”Bună ziua. Domnul Cătălin?”

   Pe voi vă sună ăia de la nu'ș ce piețe de capital să vă ofere soluții sigure de plasamente financiare? Aici ar fi două răspunsuri:
1. Da. În cazul ăsta, îmi pare rău
2. Nu. Fericiților!
   De vreo 4 ani, cam de când mi-am deschis propria companie (datele mele de contact sunt confidențiale, da?), sunt sunat de vreo 4 astfel de companii. Astăzi s-a întâmpla din nou. I-am spus politicos tipului că nu sunt ab-so-lut de-loc in-te-re-sat. Ce a făcut el? A ales panta greșită, cea de tip ”eu știu mai bine că sunteți interesat”. De câteva zile vorbesc la telefon câte 4-6 ore pe zi. Trebuia să mă relaxez și eu puțin. Dialogul a decurs cam așa:
El: Bună ziua. Domnul Cătălin?
Eu: Da. (aici a pierdut; dacă începi cu ”domnul”, nu continui cu numele mic)
El: Sunt de la (compania mă-sii, nu contează numele). Vă deranjez pentru a vă face o propunere. Voi fi foarte scurt.
Eu: (dacă mi-ai spus că mă deranjezi, chiar cred că asta faci) Hai să vedem cât sunteți de scurt!
El: Hehehe... De ce? Chiar nu aveți câteva minute?
Eu: Ba da. Sunt ale mele, fac ce vreau cu ele.
El: Am înțeles. Voi... să vă sp... că da... ........ ...... ....veți pu..... câșt......... ..ult. Tot ce....
Eu: Vă rog să dezactivați zgomotul de fond. Nu înțeleg nimic.
El: (foarte clar de data aceasta) Nu, suntem un call center în care lucrăm foarte mulți agenți. E gălăgie aici, se lucrează.
Eu: (Pana mea! Doar eu am văzut Boiler room?) Nu e. Vă rog să dezactivați opțiunea.
El: Haideți că am ieșit pe hol unde e mai lliniște. Mă auziți acum?
Eu: Teatru ieftin.
El: Credeți ce vreți.
Eu: Aici suntem pe aceeași pagină.
El: Aș dori să vă prezint câteva oportunități majore pe piața de capital.
Eu: Domnul meu, așa cum le-am spus și celor 387.944 de agenți care m-au sunat până acum, nu sunt interesat. Prefer să investesc în propria mea companie, investiție pe care o pot controla mai lesne.
El: Totuși, ceea ce vreau eu să vă prezint este mult mai interesant.
Eu: Mai interesant decât compania mea? Pentru mine? Pe bune?
El: Nu asta am vrut să spun.
Eu: Asta a ieșit. Haideți să vă povestesc o întâmplare. Acum doi ani am fost sunat de un broker care îmi propunea același lucru. Am zis să-i dau o șansă. L-am ascultat. Mi-a povestit despre o companie despre care știam foarte multe din perioada în care lucram în presă. Mi-a înșirat verzi și uscate despre evoluția fantastică, dinamica incredibilă și fondurile de investiții care se băteau în infuzii de capital. Imediat am început să caut în presa străină de profil. Ce să vezi? De 6 luni compania era falling down iar investitorii se băteau. Pe bunuri. Atunci am zis că cine-o mai asculta vreodată poveștile astea...
El: (cu ceva mai mult curaj) Da, așa este. Nu există pădure fără uscături. Nu suntem toți la fel.
Eu: Și eu ce-ar trebui să fac? Să vă încerc pe toți?
El. A, nu. Să mă ascultați pe mine.
Eu: (Să mori tu!) Haideți să scurtăm. Nu sunt interesat de piețele de capital.
El: Vă înțeleg. Însă aș dori să vă spun că...
Eu: Domnul meu, haideți să vă explic altfel. Vreți să vă cumpărați un pian?
El: (a rămas mut 5 secunde) Nu... adică... nu... Ce să fac cu un pian?
Eu: Să cântați, să vă lăudați la prieteni, să postați pe Facebook poze cu dvs. în costum de Clayderman etc.
El: (i-a venit o idee!) Nu îmi permit acum un pian. Poate peste 20 de ani îmi voi lua unul. (Deja zâmbea)
Eu: Înțeleg. Pianul e cam scump, mai știu eu pe cineva care visează că-i ia pianină copilului. (Colegu', sal'tări cordiale) Nu vreți să vă luați o muzicuță? Este mai ieftină, v-o permiteți.
El: (încă 6 secunde de pauză) Ce.... ce să... adică cum... pentru ce o muzicuță?
Eu: Vă spun eu că este bine să vă luați o muzicuță. Vă pot face cunoștință cu Marcian. cel mai șmecher muzicuțist din România.
El: Eu nu doresc să cânt la muzicuță. Îmi place ce fac acum.
Eu: Asta e! Nici eu nu doresc să investesc în piețele de capital. Îmi place compania mea. Acum e mai limpede?
El: Aaaaa, am înțeles!
Eu: Mai am un apel. Mult succes!
El: Bună ziua...
Credeți că mă mai sună?