Nimic nu se compară cu prima dată. Prima dată e așa... e cum nu a mai fost și cum niciodată nu va mai fi. E ciudat. E magic. E icsaiting... scuze, exciting. E... prima dată!
Există o primă dată în orice am face. Cu toate acestea, mintea noastră bolnavă (aici mă refer doar la cei care au tăria să recunoască; ceilalți puteți să vă opriți din citit) face aproape instantaneu o conexiune cu conotație sexuală. Dacă încă te mai îndoiești îți fac o sugestie: cu degetul mic al mâinii stângi ține apăsată tasta alt iar cu degetul mijlociu (fucker, cum ar spune unii) dă de două ori ferm în F4!
Așaaaaa... Acum, că am rămas doar noi, ăștia care recunoaștem, pot să-ți spun că nu am citit asta într-un material ieftin și amplu reprezentat grafic. Am testat de-a lungul timpului astfel încât, vorba lui Nae Cațavencu, ”am tăria opiniunilor mele”. Da, de câte ori citim undeva ”am făcut-o prima dată” ne fuge mintea la ceva ghiduș. Așa suntem noi construiți. Sigur, aș putea dezvolta tratând subiectul în maniera bărbați versus femei sau pe categorii de vârstă însă nu despre asta este vorba. Motivul (cel puțin unul dintre ele, ca să fiu mai clar) scrierii mele este de a crea un preambul la un curs pe care-l pregătesc. Va fi fain, garantez! :)
Să revin. Scriam că primul gând care ia naștere când citești ”am făcut-o prima dată” este dirty. Martor îmi este și zâmbetul vinovat de pe fața ta. :) Abia de la a doua încercare ai putea să te gândești la prima lecție, prima bătaie, prima rochie, prima bicicletă ori prima medalie. [Nici] De această dată nu va fi vorba de sex. Când scriu că am făcut-o prima dată mă refer la faptul că astăzi am dat pentru prima oară ban unei persoane. Este vorba despre grupul de discuții Haideți să schimbăm lumea pe care-l administrez. În ciuda faptului că scrie foarte limpede ce ne dorim noi, apare din când în când câte cineva care nu pierde timpul citind regulile și postează ceva publicitate, vânzări, închirieri etc. Ca exemplu, niciodată (dar niciodată!) nu mi-am permis să-mi promovez cursurile în acest grup de discuții. Pur și simplu este vorba despre altceva aici. Astăzi am văzut că una dintre persoanele pe care le-am atenționat în repetate rânduri a postat ceva despre o închiriere, atât de natural de parcă niciodată n-am fi avut vreo discuție legată de scopul declarat al grupului. N-am mai avut răbdare să-i mai scriu o dată, să-i explic ce ne dorim noi. Am șters postarea și am banat persoana. Acum mă încearcă o urmă de regret, recunosc. De regulă sunt mai permisiv.
Despre asta a fost vorba. Astăzi am fost pentru prima dată zeu în online, am hotărât că cineva nu trebuie să mai existe. Nu mă mândresc defel cu asta. Din acest motiv am scris. Bine, și datorită faptului că urmează să scot la lumină un curs care se va numi ”Cum să vorbesc despre nimic”.
'aidi servulius și bună ziulica de paregzamplu... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu