E cool să fii voluntar. Am descoperit asta în urmă cu aproape doi ani și de atunci mi se confirmă zilnic. Cea mai faină treabă e că îți poți permite să proiectezi orice. Datorită faptului că ai lângă tine oameni care cred în aceleași lucruri doar cerul e limita.
Fac parte din grupul "Haideți să schimbăm lumea", grup care a amenajat de la zero o sală de joacă pentru pacienții Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal Onești (Puștiulică, mulțumesc de jpeg).
Când vezi toată treaba dusă la bun sfârșit simți ceva atât de special încât nu găsești un corespondent în DEX pentru a-ți descrie cu exactitate starea. Din păcate, starea aceasta nu va dura la nesfârșit. Are întotdeauna grijă cineva să strice un lucru fain. Din cauză că ceea ce se vede în reprezentarea grafică este a patra acțiune în care m-am implicat știu cum vor decurge și ostilitățile de după. Pentru că vreau să continui cu proiectele de voluntariat (proiecte care necesită mai mereu fonduri) mi-am zis să-mi pun onoarea în chirie. Cum vine asta? Simplu. Toți cei care au de comentat, jignit sau înjurat sunt invitați să o facă însă doar adresându-se direct mie (fără a jigni alt căuzaș) și numai după ce în prealabil au plătit taxa regulamentară. Iată și lista de prețuri:
1. Încălzirea, cunoscută și ca jocul de glezne (ex: neserios, șmecher etc) face 10 Euro
2. Acuzația de hoție valorează 25 de Euro.
3. Afrontul, insulta, ultragiul, dezonoarea (ex: șarlatan, hoț mărunt, vierme, scursură etc) face 48 de Euro.
4. Alea cu "pu" fac 67 de Euro
5. Deși nu le admit în mod normal, acum le pot înghiți pentru că este vorba de o cauză nobilă. Așadar, cele în care se face referire la mama mea costă nici mai mult nici mai puțin de 99 de Euro.
Trebuie să mai spun că aceste taxe nu sunt purtătoare de TVA pentru că nu suntem constituiți într-o organizație legală și se pot achita fie în Euro, fie în lei (la cursul zilei). Precizez că aceste taxe se vor colecta pentru constituirea patrimoniului viitoarei fundații care se va chema (cum altfel?) "Haideți să schimbăm lumea".
Aveți disponibil contul în Lei RO52BTRL04301201A89468XX deschis la Banca Transilvania și contul în Euro RO30RNCB0297064504650001 deschis la BCR Colentina. Dați-i bice!
2 comentarii:
Draga Catalin,
Ma aflu intr-un teribil impas...dupa reusita actiunii din Spitalul Municipal Onesti - Sectia Pediatrie, onesteanca fiind si interesata de binele urbei copilariei mele hotarasem ca din ianuarie 2013 sa depun in unul din conturile viitoarei tale organizatii de voluntariat o suma constanta in fiecare luna (lucru ce il fac pentru alte cateva fundatii in tara unde locuiesc prin Direct Debit -picatura cu picatura s-a nascut oceanul,nu?).... pt cei ce se vor intreba daca suntem frati/verisori/cumnati o sa ii dezamagesc spunandu-le ca nu ne-am vazut nicodata fata in fata si ca te cunosc doar prin marturia rezultatelor actiunilor tale de voluntariat din Onesti....daca eu nu am nic un motiv sa te injur/critic/acuz ma pot folosi de aceleasi tarife mentionate de tine in postare?.....lasand gluma de o parte eu te incurajez sa nu renunti niciodata in ce iti propui...mentalitatea comunitara se va schimba in bine, in timp...puterea exmplului si puterea reusitelor....tu si cei din jurul tau deschideti drumul catre aceasta conduita onorabila....keep going!....eu ma declar sustinatorul vostru!
Simona Suciu (in timpurile din Onesti Simona Corduban)
esti tare, bravooooooo!!! :)
Trimiteți un comentariu