joi, 25 iunie 2015

”Haideți că așteaptă lumea!”

   Voi începe cu două postări mai vechi, motiv pentru care te rog să le citești.

Postarea 1.
Postarea 2.

De ce am început așa? Pentru că îmi doresc să avem o imagine corectă încă din capul locului. Apreciez mai mult decât își poate închipui oricare dintre cititorii mei munca depusă de polițiștii corecți, faini, dedicați, cu atât mai mult cu cât pe unii dintre ei i-am cunoscut personal. În continuare sunt de părere că dacă am fi onești cu toții, am recunoaște meritele acestor oameni. Nu suntem, e mai simplu să ne alimentăm furia cu câteva firmituri pe care ni le servește presa.
Apropo de presă... Zilele trecute discutam cu un fost coleg de presă care încă mai activează, ca să zic așa. I-am spus care este opinia mea legată de presa românească dimpreună cu oamenii dinlăuntrul ei iar el încerca să mă convingă de contrariu scoțând din pălărie câteva nume de oameni care înca mai au un coloană vertebrală. Câteva minute mai târziu, colegul mi-i desființa pe polițiști repetând obsesiv celebra deja zicere ”toți polițiștii sunt la fel”. L-am întrebat zâmbind:
-Toți, toți?
-Toți! mi-a zis el.
Ăștia suntem. Spunem des ”niciodată nu mă ajuți”, ”întotdeauna faci așa” deși este vorba de doar o dată sau de două ori. E mai simplu să găsești un vinovat la îndemână, nu? :)
Să revin la ale mele. Ai mei, cum  mi se spune tot mai des, cu referire strictă la polițiști (cât de bun sunt dacă am polițiștii mei?). :) Nu încerc să spun că toți polițiștii sunt superoameni, doar încerc să fiu corect recunoscându-le meritele celor care sunt. Așa e corect. Evident, sunt și unii care șchioapătă zgomotos însă aceștia sunt excepțiile, nu invers. Iată una.

Astăzi am fost la înmatriculări auto, sediul din Pipera. M-am oferit să ajut pe cineva care își ia o mașină prin programul Rabla să completeze maculatura birocratică. Pe la 12.00 am intrat în sediu. Prima dată m-am dus la informații, așa începi mereu. Acolo o domniță zâmbitoare mi-a oferit două formulare și mi-a urat succes. M-am simțit bine inițial, recunosc. Până am ajuns la masă pentru a completa hârtiile. Abia atunci am înțeles urarea. E nevoie de succes să nimerești varianta corectă, nu ai niciun model gata completat din care să te inspiri. Am reușit, oamenii spun despre mine că aș fi deștept. :) Imediat m-am așezat la rând. Aproape instantaneu, cam pe la ora 14.00 (2 ore de coadă, nene!) am ajuns la ghișeul 26-27 unde lucra un spectacol de om. Ușor frumușel, cu gesturi studiate, cu mers agale și uitătură de animal de pradă, puține femei îi rezistau. Unde cred eu că greșește stimabilul este că uzează de aceeași atitudine cu toată lumea, indiferent de sex. :) Mă rog... Onorabilul nu spunea nimic. Aștepta. L-am întrebat eu.
-Ce să vă dau?
-Păi ce, nu știți? Actele.
-Am înțeles asta. Care dintre ele?
-Păi ce știu eu?
Aici m-a dezarmat!
-Îmi imaginam că măcar dumn eavoastră să...
-Hm!
-Am actele mașinii vechi, certificatul de distrugere (parcă așa-i zicea), buletin...
-Păi dacă mă luați așa, dați-le pe toate.
Asta am și făcut. Onorabilul le-a studiat cu un sictir de zile mari apoi mi-a dat o hârtie cu care trebuie să ne prezentăm la dealer. Persoana pe care o ajutam a intervenit spunând că vrea să păstreze numerele de la vechea mașină.
-Păi acum spuneți? Nu se mai poate.
-Păi am bifat pe formular.
-Degeaba ați bifat dacă nu mi-ați spus.
Jur că mâ zgâiam pe pereți să văd unde e camera aia ascunsă. Îmi plăcea să cred că este o farsă. Nici vorbă!
-Deci trebuie să și verbalizez, nu e suficient că am completat formularul?
Cel pe care-l ajutam a intervenit la rându-i.
-Și ce facem acum?
-Dacă vreți neapărat, suport eu diferența de bani da' o să completați la acte de-o să vă săturați!
Cred că trebuie să mai merg pe la medic. Simt în anumite momente că am tensiunea 32 cu 16.
-Stimate domn (cred că silabiseam deja, prea a tăcut onorabilul), am completat un formular cu care lucrați zilnic, am bifat căsuța cu pricina, nu e suficient?
-Trebuia să-mi spuneți.
-Atunci de ce mai aveți formulare? Venim la ghișeu, vă spunem prin viu grai ce vrerm și ne dați hârtia.
-Nu mă luați așa (aici a cam ridicat tonul). Am 4850 de oameni pe zi la ghișeu, nu am timp să verific tot.
-Stimate domn, în țara asta există mii de ghișee, fiecare cu politica lui. Vreți ca noi să ghicim ce vrea fiecare funcționar?
-Haideți că așteaptă lumea!
Ăsta a fost singurul motiv pentru care am terminat discuția. Oamenii de la coadă nu aveau nicio vină.
De ce am scris despră asta? Pentru că în afară de onorabilul și un coleg de-al acestuia de la ghișeul alăturat (ăsta a fost și mai aspru, i-a spus unui domn să nu mai vină la ghișeul lui ci să se așeze la ce coadă vrea) toată lumea își dădea interesul să meargă treaba cât mai bine. Deci aceștia doi erau excepțiile.
Deși mi-au trecut prin minte 2000 de moduri prin care poți ucide eficient un funcționar public, opinia mea despre oamenii corecți, faini, dedicați din sistem rămâne neschimbată. Cinstit acum, ce legătură au ei cu onorabilul din Pipera? Sau cu colegul lui? Ca să zic vorbe mari, ăsta este un exercițiu de maturitate. Nu pune ștampile pe un întreg sistem din cauza unor excepții. Că nici ție nu-ți convine să ți se spună frecvent că românii sunt hoți, nespălați, mincinoși, puturoși ori criminali. Na!

Later edit: DRPCKLJSFLKJSF sau cum mama zmeilor i-o spune, că niciodată nu reușesc să le rețin, nu aparține Poliției Române. Este subordonată MAI, atât. Am făcut o greșeală de începător și mi-o asum.

miercuri, 24 iunie 2015

Am mai făcut un experiment

   Alaltăieri am [mai] făcut un experiment pe Facebook. Da, aleg Facebook pentru asta deoarece este locul în care este foarte multă lume ”laolaltă” și cel puțin în teorie, oamenii sunt (cred ei) liberi.

   Înainte de a descrie despre ce a fost vorba trebuie să știi care este motivul ce stă la baza acestor experimente. La fiecare curs pe care-l susțin, încerc să aduc ceva nou, ceva ce nu prea găsești în cărți iar dacă se întâmplă totuși să găsești, nu a fost probat. Nu de mine. Așadar... vreau ca tot ce predau în sala de curs să fie original într-o oarecare măsură sau cel puțin testat.

   Le vorbesc deseori oamenilor despre branding personal, despre arta de a fi tu, despre mecanismele care declanșează reacții, decizii ori sentimente. Da, îmi doresc să se știe că oamenii care pleacă de la cursurile mele sunt mai bogați, bine pregătiți și nu în ultimul rând, perfecți. :)

   Experimentul despre care scriu acum a plecat de la acest spot:


”Vaaaaai! Ce rușine!” vor fi spus câțiva. Hai să vedem. Ce e așa de rușinos? Până la un anumit punct este vorba despre sex. ”Seeeex?”.  Da, sex. Ce să vezi? Cu toții (mă rog, aproape cu toții) facem asta. Cele mai vizualizate știri materiale ori site-uri în toată lumea asta sunt cele care au legătură cu sexul. Cu toate acestea, preferi să nu se știe despre tine că ești consumator de sex. De ce? Pentru că este important ce cred ceilalți despre tine. Ei, de aici am pornit de fapt. Aici cred cu că este buba. Ce cred ceilalți despre tine este deloc important prin comparație cu ce crezi tu despre tine. Ești confortabil cu tine? Te simți bine în pielea ta? Ai un dialog interior în urma căruia concluzionezi că ești împăcat cu tine? Foarte bine! Asta e ce contează. Ceilalți n-au nicio legătură.

   Un alt lucru important este libertatea. Turor ne place să spunem că suntem liberi. A spune ceva e gratuit. Dacă ar fi să analizezi puțin înainte de a afirma că ești liber ce crezi că ar rezulta? Chiar ești liber? Dacă te interesează ce cred ceilalți despre tine, dacă vrei ca nu cumva ceilalți să pună o etichetă nedorită pe tine, dacă majoritatea acțiunilor tale au ca principal scop mulțumirea celorlalți, chiar  crezi că ești liber? Activez (în măzura în care timpul îmi permite) într-un proiect de network marketing (MLM ori piramidal, cum ar spune unii). Foarte des îi văd pe oameni că ar fi interesați de un astfel de business dar se lasă pradă opiniei celorlați. ”E piramidal, nu te băga!”. Și nu se bagă. Altfel, sunt liberi. :)

   Un alt aspect este teama de ridicol. Nu cred că există curs de-al meu în care să nu vorbesc despre asta. Teama de ridicol este cea care te oprește să faci lucruri, să acționezi, să faci ceva. Exact. Oare ce-or spune ceilalți? Dacă mă fac de râs? Ce contează ce spun ceilalți? Ai vrut să încerci? Ai încercat! Asta e ce contează. Ai greșit? Unde e problema? Toți oamenii celebri au greșit de sute de ori până au reușit. Dacă vorbești acum la telefon este doar datorită faptului că Bell a greșit o grămadă. Citești materialul ăsta și alte sute de materiale (mare parte dintre ele legate de sex, da?) datorită faptului că Tim Berners-Lee a greșit în repetate rânduri. E firesc să greșești. Sigur, nu greși la fel în repetate rânduri, asta e prostie. Altfel este evoluție. Teama de ridicol? Teama de ridicol te face să pari și mai ridicol.  Scriu lucrurile astea pentru că le-am trăit, le-am simți pe pielea mea. Cât am lucrat în presă încercam să-mi mulțumesc cititorii, ascultătorii ori telespectatorii iar asta mă făcea uneori să nu țin cont de mulțumirea mea. Au fost momente în care tare aș fi vrut să spun anumite lucruri. Și n-am făcut-o. Acum mă râcâie treaba asta. Și dacă tot am scris de perioada în care lucram în presă, atunci am făcut un material cu niște oameni care erau pe ultima sută de metri, bolnavi în stadii terminale, muribunzi, dacă ar fi să folosesc un cuvânt aspru. Am discutat cu ei câteva zile la rând. Atunci am aflat un lucru care m-a pus pe gânduri. Niciunul, dar absolut niciunul dintre ei nu-mi povestea despre ce a făcut în viață. Singurele lucruri de care îmi povesteau erau despre ce nu au făcut, ce nu au apucat să facă, fie din cauză că nu au avut curajul, îndrăzneala fie din cauză că le era rușine de ce vor spune ceilalți. Atunci am luat decizia ca tot ce fac să fie în concordanță cu mine, nu cu ce cred ceilalți. Atunci am scăpat de teama de ridicol și le mulțumesc acelor oameni pentru asta, indiferent unde s-ar afla ei acum.

Și ca să revin la spotul cu pricina dar și să închei într-un ton mai vesel, în opinia mea este unul dintre cele mai faine făcute pe la noi. Absolut imprevizibil și amuzant, ușor tabu ceea ce face ca oamenii să-l share-uiască pe server-ul intern și să discute despre asta la pauza de cafea. Mie mi-a plăcut. Și se pare că și ție dacă este să mă iau după traficul de pe Youtube din ultimele două zile. :)

marți, 16 iunie 2015

Azi am făcut-o prima dată II

Nimic nu se compară cu prima dată. Prima dată e așa... e cum nu a mai fost și cum niciodată nu va mai fi. E ciudat. E magic. E icsaiting... scuze, exciting. E... prima dată!

Există o primă dată în orice am face. Cu toate acestea, mintea noastră bolnavă (aici mă refer doar la cei care au tăria să recunoască; ceilalți puteți să vă opriți din citit) face aproape instantaneu o conexiune cu conotație sexuală. Dacă încă te mai îndoiești îți fac o sugestie: cu degetul mic al mâinii stângi ține apăsată tasta alt iar cu degetul mijlociu (fucker, cum ar spune unii) dă de două ori ferm în F4!
Așaaaaa... Acum, că am rămas doar noi, ăștia care recunoaștem, pot să-ți spun că nu am citit asta într-un material ieftin și amplu reprezentat grafic. Am testat de-a lungul timpului astfel încât, vorba lui Nae Cațavencu, ”am tăria opiniunilor mele”. Da, de câte ori citim undeva ”am făcut-o prima dată” ne fuge mintea la ceva ghiduș. Așa suntem noi construiți. Sigur, aș putea dezvolta tratând subiectul în maniera bărbați versus femei sau pe categorii de vârstă însă nu despre asta este vorba. Motivul (cel puțin unul dintre ele, ca să fiu mai clar) scrierii mele este de a crea un preambul la un curs pe care-l pregătesc. Va fi fain, garantez! :)
Să revin. Scriam că primul gând care ia naștere când citești ”am făcut-o prima dată” este dirty. Martor îmi este și zâmbetul vinovat de pe fața ta. :)  Abia de la a doua încercare ai putea să te gândești la prima lecție, prima bătaie, prima rochie, prima bicicletă ori prima medalie. [Nici] De această dată nu va fi vorba de sex. Când scriu că am făcut-o prima dată mă refer la faptul că astăzi am dat pentru prima oară ban unei persoane. Este vorba despre grupul de discuții Haideți să schimbăm lumea pe care-l administrez. În ciuda faptului că scrie foarte limpede ce ne dorim noi, apare din când în când câte cineva care nu pierde timpul citind regulile și postează ceva publicitate, vânzări, închirieri etc. Ca exemplu, niciodată (dar niciodată!) nu mi-am permis să-mi promovez cursurile în acest grup de discuții. Pur și simplu este vorba despre altceva aici. Astăzi am văzut că una dintre persoanele pe care le-am atenționat în repetate rânduri a postat ceva despre o închiriere, atât de natural de parcă niciodată n-am fi avut vreo discuție legată de scopul declarat al grupului. N-am mai avut răbdare să-i mai scriu o dată, să-i explic ce ne dorim noi. Am șters postarea și am banat persoana. Acum mă încearcă o urmă de regret, recunosc. De regulă sunt mai permisiv.
Despre asta a fost vorba. Astăzi am fost pentru prima dată zeu în online, am hotărât că cineva nu trebuie să mai existe. Nu mă mândresc defel cu asta. Din acest motiv am scris. Bine, și datorită faptului că urmează să scot la lumină un curs care se va numi ”Cum să vorbesc despre nimic”.

'aidi servulius și bună ziulica de paregzamplu... :)

sâmbătă, 13 iunie 2015

Pentru că nu vreau să uit

   Da, mă... Știu. Știu că zilele astea tată lumea scrie despre mineriada 13-15 iunie '90. O voi face și eu mânat de un motiv personal.

   Primele luni ale lui '90 au fost nebune. Lucrurile se derulau atât de rapid încât cu greu te puteai dumiri despre ce este vorba. Mai mult, auzeai din toate părțile ”libertate” și ”democrație” ceea ce făcea cu atât mai dificilă deslușirea evenimentelor, având în minte cei 45 de ani de comunism care [credeam noi că] se încheiaseră. Ce știam eu cu certitudine, simțeam asta în fiecare nerv, era că Ion Iliescu va duce țara asta într-o zonă istorică de care românii își vor aminti cu rușine. FSN-ul, inițial o mișcare revoluționară care ținea loc de putere în stat (CFSN), controla aproape integral presa scrisă și televiziunea națională, organisme de presă care aveau un rating în perioada aceea cum nici nu visează presa de astăzi. Practic, cei din popor lipsiți de viziune nu aveau vreo șansă de a pricepe ce se întâmplă. Asta i-a mulțumit pe criptocomuniștii feseniști. Dar ce să vezi? Mai erau și oameni care simțeau că FSN-ul e nociv. Aceștia au ales să iasă în stradă, născându-se astfel conceptul ”Piața Universității”. La cei aproape 18 ani de atunci, nu puteam înțelege de ce Iliescu, Roman, Voican-Voiculescu, Brucan și mulți alții făceau un caz din faptul că niște oameni manifestau pașnic împotriva regimului și asta la doar jumătate de an de la evenimentele din '89. Acum înțeleg dar asta nu mai ajută.
Mizeria a început pe 13 iunie, în zori. Corturile demonstranților au fost atacate în cel mai laș mod cu putință de forțele de ordine, fără prea mult succes. Câteva ore mai târziu au fost scoși în stradă muncitorii de la IMGB, așa apărând și celebrele crâmpeie “IMGB face ordine!”, “Moarte intelectualilor!” sau Noi muncim, nu gâmdim!”. Mă gândesc acum că unii dintre acești distinși domni de la IMGB au copii care au terminat o facultate devenind astfel, cel puțin după definiție, intelectuali. Cum le-ar explica treaba cu ”moarte intelectualilor”?
Pentru că nici asta nu a dat rezultate Ion Iliescu a trecut la pasul decisiv: toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului și televiziunii, pentru a curma încercarile de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită". L-am auzit cu urechile mele, nu mai poate nega. Așa cum l-am auzit și când a spus că vrea comunism cu fața umană și când a spus că a văzut insigne de legionari în piepturile celor din Piață. Și l-am auzit și pe Roman. Și pe Brucan. Ce a urmat? La o căutare pe Youtube vei găsi destule imagini cu minerii care atacau la întâmplare, băteau pe oricine părea intelectual. Aceștia sunt ”cetățenii de bine” din '90.
După toată pata asta de care nu vom scăpa vreodată, Iliescu le mulțumește minerilor. Previzibil, aș spune acum. Ce mi se pare încă incredibil este reacția unuor bucureșteni care au ieșit în stradă pentru a le mulțumi minerilor. Imaginea cu gospodinele care ofereau garoafe minerilor nu mi-o pot scoate din minte. Practic, aceștia sunt oamenii care mi-au decis soarta din '90 încoace.

   De ce scriu despre asta în fiecare an? Pentru că aș vrea să mă asigur că cei deschiși la minte, mult mai tineri decât mine, vor ști că n-a fost deloc bine ce s-a întâmplat. Pentru că mi-aș dori ca toți criptocomuniștii să răspundă pentru ce s-a întâmplat. Și cel mai important, pentru că nu vreau să uit. Nu aș vrea ca într-un moment de slăbiciune să iert și să uit pe motiv că principalii vinovați sunt niște bătrânei cumsecade sau pur și simplu au decedat. Nu! Nu vreau să uit. Asta mă va menține viu.

E treaba ta cum vei judeca materialul ăsta.

duminică, 7 iunie 2015

Îți asumi asta?

Nu am mai scris de ceva timp, nici măcar nu am mai trecut pe aici. Cred că asta este frumusețea unui blog. Nu trebuie să dau socoteală nimănui pentru momentele în care nu scriu, momentele în care mă repet ori pur și simplu scriu prost. Cu alte cuvinte, de nimeni nu depand.
Astăzi mi-am propus să scriu. Te avertizez că mă voi folosi de rolul poveștii și că mă voi ”juca” puțin cu emoțiile tale. Atenție, încep!

A trecut o lună de când am încheiat partea de predare a unor cursuri de management general și management de proiect Poliției Române. Am, cunoscut 800 de manageri de care m-am atașat tare mult. Unii dintre ei au venit la un curs de-al meu chiar și în afară, la două săptămâni după finalizarea proiectului amintit. Am să repet asta până vor pricepe toți: polițiștii de care fac eu vorbire sunt oameni extraordinari!

Uite cum facem! Eu îți voi descrie o situație iar tu vei da din cap dacă te regăsești în ea. Știu că te întrebi cum îmi voi da seama dacă ai aprobat sau nu. Nu e treaba ta, eu te văd. :)
Încă din primii ani de liceu îți dorești să intri la o anumită facultate și te pregătești pentru treaba asta. După ce termini liceul, dai examenul și... ești admis. Urmează N ani de studiu. După terminarea facultății te angajezi și ai speranțe că vei schimba lumea cu ajutorul ideilor proaspete cu care vii. Salariul la încadrare este o glumă proastă dar tu nu bagi asta în seamă, ai năzuințe care nu țin de bani. Durează cam un an până realizezi că ai intrat într-un sistem care acceptă cu greu schimbări, că e mai multă muncă de birou decât ai crezut, că sunt sute de rapoarte pe care le completezi anual, că ascensiunea nu este atât de facilă precum ai crezut etc. Este primul moment în care te întrebi dacă ai ales bine. Ahaaa! Deci recunoști scenariul. Ți-am zis că te văd! :) Să continuăm.
După scurta/media/lunga analiză decizi să mai acorzi totuși o șansă carierei tale. Și continui. De data asta apar și mai multe rapoarte în viața ta, apar mai multe responsabilități datorate ascensiunii în organigramă, te încarci și cu problemele subalternilor, ai apucat să faci un credit pentru casă+mobilă+mașină, a apărut deja și primul copil, te simți prins în sistem. Dacă ești bugetar și te-ai regăsit în scenariu de mai sus îți voi da lovitura de grație amintind și de celebrul cuplu BB (Băsescu/Boc) și de la fel de celebra măsură care a stat la baza lozincii ”nu vrem bani, nu vrem valută, mai vrem  minus 25%!”. Boooon! Avem aceeași imagine cu toții? Perfect. Acum să ne imaginăm cu toții că suntem polițiști. Nu, nu e o glumă. Suntem polițiști și pe lângă toate problemele descrise anterior mai avem ceea ce generic numim noi societatea civilă. Adică noi (și de data asta nu ne mai imaginăm că suntem polițiști), cu toate metehnele noastre, cu toți găinarii și tupeiștii noștri. Noi, cei ce suntem cetățeni europeni care au drepturi fără a avea vreo obligație. Ne-am intrat cu toții în rol? Bun! Acum haideți să vedem cum ne facem treaba cât mai bine cu putință pentru a respecta legea, regulamentele, cetățeanul și convingerile noastre. Cum adică nu se poate? Păi nu avem noi pretenția asta de la polițiști? Să ne servească, să ne ajute, să ne îndrume, să ne respecte, să ne apere, să ne protejeze, să fie la cheremul nostru, da? Că de aia plătim taxe (despre treaba cu taxele am mai scris aici).
Dar... ce-i cu roșeața asta de pe obrajii tăi? Ahaaaa, acum vezi și celelalte aspecte. Acum realizezi că oamenii aceștia au ales o meserie care vine la pachet cu multe greutăți și cu toate acestea, se încăpățânează să ne ofere siguranță și încredere. Iar noi le oferim la schimb dispreț. Suntem cetățeni europeni și avem drepturi.

Să trecem la cea de-a doua parte. Și de data asta îți voi descrie o situație.
Ai intrat în vacanța mult dorită, Ți-ai făcut planuri să vizitezi Europa la volanul noii tale mașini (ai făcut credit pentru ea, ai uitat?). :) Traseul arată cam așa: Ungaria, Austria, Germania, Franța, Elveția, Liechtenstein, Austria, Ungaria și din nou, România. Frumos, da? Câteva mii de km de civilizație. Hai să vedem ce faci în primul rând. Cauți pe internet informații despre vignete, taxe, regulamente rutiere, trasee etc. Pentru ce toate astea? Pentru a nu încălca legile țărilor prin care treci. Conduci cu atenție prin fiecare țară, respecți cu sfințenie limitele de viteză, culorile semafoarelor și semnele de circulație. Cu toatre acestea, ți se întâmplă să fii oprit de câte un polițist prin țările amintite. Cum te comporți? Politicos! De ce nu încerci să dai la pace cu el dacă ai greșit? De ce nu faci circ? Nu te mai simți cetățean european care are drepturi? Exact, știi că polițistul are dreptul să te legitimeze iar tu ești obligat să-i dai actele. Știi că dacă încerci să dai șpagă sau să faci circ ești încătușat pe loc și se lasă cu treburi grele. Știi asta. După tot circuitul ăsta prin civilizația aia stresantă te întorci acasă și simți nevoia să te relaxezi puțin. Încalci toate semnele, forțezi culoarea roșie la semafor, conduci cu viteză ca să ajungi mai repede acasă iar dacă vreu polițist are tupeul să te oprească o bagi p'aia cu cetățeanul european care are drepturi și faci un circ de nu s-a mai văzut. Probabil că faci asta și datorită faptului că te simți protejat de presa care abia așteaptă să relateze cum polițiștii au supus unor abuzuri de neiertat un om nevinovat. Iată câteva exemple proaspete:
http://spynews.ro/actualitate/exclusiv-audio-primele-declaratii-ale-femeii-care-a-fost-atacata-de-politisti-pe-strada-si-incatusata-pentru-ca-nu-a-traversat-pe-zebra-am-fost-luata-ca-70155.html?play=106484&template=large#main
http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/259791/2015/GEST-INCREDIBIL-facut-de-doi-POLI-I-TI-Au-INCATU-AT-o-femeie-pentru-ca-a-TRAVERSAT-NEREGULAMENTAR
http://www.evz.ro/revoltator-politisti-bucuresteni-acuzati-ca-au-agresat-o-femeie-video.html

Deci... niște oameni care se alimentează cu gunoaie, care se mint frumos numindu-se ziariști, care scriu la comandă, sar ca arși pentru că niște polițiști au respectat legea. Dacă îi crezi pe acești slujbași mărunți, nu cred că mai ai șanse. Crezi că în oricare dintre țările în care ai fost în vacanța închipuită ai avea posibilitatea să alegi dacă te legitimezi sau nu în fața polițistului? Crezi că dacă ai face un așa circ ai avea șanse să scapi?  Dacă ești sincer cu tine, vei realiza cât de mărunți sunt acești oameni din presă, cum încearcă să mute focusul de la lucrurile importante care necesită curaj pentru a fi descrise spre lucrurile mărunte. Cu siguranță există polițiști corupți, slabi, meschini. Așa cum există uscături și printre noi, societatea civilă. Dar dacă-i vom trata pe toți polițiștii la fel, riscăm să-i pierdem și pe cei corecți, cinștiți, cei care-și fac zilnic datoria și au grijă ca mie și familiei mele să ne fie bine, să ne simțim protejați, să avem ... siguranță și încredere.
Îți asumi asta?