Ucigașul de PR sau cum se poate demonta o acțiune frumoasă

   Firește că ați auzit cu toții despre Darwin, fondatorul teoriei evoluționiste (azi e sărbătoare, e Înălțarea Domnului, sper să fiu iertat). El susținea cu tărie că toate speciile de viețuitoare au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit selecția naturală, mai pe larg puteți citi în Originea Speciilor, cea mai celebră lucrare a sa. Deși nu am expertiza necesară pentru a statuta ca veridică oricare dintre cele două teorii (creaționistă ori evoluționistă) trebuie să recunosc sportiv că există similitudini comportamentale evidente între animale și oameni. Voi reveni îndată.

   PR-ul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omenirii, deși ni se spune mereu că cele mai vechi meserii sunt cu totul altele. Ce e amuzant la PR, ca și în cazul marketing-ului, este că fiecare poate da o definiție activității în sine care să corespundă realității. Întrebați-vă cunoscuții, colegii, partenerul de viață dacă vreți să vă convingeți. Așa cum știm cu toții, prin PR încercăm să mediatizăm în condiții cât mai favorabile o activitate. Este exact ce fac eu cu acest proiect în care cred și cu care vă voi bate la cap multă vreme. Pe principiul acțiunii și reacțiunii, există o activitate ceva mai recentă care are menirea să anihileze toate întreprinderile PR-ului. Nu știu însă cum se numește. Am căutat prin toate sursele posibile, am întrebat specialiști, am citit manuale de specialitate și tot nu am găsit. Mi-am zis să verific și în lumea animalelor, poate dibuiesc acolo un tipar comportamental. Și am tras o fugă până în pădurea tutelară, vorba fabulei.

Am revenit, mulțumesc. Viața în pădure a devenit din ce în ce mai grea, hrana e tot mai puțină și inechitabil împărțită. Defrișările masive au făcut ca fiecare petic de pământ să fie extrem de prețios iar fiarele care dețineau poienițe sau luminișuri au ajuns putred de bogate peste noapte. Ce mai la deal-la vale, animalele se dezumanizau. În așa momente de restriște a apărut un căprior. Era frumoooos, ca rupt din Soare. Și avea în plan să salveze pădurea. Începuse deja să pună bazele unui grup format numai din căprioare, lebede, cerbi și armăsari sălbatici, vietăți frumoase cu caractere deosebite. Planul căpriorului era să salveze ce se mai putea salva din Pădure. Conceptual se apropia de Arca lui Noe (sper ca acum să-mi fie iertată blasfemia din paragraful introductiv). În linii mari acțiunea era pe un drum bun și câștigase câteva sute de adepți, ba chiar se organizase și o acțiune animalieră de ajutorare a unor ursuleți cu mici probleme. Dar nu avea cum să fie atât de simplu. Nu. Din străfundul pădurii tutelare ieși la lumină Mistrețul cu Ochi de Pește, cea mai infamă creatură din Pădure.
   Mistrețul cu Ochi de Pește a avut o copilărie nefericită. N-a primit de la părinți dragoste și căldură precum ceilalți pui și probabil de aici i se trage caracterul infam. Deși fizic era dizgrațios (avea o blană extrem de rară, talie de pitic foarte gras, ochi de pește mort) niciun animal nu l-a respins din acest motiv. Ca și cum aspectul nu era de ajuns, Mistrețul cu Ochi de Pește avea grohăitura grea, buruienoasă și râma cu greșeli. Ba mai mult, era atât de ranchiunos încât și-i înstrăinase și pe cei din propria specie. Căpriorul a încercat o perioadă să-l aducă pe cărarea cea dreaptă însă fără sorți de izbândă. Mistrețul cu Ochi de Pește era irecuperabil. În răutatea lui, a râmat cu greșelile-i notorii în toată munca celorlalți lăsând urme de bălegar pe toate pajiștile. Atunci, grupul de inimoși a luat decizia să-l ignore. O căprioară și un cerb s-au retras din poienița Mistrețului cu Ochi de Pește iar căpriorul primea zilnic mesaje de susținere de la celelalte viețuitoare din pădurea tutelară. În acel moment, grupul de inimoși a realizat că doar un mistreț nu este de ajuns pentru a ruina o cauză dreaptă. Și continuă să lupte pentru o pădure mai bună și în ziua de astăzi.

   Așadar ce-am constat eu în lumea celor care nu cuvântă? Că au aceleași tipare comportamentale deși iubitorii de animale afirmă mai mereu contrariul. Există o mână de animale care vrea să schimbe lucrurile în bine, există o mare parte care merge cu turma și mai există câțiva porci care grohăie prostii. Așadar, rămâne cum am stabilit. Îmi văd de treabă în continuare apelând la voi de câte ori am ocazia cu rugămintea de a face cunoscută acțiunea pe care am demarat-o deja și chiar de a dona un bănuț în oricare dintre conturi. Na, iar am scris serios!