Comunicare eficientă la Vocea României

   Sunt extrem de atent la modul în care comunică oamenii. Este fascinant ce poți reuși având noțiuni solide de body language la care să adaugi un limbaj verbal precis însoțit de un paraverbal atent studiat. Mă rog, încerc să nu devin prea tehnic în scrierea asta. Pe cei interesați îi invit în sala de curs pentru a detalia. :)
Cel mai ușor în astfel de situații este să ofer exemple care au ca protagoniști persoane publice. Politicienii, actorii, realizatorii TV sunt doar câteva categorii care beneficiază frecvent de serviciile unor consultanți profesionioști pentru a deveni credibili. Asta e cheia.

   Am spus de nenumărate ori că formatul TV ”The Voice” este plăcerea mea vinovată pentru principalul motiv că am posibilitatea să ascult voci foarte bune, nealterate de industria de profil. Din această categorie face parte și ”Vocea României”. La fiecare ediție am avut câte un favorit. Din păcate, niciodată favoritul meu nu a câștigat. Primul a fost Lucian Darie. Un băiat cu bun simț și voce cum rar există în lume. Al doilea a fost Dragoș Chircu. Și acum mai am Summertime în minte.
La ultima ediție am avut-o drept favorită pe Sânziana Niculae. Mi-a atras atenția cu momentul ăsta:

Am urmărit cu mare atenție evoluția ei și zău că a meritat. Fata asta cântă mai bine decât 99% dintre solistele consacrate. Iată cum probez afirmația asta:

În competiție directă cu Mihai Chițu, Sânziana ar fi trebuit să câștige fără echivoc. Ei bine, aici a intervenit ”faza școală” de comunicare eficientă.

Moga a decis, pentru prima dată, să abordeze o manieră volubilă, spumoasă și picantă pe alocuri. Brenciu în schimb, a fost ceva mai înțelept. A lăsat (cu greu de cele mai multe ori) de la el. Pe tot parcursul show-lui TV Moga s-a îmbrăcat în haine viu colorate, Brenciu a ales culori clasice. Moga urca vocea la fiecare frază importantă, Brenciu cobora vocea. Moga gesticula ferm, Brenciu folosea gesturi ample. Ceea ce cred eu că a pus capac a fost faptul că Moga a repetat obsesiv cum el și Sânziana au lucrat până la epuizare chiar și de Crăciun iar oamenii de acasă vor aprecia asta. Știți clișeele ”uns cu toate alifiile”, ”vulpe bătrână” etc? Ăsta a fost Brenciu. ”Vulpea bătrână” a mirosit imediat oportunitatea nesperată și a punctat definitiv: ”Oameni buni, să nu uităm că Mihai Chițu este în viața de zi cu zi un agent comercial”. Puse în balanță, afimațiile celor doi au decis câștigătorul. Există ceva în noi care ne face să ținem partea celui mai slab. Asta s-a întâmplat în finală. Oamenii au votat cu personajul mai slab (agentul comercial) în defavoarea celui puternic (Sânziana cea dură).
Așa se întâmplă și în viață. Cei care stăpânesc mai bine arta comunicării, câștigă.
Și acum, gata. Mă retrag. Vă aștept în sala de curs. :)

Astăzi am plâns

   Te-am urmărit. Te-am căutat. Dintre toate, te-am ales pe tine. Erai frumoasă, atrăgătoare. Deși erai ușor prăfuită, știam că dedesubt voi găsi albul pur.
   Da, te-am căutat ceva timp. Te-am găsit relativ ușor. Erați mai multe lalolaltă dar eu te-am ales pe tine pentru imperfecțiunile formelor tale. În mintea mea asta denotă sănătate.
   Te-am luat cu mine, te-am ținut în brațe. Te-am adus acasă. Te-am privit. Erai frumoasă. Te-am curățat, am îndepărtat praful pentru a te vedea în toată splendoarea. M-am felicitat pentru alegerea făcută. Te-am atins. Erai foarte fină.
...................................
   Am trecut la treabă. Voiam să mă bucur de tine cât mai curând. Să te gust, să-ți simt aroma, gustul unic. Și am pornit. Încă de la început a fost greu. Erai dură, mă obligai să depun efort. Și am depus. Până mi-au dat lacrimile. Exact, sunt om în toată firea dar nu m-am putut stăpâni. Mi-au dat lacrimile. Câteva inițial. Apoi din ce în ce mai multe. Am sfârșit plângând. Îmi suflam nasul și-mi ștergeam lacrimile cu zeci de șervețele. Cu toate acestea nu mă puteam opri. Trebuia să termin. Să te termin.
   Cred că a durat 15-20 de minute maxim, timp în care m-ai stors de lacrimi. Ai descoperit sensibilitatea din mine despre care nu știe multă lume. Nici eu nu credeam că voi fi atât de vulnerabil.
   Dar a meritat. Te-am terminat, te-am făcut bucăți. Ți-am arătat că ți-am rezistat, că am luptat eroic și în final am câștigat. Acum te voi pune la păstrat. Te voi mai scoate atunci când îmi va fi poftă de tine. Ești la mâna mea.
   Mă uit la tine. Nimic nu mai indică faptul că ai fost frumoasă. Cea mai frumoasă legătură de hrean din Piața Obor.

Vii și tu?

Ai auzit de cafeaua în așteptare? Nu-i nimic, afli acum despre ce e vorba. 

Există în lumea asta mare oameni de toate tipurile. Oameni indiferenți, oameni supărați pe viață și semeni, oameni care-și urăsc aproapele sau pur și simplu oameni care nu rezistă pornirii de a-i ajuta pe cei în dificultate. Povestea care a devenit un viral zilele acestea sună cam așa:

”Această poveste te va încălzi mai mult decât o cafea într-o zi rece de iarnă.

Am intrat într-o cafenea mică împreună cu un prieten de-al meu și am așteptat să dăm comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:
Cinci cafele, te rog. Două pentru noi și trei "în așteptare".
Ei și-au plătit comanda, și-au luat cele două cafele și au ieșit. Eu îl întreb pe prietenul meu:
Ce sunt alea cafele "în așteptare" ?
Așteaptă și vei vedea, mi-a răspuns.
Au intrat mai multe persoane ulterior. Două fete au cerut câte o cafea, au plătit și au plecat. Următoarea comandă a fost de șapte cafele și a fost făcută de trei avocați - trei pentru ei și patru "în așteptare". Eu încă mai întreb care e treaba cu aceste cafele "în așteptare". Dintr-o dată un om îmbrăcat în haine ponosite care arăta ca un cerșetor intră pe ușă și întreabă :
Aveți o cafea "în așteptare" ?

Atunci am înțeles. Oamenii plătesc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă. Tradiția cu cafelele "în așteptare" a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri poți comanda nu doar o cafea "în așteptare", ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.

Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necăjiți, fără să încurajezi un comportament antisocial.”

Cum am citit textul ăsta m-am și insinuat în fereastra de căutare Google. Voiam să știu dacă mișcarea există. Și există. Iată doar câteva exemple:

https://www.facebook.com/SuspendedCoffeess/info

http://thesuspendedcoffees.wordpress.com/

http://en.wikipedia.org/wiki/Caff%C3%A8_sospeso

   Mi-a plăcut atât de mult ce-am văzut încât de mai bine de o săptămână mă gândesc fără încetare la ceva mare de tot, voi reveni pe tema asta. Spuneam că mi-a plăcut mult. Am pus la share treaba asta și am constatat surprins că în doar câteva zile materialul a circulat pe aproximativ 10% din globul pâmântesc! Foarte tare, mi-am zis. Asta demonstrează pentru a nu știu câta oară că oamenii sunt dispuși să facă lucruri bune doar că au nevoie de un generator de acțiuni.
   Unul dintre prietenii mei, om umblat prin lume, a citit postarea cu pricina și a hotărât să încerce sistemul în locul în care își servește în fiecare dimineață cafeaua, la Spring Time în Carrefour Colentina. Marian (pe numele lui) i-a explicat în repetate rânduri angajatei de la tejghea că dorește două cafele. Una pentru el, una în așteptare. După câteva seturi complete de explicații părea că a înțeles. Zis și făcut. Marian a achitat două cafele și a consumat una, ca de obicei. Și-a luat la revedere și a plecat. Curiozitatea a început să-l gâdile. Voia totuși să afle dacă ”sistemul” funcționează. Ca un făcut, i-a ieșit în cale o cunoștință care nu stă pe roze cu banii. A întrebat-o dacă nu vrea să-l ajute într-o întreprindere în urma căreia va câștiga o cafea caldă. Persoana a acceptat iar Marian i-a explicat că trebuie să meargă la Spring Time și să întrebe dacă există o cafea în așteptare. De aici începe povestea. Persoana s-a dus la tejghea, a stat de vorbă timp de câteva minute cu angajata Spring Time după care a plecat. Fără cafea. Aflat în supraveghere, Marian a întrebat-o ce s-a întâmplat.
-Mi-a cerut bani pentru cafea iar eu nu aveam, a răspuns persoana.
Marian s-a dus la fata de la tejghea și i-a spus:
-Păi n-am vorbit noi că plătesc o cafea în așteptare iar tu urmează să i-o oferi unei persoane care nu-și permite să achite prețul?
-Știți ce? Eu nici n-am înțeles ce doriți de la mine! a venit răspunsul ingenuu.
Este de prisos să insist pe faptul că fata de la bar a încasat banii pentru cafeaua în așteptare. Marian a rămas cu un gust amar în urma pățaniei și m-a sunat.
-Cătăline, nu funcționează!

   Cumva, Marian avea dreptate. Există ceva în felul nostru de a fi care se opune vârtos conceptului de bine. Eu cred că de la Miorița ni se trage. :)
   Care e scopul scrierii pe care o citești acum? Simplu. E o invitație la repliere. Putem încerca acțiunea ”în așteptare” cu orice. O cafea, un ceai, o ciorbă sau gogoașă ori un meniu complet. Pe lângă faptul că putem pune zâmbete unor chipuri triste (ceea ce nu-i puțin lucru), putem fi parte din ceva tare fain. Eu recunosc sportiv că mă îmbujorez tot când văd că oamenii reușesc să se mobilizeze.
Pune la share materialul acesta sau oricare alt material pe acest topic. Din experiență îți spun că în medie 5 dintr-o sută se implică activ într-o acțiune care implică o sumă de bani. Un calcul elementar ne arată că pentru a exista 50.000 de oameni implicați este nevoie de 1.000.000 de cititori. Pare mult dar trebuie început de undeva.
Încerci?

Să fie lege, tăticu'!

   Materialul anterior este tot despre animale sau, mai degrabă, despre iubitorii de animale. Aș mai putea spune și că acest material este tot despre iubitorii de animale. Depinde din ce sens privești. Știu că peste câțiva ani mă voi întreba ce-am avut în cap de m-am lăsat purtat de val într-atât încât să scriu de două ori la rând despre asta. Cu toate acestea merg mai departe deoarece, așa cum am mai spus,  scriu aici doar ca să mă simt eu bine. Fără vreo presiune asupră-mi, indiferent că ar fi materială, ierarhică, redacțională ori de altă natură. Să purcedem, dară!

   Îi știți pe iubitorii de animale care apar cu lacrimi în ochi oriunde sunt echipe TV setate pe topicul maidanezilor? Sunt la fel de reali precum Becali filotim. Mai bine de jumătate din ei n-au adoptat în veci vreun animal iar mare parte dintre cei care au făcut-o a slobozit animalul imediat ce-a semnat pentru adopție. Să ne înțelegem, nu scriu despre cei care cu adevărat iubesc animalele. Ei o vor face și de aici înainte indiferent de câți maidanezi vor fi eutanasiați sau eliberați pe străzi. Am o problemă cu cei falși, cei care se dau iubitori de animale. Ăștia sunt mârșavi de-a dreptul. Îi vei recunoaște ușor. Ei folosesc imagini cu căței pufoși în loc de fiarele alea cu bale-n bot, distribuie tot felul de materiale mincinoase, preiau știri modificate pe care le mai amplifică etc.

   Sunteți falși, v-am spus asta și în materialul anterior. Acum vă spun că sunteți și perfizi, mincinoși, mizerabili, oameni de nimic. Ia luați voi de aici niște materiale care circulă pe net:

http://www.youtube.com/watch?v=JQVk_Jyo_ws
http://www.youtube.com/watch?v=joaASoukpwU
http://www.youtube.com/watch?v=lC_jPwkQ3WY
http://www.youtube.com/watch?v=ND4JHyPqNuM
http://www.youtube.com/watch?v=vfgIDQPmQL0

Să continui sau căutați și singuri? Cum ar fi ca pufoșii aștia să socializeze puțin cu mamele, soțiile/iubitele sau fiicele voastre? La pariu că ați vrea sânge dacă s-ar întâmpla așa? Îi acuzați pe oameni că sunt de vină pentru situația asta. Spuneți că totul se trage de la animalele de companie care fată necontrolat. Sunteți sănătoși? Vă auziți? Nu voi sunteți creaturile alea oribile care ați adoptat doar pe hârtie?

   Dacă sunt pentru eutanasiere? Da, fără ezitare. Cum văd eu că ar trebui procedat? În alea 14 sau 7 sau 30 de zile prevăzute de lege aveți tot timpul să adoptați. Ce rămâne după asta, cu părere de rău, trebuie eutanasiat. Dar dacă ați eliberat animalul adoptat, pe lângă faptul că acesta trebuie eutanasiat și voi trebuie să faceți închisoare. Să fie lege! Sunteți părtași la vătămare corporală, tentativă de omor sau chiar crimă. Știu, sunt inuman, plin de ură, numai bun de disprețuit și tot ce vă mai vine în minte. Știți ce-i amuzant? Că eu, ăsta inuman, am adoptat 2 pui de pisică în urmă cu mai bine de un an. Puii ăștia stăteau chiar sub fereastra unei dudui care se dă iubitoare de animale. Afară erau 4 grade iar puii aveau câteva zile. În prima noapte de adopție a murit primul dintre ei. Al doilea (Norocel) mi-a murit la aproximativ 2 săptămâni după ce am făcut tot posibilul să trăiască. O lună n-am mai fost eu. Am ținut pisoii ăia în casă și i-am hrănit cu seringa, pipeta și biberonul. Soția mea îi ținea la piept pentru ca micuții să simtă un aer matern. Vă sună cunoscut? De câte ori ați făcut așa ceva? Credeți că e suficient să aruncați unor câini resturile de la masa de prânz pentru a vă numi iubitori de animale? Asta e tot ce puteți?
Am citit ieri o știre despre niște nemți care urmează să boicoteze turismul românesc din cauza cruzimii cu care legiferăm un genocid printre maidanezi. Nu-s simpatici ordinarii aștia mărunți? Mustește presa occidentală de articole care ne infierează pe tema câinilor vagabonzi. Cum să încerci așa ceva după care să insiști a te numi jurnalist?
La final am să subliniez ceva ce se tot aude de ceva timp. Dacă iubiți atât de mult animalele, de ce mâncați carne? E bun mielul de Paște? Dar porcul de Crăciun? Sau puiul de la KFC, șaorma de la Dristor ori hamburgerul de oriunde? E mișto să te îmbraci în piele, nu? Sau să ai niște pantofi ori sandale ori ghete sau cizme din piele? Perverșilor!

Iubiți și șobolanii vagabonzi

   Nu cred că mai există în țara asta vreun biped care să nu fi auzit de cazul copilului ucis de câini în zona Lacul Tei din București. Între noi fie vorba, aproape că nu a mai rămas țară cu apă caldă la chiuvetă care să nu fi auzit de întâmplarea cu pricina. Ca de obicei, avem două tabere principale: iubitorii de animale și cetățenii supărați. Nimic nou sub soare.
 
   Să-i luăm pe rând. Pentru că-mi place mie să nu fiu ca ceilalți, să am un chichirez, nu voi începe cu primii. Pe aceștia îi voi lăsa la urmă. Să purcedem, dară.
   Reacția cetătțenilor este legitimă. Niște oameni au fost uciși de câinii maidanezi în ultimii ani. Atât timp cât lucrurile astea se întâmplă în orașe, zonă dedicată oamenilor, ceva e greșit. Dintr-un comunicat oficial emis zilele acestea reiese că zilnic se prezintă la camerele de urgență aproximativ opt cetățeni mușcați de câini vagabonzi. Facem un calcul scurt și aflăm că anual circa 3000 de oameni ajung pacieți ca urmare a interacțiunii cu maidanezii. Doar în București. Ați prins ideea, nu insist.
   Să trecem la iubitorii de animale. Aici lucrurile se complică, grădina e mare. Avem oameni care hrănesc animalele pe străzi crezând cu tărie că fac o faptă bună. Eronat! Câinii ajung să creadă că strada e casa lor și că noi suntem cotropitorii. Avem câteva dudui cu sintaxa labilă care narează cu aplomb despre iubirea lor neasemuită pentru animale. Unele dintre ele aproape că ne iau la palme pe motiv că n-am donat o scândură, n-am muncit la adăposturi și nici mâncare n-am dus cățeilor. Ptii, simt că mă ia valul, ia să șed nițel.

Așaaaa... După ce am rumegat bine (ptiu, s-a luat!) fenomenul am ajuns la concluzia că iubitorii de animale sunt niște ipocriți, niște mincinoși ordinari, niște falși. Cum să te numești iubitor de animale și să ocrotești doar câinii? Dar urșii ce au? Dar bursucii (frate-miu, scuze!)? De ce să nu populăm orașele cu bursuci, urși, mistreți și lupi, mai ales că ultimii aduc izbitor cu câinii? Dar ce-ați spune de niște elefanți și rinoceri? A, și șerpi. Mari, viguroși, veninoși. Să nu existe o locuință fără un șarpe arondat. Poftim? Ce spuneți? Astea sunt animale sălbatice care trăiesc într-un habitat bine stabilit? Aha! Și orașele par a fi biotopul câinilor? De dragul jocului renunț la sălbăticiuni. Revenim în orașe. Subsolurile clădirilor, gropile de gunoi și zonele dezafectate sunt pline de șobolani. Ei ce-au? Ciungă-n blană? Dar șoarecii? Sunteți falși, iubitorilor de animale. Nu v-am văzut dând ochii peste cap la deratizări. Angajații primăriilor comit zilnic genocid printre rozătoare iar vouă nici că vă pasă. O țineți una și bună cu câinii. Discrimatorilor!
Uhaaa! M-am răcorit. Hai, gata. Vă pup și ne vedem la următoarea crimă.

Atât pot!

   Se întâmplă iarăși. Din ce în ce mai des fac asta, lucru care mă irită și pe mine. La început scriam doar în bășcălie și tare-mi plăcea de mine. Probabil îmbătrânesc.
Cum spuneam, se întâmplă din nou să scriu grav, serios, afectat aș putea spune.

   Nu sunt prost. Crezi 'au ba, nu e laudă de sine. Nici apropiații mei nu sunt. Ceea ce în aparență e un lucru bun se demonstrează a fi o piatră de moară legată de grumazu-mi fin. Păi, ce? N-ar fi de preferat să mă uit toată ziua ca o moluscă la TV pentru a ști ce parapantă e în top, prețurile pe de rost sau ce mai face bietul Becali în pârnaie? Și să mă râd tremurând vârtos din pântece în timp ce cu un ochi mă uit la Badea, cu un dejt mă scarpin între boașe și cu altul să-mi gâdil cerebelul prin nară? Zău ca da. Mi-aș dori să pot face toate astea și să mă trezesc a doua zi ca nou. Din păcate nu pot și aici este vina părinților mei. Nu m-au făcut suficient de prost și, parcă n-ar fi fost suficient, m-au mai și educat.
Mi-aș dori să mă pot înfuria pe politician, să urlu la el un futu-ți morții mă-tii cu venele erecte-n beregată, să fiu capabil să scriu pe Facebook despre ce țară de căcat avem și cum trăim noi ca șobolanii în ea, să mă enervez sau să mă bucur când aud că era mai bine pe timpul lui Ceaușescu ori Iliescu. Nu pot. Sunt firav. Eu fac glume cu prietenii mei, satirizăm personajele și răspândim ironia.
Maică-mea e vinovată pentru că în loc să-mi interzică să mă joc în incintă cu vecinii țigani sau unguri, facea gogoși ori plăcinte și le împărțea în mod egal tuturor. Mi-a cumpărat saci de cărți în loc să-l pună pe taică-meu să-mi explice cum trebuie să-mi fac dreptate cu pumnii. Acum cărțile alea mă încurcă teribil. Întuiesc aproape instantaneu ce este în spatele fiecărei știri ce face vâlvă și tot ce îmi stă în putință e să fac bășcălie.
Sunt acuzat că aș fi uselist sau băsist iar singurul meu mod de a mă apăra e să glumesc trăgând paralele între clasa politică de azi și cea de la jumătatea secolului trecut (cei care mai citiți, veți descoperi niște similitudini vecine cu paranormalul).
Nu sunt în stare să erup în spume la mitinguri publice, sunt laș. Pot în schimb să trasez un căcat în fața Guvernului fără ca cineva să realizeze asta și să mă poată împiedica. Trebuie doar să îmi doresc asta. Asta e, sunt laș.
Mi-aș dori să emigrez, să-mi uit limba după trei luni și să fac mișto de proștii care au rămas în țară. Nici măcar asta nu-mi iese, eu sunt unul dintre proști.

Ce-mi rămâne de făcut? Să fac dracului ceva pentru a le arăta oamenilor o altă cale. Și fac.

Lănțicul trofic

   De câteva zile sunt inundat în valuri de știri despre bacalaureat. Slujbași semianalfabeți ai presei îmi explică de căteva ori pe zi ce s-a întâmplat anul acesta cu examenul maturității/vieții. Astfel am aflat că există licee unde nu a promovat nimeni. Cool, nu? Am citit despre un caz simpatic la un liceu din Mureș unde o singură elevă a promovat examenul de bacalaureat. "Simpatic" deoarece directorul liceului declara foarte mulțumit că profesorii au fost siguri că domnișoara va promova. De la acest caz simpatic aș vrea să pornesc. Cu siguranță îmi voi urca în cap niște profesorași de mâna a doua care se vor simți direct vizați. Recunosc sportiv că îmi iese asta destul de des. Dar îmi și place.

   Anul acesta au promovat examenul maturității mai mulți elevi comparativ cu anul trecut. Foarte tare, suntem mai buni! Tot anul acesta avem și tărăboiul cu șpaga (aici ar fi multe de scris și simt că nu aveți răbdare, urmăriți doar ce decizii au luat guvernanții zilele acestea și veți înțelege rolul diversiunilor de acest fel). Mai apar în peisaj elevii de 10 pe linie care aleg universități din lumea civilizată și secăturile care ne explică în jargon cum li se rupe lor de bac. Am omis ceva? Da. Profesorii. Luminătorii poporului, urmașii Domnului Trandafir numiți și dascăli. Cunosc profesori care zilele acestea s-au întrecut în osanale dedicate celor care au promovat bacalaureatul. Cât se poate de eronat! O simplă felicitare este de ajuns, discutăm de un examen de "bun simț" nicidecum despre Premiul Nobel. Ce urmează? O bucurie fără margini la fiecare acord între subiect și predicat reușit de un elev dintr-a X-a? Aceiași profesori aruncă roabe de noroi în cei care au picat examenul. Cum se poate una ca asta? Acum ceva timp profesorii n-ar mai fi scos capul în lume de rușine dacă ar fi avut aceste rezultate. Astăzi profesorii ne spun că elevii sunt loaze, că au alt sistem de valori, că nu mai există interes pentru școală. Zău?

   Loază ești tu, profesoraș de doi bani. Tu, care de opt ani pici examenul de titularizare, care te bucuri de fiecare cadou refuzat de mama pițipoancei, care n-ai mai deschis o carte sau n-ai mai fost la un curs din ultimul an de facultate, care faci frumos la elevii cu bani și te dai zbir cu săracii. Exact. Tu, secătură, tu ești principalul vinovat pentru ceea ce voi numiți rezultate. Poți să te minți frumos oricât spunându-ți că societatea este vinovată. Elevii tăi fac parte din ceea ce numești tu societate, așadar tu decizi cum va arăta societatea anilor ce vin. Ce șanse mai avem? Demisionează! Angajează-te cu jumătate de normă la un restaurant fast food sau vinde cosmetice în sistem MLM. Lasă-i pe cei care au curaj să spună nu micilor atenții, cei care studiază pe tot parcursul vieții, cei pentru care onoarea nu e doar un cuvânt desuet din DEX să-ți preia locul la catedră. În câțiva ani ar putea fi bine. Sigur, un ultim argument al tău poate fi politica ministerului. Și aici ești eronat. Niciodată în ultimii 50 de ani țara asta nu a avut o echipă ministerială cu viziune dar asta nu a reprezentat o mare problemă. Până la tine. Cum spuneam, renunță! Dacă vrei să ne faci un ultim serviciu, convinge-i și pe polițiștii care se plâng de lipsa respectului față de lege după ce au dat o nouă dimensiune cuvântului șpagă să demisioneze.
Ai atâta demnitate?

Am Audi/Be-em-veu, fac în trafic ce vreau eu!

   În urmă cu mai bine de doi ani scriam că am devenit pasionat de lingvistică. Har Domnului, nu e singura mea pasiune. Pe lista mea destul de lungă apar cuvinte precum blues, handbal, lectură, snooker, jazz, dezvoltare personală nu neapărat în ordinea asta. Da, am multe pasiuni care pun stăpânire pe mine deseori și cu toate acestea descopăr în fiecare zi altele noi.

   Zilele trecute am fost la ANAF pentru a scoate un cazier fiscal. După ce am depus cererea și chitanța am fost anunțat că durează 30 de minute. ”OK, merg la o cafea” am zis. Am ieșit din cladire și mă îndreptam spre o cafenea când mi-a sunat telefonul. Un client mă anunța că vrea să-mi lase niște hârtii peste care să mă uit. Am stabilit să-l aștept vis-à-vis de cladirea ANAF-ului ca să nu mai parcheze. Așa mi-am descoperit o nouă pasiune în care am investit 2 ore. 

   Patek e un indian care a emis teoria conform căreia oamenii pot fi clasificați în funcție de pozițiile în care dorm. Și Hitler îi împărțea pe oameni în funcție de rasă. Ceaușescu însuși avea un sistem de valori bazat pe originile sănătoase. Aștia au lucrat la branding personal, nene. Ia să mă afirm și eu, zic!

   Știm că șoferii ce-și fac veacul prin București nu au cele mai nobile obiceiuri, nu mai avem ce demonstra aici. Bunăoară, în ziua cu pricina, doi șoferi de mașini cu multe cercuri în logo își măsurau bărbăția cu ajutorul instalațiilor de sonorizare din habitaclu scrutând superior pe oricare îndrăznea să cate cu privirea sursa gălăgiei monstruase. Acest fapt m-a determinat să fac un clasament al obiceiurilor nesănătoase în funcție de marca autoturismului condus. Am descoperit că șoferii de Logan tunat au emigrat ori sucombat. Deși poate părea un câștig, relitatea ne oferă tabelul de mai jos.

    Sigur, pot fi acuzat că am mistificat lucrurile întărind un truism etern. Îmi asum asta și voi mai cerceta pe acest topic. Pe la voi cum e?