Azi am făcut-o prima dată

   Azi iar m-am uitat la televizor. Îmi place să mă uit la emisiunile culturale din două motive: aud cuvinte noi cu care ulterior mă dau mare și devin mai deștept în cap. Așa că azi m-am uitat la Omul care aduce cartea unde (pentru a nu știu câta oară) l-am revăzut pe Dan C. Mihăilescu. Eu pe omul ăsta îl vad un fel de prof de cenaclu literar, cam cum era Izbășescu (oneștenii știu despre cine e vorba). În prima emisiune vizionată de mine omul părea destul de istovit. Ducea o luptă care pe care. Literalmente care pe care având în minte faptul că în periplul său literar își alegea mai mereu neinspirat formele "care" și "pe care". Altfel, un personaj simpatic pe care nu ai cum să te superi. Mic de statură, jovial, ușor colocvial, ca să nu mai lungesc vorba, un boem.
   În emisiunea de azi a fost vorba de Doamna Dalloway a Virginiei Wolf. De fapt, nici nu contează despre ce carte a fost vorba. Cuvântul care i-a generat în mod repetat probleme lui Dan C. Mihăilescu a fost optsprezece. Am auzit din gura realizatorului toate formele posibile, mai puțin cea corectă. Nu-s nevricos da' jur că-mi imaginam cum îl răpesc într-o seară pe distinsul domn și îl duc la un atelier de tatuaje unde să capete pe antebrațul drept (pe banii mei, parol) următorul text: optsprezece este numeral și se mai scrie 18 sau XVIII. În afară de cardinalul optsprezece cuvântul buclucaș mai poate fi întâlnit și sub următoarele clase de numeral: ordinal=al optsprezecelea/a optsprezecea, distributiv=câte optsprezece, colectiv=toți/toate optsprezece și nu în ultimul rând multiplicativ=de optsprezece ori. Ar fi fost un tatuaj pe cinste!
   Așa am inventat primul meu banc. Un tip sună la Radio Erevan și întreabă:
-Nu vă supărați, cum se spune? Optspezece, optisprezece, optusprezece, optăsprezece, optșpe, optușpe, optișpe sau optășpe?
Crainicul răspunde:
-În toate felurile pe care le-ați enumerat. Corect este doar optsprezece.

Deșteaptă-te băi române!

  Cum să nu? Există posibilitatea ca unii să creadă că scriu despre politică. E o țară liberă, creadă ce-or vrea. Sentimentul care mă mână în scrierea de-o lecturezi acum, dragă cetitorule, este mult deasupra politichiei. Este dezideratu' nostru ăl mai principal și anume dreptatea.

   Despre dreptate se pot scrie multe. Cel puțin la nivel declarativ toată lumea este în căutarea ei. Mai țineți minte pașoptiștii ăia cool cu Dreptate și Frăție? Niște simpatici. Până și americanii au o treabă d'asta care se intitulează And Justice for All și jur că nu evoc albumul Metallica din '88. Pe tema dreptății au sucombat de-a lungul timpului toți idealiștii fanatici. Sigur, fiecare credea că dreptatea lui este cea care contează. Este interesant să vezi câte forme de dreptate există. Bunăoară căuzașii, dacă e să ne referim la pașoptiști (sau la membrii grupului ăsta), cred în dreptatea aia de-i bună pentru majoritatea. Rasiștii cred într-un alt fel de dreptate, extremiștii la fel. Și politicienii au imagini diferite despre dreptate. Dreptatea celor de la putere nu are nimic în comun cu dreptatea celor din opoziție. Mă rog...

   Spuneam că dreptatea e cea care mă mână-n luptă. Ce neregulă am descoperit eu? Știm cu toții Deșteaptă-te române, da? Eu am o problemă cu a doua strofă, priviți:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

   Voi trece peste construcția eronată "a noastre piepturi" deși mă pufnește râsul când mă gândesc ce-or fi scris în tezele de limba română de la bac pașoptiștii ăia de erau colegi cu Andrei Mureșan. Cât de șmecher a fost Băse, frate. L-au suspendat necinstiții ăștia da' imnu' de stat a rămas același. Păi cum credeți voi că va vota poporul la auzul versului ''Triumfător în luptă, un nume de Traian!''? Eu mă gândeam că, măcar până la aflarea rezultatului la referendum, ar fi drept să schimbăm imnul. Și ce-ar fi mai nimerit decât ''Ești o floare, ești un crin, ești parfumul cel mai fin''?

Acum sunt bine, mulțumesc!

   Da, sunt moldovean. Și-mi place. De loc sunt din Onești. Oraș cochet ce poarta frumoase fete în el. Moldovenii nu sunt foarte bine văzuți, știu asta. Și mai știu și toate bancurile cu moldoveni, nu vă mai sinchisiți. Sunt impasibil la orice tentativă de discriminare. Probabil și datorită faptului că în toate companiile cu care am avut contact într-un fel sau altul managerii cei mai de succes sunt moldoveni.
   N-am avut detașarea asta mereu. Nici pe departe. Îmi aduc aminte că în liceu mă enervam foarte tare când mergeam în cantonamente și handbaliștii din alte zone ne luau la mișto. Pregătisem un discurs destul de bun cu ajutorul căruia le închideam gurile cârcotașilor, discurs pe care îl adaptam la fiecare ocazie nouă.
   Cel mai greu mi-a fost în armată pentru că am fost încorporat în Târgu Mureș sau Marosvásárhely, cum ar prefera jumătate din localnici. S-au întâmplat foarte multe aici, voi căuta să scriu despre perioada aia. Știm cu toții că ardelenilor le place să creadă că-s superiori tuturor celorlalți. No, măcar ei să creadă asta. Nu era ziulică de la Dumnezeu fără să fiu luat în tărbacă de ardeleni. Pfiu, tare mă mai consumam. Mi-am șlefuit bine discursul și dă-i, frate. I-am tocat sistematic cu toate mințile luminate din Moldova, cu istoria plină de zbucium, cu Școala Literară de la Ieși, da' cu ce n-am bătut monedă? Băi, aproape reușisem să-i potolesc.
   Într-una din zile, cu câteva minute înainte de masa de prânz, un tip din Turda (Hunyadi) vede o pisică mare și îi zice lui M. din Deleni (îl cheamă Miron da' nu vreau să-i dau numele ca să nu-l fac de râs): "Mă, nii! Un raton!". M. se uită la pisică și pufnește într-un râs ușor condescendent și grăiește aproape instantaneu: "La voi așa-i ziși? La noi îi ziși mâțî". Nici până atunci și nici după nu mi-au trecut trecut prin minte atâtea metode de a ucide pe cineva.
   Altfel, sunt bine. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Domnu' Busu, nici nu știi cât de mic începi să fii!

   Serios acum, parcă ați căpiat cu toții. Băsescu, Antonescu, Ponta, suspendare și referendum peste tot. De parcă v-ați născut cu toții Brucani, Cristoi. Stelian Tănași, Mândruți or' Roșca Stănești. Noi avem probleme grave și voi o ardeți cât e ziulica de lungă în discuții politice. Rușine să vă fie! V-ați rupt de realitate, nu mai știți cât costă ITP-ul ori un furtun de hidrant da' puteți recita dintr-o suflare, chiar și treziți în miezul nopții, textul nu știu cărei moțiuni de cenzură. Despre Constituție ce să mai zic? Vorba aia, toată lumea a văzut filmul, nimeni nu a citit cartea.
   În țara asta se fac nereguli peste tot da' voi sunteți cu ochii numai pe aia trei din introducere. Știți voi că vânzătoarele de la magazinele de cartier nu dau bonuri de casă și nici restul corect? Păi, daaaa. Nu vi se pare important. Așa se duc miliardele din vistieria statului și sutele de lei din buzunarele voastre, anual. Câți dintre voi au descoperit că nu mai avem cucuvele? Aud? Vi se rupe, normal. Vă spun eu, nu mai avem cucuvele. Au migrat acolo unde sunt ecologiști mai pricepuți. Care e efectu'? Românii mor neanunțați. Nu se face. Tradiția spunea că nu mori așa, de prost. Întâi cântă cucuveaua apoi te duci. Nimeni nu a sucombat de capul lui. Acum e un talmeș-balmeș, se moare într-o dezordine de nedescris.
   O altă problemă este profesionalismul. De fapt, lipsa lui. Bunăoară, dacă mă gândesc la fotbaliștii de azi mă ia cu vertij. Păi ăștia după două beri cântă imnul echipei rivale îmbrăcați doar în jambiere. Păi așa făcea Dobrin, mâna-i-aș ochii lui albaștri?
   Aș încheia cu un caz cât se poate de grav. Este vorba de un personaj pe care îl cunoașteți cu toții. Florin Busuioc. Omul ăsta, că nu pot să-i spun altfel, prezintă vremea de când îl știm. Sigur, mai gătește și joacă teatru uneori însă doar ca hobby. Ei bine, eu l-am auzit (cu urechile mele) vineri spunând că până joia viitoare bucureștenii vor avea caniculă. Nu va exista un strop de ploaie, o pală de vânt, nimic. Eronat! Azi a plouat, luni va ploua iar marți va fi furtună. Să moară caii mei, o să mai avem noi ce pune pe masă cât îi creasta lu' Firica. Nimeni nu a muncit azi pe motiv că e prea cald. Nimeni nu va munci în țara asta până joi pen' că a zis Busu că-i caniculă. Și așa dragă cetitorule, ne ducem noi frumușel de râpă în mod planificat. Niciodată nu s-ar fi întâmplat asta în perioada de glorie a distinșilor Ortansa Jude, Romica Jurca sau Constantin Țicu. Dar gata, până aici! Vigilență, ăsta e noul plan de bătaie. Busu, sunt cu geana pe tine! Fac eu ordine în țara asta...

E inadmisibil ce se întâmplă! (n-am gasit un clișeu mai odios)

   Am luat într-un fel sau altul parte la atât de multe întâmplări încât uneori încolțește chiar și în mine bănuiala că aș putea mistifica abia perceptibil adevărul. Am însă un self esteem bine definit, fapt care mă ajută să trec ușor peste acest impas.

   Exista în țărișoara asta în urmă cu ceva timp o filială a unei multinaționale la conducerea căreia se afla o femeie frumoasă. C.R. conducea operațiunile din România cu o mână de fier, cel puțin așa voia să lase impresia. În sprijinul acestei imagini stau mărturie câteva decizii legate de concedierea fără remușcări a unor angajați de pe palierele inferioare. Acest aspect, întărit de aspectul fizic extrem de atrăgător, făcea ca C.R. să fie foarte râvnită printre bărbații din companie. Întâmplarea (sau nu doar) a făcut ca cele mai importante două departamente din companie, tehnicul și comercialul, să fie conduse de doi bărbați foarte bine pregătiți și arătoși de-a dreptul. Atracția fizică dintre C.R și cei doi crai era destul de evidentă.

   Într-un octombrie timpuriu, multinaționala cu pricina a deschis un nou punct de lucru în Ardeal. Frumoasa C.R și frumușelul de la tehnic au stat două săptămâni în noua locație pentru a implementa procedurile. Se spune că atunci a luat naștere și o procedură atât de neoficiala încât nimeni nu o recunoaște. Frumușelul de la comercial, care nu se afla în relații tocmai cordiale cu frumușelul de la tehnic, începuse să-și arate nemulțumirile legate de deciziile superbei C.R.. El afirma că soluțiile tehnice nu sunt foarte stabile și că departamentul CS nu-i trata tocmai profesional pe clienți. Practic, departamentul comercial era în mare pericol, Atmosfera asta apăsătoare a durat cam până în primăvara următoare.
   În mai a avut loc un târg de profil în Istanbul. C.R a plecat cu frumușelul de la comercial de această dată, cam o săptămână. Gurile rele spun că așa a luat naștere și ce-a de-a doua procedură total neoficială, probabil și din cauză că în perioada imediat următoare frumușelul de la tehnic a început să se plângă în repetate rânduri că cei de la vânzări promit clienților soluții tehnice imposibil de realizat, fapt care pune în pericol toată filiala din România. Și dă-i război, frate. Tehnicul și comercialul se împungeau cu fiecare ocazie risipind resurse greu de cuantificat. Frumoasei C.R. îi era greu să ia o decizie în sensul aplanării conflictului, în definitiv ea avea relații nefirești cu ambii frumușei. Dar ca să salveze imaginea de Iron Lady se arăta în continuare extrem de tranșantă în relația cu slujbașii de rând. Și așa a mai mers treaba încă vreun an. Cei doi frumușei o posedau alternant pe C.R. iar slujbașii se făceau că nu văd în timp ce suportau pierderile pe care filiala le producea în ultima vreme. Ba mai mult, pe motiv că C.R începuse deja să arate cam bătrână frumoșii cei doi emiteau pretenții mai mari. Unde credeți că se termina lanțul? Exact, slujbașii de rând erau cei care plăteau.

   La scurt timp operațiunile din România au fost închise. Frumușeii cei doi au plecat la concurență (acum sunt prieteni buni) iar slujbașii de rând au cam rămas cu buzele umflate. A, C.R. a fost atât de marcată de turnura nefericită pe care a luat-o viața ei încât a îmbătrânit brusc. Nu a mai rămas nimic din femeia superbă de odinioară. Și ca și cum pentru ea nu ar fi fost suficient, au ieșit la iveală și procedurile acelea total neoficiale. Asta i-a închis definitiv ușile carierei.

   Ce a vrut să spună autorul? Ia să vedem.... Deci frumușelul de la comercial se plângea că nu e corect când ăla de la tehnic o călărea pe duduia C.R și vițăvercea, cel de la tehnic se arăta scandalizat peste măsură când nenorocitul de la comercial profita de aceeași duduie. Q.E.D.

Cum adică nu e limpede? Ia să o înlocuim pe duduia C.R. cu respectabila Constituție a României, zic. Acum e mai clar? Știm și cine sunt ăia doi, știm și cine sunt slujbașii de rând, da? Dooh!

Eterna competiție bărbătească

   Să fi fost 2002. Hai, maxim 2003. Fratele meu care se mutase deja în București și-a convins un fost coleg de școală să vină și el în Capitală, probabil pentru a spori numărul moldovenilor aciuați pe aici. A.T. era o figură. Îi plăcea la nebunie să facă glume pe seama celorlalți. Patronat de un spirit justițiar mi-am propus ca o perioadă să-l țin și eu pe el sub tensiune, cât să vadă cum e.
   A.T. venea zilnic pe la mine. Într-una din zile și-a cumpărat un Nokia 3210, telefon foarte râvnit pe atunci. Pe motiv că îmi place foarte mult ce și-a cumpărat i-l ceream pentru a mă familiariza cu meniul. Ei bine, în fiecare zi îi scriam ca memento un text grav, amenințător. "Vei da socoteală, n-ai cum să scapi. Oriunde vei fi, voi fi și eu!" sau variațiuni pe aceeași temă. Setam soneria la câteva ore după ce plecau de la mine. Fratele meu îmi spunea că după vreo câteva zile A.T. devenise extrem de nervos, încordat, panicat. Nimic nu mai era întâmplător, nici măcar când un șofer RATB i-a închis toate ușile în nas (pșșșșșș la spate, pșșșșșș la mijloc, pșșșșșș în față). A.T. mai avea puțin până să facă cerere la furnizorul serviciului de telefonie pentru a-l dibui pe autorul mesajelor. Ar fi fost interesant să văd reacția celor de la CS. :) Nici în ziua ziua de azi nu știe ce s-a întâmplat în realitate.
   De ce am scris despre pățania asta? Când îi văd pe Traian și Victor cum și-o trag reciproc îmi vine să spun că e aceeași situație. Însă îmi trece imediat când văd că instituții care ar avea de lucru câteva sute de ani pentru a sta și noi în banca celor civilizați sunt folosite la preludiu. Și asta ma face să le zic golanilor ăștia doi să-și ia o cameră unde să-și lase budigăii în vine pentru a vedea cine-o are mai mare. Atât voiam să scriu.
   'aidi orvuar de paregzamplî!

Atât! Până aici!

S-a terminat. Și pe de o parte e bine. Da' parcă pe altă parte îmi pare rău. Era plăcut să merg pe trotuare sau străzi proaspăt asfaltate, să văd angajați ai primăriei făcându-și treaba, inaugurări de biblioteci, centre de dezvoltare personală, muzee, să mă plimb prin parcuri fără maidanezi... Totuși e bine că s-a terminat. Parcă mă săturasem să văd oameni în toată firea încrâncenându-se în polemici electorale, frați spurcându-se reciproc sau prieteni de-o viață aruncându-și unul altuia ocări greu de reprodus, și aici scriu doar de electori, votanți, vulgul, plebea sau pulimea (e doar semantica, am mai spus). Am făcut un exercițiu de memorie. M-am întors până în anul când împlineam 18 ani, anul din care am început să votez. N-am să uit în veci data de 20 mai 1990. Încă de pe atunci ziua alegerilor era precedată de polemici mai mult sau mai puțin rurale, polemici în care aveai mai mereu parte de minim un alegător ceva mai vocal decât ceilalți. Cu toate astea, nu se ajungea mai niciodată nici măcar în proximitatea graniței de ieșire din decență, darămite să fie traversată. Ce am văzut zilele acestea a fost inedit (credeți-mă, e o formă lejeră de exprimare). Încă nu mi-e clar ce e mai grav, faptul că prieteni de 30 de ani se spurcau cu abnegație sau că oameni care nu se cunoșteau se bălăcăreau destoinic. Probabil nici nu contează, ambele situații sunt crunte. Bine că s-a terminat, măcar până în toamnă. Exact, din toamnă o luăm de la capăt doar că de data asta o ardem național. Sper ca de data asta să se întâmple invers adică doar candidații să fie agitați, așa cum e firesc. Alegătorii să discute detașat la o bere, să facă mișto subțire de chior, rârâit, pitic, blondă sau de cine vor ei fără să se mai stuche-ntre ochi la propriu ori figurat. Chiar sper asta. M-am gândit chiar să scriu un text pe marginea acestui deziderat. Ca să mă asigur că voi fi perceput cum trebuie voi aborda tema în trei maniere. Așadar:

1. Maniera clasică
   Stimate alegător, lucrurile merg așa de când lumea. Câțiva oameni, puțini la număr, candidează în numele celor mulți. Ei promit prea multe mai mereu. Rolul nostru este de a trece prin propriile filtre vorbele lor și de a vota în consecință. Dacă până la următoarele alegeri candidatul ales de noi nu-și respectă promisiunile îl amendăm votând pe altcineva. Cam cum se întâmplă în toată lumea civilizată. Nu au sens polemicile purtate în vecinătatea infarctului, cu atât mai mult cu cât candidații sunt cei direct interesați de funcțiile publice. Trebuie să realizați că din ziua în care candidatul câștigător își ocupă locul râvnit s-a terminat cu toate gratuitățile. Din acel moment candidatul invocă legea și regulamentele, discuțiile cu el devenind audiențe. Trebuie să fiți lucizi.

2. Maniera siropoasă
   Omule, iubitul mieu compatriot, dragul mieu seamăn, nu avem scăpare. De la nașterea Domnului nostru Isus Hristos încoace irozii și fariseii au avut parte de tot ce și-au dorit. Noi am fost cei asupriți, cei care am plătit, cei păcăliți. Gata, nu mai ține! Să judecăm cu inima dar și cu mintea. Să ne punem toată încrederea în cel pe care-l simțim bun, pur, uman. Și dacă ne vom fi înșelat să nu repetăm greșeala. Asta trebuie să fie rânduiala. De ce să-ți superi aproapele când tu nu ești decât un simplu cetățean care-și duce greul de pe-o zi pe alta iar politicienii au tot ce-și doresc?  Mai ales că după ce este înscăunat, politicianul nu mai are înțelegere pentru cei sărmani. Doar săracul îl crede pe cel ce n-are, nu uita. Omule bun, păstrează-ți sufletul curat și nu-ți pângări aproapele. Fii OM!

3. Maniera șmecherească
   Bâ, ești nebun? Vrei să fii tu epic? Ce nu pricepi? Un haladit cu mălaiu' pă el grupa mare vrea să sugă direct dă la sursă. Ce te freacă pă tine care-i șmenu'? Vezi care-ți e simpatic și-i bagi un zvânc. Dacă până la prima ocazie haladitu' e bulangiu i-o tragi original. Te sucești și tu. Așa merge treaba, tre' să te-nvăț io? Tu o arzi în arfe cu fratili tău și haladitu' mănâncă tortu'. Dă-te-n sânge, știi că șmenaru-ți dă flit după ce a fost uns. Unde creasta mea mai prinzi tu vorbitor cu el? Cască ochianu', frățicule!

   Aș adăuga și varianta mea, dacă mi-e permis. Să moară caii mei, n-aveți treabă de vă aprindeți politic? Mai puneți și voi mâna pe un tabloid sau pe un porn că ne ducem naibii. Măruță președinte, Măruță președinte, Măruță președinte...