Zău acum, nu se mai poate așa. Cu acces nelimitat la atâtea surse de informare, de dezvoltare personală de inspirație, oamenii încă mai încep mesajele cu fie ca? Pe bune? Atâta lipsa de inspirație n-a existat la poporul ăsta nicicând în istoria lui. Mereu le-am sugerat oamenilor să se ferească de cei care încep mesajele cu fie ca. Ăștia nu mai au nimic de pierdut, fapt care îi face extrem de periculoși.
Zilele acestea am primit fie ca în averse, ceea ce pe undeva e legitim. De Paște măcar să fim mai buni, nu? Văzând că nu sunt singur în războiul ăsta de gherilă mi-am zis: ”Cătăline (ca să fac un monolog de vorbă), ar trebui să le dai niște exemple lexicale celor blocați pe viață în soluția fie ca”. Ptii, ce deștept sunt, mi-am zis ulterior tot mie. Așa e! Ar trebui să propun ceva. Iată ce mi-a trecut prin minte. Să zicem că ești avocat, medic, sticlar, fermier, maseur, conducător auto sau hingher și te mână în luptă dorința de a-ți servi apropiații cu un fie ca de neuitat. Cum procedezi? Iată:
Avocatul
Fie ca Sărbătorile Pascale să vă aducă liniște, pace, legitimitate și libertate în toate. Să vă bucurați de cozonaci alături de cei dragi și fie ca ei la rândul lor să guste libertatea sfântă.
Medicul
Fie ca iepurașul să vă găsească fericiți anul acesta și nu uitați: unde intră Lumina pe geam, nu intră doctorul pe ușa.
Sticlarul
Cu ocazia Paștelui, vă doresc zile senine ca cristalul și luminate ca cleștarul.
Fermierul
Fie ca Paștele să vă găsească anul acesta cu un miel pe masă, cu stufat, roșii, castraveți, ceapă verde, gogoșari, ardei capia ori iuți, grâu, porumb, secară și ploaie la timp.
Maseurul
Fie ca Sărbătoarea Sfântă să vă aducă relaxare, echilibru, energie și circulație-n capilare.
Conducătorul auto
Fie ca lumina să să fie clară și să vă poarte în siguranță pe drumurile vieții. Să aveți parte de tot ce vă doriți, să vă alimentați și să trăiți bine, sănătoși, cu reviziile la timp.
Hingherii
Fie ca Lumina Învierii să vă aducă înțelepciune și înțelegere. Și dacă anul acesta simțiți că mielul vostru latră, fiți buni și ne iertați. A greși e omenește.
Sigur, lista rămâne deschisă. Orice meserie poate ataca segmentul sărbătorilor în manieră personalizată. Dacă nu putem eradica fie ca-ul, măcar să-l facem suportabil.
Un comentariu:
Psihologul(daca tot le-ai dus dorul intr-una din grupele de formatori) :
Fie ca Sinele, Eul si Supraeul sa traiasca intr-o armonie deplina(macar de Paste), sa fiti plini de lumina (interioara) si de liniste(sufleteasca). Fie ca stima de sine sa va creasca, sa fiti feriti de credinte limitative s...daca vreo voce interioara va sopteste altceva, sa nu credeti ca e Iepurasul de Paste..consultati cu incredere un Psiholog. :)
Trimiteți un comentariu