker care îmi propunea același lucru. Am zis să-i dau o șansă. L-am ascultat. Mi-a povestit despre o companie despre care știam foarte multe din perioada în care lucram în presă. Mi-a înșirat verzi și uscate despre evoluția fantastică, dinamica incredibilă și fondurile de investiții care se băteau în infuzii de capital. Imediat am început să caut în presa străină de profil. Ce să vezi? De 6 luni compania era falling down iar investitorii se băteau. Pe bunuri. Atunci am zis că cine-o mai asculta vreodată poveștile astea...
El: (cu ceva mai mult curaj) Da, așa este. Nu există pădure fără uscături. Nu suntem toți la fel.
Eu: Și eu ce-ar trebui să fac? Să vă încerc pe toți?
El. A, nu. Să mă ascultați pe mine.
Eu: (Să mori tu!) Haideți să scurtăm. Nu sunt interesat de piețele de capital.
El: Vă înțeleg. Însă aș dori să vă spun că...
Eu: Domnul meu, haideți să vă explic altfel. Vreți să vă cumpărați un pian?
El: (a rămas mut 5 secunde) Nu... adică... nu... Ce să fac cu un pian?
Eu: Să cântați, să vă lăudați la prieteni, să postați pe Facebook poze cu dvs. în costum de Clayderman etc.
El: (i-a venit o idee!) Nu îmi permit acum un pian. Poate peste 20 de ani îmi voi lua unul. (Deja zâmbea)
Eu: Înțeleg. Pianul e cam scump, mai știu eu pe cineva care visează că-i ia pianină copilului. (Colegu', sal'tări cordiale) Nu vreți să vă luați o muzicuță? Este mai ieftină, v-o permiteți.
El: (încă 6 secunde de pauză) Ce.... ce să... adică cum... pentru ce o muzicuță?
Eu: Vă spun eu că este bine să vă luați o muzicuță. Vă pot face cunoștință cu Marcian. cel mai șmecher muzicuțist din România.
El: Eu nu doresc să cânt la muzicuță. Îmi place ce fac acum.
Eu: Asta e! Nici eu nu doresc să investesc în piețele de capital. Îmi place compania mea. Acum e mai limpede?
El: Aaaaa, am înțeles!
Eu: Mai am un apel. Mult succes!
El: Bună ziua...
Credeți că mă mai sună?
1. Da. În cazul ăsta, îmi pare rău
2. Nu. Fericiților!
De vreo 4 ani, cam de când mi-am deschis propria companie (datele mele de contact sunt confidențiale, da?), sunt sunat de vreo 4 astfel de companii. Astăzi s-a întâmpla din nou. I-am spus politicos tipului că nu sunt ab-so-lut de-loc in-te-re-sat. Ce a făcut el? A ales panta greșită, cea de tip ”eu știu mai bine că sunteți interesat”. De câteva zile vorbesc la telefon câte 4-6 ore pe zi. Trebuia să mă relaxez și eu puțin. Dialogul a decurs cam așa:
El: Bună ziua. Domnul Cătălin?
Eu: Da. (aici a pierdut; dacă începi cu ”domnul”, nu continui cu numele mic)
El: Sunt de la (compania mă-sii, nu contează numele). Vă deranjez pentru a vă face o propunere. Voi fi foarte scurt.
Eu: (dacă mi-ai spus că mă deranjezi, chiar cred că asta faci) Hai să vedem cât sunteți de scurt!
El: Hehehe... De ce? Chiar nu aveți câteva minute?
Eu: Ba da. Sunt ale mele, fac ce vreau cu ele.
El: Am înțeles. Voi... să vă sp... că da... ........ ...... ....veți pu..... câșt......... ..ult. Tot ce....
Eu: Vă rog să dezactivați zgomotul de fond. Nu înțeleg nimic.
El: (foarte clar de data aceasta) Nu, suntem un call center în care lucrăm foarte mulți agenți. E gălăgie aici, se lucrează.
Eu: (Pana mea! Doar eu am văzut Boiler room?) Nu e. Vă rog să dezactivați opțiunea.
El: Haideți că am ieșit pe hol unde e mai lliniște. Mă auziți acum?
Eu: Teatru ieftin.
El: Credeți ce vreți.
Eu: Aici suntem pe aceeași pagină.
El: Aș dori să vă prezint câteva oportunități majore pe piața de capital.
Eu: Domnul meu, așa cum le-am spus și celor 387.944 de agenți care m-au sunat până acum, nu sunt interesat. Prefer să investesc în propria mea companie, investiție pe care o pot controla mai lesne.
El: Totuși, ceea ce vreau eu să vă prezint este mult mai interesant.
Eu: Mai interesant decât compania mea? Pentru mine? Pe bune?
El: Nu asta am vrut să spun.
Eu: Asta a ieșit. Haideți să vă povestesc o întâmplare. Acum doi ani am fost sunat de un broker care îmi propunea același lucru. Am zis să-i dau o șansă. L-am ascultat. Mi-a povestit despre o companie despre care știam foarte multe din perioada în care lucram în presă. Mi-a înșirat verzi și uscate despre evoluția fantastică, dinamica incredibilă și fondurile de investiții care se băteau în infuzii de capital. Imediat am început să caut în presa străină de profil. Ce să vezi? De 6 luni compania era falling down iar investitorii se băteau. Pe bunuri. Atunci am zis că cine-o mai asculta vreodată poveștile astea...
El: (cu ceva mai mult curaj) Da, așa este. Nu există pădure fără uscături. Nu suntem toți la fel.
Eu: Și eu ce-ar trebui să fac? Să vă încerc pe toți?
El. A, nu. Să mă ascultați pe mine.
Eu: (Să mori tu!) Haideți să scurtăm. Nu sunt interesat de piețele de capital.
El: Vă înțeleg. Însă aș dori să vă spun că...
Eu: Domnul meu, haideți să vă explic altfel. Vreți să vă cumpărați un pian?
El: (a rămas mut 5 secunde) Nu... adică... nu... Ce să fac cu un pian?
Eu: Să cântați, să vă lăudați la prieteni, să postați pe Facebook poze cu dvs. în costum de Clayderman etc.
El: (i-a venit o idee!) Nu îmi permit acum un pian. Poate peste 20 de ani îmi voi lua unul. (Deja zâmbea)
Eu: Înțeleg. Pianul e cam scump, mai știu eu pe cineva care visează că-i ia pianină copilului. (Colegu', sal'tări cordiale) Nu vreți să vă luați o muzicuță? Este mai ieftină, v-o permiteți.
El: (încă 6 secunde de pauză) Ce.... ce să... adică cum... pentru ce o muzicuță?
Eu: Vă spun eu că este bine să vă luați o muzicuță. Vă pot face cunoștință cu Marcian. cel mai șmecher muzicuțist din România.
El: Eu nu doresc să cânt la muzicuță. Îmi place ce fac acum.
Eu: Asta e! Nici eu nu doresc să investesc în piețele de capital. Îmi place compania mea. Acum e mai limpede?
El: Aaaaa, am înțeles!
Eu: Mai am un apel. Mult succes!
El: Bună ziua...
Credeți că mă mai sună?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)