marți, 5 martie 2019

Eu nu cred că se mai poate

 

   Nu, nu sunt alarmist. Și nici pesimist nu sunt. Ba din contră. Cu toate acestea, nu cred că lucrurile se vor îndrepta către o zonă civilizată, normală, modernă prea curând. Dar ca să înțelegi mai bine ce vreau eu să demonstrez, hai să mă mă explic.

   Exceptând alegerile din 1990, 1992 și 1996, prezența la vot a fost mai mereu slabă. Îngrijorătoare, am tot spus și scris. Doar două partide politice și-au păstrat aproape neschimbat numărul votanților: PSD-ul de azi (odinioară FSN, PDSR etc) și UDMR. Cu cât prezența la urne a fost mai scăzută, cu atât au crescut șansele acestor partide.
Nu am să discut despre calitatea votanților. Nu acum, cel puțin. Vreau totuși să readuc în discuție faptul că lipsa de implicare aduce la putere secretarele, gospodinele, toți șoferii, agricultorii ori strungarii. Nu mi-i pot scoate din minte pe tinerii care umpleau pub-urile din Centrul Vechi al Bucureștiului la ultimele alegeri, declarând că ei n-au cu cine vota. Mulți dintre acei tineri au umplut online-ul ultimilor doi ani cu texte prin care se dezvinovățeau. Vina nu este a lor că nu au știut cu cine să voteze. Nu, nici vorbă! Este a profesorilor care nu i-au îndrumat, nu le-au deschis ochii, nu le-au construit un fundament, o bază, o temelie democratică. Nu e maxim? Practic, nu ei sunt de vină pentru că n-au citit, n-au studiat, n-au vrut să cunoască, ci profesorii lor.
Unele dintre aceste ”victime” au ales calea pribegiei. Dar, pentru că mai aveau ceva nerezolvat, au început să arunce cu gunoi către țara de baștină și cei care-au rămas în ea. Că e cel mai simplu așa, corect?

   După tot dezastrul care guvernează România de mai bine de doi ani, am sperat că oamenii se vor trezi, că au înțeles că lipsa de implicare ne aduce în astfel de situații. Am crezut că fiecare om întreg la minte a auzit citatul ăla care arată bine la status, ”Somnul națiunii naște monștri”. Cu un singur ”i”, da? Primul moment în care m-a lovit bănuiala că lucrurile nu stau chiar așa a fost campania ”Fără penali în funcții publice”. Fără a avea importanță ce formațiune politică a fondat proiectul, ar fi trebuit să existe cozi la punctele de prezență de pe întreg teritoriul țării. N-a fost așa.
Al doilea (și cel mai recent) moment s-a întâmplat săptămâna trecută. Într-una din zile, chiar nu mai rețin care, niște oameni de la USR-Plus adunau semnături pentru euro-parlamentare. Treaba asta se întâmpla la intrarea/ieșirea stației de metrou Dimitrie Leonida. La fiecare tren care ajungea în stație, ieșeau din clădire cca 300 de oameni. Dacă ar fi să pariezi, câți oameni din fiecare tren crezi se opreau să discute cu reprezentanții celor două partide? Doar dacă ai scris 4-5 ai câștigat. Mă rog, dacă se poate spune așa.
Nu contează că ești sau nu simpatizant al ăstora. Oprește-te, pune întrebări. află, descoase-i, dar fă naibii ceva! Implică-te cumva! Despre asta e vorba în orice țară te-ai duce. Sentimentul de autosuficiență este extrem de nociv. Nimeni nu este de vină pentru că tu ești laș, comod ori ignorant. Nimeni în afară de tine, evident.

   Eu nu cred că avem șanse să schimbăm acest grup care a prins [iar] șansa la ciolan. Nu în acest moment. Anul acesta avem euro-parlamentarele și prezidențialele. Dacă semianalfabeții câștigă și aici, vom vedea pe piele noastră (și aici mă refer la cei care n-au apucat acele vremuri) ce înseamnă expresia ”anii '50”. Iar voi, cei care sunteți deasupra problemelor atât de mărunte, pregătiți-vă să vă apostrofați foștii profesori pe motiv că nu v-au explicat că 11 Iunie nu e ”decât” o stradă.

Niciun comentariu: