marți, 31 ianuarie 2017

Primul meu roman de dragoste

   E sfârșit de iarnă/ Soarele indecis a topit o parte din zăpada care a înghițit trotuarele. Nu e chiar ceea ce poeții numesc ”peisaj de vis”. Poate și din cauza noroiului de pe caldarâm.
   Cosmin și-a cumpărat o placă. Nu, nu din aceea pentru zăpadă. O placă de policarbonat. Coală, cum i se mai spune. Se îndreaptă spre casă unde are de tăiat placa. Are el ceva de făcut acasă.
Petra este psiholog. E o femeie frumoasă, toți știu asta. Acum este îmbrăcată într-o ținută de business care îi cuprinde perfect formele fără cusur.
Cosmin și Petra nu se cunosc. Nu oficial. Se știu din vedere, se plac mult. Dar niciunul nu a avut curajul să facă pasul spre celălat. Cum spuneam, Cosmin se apropie de casă, Petra pleacă de acasă, are de susținut o prezentare care-i poate schimba viața. Amândoi merg pe strada îngustă din cartier, unul spre celălalt.
De pe o străduță lăturalnică, de undeva din spatele Petrei, iese un BMW X5, modelul ăla preferat de cei cu sintaxa labilă. Ceafa lată de la volan calcă pe accelerație cu sete. Și rânjește când o vede pe frumoasa Petra. Ar vrea să o stropească din cap până-n picioare. Fără motiv, doar pentru amuzament. Și pentru că poate.
Cosmin vede că bolidul se apropie cu o viteză care nu prevestește nimic bun pentru hainele impecabile care-o acoperă sublim pe domniță. Ca la un semn, se aruncă în spatele Petrei și pune placa pe șosea ca pe un scut. Apa și noroiul se opresc pe placă fără ca vreu strop să întineze ținuta fără reproș a Petrei. Ea rămâne uimită de gestul lui Cosmin. E atât de atrasă de cavalerul ei încât nici nu bagă de seamă pliurile pline de reproș ale cefei late din X5.
-Bună. Eu sunt Petra. Îți mulțumesc foarte mult că m-ai salvat. Sunt deja în întârziere, nu aș fi avut vreme să merg acasă din nou să mă schimb. Tu m-ai salvat. Uite, asta e cartea mea de vizită. Sună-mă poimâine. Te invit la o cafea pentru că m-ai salvat.
Cosmin a simțit că Dumnezeu îl ține de după umeri în acel moment.
-Bună, eu sunt Cosmin. Nu am făcut mare lucru, nu trebuie să-mi mulțumești. Am să te sun, abia aștept să ieșim.
-Perfect! Aștept, a zic Petra plecând cu pas grămit.
Cosmin nu a mai apucat să adauge vreun cuvânt.

Două zile mai târziu.
-Alo, Petra?
-Da. Cu cine vorbesc?
-Bună, sunt Cosmin. Mi-ai dat cartea ta de vizită în urmă cu două zile. A rămas să ne auzim astăzi.
-A, Cosmin, eroul meu. Bună, mă bucur că m-ai sunat. Ne vedem mâine dimineașă în X Mall? E sâmbătă, ești liber, da?
-Sigur. Și dacă nu aș fi fost, tot m-aș fi eliberat.
-Îmi placi, știi cum să faci o fată să se simtă bine. Pe mâine la 10.00. La cafeneaua Y.
-Sigur!
Și frumoasa Petra a închis.

  Sâmbătă dimineață, la ora 9.30, Cosmin era deja în cafeneaua Y. Avea cu el și o carte. Psihologia mulțimilor, Gustave Le Bon.
Petra a venit la fără 3 minute.
-Hei, bună! Mă aștepți de mult?
-Nu, acum 5 minute am ajuns, a mințit candid Cosmin. Ia un loc.
-Mulțumesc.
A urmat un dialog peste care vreau să trecem. Nu-mi place să mă bag în viața oamenilor. Petra a văzut cartea lui Cosmin și-i spune:
-Citești Le bon? Seriooooos?
-Da, îmi place. Plus că sunt interesat să știu cum reacționează masele, mai ales cu demonstrațiile astea din Centru care parcă nu se mai termină.
-Păi au dreptate oamenii să iasă în stradă. E o formă de protecție a societății în definitiv.
-Ei, nu e chiar așa. De ce n-au ieșit la vot? Au stat în casă, la păturică și acum ies la îndemnul Președintelui. Ce protecție e asta?
-Eu nu cred că oamenii au ieșit la vreun îndemn politic. Am mulți prieteni la proteste, am fost și eu de câteva ori. Și nu pentru că ne-a cerut cineva.
-Ai mers tu la proteste? Păcat...
Pe fața lui Cosmin se citea dezamăgire combinată cu dezgust și iritare.
-Ce vrei să spui? a întrebat uimită Petra.
-Nimic. Chiar nimic. Nu păreai soroșistă.
-Nici tu nu păreai încuiat!  a adăugat frumoasa domniță.

Au urmat replici grele, tăioase, aproape imposibil de reprodus aici. Și uite așa, s-au dus naibii atât posibila poveste de dragoste, promițătorul roman de dragoste pe care l-aș fi scris dintr-o suflare cât și lectura ta care ar fi putut să-ți bucure serile încă reci.
C-așa e-n viață.

luni, 16 ianuarie 2017

Și foarte special, pentru domnu' Eminescul

   Ieri a fost o zi importantă pentru cultura română. S-au sărbătorit Ziua Culturii Naționale (începând din 2011) și 167 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cel care purta supranumele de cel mai mare poet român pe când frecventam eu școala generală. Pe cea de-a doua parte a sărbătorii aș vrea să insist.
   Pentru prima dată, de când frecventez eu rețelele sociale, nu a mai fost iureș maxim pe subiect. Unii s-au simțit aiurea din cauza asta. Mie mi-a plăcut. Mult.
Nu am ceva cu Eminescu, parol. Am ceva rezerve legate de ”cel mai mare”, atât. Așa cum am rezerve și la Sadoveanu, Creangă etc. Dar să revin.
Sunt unul dintre opozanții eminesciadei. De ce? Pentru că eminesciada asta deșănțată din ultimii ani nu ajută la nimic. Cum aș putea să mă simt mândru pentru că niște oameni care se bălăcesc undeva la limita analfabetismului postează copy/paste  niște versuri din Eminescu? La ce ajuta?
Am văzut ieri, la un eminescian de la mine din lista, următorul crâmpei cultural: ”astazi sa nascut eminescu poietul inimii! la multi ani maestre”. Poietul inimii? Ca la Catena? Și cum peștii mei scrii că s-a născut ieri?  Probabil că l-au caftit niște critici literari, altfel nu-mi explic de ce și-a șters postarea.


Acum, serios. Cum aș putea cumpăra ideea că niște oameni care cred că dacii au fost aproape extratereștri, cred în tuneluri subcarpatice care ne fac pe noi specialii Universului, cred că dacă-ți bagi ceapă-n ciorapi și usturoi cu slană-n urechi ori piper în gingii devii nemuritor, au citit vreodă o carte de la un capăt la altul? Și de unde dimensiunea asta națională, în care milioane de români devin sensibili pe 15 ianuarie? Da'n restul anului ce facem cu Eminescu? Îl punem în așteptare ca pe Hrușcă?
Ești iubitor de Eminescu, de cultură în general? Citește, frate! Citește până-ți dau lacrimile, fără să dai ochii peste cap în online. Asta te va scoate din bezna ignoranței, nu scânceala de pe Facebook.
Ia să vedem dacă vor curge fluvii de urări pentru Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Ion Băieșu, Sextil Pușcariu, Emil Gârleanu, Ion Budai-Deleanu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Minulescu, Ionel Teodoreanu, Ion Slavici, Victor Eftimiu, Matei Vișniec, I.L. Caragiale ori Dinu Săraru. Că tot în ianuarie s-au născut. Ei ce-au? Ciungă-n păr?
Altfel, toate bune.