Eterna competiție bărbătească

   Să fi fost 2002. Hai, maxim 2003. Fratele meu care se mutase deja în București și-a convins un fost coleg de școală să vină și el în Capitală, probabil pentru a spori numărul moldovenilor aciuați pe aici. A.T. era o figură. Îi plăcea la nebunie să facă glume pe seama celorlalți. Patronat de un spirit justițiar mi-am propus ca o perioadă să-l țin și eu pe el sub tensiune, cât să vadă cum e.
   A.T. venea zilnic pe la mine. Într-una din zile și-a cumpărat un Nokia 3210, telefon foarte râvnit pe atunci. Pe motiv că îmi place foarte mult ce și-a cumpărat i-l ceream pentru a mă familiariza cu meniul. Ei bine, în fiecare zi îi scriam ca memento un text grav, amenințător. "Vei da socoteală, n-ai cum să scapi. Oriunde vei fi, voi fi și eu!" sau variațiuni pe aceeași temă. Setam soneria la câteva ore după ce plecau de la mine. Fratele meu îmi spunea că după vreo câteva zile A.T. devenise extrem de nervos, încordat, panicat. Nimic nu mai era întâmplător, nici măcar când un șofer RATB i-a închis toate ușile în nas (pșșșșșș la spate, pșșșșșș la mijloc, pșșșșșș în față). A.T. mai avea puțin până să facă cerere la furnizorul serviciului de telefonie pentru a-l dibui pe autorul mesajelor. Ar fi fost interesant să văd reacția celor de la CS. :) Nici în ziua ziua de azi nu știe ce s-a întâmplat în realitate.
   De ce am scris despre pățania asta? Când îi văd pe Traian și Victor cum și-o trag reciproc îmi vine să spun că e aceeași situație. Însă îmi trece imediat când văd că instituții care ar avea de lucru câteva sute de ani pentru a sta și noi în banca celor civilizați sunt folosite la preludiu. Și asta ma face să le zic golanilor ăștia doi să-și ia o cameră unde să-și lase budigăii în vine pentru a vedea cine-o are mai mare. Atât voiam să scriu.
   'aidi orvuar de paregzamplî!

Atât! Până aici!

S-a terminat. Și pe de o parte e bine. Da' parcă pe altă parte îmi pare rău. Era plăcut să merg pe trotuare sau străzi proaspăt asfaltate, să văd angajați ai primăriei făcându-și treaba, inaugurări de biblioteci, centre de dezvoltare personală, muzee, să mă plimb prin parcuri fără maidanezi... Totuși e bine că s-a terminat. Parcă mă săturasem să văd oameni în toată firea încrâncenându-se în polemici electorale, frați spurcându-se reciproc sau prieteni de-o viață aruncându-și unul altuia ocări greu de reprodus, și aici scriu doar de electori, votanți, vulgul, plebea sau pulimea (e doar semantica, am mai spus). Am făcut un exercițiu de memorie. M-am întors până în anul când împlineam 18 ani, anul din care am început să votez. N-am să uit în veci data de 20 mai 1990. Încă de pe atunci ziua alegerilor era precedată de polemici mai mult sau mai puțin rurale, polemici în care aveai mai mereu parte de minim un alegător ceva mai vocal decât ceilalți. Cu toate astea, nu se ajungea mai niciodată nici măcar în proximitatea graniței de ieșire din decență, darămite să fie traversată. Ce am văzut zilele acestea a fost inedit (credeți-mă, e o formă lejeră de exprimare). Încă nu mi-e clar ce e mai grav, faptul că prieteni de 30 de ani se spurcau cu abnegație sau că oameni care nu se cunoșteau se bălăcăreau destoinic. Probabil nici nu contează, ambele situații sunt crunte. Bine că s-a terminat, măcar până în toamnă. Exact, din toamnă o luăm de la capăt doar că de data asta o ardem național. Sper ca de data asta să se întâmple invers adică doar candidații să fie agitați, așa cum e firesc. Alegătorii să discute detașat la o bere, să facă mișto subțire de chior, rârâit, pitic, blondă sau de cine vor ei fără să se mai stuche-ntre ochi la propriu ori figurat. Chiar sper asta. M-am gândit chiar să scriu un text pe marginea acestui deziderat. Ca să mă asigur că voi fi perceput cum trebuie voi aborda tema în trei maniere. Așadar:

1. Maniera clasică
   Stimate alegător, lucrurile merg așa de când lumea. Câțiva oameni, puțini la număr, candidează în numele celor mulți. Ei promit prea multe mai mereu. Rolul nostru este de a trece prin propriile filtre vorbele lor și de a vota în consecință. Dacă până la următoarele alegeri candidatul ales de noi nu-și respectă promisiunile îl amendăm votând pe altcineva. Cam cum se întâmplă în toată lumea civilizată. Nu au sens polemicile purtate în vecinătatea infarctului, cu atât mai mult cu cât candidații sunt cei direct interesați de funcțiile publice. Trebuie să realizați că din ziua în care candidatul câștigător își ocupă locul râvnit s-a terminat cu toate gratuitățile. Din acel moment candidatul invocă legea și regulamentele, discuțiile cu el devenind audiențe. Trebuie să fiți lucizi.

2. Maniera siropoasă
   Omule, iubitul mieu compatriot, dragul mieu seamăn, nu avem scăpare. De la nașterea Domnului nostru Isus Hristos încoace irozii și fariseii au avut parte de tot ce și-au dorit. Noi am fost cei asupriți, cei care am plătit, cei păcăliți. Gata, nu mai ține! Să judecăm cu inima dar și cu mintea. Să ne punem toată încrederea în cel pe care-l simțim bun, pur, uman. Și dacă ne vom fi înșelat să nu repetăm greșeala. Asta trebuie să fie rânduiala. De ce să-ți superi aproapele când tu nu ești decât un simplu cetățean care-și duce greul de pe-o zi pe alta iar politicienii au tot ce-și doresc?  Mai ales că după ce este înscăunat, politicianul nu mai are înțelegere pentru cei sărmani. Doar săracul îl crede pe cel ce n-are, nu uita. Omule bun, păstrează-ți sufletul curat și nu-ți pângări aproapele. Fii OM!

3. Maniera șmecherească
   Bâ, ești nebun? Vrei să fii tu epic? Ce nu pricepi? Un haladit cu mălaiu' pă el grupa mare vrea să sugă direct dă la sursă. Ce te freacă pă tine care-i șmenu'? Vezi care-ți e simpatic și-i bagi un zvânc. Dacă până la prima ocazie haladitu' e bulangiu i-o tragi original. Te sucești și tu. Așa merge treaba, tre' să te-nvăț io? Tu o arzi în arfe cu fratili tău și haladitu' mănâncă tortu'. Dă-te-n sânge, știi că șmenaru-ți dă flit după ce a fost uns. Unde creasta mea mai prinzi tu vorbitor cu el? Cască ochianu', frățicule!

   Aș adăuga și varianta mea, dacă mi-e permis. Să moară caii mei, n-aveți treabă de vă aprindeți politic? Mai puneți și voi mâna pe un tabloid sau pe un porn că ne ducem naibii. Măruță președinte, Măruță președinte, Măruță președinte...

Nine-to-five la tot poporu'

   Ați auzit de expresia nine-to-five? Este inventată de americani și se referă la orele pe care un angajat este obligat să le petreacă la serviciu, de la 9 la 5 carevasăzică. În ultima perioadă nine-to-five a devenit expresia folosită pentru job-ul în sine, nu doar pentru program. Se folosește destul de des pentru a descrie un job plictisitor, neplăcut, etc. E ca și cum lucrezi într-un spital doar ca să-ți plătești chiria și studiile, fără să simți vreo atracție ori chemare spre acest domeniu. Sigur, analogia asta ne face să credem că în spitalele românești lucrează doar studenți chiriași. Să revin, dară. Bunăoară, în Pipera corporatistă mai bine de 80% din angajați lucrează în sistemul nine-to-five. În România se împământenise cumva conveniența, practica uzuală conform căreia doar angajații din domeniul privat prestau pe acest palier orar. Un obicei sănătos, dacă e să mă refer la orașele mari ale României, orașe care au probleme cu transportul în comun, cu traficul rutier în general. Practic, bugetarii asigurau primele tramvaie, autobuze, troleibuze sau metrouri aglomerate pe motiv că programul lor începea de regulă la 8.30. Imediat după, veneau și privații care mai băgau o serie. Printre ei se strecoară destul de abil pensionarii, de la 4:55 la 23:50 indiferent de situație.   Primul politician care a decis să facă țăndări uzanța bugetară 8:30-16:30 a fost Mihai Răzvan Ungureanu, cam pe la începutul acestui an. A apărut la TV în chip de erou-salvator al neamului și a declarat că programul lui începe în zori, ceea ce vă dorim și dumneavoastră cum ar veni. Și așa bugetarii au început programul de la ora 8. Deși întregul popor român sperase că odată cu această măsură capitală pentru economia șubredă ne va aduce beneficii de vis s-a dovedit că n-a fost decât un fâs, un pârț, o spârcâială. Iată că la câteva luni, poporul nostru greu încercat de-a lungul istoriei primește o pleașcă nesperată personificată de al doilea erou-salvator de neam, Victor Ponta. Dacă nici când avem parte de doi eroi pe an nu suntem mulțumiți înseamnă că nimic nu ne mai salvează. În doar o lună de mandat, eroul Ponta a identificat prima hibă a economiei românești: diferențele de program dintre bugetari și privați, diferențe accentuate de antecesorul său. Cum era de așteptat, a venit decizia: de luni, 11 iunie (data asta îmi provoacă un fior pe șira spinării) toți bugetarii încep programul la ora 9, deci nine-to-five la tot poporu'.
   Am căutat să deslușesc tâlcul acestei măsuri și cred că am reușit. Ponta a zdrobit încă o dată orânda deoarece aveam o problemă. Cum ce problemă? Un troleibuz pleacă din stația A în stația H având o încărcătură de 250 de bugetari. Un alt troleibuz pleacă tot din stația A (o oră mai târziu) în stația H cărând 300 de privați. Cum facem să folosim doar un troleibuz? Băiat deștept, Ponta a identificat soluția. Toată lumea nine-to-five, frățioare. A tăiat 50% din costurile cu transportul în comun doar dintr-o singură semnătură. Har Domnului, simt că în sfârșit suntem pe un drum corect. O altă măsură care iși strigă disperat adoptarea este cea a unui singur sex. Gândiți-va, cum ar fi ca toată lumea să aibă același sex? Am avea toalete comune, cămine și dormitoare comune, haine, încălțăminte și accesorii comune. Vă dați seama câte economii s-ar face, cat am putea să tăiem din costuri? Plus că bărbații ar naște în sfârșit terminându-se astfel cu obiceiul notoriu conform căruia femeile le dădeau cu tifla bărbaților pe motiv că ei (bărbații) n-au pic de spirit matern. Bașca faptul că având un singur sex, colacul de WC ar rămâne într-o singură poziție (indiferent care ar fi aceasta) punând capăt astfel unor diferende vechi de când lumea modernă. Trebuie să fii nebun să nu vezi așa o oportunitate.
Să se revizuiască, primesc!

LE: După o săptămână de nine-to-five s-a întâmplat. Cineva de la Ministerul Agriculturii a realizat ca nu e chiar sănătos pentru agricultori să aștepte ora 9 (cel mai devreme) pentru a prinde la telefon un funcționar, astfel încât de luni, 18 iunie, programul se derulează în intervalul orar 8.30-16.30. Sanchi, asta e varianta oficială. În realitate eu știu cum stă treaba. Frați români, am învins!

Ca la Ploiești

   Da, mă! Am avut o serie de grupări politice de când lumea. Cu toate astea, primul partid constituit în mod oficial în România este Partidul Național Liberal la 1875 iar conducerea a fost asigurată de I.C. Brătianu. Ceva mai târziu a apărut Partidul Conservator. Unii spun că în 1880 cu Manolache Costache Epureanu la conducere, alții că în 1881 cu Lascăr Catargiu mare șef. Tare-i încurcată istoria! În perioada interbelică își fac apariția alte partide cărora oamenii le spun istorice. Unul dintre acestea este Partidul Național Țărănesc, un fusion, dacă pot scrie asta (și iată că am și reușit), între Partidul Național Român al lui Iuliu Maniu și Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache. Ca să vezi năzbâtie, toate partidele astea au fost conduse de bulevarde din București. De reținut este că pe atunci toate partidele aveau lideri educați, chiar erudiți iar sinuciderea era o opțiune (extremă, e drept) și nu o figură de stil cum am văzut în contemporaneitate. Pe un fond geopolitic nefavorabil progresului au avut loc fraudele comuniștilor la alegerile din 1946. Un an mai târziu au fost eliminate mai toate partidele politice iar la 30 Decembrie România se proclamă Republică Populară. Știm cu toții că la 3 ianuarie 1948 Regele Mihai pleacă definitiv din România lăsând drum liber comuniștilor să pună bazele Partidului Muncitoresc Român și să-l ungă pe Gheorghe Gheorghiu-Dej mare șef. Ulterior au apărut personagii precum Lucrețiu Pătrășcanu, Ana Pauker, Luca, Georgescu, etc. În martie 1965 Gheorghiu-Dej a sucombat iar Ceaușescu a preluat cârma, de aici venind și termenul de prim cârmaci (nu e amuzant termenul ăsta în zilele noastre?). Cam când s-o făcut de scăldat, Ceaușescu schimbă denumirea de Partidul Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român iar RPR devine RSR. De aici nenorocirile s-au ținut lanț.             
   Și a venit și 1989 când ziceam noi că am scăpat de sufixul escu. Partidele au renăscut ca pasărea aia care are un lider cu părul lung și pretenții financiare de la Sergiu Nicolaescu. Și așa ajungem noi la alegerile locale din iunie 2012 și la situația publicată de Ziarul Financiar.

                                                                                                                                         Sursa: Ziarul Financiar

   Ați văzut candidații de la Ploiești? Când mă gândesc la ce vor învăța strănepoții mei la istorie peste 50 de ani mă bușește râsul.

Sunt un erou!

   Primul meu job în București a fost în presă, la o revistă extrem de onorabilă pe atunci. Aproape două luni întregi care au fost și ultimele în domeniu, poate am să scriu despre asta. Sau poate nu. Următorul job a fost în vânzări alături de o echipă strașnică, echipă compusă aproape în totalitate din băcăuani. După o perioadă echipa s-a restrâns și am rămas doar doi băcăuani (Ciprian, te pupă Firenze). Am scris istorie în vânzări sau cum se spune deseori, doar cerul ne-a fost limita. Dezvoltasem împreună cu colegul o metodă infailibilă care ne-a adus o rată de succes de peste 90%. Jur! Una dintre cimiliturile uzitate în sales speech era "ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să se îndeplinească". Pare doar o vorbă-n vânt dar nu e nici pe departe așa. Dacă e să ma refer punctual la proiectul de mai sus, clienții noștri începuseră deja să-și facă probleme referitoare la respectarea termenelor de execuție. Aveau atât de multe comenzi încât deveniseră supraîncărcați. Ulterior, cimilitura cu pricina s-a mai probat de câteva ori printre cunoscuții mei. Un prieten foarte bun îmi spunea mai mereu că vrea să fie diferit de ceilalți. Toți vor să fie bogați pe lumea asta. El îmi spunea că vrea să devină sărac. Și a reușit. O altă cunoștință din online (nu-l știu personal, doar a fost în lista mea de prieteni până deunăzi) și-a dorit să fie cel mai prost om din lume, deși n-a recunoscut public asta vreodată. Și i-a ieșit parțial. Nu este cel mai prost om din lume (e atât de prost încât nu a reușit să fie cel mai prost) ci este cel mai prost om cu care am interacționat vreodată.
   Azi am citit știrea asta. Ce să zic? Greu proiect, năzuințe înalte. Lăsând la o parte cerințele financiare deloc modeste într-o astfel de întreprindere se conturează și o concurență notabilă pe topic. Sigur, nu toți competitorii își doresc. Unii sunt înscriși în cursă fără voia lor, dacă e să mă refer la câteva personaje din showbiz-ul carpato-danubiano-pontic.
   Suzano, zâna mea, revino cu picioarele pe pământ. Nu-ți dori ceva ce nu poți controla. Hai mai bine-un cântec vesel și optzecist să cântăm și-alergare să prestăm.
   Gata. Am mai salvat un om, dă-mă-ncolo ca's mișto!

Avansați înainte că stă un om prost pe scară

   Am avut mulți colegi de-a lungul timpului. Mi-i amintesc pe toți. Firește, nu neapărat cu plăcere pe fiecare în parte dar mi-i amintesc. Unuia dintre aceștia, parol că e un simpatic, îi spuneam Baronu' deoarece purta numele unui baron local. Ei bine, Baronu' mi-a zis într-o pauză de cafea că omenirea a pierdut foarte mult din progres datorită poeților. Conform teoriei lui, dacă fiecare pământean s-ar fi dedicat în totalitate științelor exacte acum am fi fost mult mai departe. Nu-i simpatic Baronu'? Atunci l-am privit ușor condescendent, recunosc sportiv. Începuse să care miliarde de pumni virtuali oamenilor de litere motivând că el nu are nevoie de poezii sau de cine știe ce capodopere în proză pentru a progresa. Și voia progresul cu orice preț, vorba lu' Nenea Iancu (dacă ți-a fugit gândul la patronul clubului Poli Timișoara, oprește-te aici cu cititul).

  Au trecut opt ani de atunci și parcă, parcă începe să prindă sens teoria Baronului. Și eu voi progresul cu orice preț dar am constatat că acesta (progresul) nu poate veni în viața noastră din cauza unor mațe-fripte, coate-goale ori conțopiști care se încăpățânează să scrijelească în presă arătând numai rele. Evident că acest climat se opune vehement progresului. Noi suntem buni, corecți, cinstiți ,deștepți și puri, de unde atâtea știri negative? E clar că cineva trebuie să ne apere de ziariști, să ne protejeze de nocivul ce stă să ne ruineze progresul. Cine îl poate personifica pe acest cineva... mai bine decât Poliția/Miliția (e doar semantică)? Zilele trecute, **liția a decis că e timpul unui exercițiu coercitiv și l-a stimulat motric pe unul dintre conțopiști, amănunte găsiți aici. Bine le face! Să-i închidă pe toți și să-i trimită la un nou canal. Ce reeducare ar face cu ei Dorel Vișan! Ca să nu mai lungesc scrierea, iată întâmplarea cu pricina. Păi dacă nu ia **liția atitudine, cine să o facă? Vorba taxatoarelor, "avansați înainte".