Sunt un fericit [?]

   Știți câte bancuri cu polițiști există? Nici unul. Toate sunt adevăruri. Am auzit asta de la un polițist. Eu l-am contrazis, am zis că știu două bancuri.

Bancul 1. Un tip conducea un Mercedes S 550 pe Magheru cu 130 de km/h. Pe la Nottara este oprit de un polițist. Șoferul spune:
-Mă grăbesc foarte tare, de asta mergeam cu viteză.
-Actele, vă rog.
-Poftiți, vă rog.
-Păi cu așa viteză circulăm, domnu'...aaaa, Lucian Blaga? Vă rog, poftiți actele. O seară plăcută!
-Păi nu-mi luați permisul? Nu mă amendați?
-Ei, lasați. Mai citim și noi!

Bancul 2. Un tip conducea un Mercedes S 550 pe Magheru cu 130 de km/h. Pe la Nottara este oprit de un polițist. Șoferul care mirosea a alcool spune:
-Bună seara. S-a întâmplat ceva?
-Mirosiți foarte tare a alcool. Ce-ați băut?
-Trece și 'mneata 4 beri că dacă-ți zic Jägermeister stăm aici până dimineață.

   Știu, sunt și alte bancuri. Mie astea mi s-au părut bune. Candoarea, ca să folosesc un eufemism, polițiștilor este proverbială în orice țară din lumea asta. În urmă cu 3 luni am început să predau un curs de management general într-un proiect care i-a avut ca beneficiari pe cei din Poliția Română. Am plecat la drum în acest proiect cu o imagine care se baza pe ideea preconcepută legată de candoarea mai sus amintită. Mi-am zis că voi avea parte de 100 de oameni prăfuiți care au fost trimiși la curs, nu au ales ei și care se vor plictisi îngrozitor. 
Prima zi de curs a venit la pachet cu una dintre cele mai mari surprize de care am avut parte. Am cunoscut 20 de oameni extrem de interesanți, de activi, de curioși, de amuzanți, de inteligenți. Mi-am zis că sunt cel mai norocos trainer din lume. Prima săptămână a fost ca o vacanță, nici n-am realizat când a trecut. A doua săptămână am avut liber, timp berchet pentru a mai rezolva una-alta prin București. Într-una din zile o așteptam pe soția mea în fața complexului Prosper din 13 Septembrie cu Sebastian. Lângă mine erau 4 polițiști de la Circulație. Rectific, 4 polițiști volubili de la Circulație. Am auzit cele mai de autobază glume din viața mea, cele mai diverse onomatopee și cele mai colorate forme de râs. Mi-am zis că nu e treaba mea, în definitiv ce mie mi se pare de calitate, altuia i se poate părea inferior și invers. La un moment dat, unul dintre polițiști a spus o chestie care mi-a atras atenția. ”Ia oprește-l p'ăla cu BMW-ul și vezi cine e!”. Ulterior au mai fost câteva întreprinderi pe acest palier, fapt care m-a făcut să mă simt într-o totală nesiguranță. Dacă atunci când conduc nu-i plac agentului din intersecție? Dacă fața mea nu-i place?  Și uite așa s-a spulberat toată frumoasa mea impresie despre oamenii pe care i-am cunoscut în prima săptămână. 
Zilele mele libere s-au terminat și am întrat în a doua săptămână de curs. Surpriză din nou. Am cunoscut alți 20 de polițiști înteresanți, inteligenți, amuzanți, veniți la curs din toată țara. Care e probabilitatea ca doar la grupa mea să am așa oameni? I-am întrebat și pe colegii mei cum merge la ei și am aflat că la fel. Ceva nu se lega! Unde-i Garcea?
Au urmat săptămânile 3, 4 și 5. Am cunoscut alți 60 de oameni frumoși. Și aici mă refer la oamenii cu care am lucrat full time deoarece am cunoscut în total 500 de oameni extrem de valoroși. S-a încheiat prima sesiune a proiectului iar eu eram în continuare năuc, Unde-i Garcea, frate?
A doua sesiune a început cu săptămâna 6 și spre deosebire de prima, se încheia cu un examen. Am avut parte de surprize și mai mari. De regulă, penultima zi a oricărui curs din lumea asta se soldează cu un mic/mediu/mare party (după buget, coane Fănică). Nu și de această dată. În seara cu pricina nu vedeai țipenie de om. A doua zi dimineață i-am întrebat pe cursanți unde au fost. ”Am avut de învățat”. Poftiiiim? Câți dintre voi, cei care citiți acum acest material ați tratat un examen (exceptându-le pe cele din facultate) atât de serios? ”Nu vrem să ne facem de râs”, au continuat ei. Ăsta a fost momentul în care l-am declarat pe Garcea oficial dispărut. Următoarele grupe au tratat examenul final exact la fel. Atâta seriozitate pe metru pătrat rar am avut parte să văd. Ca să fie clar pentru toată lumea, discutăm aici de oameni din middle management, unii dintre ei conduc școli ale Poliției Române. Nici unul, repet, nici unul dintre ei nu a emis pretenții, nu a deranjat, nu a refuzat jocul. Deși programul de curs nu a fost deloc prietenos (nine to five), nimeni nu s-a împotrivit.  Experiențele mele din cursurile open la care vin ”civili” din toate categoriile mi-au arătat un cu totul alt profil de cursant. 
Ca să nu mai trag de timp, am cunoscut 500 de oameni extrem de interesanți. După terminarea acestei prime faze, m-am odihnit câteva zile. Am ascultat muzică, am citit cărți, materiale, presa online, tot ce-mi pica în mână (în continuare refuz să mă uit la televizor). Așa am aflat de cele câteva cazuri de polițiști cercetați pentru diferite fapte. Foarte bine, să fie cercetați. Nimeni nu e mai presus de lege, nu? Ce mi se pare mie ușor forțat este modul în care este găsit un vinovat pentru toate problemele societății. De asta nu ne este nouă bine, din cauza polițiștilor corupți. Altfel, toate ar merge strună, așa e?
Există întodeauna două părți: cea care primește și cea care oferă. Dacă e să fim onești, cine sunt cei care oferă? Și nu, nu sunt demagog. În cei 18 ani și peste 300.000 de km de când conduc, am primit două amenzi. Una pentru radar prin 1997 și una pentru că vorbeam la telefon în timp ce conduceam, în 2013. În niciunul dintre cazuri nu am încercat să ”dau la pace” cu polițistul. Am greșit, plătesc. Atât de simplu e.  Încă o dată, cine-s cei care oferă?
La discursul de încheiere am promis că voi muri de gât (un termen tehnic din manualul de management) cu oricine încearcă să păteze imaginea unor oameni corecți. Cei 500 de oameni cărora le-am predat nu sunt în stradă. Este greu să- vedem. Cu toate acestea, ei există. Și își fac zilnic treaba deși sunt împroșcați cu noroi, au salarii modeste, tehnica modernă nu este punctul lor forte etc.
Știți ce? Ca să nu devin eu apărătorul lor, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că țara asta ar rămâne fără Poliție timp de 6 luni. Atât. Cum credeți că ar fi? Sigur, primele zile ar putea părea interesante. Am putea avea toate electronicele pe care ni le-am dorit fără a plăti vreun bănuț pe ele. Dar apoi? Copiii noștri? Părinții noștri? Doar 6 luni. E mult?
Am cunoscut 500 de oameni care au grijă ca eu și familia mea să fim în siguranță. Oamenii ăștia sunt interesanți, inteligenți, amuzanți, curioși. Sigur, sunt doar 500 dintre cei peste 50.000. Or fi singurii oameni faini din sistem? Dacă da, sunt eu atât de fericit să-i cunosc personal pe toți? Pe bune? Ce-am făcut să merit asta?