Băsesc, deci exist

   Din ce în ce mai mulți prieteni mă somează să scriu despre referendum. Cu toate acestea, nu scriu rândurile pe care le citești acum din cauză că am cedat presiunilor exercitate de prietenii mei. Scriu pentru că am cedat dorințelor mele. Inițial mi-am zis că nu voi ortografia pe marginea acestui topic buclucaș, sunt prea mulți cei ce o fac. Cu toate acestea, ceva din interiorul meu îmi dădea întruna ghes. Am simțit că autocenzura mă va duce către o senzație de disconfort pe care nu o merit. Așa au luat naștere rândurile de le citești acum, cetitorule drag.

   Știm cu toții cum a început. Băsescu i-a tras-o golănește lui Marga, Ponta i-a arătat lui Băsescu ulterior că și el cunoaște smardoială. Și așa au ținut-o zilnic. Apoi Ponta și Antonescu au decis că e cazul să scape de marinar, moment în care am apărut și noi. Îndată ce a fost setată ziua referendumului toți oamenii politici direct interesați de rezultat și-au întors fața către electorat. Clasic până aici.
   Recunosc sportiv că îmi plac perioadele de campanie din câteva puncte de vedere. În primul rând se deschide larg robinetul de fonduri. Așa mai prindem și noi un asfalt, o iarbă, o bibliotecă sau un spital. Apoi mă amuz văzându-i pe politicienii grobieni cum se chinuie să se facă înțeleși în băile de mulțime, silabisind. E un tablou fascinant. Și ar mai fi câteva aspecte despre care voi mai scrie cândva.

   N-am de gând s-o mai lungesc. Nu vreau să scriu nici despre stimulentele financiare useliste, nici despre îndemnul băsist de a merge la păscut. În definitiv, idioți sunt și ăia de-au luat șpagă și ăia care au renunțat gratis la un drept doar pentru că așa le-a zis șefu'. N-am vreo simpatie pentru niciuna din părți iar antipatiile sunt distribuite aproape uniform. Singurul meu regret este că dacă s-ar fi prezentat la referendum măcar 80% din populația cu drept de vot am fi reușit să avem în toamnă atât alegeri parlamentare cât și prezidențiale. Garantez că USL-ul n-ar fi obținut majoritatea (mă puteți verifica în noiembrie)/ Cu alte cuvinte, puteam face un pas înainte. Care n-am avut posibilitatea, cum zice la manualul de specialitate. Dacă referendumul nu va fi validat și Băsescu redevine legitim, am ars-o în fericire (vorba filosofilor greci). Va fi război pe viață și pe moarte între palate cam până prin 2014. Sigur, în tot răstimpul ăsta nu va mai conta imaginea României în exterior. Dar vom putea trăi și cu asta, atât cei rămași în țară cât și cei din diasporă. Bem ceva pe chestia asta?

Azi am făcut-o prima dată

   Azi iar m-am uitat la televizor. Îmi place să mă uit la emisiunile culturale din două motive: aud cuvinte noi cu care ulterior mă dau mare și devin mai deștept în cap. Așa că azi m-am uitat la Omul care aduce cartea unde (pentru a nu știu câta oară) l-am revăzut pe Dan C. Mihăilescu. Eu pe omul ăsta îl vad un fel de prof de cenaclu literar, cam cum era Izbășescu (oneștenii știu despre cine e vorba). În prima emisiune vizionată de mine omul părea destul de istovit. Ducea o luptă care pe care. Literalmente care pe care având în minte faptul că în periplul său literar își alegea mai mereu neinspirat formele "care" și "pe care". Altfel, un personaj simpatic pe care nu ai cum să te superi. Mic de statură, jovial, ușor colocvial, ca să nu mai lungesc vorba, un boem.
   În emisiunea de azi a fost vorba de Doamna Dalloway a Virginiei Wolf. De fapt, nici nu contează despre ce carte a fost vorba. Cuvântul care i-a generat în mod repetat probleme lui Dan C. Mihăilescu a fost optsprezece. Am auzit din gura realizatorului toate formele posibile, mai puțin cea corectă. Nu-s nevricos da' jur că-mi imaginam cum îl răpesc într-o seară pe distinsul domn și îl duc la un atelier de tatuaje unde să capete pe antebrațul drept (pe banii mei, parol) următorul text: optsprezece este numeral și se mai scrie 18 sau XVIII. În afară de cardinalul optsprezece cuvântul buclucaș mai poate fi întâlnit și sub următoarele clase de numeral: ordinal=al optsprezecelea/a optsprezecea, distributiv=câte optsprezece, colectiv=toți/toate optsprezece și nu în ultimul rând multiplicativ=de optsprezece ori. Ar fi fost un tatuaj pe cinste!
   Așa am inventat primul meu banc. Un tip sună la Radio Erevan și întreabă:
-Nu vă supărați, cum se spune? Optspezece, optisprezece, optusprezece, optăsprezece, optșpe, optușpe, optișpe sau optășpe?
Crainicul răspunde:
-În toate felurile pe care le-ați enumerat. Corect este doar optsprezece.

Deșteaptă-te băi române!

  Cum să nu? Există posibilitatea ca unii să creadă că scriu despre politică. E o țară liberă, creadă ce-or vrea. Sentimentul care mă mână în scrierea de-o lecturezi acum, dragă cetitorule, este mult deasupra politichiei. Este dezideratu' nostru ăl mai principal și anume dreptatea.

   Despre dreptate se pot scrie multe. Cel puțin la nivel declarativ toată lumea este în căutarea ei. Mai țineți minte pașoptiștii ăia cool cu Dreptate și Frăție? Niște simpatici. Până și americanii au o treabă d'asta care se intitulează And Justice for All și jur că nu evoc albumul Metallica din '88. Pe tema dreptății au sucombat de-a lungul timpului toți idealiștii fanatici. Sigur, fiecare credea că dreptatea lui este cea care contează. Este interesant să vezi câte forme de dreptate există. Bunăoară căuzașii, dacă e să ne referim la pașoptiști (sau la membrii grupului ăsta), cred în dreptatea aia de-i bună pentru majoritatea. Rasiștii cred într-un alt fel de dreptate, extremiștii la fel. Și politicienii au imagini diferite despre dreptate. Dreptatea celor de la putere nu are nimic în comun cu dreptatea celor din opoziție. Mă rog...

   Spuneam că dreptatea e cea care mă mână-n luptă. Ce neregulă am descoperit eu? Știm cu toții Deșteaptă-te române, da? Eu am o problemă cu a doua strofă, priviți:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

   Voi trece peste construcția eronată "a noastre piepturi" deși mă pufnește râsul când mă gândesc ce-or fi scris în tezele de limba română de la bac pașoptiștii ăia de erau colegi cu Andrei Mureșan. Cât de șmecher a fost Băse, frate. L-au suspendat necinstiții ăștia da' imnu' de stat a rămas același. Păi cum credeți voi că va vota poporul la auzul versului ''Triumfător în luptă, un nume de Traian!''? Eu mă gândeam că, măcar până la aflarea rezultatului la referendum, ar fi drept să schimbăm imnul. Și ce-ar fi mai nimerit decât ''Ești o floare, ești un crin, ești parfumul cel mai fin''?

Acum sunt bine, mulțumesc!

   Da, sunt moldovean. Și-mi place. De loc sunt din Onești. Oraș cochet ce poarta frumoase fete în el. Moldovenii nu sunt foarte bine văzuți, știu asta. Și mai știu și toate bancurile cu moldoveni, nu vă mai sinchisiți. Sunt impasibil la orice tentativă de discriminare. Probabil și datorită faptului că în toate companiile cu care am avut contact într-un fel sau altul managerii cei mai de succes sunt moldoveni.
   N-am avut detașarea asta mereu. Nici pe departe. Îmi aduc aminte că în liceu mă enervam foarte tare când mergeam în cantonamente și handbaliștii din alte zone ne luau la mișto. Pregătisem un discurs destul de bun cu ajutorul căruia le închideam gurile cârcotașilor, discurs pe care îl adaptam la fiecare ocazie nouă.
   Cel mai greu mi-a fost în armată pentru că am fost încorporat în Târgu Mureș sau Marosvásárhely, cum ar prefera jumătate din localnici. S-au întâmplat foarte multe aici, voi căuta să scriu despre perioada aia. Știm cu toții că ardelenilor le place să creadă că-s superiori tuturor celorlalți. No, măcar ei să creadă asta. Nu era ziulică de la Dumnezeu fără să fiu luat în tărbacă de ardeleni. Pfiu, tare mă mai consumam. Mi-am șlefuit bine discursul și dă-i, frate. I-am tocat sistematic cu toate mințile luminate din Moldova, cu istoria plină de zbucium, cu Școala Literară de la Ieși, da' cu ce n-am bătut monedă? Băi, aproape reușisem să-i potolesc.
   Într-una din zile, cu câteva minute înainte de masa de prânz, un tip din Turda (Hunyadi) vede o pisică mare și îi zice lui M. din Deleni (îl cheamă Miron da' nu vreau să-i dau numele ca să nu-l fac de râs): "Mă, nii! Un raton!". M. se uită la pisică și pufnește într-un râs ușor condescendent și grăiește aproape instantaneu: "La voi așa-i ziși? La noi îi ziși mâțî". Nici până atunci și nici după nu mi-au trecut trecut prin minte atâtea metode de a ucide pe cineva.
   Altfel, sunt bine. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Domnu' Busu, nici nu știi cât de mic începi să fii!

   Serios acum, parcă ați căpiat cu toții. Băsescu, Antonescu, Ponta, suspendare și referendum peste tot. De parcă v-ați născut cu toții Brucani, Cristoi. Stelian Tănași, Mândruți or' Roșca Stănești. Noi avem probleme grave și voi o ardeți cât e ziulica de lungă în discuții politice. Rușine să vă fie! V-ați rupt de realitate, nu mai știți cât costă ITP-ul ori un furtun de hidrant da' puteți recita dintr-o suflare, chiar și treziți în miezul nopții, textul nu știu cărei moțiuni de cenzură. Despre Constituție ce să mai zic? Vorba aia, toată lumea a văzut filmul, nimeni nu a citit cartea.
   În țara asta se fac nereguli peste tot da' voi sunteți cu ochii numai pe aia trei din introducere. Știți voi că vânzătoarele de la magazinele de cartier nu dau bonuri de casă și nici restul corect? Păi, daaaa. Nu vi se pare important. Așa se duc miliardele din vistieria statului și sutele de lei din buzunarele voastre, anual. Câți dintre voi au descoperit că nu mai avem cucuvele? Aud? Vi se rupe, normal. Vă spun eu, nu mai avem cucuvele. Au migrat acolo unde sunt ecologiști mai pricepuți. Care e efectu'? Românii mor neanunțați. Nu se face. Tradiția spunea că nu mori așa, de prost. Întâi cântă cucuveaua apoi te duci. Nimeni nu a sucombat de capul lui. Acum e un talmeș-balmeș, se moare într-o dezordine de nedescris.
   O altă problemă este profesionalismul. De fapt, lipsa lui. Bunăoară, dacă mă gândesc la fotbaliștii de azi mă ia cu vertij. Păi ăștia după două beri cântă imnul echipei rivale îmbrăcați doar în jambiere. Păi așa făcea Dobrin, mâna-i-aș ochii lui albaștri?
   Aș încheia cu un caz cât se poate de grav. Este vorba de un personaj pe care îl cunoașteți cu toții. Florin Busuioc. Omul ăsta, că nu pot să-i spun altfel, prezintă vremea de când îl știm. Sigur, mai gătește și joacă teatru uneori însă doar ca hobby. Ei bine, eu l-am auzit (cu urechile mele) vineri spunând că până joia viitoare bucureștenii vor avea caniculă. Nu va exista un strop de ploaie, o pală de vânt, nimic. Eronat! Azi a plouat, luni va ploua iar marți va fi furtună. Să moară caii mei, o să mai avem noi ce pune pe masă cât îi creasta lu' Firica. Nimeni nu a muncit azi pe motiv că e prea cald. Nimeni nu va munci în țara asta până joi pen' că a zis Busu că-i caniculă. Și așa dragă cetitorule, ne ducem noi frumușel de râpă în mod planificat. Niciodată nu s-ar fi întâmplat asta în perioada de glorie a distinșilor Ortansa Jude, Romica Jurca sau Constantin Țicu. Dar gata, până aici! Vigilență, ăsta e noul plan de bătaie. Busu, sunt cu geana pe tine! Fac eu ordine în țara asta...

E inadmisibil ce se întâmplă! (n-am gasit un clișeu mai odios)

   Am luat într-un fel sau altul parte la atât de multe întâmplări încât uneori încolțește chiar și în mine bănuiala că aș putea mistifica abia perceptibil adevărul. Am însă un self esteem bine definit, fapt care mă ajută să trec ușor peste acest impas.

   Exista în țărișoara asta în urmă cu ceva timp o filială a unei multinaționale la conducerea căreia se afla o femeie frumoasă. C.R. conducea operațiunile din România cu o mână de fier, cel puțin așa voia să lase impresia. În sprijinul acestei imagini stau mărturie câteva decizii legate de concedierea fără remușcări a unor angajați de pe palierele inferioare. Acest aspect, întărit de aspectul fizic extrem de atrăgător, făcea ca C.R. să fie foarte râvnită printre bărbații din companie. Întâmplarea (sau nu doar) a făcut ca cele mai importante două departamente din companie, tehnicul și comercialul, să fie conduse de doi bărbați foarte bine pregătiți și arătoși de-a dreptul. Atracția fizică dintre C.R și cei doi crai era destul de evidentă.

   Într-un octombrie timpuriu, multinaționala cu pricina a deschis un nou punct de lucru în Ardeal. Frumoasa C.R și frumușelul de la tehnic au stat două săptămâni în noua locație pentru a implementa procedurile. Se spune că atunci a luat naștere și o procedură atât de neoficiala încât nimeni nu o recunoaște. Frumușelul de la comercial, care nu se afla în relații tocmai cordiale cu frumușelul de la tehnic, începuse să-și arate nemulțumirile legate de deciziile superbei C.R.. El afirma că soluțiile tehnice nu sunt foarte stabile și că departamentul CS nu-i trata tocmai profesional pe clienți. Practic, departamentul comercial era în mare pericol, Atmosfera asta apăsătoare a durat cam până în primăvara următoare.
   În mai a avut loc un târg de profil în Istanbul. C.R a plecat cu frumușelul de la comercial de această dată, cam o săptămână. Gurile rele spun că așa a luat naștere și ce-a de-a doua procedură total neoficială, probabil și din cauză că în perioada imediat următoare frumușelul de la tehnic a început să se plângă în repetate rânduri că cei de la vânzări promit clienților soluții tehnice imposibil de realizat, fapt care pune în pericol toată filiala din România. Și dă-i război, frate. Tehnicul și comercialul se împungeau cu fiecare ocazie risipind resurse greu de cuantificat. Frumoasei C.R. îi era greu să ia o decizie în sensul aplanării conflictului, în definitiv ea avea relații nefirești cu ambii frumușei. Dar ca să salveze imaginea de Iron Lady se arăta în continuare extrem de tranșantă în relația cu slujbașii de rând. Și așa a mai mers treaba încă vreun an. Cei doi frumușei o posedau alternant pe C.R. iar slujbașii se făceau că nu văd în timp ce suportau pierderile pe care filiala le producea în ultima vreme. Ba mai mult, pe motiv că C.R începuse deja să arate cam bătrână frumoșii cei doi emiteau pretenții mai mari. Unde credeți că se termina lanțul? Exact, slujbașii de rând erau cei care plăteau.

   La scurt timp operațiunile din România au fost închise. Frumușeii cei doi au plecat la concurență (acum sunt prieteni buni) iar slujbașii de rând au cam rămas cu buzele umflate. A, C.R. a fost atât de marcată de turnura nefericită pe care a luat-o viața ei încât a îmbătrânit brusc. Nu a mai rămas nimic din femeia superbă de odinioară. Și ca și cum pentru ea nu ar fi fost suficient, au ieșit la iveală și procedurile acelea total neoficiale. Asta i-a închis definitiv ușile carierei.

   Ce a vrut să spună autorul? Ia să vedem.... Deci frumușelul de la comercial se plângea că nu e corect când ăla de la tehnic o călărea pe duduia C.R și vițăvercea, cel de la tehnic se arăta scandalizat peste măsură când nenorocitul de la comercial profita de aceeași duduie. Q.E.D.

Cum adică nu e limpede? Ia să o înlocuim pe duduia C.R. cu respectabila Constituție a României, zic. Acum e mai clar? Știm și cine sunt ăia doi, știm și cine sunt slujbașii de rând, da? Dooh!