Da, mă! Eu sunt vinovat!

  Nu mi-a fost ușor să recunosc asta.  Am făcut o analiză a tot ce se întâmplă de ceva timp și am ajuns de fiecare dată la aceeași concluzie. Eu sunt vinovat de tot ce se întâmplă. Să mă explic, dară.

În '90, anul în care am devenit major, am început să lucrez în presă. Eram într-a XI-a. Cu mintea de adolescent de atunci simțeam că Iliescu și FSN-ul reprezentau un cancer care va avea efecte pe termen extrem de lung. Și încercam să le explic treaba asta și prietenilor ori colegilor mei. Nu-mi ieșea mereu. De fapt, îmi ieșea destul de rar. Majoritatea credea în Iliescu și poveștile despre Rațiu care făcea sex cu minore și Câmpeanu care pierdea sume fabuloase la jocuri de noroc. Să nu uităm de salamul cu soia, elementul de branding personal al lui tătuca. Această majoritate mă vedea pe mine un pericol pentru societatea acelor ani. În această majoritate intrau colegi, prieteni, neamuri ori cititori ai săptămânalului la care scriam. Eu eram de vină pentru că Iliescu și gașca nu-și puteau vedea de construirea României noi. Unii dintre partizanii lui Iliescu au devenit aprigi contestatari ai PSD-ului astăzi și sunt destul de vocali în online.

Un an mai târziu m-am înrolat în organizația de tineret a PNL-ului. Pe atunci liberalismul încă exista. Am devenit element negativ pentru colegi, vecini, profesori. Și acum mă amuz teribil ori de câte ori îmi amintesc cum tatăl prietenei mele de atunci spunea că nu sunt ”de încredere”, termen folosit frecvent de tătuca Iliescu. Eram din nou vinovat pentru turbulențele din țară.

Câțiva ani mai târziu am renunțat la PNL. Lupta internă pentru ciolan m-a determinat să nu mă mai implic politic în vreun fel. De data asta am reușit să-mi urc în cap și o parte dintre prietenii mei, încă liberali cu acte. Eram vinovat pentru destabilizarea principalului partid de opoziție.

Câțiva ani mai târziu am făcut armata. Eram un moldovean încorporat în Târgu Mureș. Tare mă muncea faptul că moldovenii erau atât de aiurea priviți în Ardeal. Și încercam în fiecare zi să fac ceva pentru a schimba această percepție falsă. Mde, eram tânăr. Moldovenii mă acuzau că stau prea mult printre ardeleni iar ardelenii că pierd vremea alături de moldoveni. În ochii tuturor eram vinovat.

Peste câțiva ani am început să lucrez în televiziune și radio. Niciodată n-am făcut rabat de la etica jurnalistică, de la ceea ce numeam noi deontologia profesională. Am avut invitați în direct oameni care îmi erau prieteni. Cu toate acestea, când era cazul, dădeam cu ei de pământ. La fel procedam și cu factorii de influență. Nici cu șefii nu mă băteam pe burtă. Am fost campion la penalizări într-o perioadă.
Când am ajuns șef, m-am înțeles bine doar cu cei extrem de puțini care chiar puneau umărul. Eu eram de vină în ochii tuturor. Pentru că nu-i periam, pentru că nu eram obedient, pentru că-i puneam la treabă, pentru că nu-i puneam la treabă etc. 

Au trecut anii. Mi-am deschis propria companie. Am oferit de lucru unor oameni. Nu întotdeauna am fost inspirat. Le-am oferit șanse unor oameni care nu meritau iar când am refuzat să mai fac asta, am devenit vinovat. Am refuzat să iau contracte cu componentă de formare doar pe hârtie. Și iar am fost vinovat că ”am stricat apele”. În sala de curs refuz în continuare să ”le dau liber” cursanților înainte de final. Și din nou sunt vinovat. Nu-i înțeleg, nu le dau voie să viziteze locurile. Îi oblig să stea la curs.

Merg mult prin țară și văd multe nenorociri pe șosele. Sunt unul dintre foarte puținii care nu se abat de la lege, de la reguli. Și vorbesc, scriu, predau mult despre asta. Prietenii îmi sar în cap că-s comunist. Uneori și cursanții. E clar, sunt obtuz.

Am cunoscut destul de bine câteva instituții ale statului care au fost reprezentate de câțiva membri la cursurile mele. Și am scris mult despre oamenii faini pe care i-am cunoscut. Cei din afară mă acuzau că prea îi zugrăvesc în culori frumoase, cei din interior că nu văd și dedesubturile. Iar sunt vinovat. Am scris de bine despre Poliție, ANSVSA, medici. Am declanșat Jihad-ul!

Am mulți prieteni care au plecat din țară definitiv. Unii dintre aceștia sunt extrem de porniți pe România. În ochii lor, aici au rămas doar proștii. Sau hoții. Încă încerc să aflu din care categorie fac eu parte. Cu unii dintre ei am încercat să am un dialog, să le explic lucruri. Nimic! Proștii și hoții. Știu că, exceptând Bulgaria, toate țările din UE sunt mai civilizate. Și SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau altele. Am vizitat o parte dintre aceste tări. Doar că țările acestea erau civilizate și înainte de a se stabili ei acolo. Când am afirmat treaba asta am devenit vinovat. Da, eu sunt de vină pentru că nu înțeleg lucruri. Sunt pe rând, când pesedist, când băsist, când soroșist, când prost. Sau hoț. Cum de nu văd că lucrurile nu sunt în regulă în România?

Am să închei cu protestele. Nu iau parte la ele. Nu la cele care au ca ofertă o partidă de sex oral. Votez, în schimb. Din 1990, fără excepție. Plouă, ninge, sunt 50 de grade Celsius, sunt plecat prin țară? Nu contează, ies la vot. Despre asta este vorba în orice țară civilizată. Cu toate acestea, afirm fără rezerve că PSD-ul reprezintă cea mai neagră filă a istoriei postdecembriste, indiferent cum s-a numit. FSN, FDSN, PDSR sau PSD, e doar semantică. Și așa reușesc să-mi urc în cap și pe cei care ies la proteste, dar și pe cei care sunt membri ori simpatizanți ai PSD-ului. A, la categoria politicieni aș adăuga și PNL-ul, cel care în urmă cu doar câțiva ani făcea casă bună cu PSD-ul sub numele de USL. Acum i-a lovit amnezia pe liberali. Și aș mai adăuga și USR-ul care încearcă să profite de oportunitatea creată de piață. Sigur, sunt de acord cu acțiunea ”Fără penali în funcții publice”, am rezerve legate de partidul care a inițiat acțiunea. Ca să fim corecți, acțiunea a reușit în principal datorită tinerilor care au devenit voluntari fără a fi membri de partid. Dar cine din USR să vadă asta? Spuneam că ies la vot. Spre deosebire de cele câteva milioane de români care au găsit altceva mai important de făcut. Nu-mi pot scoate din minte imaginile cu mesenii care spuneau că ei nu merg la vot, că n-au pe cine alege, că toți sunt la fel. Ce să zic? Democrația nu-i ușoară. Trebuie să pui puțin mintea la treabă, să citești câte ceva, să știi ce înseamnă doctrine, să faci câteva minime cercetări pentru a-i dibui pe cei care dețin averi uriașe, deși au fost bugetari toată viața, cei care au fost țărăniști, apoi pediști, pedeliști, liberali, uneperiști iar acum sunt pesediști, pe cei care nu fac acordul între subiect și predicat și tot așa. Nu-i ușor. Dar dacă te implici, cei sensibili la găleți, sticle de ulei ori vorbe mieroase spuse de preoți în campanie nu vor mai conta. Vor deveni minoritari. Și nu va mai fi nevoie să iasă lumea în piață. Și iată cum am reușit să mi-i urc în cap și pe cei care ies în piață, și pe opozanții acestora. A, au scăpat forțele de ordine! Ei bine, jandarmii care au bătut, gazat, rănit oamenii pe 10 august pot fi cu greu numiți oameni. Plăcerea cu care loveau mă face să cred că acum își povestesc unii altora cum le dădeau ei pulane peste față ochelariștilor, cum gazau ei femeile, cum le arătau ei ziariștilor cine are puterea. Am rezolvat și cu jandarmii.

Gata. Aci închei. Eu sunt vinovat pentru toate relele care se întâmplă în țară, da? Acum putem merge mai departe? Facem și noi ceva cum trebuie?

Păi nu suntem noi cei mai candizi, puri și imaculați?

   Suntem niște figuri, mi-e din ce în ce mai limpede. Ne plac foarte mult generalizările, atât timp cât nu suntem noi cei vizați. Bunăoară, când se vorbește despre români în termeni nefavorabili, ne deranjează generalizarea. Când, în schimb, găsim pe unii pe care să ne descărcăm, să ne vărsăm frustrările, ne cam place. Albanezii sunt violenți, arabii sunt criminali, Vaslui este capitala alcoolului și a violului etc. Treaba cu Vasluiul este interesantă. De o săptămână sunt cazat într-un hotel din Vaslui și predau un curs. În urmă cu șase săptămâni am făcut același lucru și în Bârlad, care e tot în Vaslui, pentru cei care nu strălucesc la geografie (sâc!). Oamenii ăștia din Vaslui sunt de-a dreptul pocăiți prin comparație cu ce văd eu în alte zone ale țării, dar, hei, nu e fain să avem o ciucă a bătăii pe care s-o tot nominalizăm când avem chef? Doar așa, în treacăt, aș aminti despre cea mai faină bibliotecă de liceu pe care am văzut-o vreodată (vezi foto de la Liceul Mihai Eminescu Bârlad) și despre cele două clase din Vaslui ale căror elevi, aproape în totalitate, au fost admiși la facultăți de medicină cu medii peste 9.00 (detalii aici și aici). Dar cum să se vorbească despre asta? Nu dă bine ca moldovenii ăia să fie mai deștepți decât media națională, corect?

foto Biblioteca Liceului Mihai Eminescu din Bârlad

 

Bun, dacă ai ajuns până aici înseamnă că ai priceput unde bat. Totuși, ca să mă asigur de asta, mai amintesc de un caz. Zilele astea este foarte celebră întâmplarea cu șugubățul de român din Suedia și buclucașul lui număr de înmatriculare. Pe scurt, în câteva cuvinte, avem așa:
-una bucată bărbat care a vrut să atragă atenția și nu numai că a reușit, dar a și devenit aproape erou;
-una bucată purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Poliției Române, Ovidiu Munteanu, care ne trimite la vecini, la popi și la rude când avem probleme ce țin de resortul Poliției;
-una bucată echipă care se ocupă de pagina oficială de Facebook a Poliției Române oprește secțiunea de rating a paginii ;
-aceeași echipă cerșește un rating de 5 stele de la polițiști din întreaga țară pentru a contracara valul de aproape 70.000 de useri care acordă o stea;
-șefi ai Poliției Române s-au întrecut în gafe când au motivat acțiunea asupra șoferului român;

Hai să lărgim puțin cadrul acum și să aducem o imagine mai clară a ceea ce s-a întâmplat și, mai ales, a ceea ce va urma. Niște obedienți, și incompetenți pe deasupra, angajați ai Poliției Române, câțiva la număr, au siluit legi, regulamente, convenții internaționale și drepturi fundamentale pentru a le arăta unor semianalfabeți sus-puși că nimic ofensator la adresa partidului nu trece de ei. Aceștia s-au întrecut în gogomănie oferind tot felul de explicații în conferințe de presă ori în online și interviuri. În orice țară civilizată, aceștia ar fi fost disponibilizați pe loc. Disponibilizați, nu retrogradați! Astăzi, după tot circul acesta odios, a venit și comunicatul oficial emis de Poliția Română, vezi aici.

Adică rămâne ca la început. Un șuvoi de greșeli a fost șters cu buretele. Printr-un comunicat sec. Fără ca cineva să ceară scuze, să-și recunoască vine. Iar reacția populației a fost exact ca în cazul Vasluiului. A fost băgată în aceeași oală întreaga Poliție Română. Pentru că (nu-i așa?), e nevoie de cineva pe care să ne vărsăm frustrările. Sigur, niște incompetenți au adus un deserviciu Poliției Române pe termen extrem de lung iar efectele se vor vedea mult timp. Dar și noi am mușcat-o! Am tot citit comentarii pe pagina de Facebook a Poliției Române. Foarte rar am văzut ca cineva să aleagă doar pe cei vinovați pentru a-și vărsa obida. Majoritatea covârșitoare era formată din cei care acuzau întreaga organizație.
Îmi aduc aminte că în timp ce susțineam cursul de management pentru Poliția Română, curs despre care am tot scris, a fost un caz în țară (nu mai rețin localitatea) cu o polițistă care, conducând mașina unui prieten , a intrat într-un gard ori ceva asemănător. În aceeași perioadă, niște polițiști din țară salvaseră câteva vieți riscându-le pe ale lor, și asta în timpul lor liber, când nu erau de serviciu. Câțiva temerari au scris la cestiune și s-au simțit câteva mici valuri de simpatie.Când presa a preluat știrea cu polițista care a lovit mașina. valul de simpatie a fost înlocuit cu o revoltă generală împotriva întregii instituții. Și asta doar de la un accident fără victime.
Tu, cel sau cea care ai ajuns până aici cu cititul, îți dai seama cât timp va trece până polițiștii ăia corecți, care-și fac treaba ireproșabil, care au grijă ca noi să fim în siguranță, care depun eforturi pentru a ține pasul cu evoluția ori involuția societății vor putea scoate din nou capul în lume? Cât timp va trece până rușinea generată internațional de niște iresponsabili va dispărea? Am tot încercat să mă pun în pielea polițiștilor faini pe care i-am cunoscut la curs (cam 800) pentru a vedea ce simt. Și nu mi-a plăcut. N-ar strica să încercă asta cu toții. Altfel ar fi ca la grădiniță, când toți râdeau de cel mai slab pentru că, dacă exista un ”măgăruș”, ei nu erau luați în colimator.
Ia încearcă să fii în papucii unui polițist corect pentru o zi. Zilele acestea.
Ei? Cum e acum?

(Sigur, ai putea crede că sunt plătit pentru a scrie prostiile astea sau că sunt polițist ori că cineva din familia mea ar fi. În definitiv, e o țară liberă. N-ai decât să crezi ce vrei)