Da, mă! Eu sunt vinovat!

  Nu mi-a fost ușor să recunosc asta.  Am făcut o analiză a tot ce se întâmplă de ceva timp și am ajuns de fiecare dată la aceeași concluzie. Eu sunt vinovat de tot ce se întâmplă. Să mă explic, dară.

În '90, anul în care am devenit major, am început să lucrez în presă. Eram într-a XI-a. Cu mintea de adolescent de atunci simțeam că Iliescu și FSN-ul reprezentau un cancer care va avea efecte pe termen extrem de lung. Și încercam să le explic treaba asta și prietenilor ori colegilor mei. Nu-mi ieșea mereu. De fapt, îmi ieșea destul de rar. Majoritatea credea în Iliescu și poveștile despre Rațiu care făcea sex cu minore și Câmpeanu care pierdea sume fabuloase la jocuri de noroc. Să nu uităm de salamul cu soia, elementul de branding personal al lui tătuca. Această majoritate mă vedea pe mine un pericol pentru societatea acelor ani. În această majoritate intrau colegi, prieteni, neamuri ori cititori ai săptămânalului la care scriam. Eu eram de vină pentru că Iliescu și gașca nu-și puteau vedea de construirea României noi. Unii dintre partizanii lui Iliescu au devenit aprigi contestatari ai PSD-ului astăzi și sunt destul de vocali în online.

Un an mai târziu m-am înrolat în organizația de tineret a PNL-ului. Pe atunci liberalismul încă exista. Am devenit element negativ pentru colegi, vecini, profesori. Și acum mă amuz teribil ori de câte ori îmi amintesc cum tatăl prietenei mele de atunci spunea că nu sunt ”de încredere”, termen folosit frecvent de tătuca Iliescu. Eram din nou vinovat pentru turbulențele din țară.

Câțiva ani mai târziu am renunțat la PNL. Lupta internă pentru ciolan m-a determinat să nu mă mai implic politic în vreun fel. De data asta am reușit să-mi urc în cap și o parte dintre prietenii mei, încă liberali cu acte. Eram vinovat pentru destabilizarea principalului partid de opoziție.

Câțiva ani mai târziu am făcut armata. Eram un moldovean încorporat în Târgu Mureș. Tare mă muncea faptul că moldovenii erau atât de aiurea priviți în Ardeal. Și încercam în fiecare zi să fac ceva pentru a schimba această percepție falsă. Mde, eram tânăr. Moldovenii mă acuzau că stau prea mult printre ardeleni iar ardelenii că pierd vremea alături de moldoveni. În ochii tuturor eram vinovat.

Peste câțiva ani am început să lucrez în televiziune și radio. Niciodată n-am făcut rabat de la etica jurnalistică, de la ceea ce numeam noi deontologia profesională. Am avut invitați în direct oameni care îmi erau prieteni. Cu toate acestea, când era cazul, dădeam cu ei de pământ. La fel procedam și cu factorii de influență. Nici cu șefii nu mă băteam pe burtă. Am fost campion la penalizări într-o perioadă.
Când am ajuns șef, m-am înțeles bine doar cu cei extrem de puțini care chiar puneau umărul. Eu eram de vină în ochii tuturor. Pentru că nu-i periam, pentru că nu eram obedient, pentru că-i puneam la treabă, pentru că nu-i puneam la treabă etc. 

Au trecut anii. Mi-am deschis propria companie. Am oferit de lucru unor oameni. Nu întotdeauna am fost inspirat. Le-am oferit șanse unor oameni care nu meritau iar când am refuzat să mai fac asta, am devenit vinovat. Am refuzat să iau contracte cu componentă de formare doar pe hârtie. Și iar am fost vinovat că ”am stricat apele”. În sala de curs refuz în continuare să ”le dau liber” cursanților înainte de final. Și din nou sunt vinovat. Nu-i înțeleg, nu le dau voie să viziteze locurile. Îi oblig să stea la curs.

Merg mult prin țară și văd multe nenorociri pe șosele. Sunt unul dintre foarte puținii care nu se abat de la lege, de la reguli. Și vorbesc, scriu, predau mult despre asta. Prietenii îmi sar în cap că-s comunist. Uneori și cursanții. E clar, sunt obtuz.

Am cunoscut destul de bine câteva instituții ale statului care au fost reprezentate de câțiva membri la cursurile mele. Și am scris mult despre oamenii faini pe care i-am cunoscut. Cei din afară mă acuzau că prea îi zugrăvesc în culori frumoase, cei din interior că nu văd și dedesubturile. Iar sunt vinovat. Am scris de bine despre Poliție, ANSVSA, medici. Am declanșat Jihad-ul!

Am mulți prieteni care au plecat din țară definitiv. Unii dintre aceștia sunt extrem de porniți pe România. În ochii lor, aici au rămas doar proștii. Sau hoții. Încă încerc să aflu din care categorie fac eu parte. Cu unii dintre ei am încercat să am un dialog, să le explic lucruri. Nimic! Proștii și hoții. Știu că, exceptând Bulgaria, toate țările din UE sunt mai civilizate. Și SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau altele. Am vizitat o parte dintre aceste tări. Doar că țările acestea erau civilizate și înainte de a se stabili ei acolo. Când am afirmat treaba asta am devenit vinovat. Da, eu sunt de vină pentru că nu înțeleg lucruri. Sunt pe rând, când pesedist, când băsist, când soroșist, când prost. Sau hoț. Cum de nu văd că lucrurile nu sunt în regulă în România?

Am să închei cu protestele. Nu iau parte la ele. Nu la cele care au ca ofertă o partidă de sex oral. Votez, în schimb. Din 1990, fără excepție. Plouă, ninge, sunt 50 de grade Celsius, sunt plecat prin țară? Nu contează, ies la vot. Despre asta este vorba în orice țară civilizată. Cu toate acestea, afirm fără rezerve că PSD-ul reprezintă cea mai neagră filă a istoriei postdecembriste, indiferent cum s-a numit. FSN, FDSN, PDSR sau PSD, e doar semantică. Și așa reușesc să-mi urc în cap și pe cei care ies la proteste, dar și pe cei care sunt membri ori simpatizanți ai PSD-ului. A, la categoria politicieni aș adăuga și PNL-ul, cel care în urmă cu doar câțiva ani făcea casă bună cu PSD-ul sub numele de USL. Acum i-a lovit amnezia pe liberali. Și aș mai adăuga și USR-ul care încearcă să profite de oportunitatea creată de piață. Sigur, sunt de acord cu acțiunea ”Fără penali în funcții publice”, am rezerve legate de partidul care a inițiat acțiunea. Ca să fim corecți, acțiunea a reușit în principal datorită tinerilor care au devenit voluntari fără a fi membri de partid. Dar cine din USR să vadă asta? Spuneam că ies la vot. Spre deosebire de cele câteva milioane de români care au găsit altceva mai important de făcut. Nu-mi pot scoate din minte imaginile cu mesenii care spuneau că ei nu merg la vot, că n-au pe cine alege, că toți sunt la fel. Ce să zic? Democrația nu-i ușoară. Trebuie să pui puțin mintea la treabă, să citești câte ceva, să știi ce înseamnă doctrine, să faci câteva minime cercetări pentru a-i dibui pe cei care dețin averi uriașe, deși au fost bugetari toată viața, cei care au fost țărăniști, apoi pediști, pedeliști, liberali, uneperiști iar acum sunt pesediști, pe cei care nu fac acordul între subiect și predicat și tot așa. Nu-i ușor. Dar dacă te implici, cei sensibili la găleți, sticle de ulei ori vorbe mieroase spuse de preoți în campanie nu vor mai conta. Vor deveni minoritari. Și nu va mai fi nevoie să iasă lumea în piață. Și iată cum am reușit să mi-i urc în cap și pe cei care ies în piață, și pe opozanții acestora. A, au scăpat forțele de ordine! Ei bine, jandarmii care au bătut, gazat, rănit oamenii pe 10 august pot fi cu greu numiți oameni. Plăcerea cu care loveau mă face să cred că acum își povestesc unii altora cum le dădeau ei pulane peste față ochelariștilor, cum gazau ei femeile, cum le arătau ei ziariștilor cine are puterea. Am rezolvat și cu jandarmii.

Gata. Aci închei. Eu sunt vinovat pentru toate relele care se întâmplă în țară, da? Acum putem merge mai departe? Facem și noi ceva cum trebuie?