Coelhii beletristici

   Voi spune că suntem ăi mai originali din lume pân' o să căpiez. Moromete ăl bătrân (Ilie, pentru pretioși) m-ar fi intrebat acum ''Pe ce te bazezi?'', întrebare legitimă, dealtfel. Păi să purcedem...   
   Prin anii '90 era la modă să ai un chioșc, crâșmă sau magazin de haine second hand. Doar așa ieșeai din mulțime. În timp, potența financiară cerea mai mult pentru a fi unanim acceptată. Așa au apărut cluburile de fițe. Cu alte cuvinte, nu erai jupân dacă nu dețineai singur sau în cârdașie un stabilment d'ăsta. Au mai trecut câțtiva ani și ce sa vezi? Nu mai erai șmecher dacă nu avea un ziar. Diferențele erau date de tiraj, de apariție, de aria de difuzare, șamd. Altfel spus. ăi mai șmecheri erau cei care dețineau un cotidian central cu tiraj baban.
    Eheeei, au mai trecut câțiva ani și lumea s-a schimbat. Doar c-un birt ș-o fițuică nu mai erai mare sculâ. Așa au apărut patronii de televiziuni. Acest moment este extrem de important și motivul scrierii mele în același timp. S-a născut astfel, curentul cultural. Șmecherii au început să apară la televizor, să dea interviuri în presă, să cumpere echipe de  fotbal, un vis.
     Și iată că ajungem în zilele noastre. Ce credeți voi că- i excită la maxim pe jupâni? Să scrie o carte! Zău, nu e glumă. N-am să-i nominalizez aici pe cei cu aspirații literare pe de o parte din respect pentru cei care au scris bine, pe de altă parte din pizmă. Recunosc sportiv că mă bătea și pe mine gandul să fac asta cândva. Acum e desuet. Da' numa' să le fac în ciudă, nu voi ceda așa ușor. Voi scoate o serie limitată de videobooks. Up yours!

Suntem credincioși, bă!

   Da' știu că suntem un popor dat ptiu... Doamne, iartă-mă. Azi sunt sărbătoriți, atât în calendarul ortodox cât și în cel greco-catolic, Sfinții Mihail și Gavril. Nu voi insista pe istoricul acestei zile în principal pentru că nu sunt un tip prea religios. Google este o sursa de informații inepuizabilă.    Ce facem noi de Mihail și Gavril? Exact, ne felicităm prietenii care se intitulează Mihai/ Mihaela. Gabriel/a sau tot ce derivă de aici. Aici aș putea aminti faptul că în cele mai multe cazuri urarea este ''La Mulți Ani'', ceea ce e ușor eronat da' nici despre asta nu e vorba aici.
   Apoi? Mergem la băut cu gașca. Asta e fain-frumos. Nici despre acest obicei nu ortografiez acum.
   Cel mai tare mă atrage sentimentul religios manifestat de poporul român, pioșenia, smerenia și evlavia de care dăm dovadă. Am mai scris AICI despre asta. Acum scriu despre altă deprindere românească ce mă fascinează. Este vorba despre pioșenia la superlativ manifestată in sărbătorile religioase. Mă pot pune chezaș că ați auzit cu toții pe cineva (nu se întâmplă asta mereu cuiva, altcuiva?) spunând "Nu mai înjura azi că-i sărbătoare". Sau "nu mai bârfi azi, e sarbătoare". Ce desprindem noi de aici? Putem înjura cât și pe cine vrem oricând, putem bârfi, chiar fura sau ucide cu condiția 'a mai primordială să nu fie sărbătoare că ne bate Dumnezeu. În celelalte zile, alea de nu-s sărbători, Dumnezeu doarme și nu ne aude.
   Nu suntem noi ăi mai buni din Univers? Ba suntem. Noi, cei care îmbrăcăm izmană curată in fiece dimineață numai pentru că ne-ar putea lovi o mașină și nu se cade să ajungem pe masa de operație cu desuuri răpănoase.

Ce m-ar face pe mine fericit

Cu toții ne dorim lucruri, întâmplari sau stări despre care știm din start că sunt imposibile. Chiar și eu. Astă noapte nu aveam somn așa cum mi se întâmplă foarte des (am citit eu undeva că geniile dorm puțin). Am numărat toate oile pamântene, am încercat să-mi amintesc numele tuturor colegilor din școala, am ascultat muzică. Nimic n-a funcționat. Văzând asta mi-am zis să incerc ceva inedit. Ce m-ar face pe mine cu adevarăt fericit. Până pe la 3 dimineața am încropit o scurtă listă pe care v-o prezint aici.

1. Mi-aș dori să am un televizor atât de interactiv încât fiecare personaj care apare acolo să facă tot ce-i spun. Da' chiar tot!

2. Mi-ar plăcea ca orice gând îmi trece prin cap să prindă viață instantaneu. Ma rog, nu chiar instantaneu. În unele cazuri ar trebui să mi se ceară o confirmare. Unii prieteni de-ai mei au soții sau prietene foarte frumoase iar eu doresc să rămân prieteni cu ei și pe viitor.

3. Mi-aș dori o afacere mică. Nu am vise de multinațională. E vorba de un bar care să funcționeze într-un oraș minier populat aproape exclusiv de bărbați. Și să dețin o baie comunală, singurul loc pe o rază de 150 de km unde te poți spăla. Sigur, la prima vedere nu pare un business sustenabil având în minte imaginea minerilor care au plantat panseluțe in Piața Universității din București în '90. Ca să adaug plusvaloare proiectului aș angaja la bar 10 femei extrem de frumoase care să aibă ca standard unic, igiena corporala.

4. Aș vrea să mi se dea NUP înainte de orice faptă aș comite.

5.  Aș vrea să joc finala Campionatului Mondial de Snooker alături de Ronnie O'Sullivan și să câștig cu scorul general de 10-9 iar in meciul decisiv să realizez break-ul maxim de 148 de puncte! Gotcha Ronnie!

6. Pentru că simt ca n-am exploatat la maxim ideea de la punctul 3, mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraș mic spre mediu din Moldova, plin de femei frumoase ale căror soți sunt plecați la muncă în Spania și să fiu singurul care are apă caldă.

7. Mi-aș dori să flatulăm gaze naturale și România să devina principala sursă de import pentru Rusia. Prea ne-au chinuit aștia mai bine de jumătate de veac.

Înainte de a defini a opta dorința am adormit buștean.

Ce iaște muzica?

Se spune că fiecare națiune iși merită liderii. Mă rog, aici am mici rezerve legate strict de cuvântul lider dar despre asta într-un număr viitor. Dacă e să credem această zicere putem emite ipoteze mai mult sau mai puțin credibile despre ce națiune dorim bazându-ne doar pe gusturile celui sau celei ce deține funcția supremă în statul cu pricina.
Îmi place muzica. Atăt de mult încât nu aș concepe viața fără muzică. Știu că nu sunt singurul care are astfel de plăceri. Fie că ești elev, pensionar, strungar, greco-catolic, campion mondial de curling (nu mai râdeți acolo în fund, așa-i spune sportului ăsta) sau președinte de stat trebuie să îți placă muzica și mai trebuie să ai și muzicieni preferați. Am făcut un scurt research pe acest topic alegând ca subiecți câțiva lideri cunoscuți ai zilelor noastre și iată ce am descoperit:

Cum era de așteptat, primul subiect este Barack Obama. Din primele lui 10 piese favorite 6 sunt cântate de (în ordine descrescătoare) Fugees, Marvin Gaye, Bruce Springsteen, Rolling Stones, Frank Sinatra și Aretha Franklin. Nu-i rău deloc. Aș spune că are gusturi afro-americanul (being politically correct).

Angela Merkel este un fan declarat al muzicii clasice în general, Wagner în particular. Boring but not bad at all.

Nicolas Sarkozy pare ușor labil. Favoriții lui sunt Jimi Hendrix, Gipsy Kings, Stone Temple Pilots și Bob Marley. Exact în ordinea asta!

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii ascultă cu plăcere Ella Fitzgerald, Barbara Streisand, Queen (cum era de așteptat), Sting, Michael Buble și altele. Isn't she sweet?

Și ajungem la noi în bătătură unde aflăm ca urechile lui Traian Băsescu sunt gâdilate în mod plăcut de Cristiana Dorin (o solistă de la Terasa Cireșica din Neptun) când țipurește Eu te-am iubit, Tu râdeai (pe bune?) și Caravana, Nelu Ploieșteanu cu power play-ul Fetele lu' tata și Mirabela Dauer.
Se spune că fiecare națiune iși merită liderii. Cine peștii mei spune asta și mai presus de toate, cum să ai încredere în cineva care e fan Mirabela Dauer?