Cu turismu' și mașina vom descoperi lumina

Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-apucă așa de tare...

Ei bine, da. Cam așa arată un discurs electoral. Nu asta ne interesează, plus că în scurt timp vom auzi variațiuni diverse pe aceeași temă. In finalul filmulețului Cațavencu ne spune că din punct de vedere economic stăteam rău încă de pe la sfarșitul secolului al XIX-lea și dați-mi voie să opinez că avea dreptate. Iată că, două secole mai tarziu, din punct de vedere economic stăm tot rău. La atâta experiență acumulată ne iese, intr-adevar. Motivul scrierii mele este că vreau să punem capăt situației. Am pasiunea ca țărișoara mea, România mea să pleznească de bunăstare. Mi-am întors pasiunea asta în fel și chip și iată ce a ieșit:


3 IDEI GENIALE PENTRU SCOATEREA ROMÂNIEI DIN CĂCAT SITUAȚIA GREA

1. Turismul tematic
Am auzit cu toții despre apetitul străinilor pentru violența istorică. Păi unde altundeva în Uniunea Europeană mai găsești violență? Mă gândesc la un parc de distracții, unul uriaș. Cum intri, îți faci "încălzirea" cu Gheorghe Doja.

După ce servesc o bragă turiștii pot accesa secțiunea Horea, Cloșca și Crișan.

Și tot așa. Un porumb fiert, o vată de zahăr și se ajunge la piesa de rezistență, zona Vlad Țepeș. Știu, e o inadvertență cronologica da' așa trebuie procedat. Studiile de marketing ne-au arătat că Drăculea se bucură de rating mare. Aici merge și-un cântecel.

După ce ies din parcul de distracții turiștii sunt lasați sa cutreiere țara asta în lung și în lat. La pariu că șoselele proaste și micile furtișaguri de care nu se pot feri vor fi privite ca bonus?

2. Turismul medical cu finalizare
Zăbovesc puțin în zona asta gri a turismului deoarece simt că e o nisă incorect exploatatâ. În urmă cu vreo 10 ani am încercat împreună cu un prieten (Ciprian, te pupă Firenze) să punem bazele turismului medical în București. Cum stătea treaba? Discutasem cu un amic ce avea o clinică stomatologică și cu o amică ce era GM la una dintre cele mai mari agenții de turism din România. Trebuia să aducem turiști italieni care să-și facă dantura în București pe motiv că prețurile erau mult mai mici. Acum am adus și un update la proiectul inițial. Fiecare turist primește și un partener local (fată, babă, tânăr, câine, viezure) cu care poate face tot ce-i trece prin cap. Target-ul nostru ramâne în continuare cetățeanul european care poate să-și repare dantura sau să-și pună silicoane la prețuri mai mici decât o poate face la el acasă. De diferența de bani va primi, așa cum era de așteptat, finalizare.

3. Mașina timpului
Prin anii '80 România producea tractoare la Brașov, automobile off-road la Câmpulung-Muscel, Oltcit la Craiova și Dacia la Colibași. Bașca ceva avioane, da' despre asta într-un număr viitor. M-am gandit că aici avem potențial gârlă. Păi la atâta know how putem construi mașina timpului fără prea mari eforturi. Pentru început, ca să ne facem mâna, vom construi mașina care te trimite in trecutul imediat. Adică, vei putea retrăi fragmente de maxim 15 minute ce s-au petrecut în ultima oră. Da, are aplicabilitate, v-a și zburat gândul la sex. La ceva serios nu v-ați gândi, obsedaților. Gandiți-va că toți studenții vor lua examenele, toți elevii vor lua bacul și aș putea continua. Nu am fi noi ăi mai deștepți din lume în cazul ăsta? După ce aprofundăm, mă gandesc să incercăm și o incursiune in viitor. Așa vom deveni bogați. Realizați că toți cei care dețin o mașina a timpului vor câștiga la loto?

Lista rămâne deschisă.

O lume minunată în care veți găsi...

   Am tot auzit auzit eu în ultimii ani despre relații interumane, motivare, profil psihologic, tipar comportamental și alte cuvinte care te fac adesea sa te simți angoasat. Mi-am zis că e o treabă. Și am citit cam patrujdouă de kile de cărți pe tema asta ca să ma dumiresc. Ba am mai urmărit și câteva zeci de cursuri audio sau video. Sanchi! Numai prostii. Păi cum să aplici toate astea la noi? Noi care am inventat prezumția de vinovăție. Noi, care spunem că nu ești în regulă până la proba contrarie. Am fost foarte atent în ultima perioadă la reacțiile celor cu care iau prima dată contact și am observat deseori tendința oamenilor de a ma așeza instantaneu într-un segment sau altul. Fac referire strict la contactele profesionale. Dacă translatez focusul către personal, lucrurile sunt doar ușor diferite, însă cu mari perspective de a ajunge în aceeași zonă de prudență exagerată.

   În maniera tradiționalistă, când cunoaștem pe cineva, încercăm să-i reținem numele. Apoi, în funcție de personalitatea fiecărui nou-cunoscut alocăm și noi sentimente sau varii resurse. Ceva mai tărziu ne dăm seama că persoana în care am investit nu a fost atât de candidă, pură sau imaculată așa cum ne-am imaginat inițial și ne lăsăm cuprinși de remușcări și regrete. Ei bine, se pare că această metodă este desuetă deja. Propun aici o manieră infailibilă. Nu avem cum sa dăm greș dacă o adoptă toată lumea sau cel puțin heterosexualii.

   Vedem prima dată (sau nu) o persoană. În maniera tradiționalistă ar trebui să ne prezentăm, să uzităm căteva fraze banale, să schimbăm numere de telefon, etc. Eronat. Eu propun să nu facem nimic din toate astea. Să zicem că el și ea sunt puși față în față de către soartă. Nu-și vor dezvălui unul altuia numele. Vor stabili prima întâlnire, cât mai urgent. La prima întalnire vor face sex, mult sex. Așa o vor ține prima săptămână. Iși vor dezvălui și numele. Din a doua săptămână vor ieși la cafea, pranz, cina sau pur și simplu o apă platâ. Garantez că acum au ce-și spune. Dacă și săptămâna asta iese bine, vor face schimb de numere de telefon și se va trece la nivelul următor. Teatrul! Păi nu se cade să petreci 2-3 ore la teatru cu cineva pe care nu-l cunoști atăt de bine, nu? Și de aici, vă descurcați și singuri cu orice poate urma.
   Dacă procedăm așa, nimeni nu se va mai plânge de calitatea celorlalți. Păi dacă nu merge cu sexul în prima zi, nu mai urmează nimic. Și nu vei mai fi trist/tristă. Nici măcar nu știi cum o/îl cheamă. Treci mai departe.
   Garantez că relațiile interumane vor tinde către perfecțiune. Vom avea pace pe Pământ, porumbei albi pe creștet și curcubee în jur. Încercăm? :)

Suntem foarte, suntem prea, suntem liber-schimbiști!

Nu-mi plac ziariștii care scriu inductiv. Consider cel puțin nepoliticos să primesc pe lângă descrierea faptei, întâmplării sau evenimentului și opinia autorului. Vorbesc strict despre profesioniști. Adică cei care-și plătesc întreținerea cu banii câștigați din meseria asta. Ca să nu lungesc vorba aruncați o privire AICI.
Ce înțelegem noi din articol? Că bucureștenii nu s-au călcat pe picioare să cumpere cartele de metrou de la automate și nu în ultimul rănd că un astfel de automat costă cât salariul pe 4 ani al unei casiere. Ați prins-o p'asta cu salariul, da?
Păi să le luăm pe rând. Treaba cu automatele nu prea a prins în România, știm deja asta. Nici măcar bancomatele nu sunt atât de populare. Un studiu comandat și publicat de Financial Times pe la jumătatea lui 2009 ne arată că aproximativ 80% dintre români folosesc bancomatele o singura dată pe lună, in ziua de salariu/pensie, moment în care scot toată suma disponibilă. Aici este vorba despre încredere și e un capitol lung asupra căruia nu vreau să zăbovesc acum.
Vreau să insist pe ideea cu aparatele care înlocuiesc oameni. Îmi aduc aminte că în '90, cand încă mai eram elev, scriam la Curierul de Onești, un săptămânal care apărea în fiecare joi. Miercurea era zi de tipografie, la Deșteptarea din Bacău (fosta Steagul Roșu). Într-una din astfel de miercuri eram cap limpede împreună cu redactorul șef. Pe la ora 10 și-a făcut apariția un grup de norvegieni de la cotidianul VG care venise cu celebrele ajutoare. În doi timpi și trei mișcări am devenit translatorul oficial deoarece eram singurul care rupea ceva în engleză (ceilalți păstrau urme din vechiul regim, nelichidate total, vorba lui Alexandru Andrieș). Așa am ajuns la discuția cu directorul general de la Deșteptarea. Norvegienii erau foarte încântați de faptul că au văzut o presă Gutenberg perfect funcțională și niște linotipuri foarte vechi. Le-au propus băcăuanilor un târg halucinant: toate echipamentele alea vechi în schimbul unei linii tipografice offset, prima de acest tip pe atunci în Romania. Răspunsul GM-ului a fost un NU hotărât. L-am întrebat (profitând de faptul că nu mai era niciun român de față) de ce refuză o așa oportunitate. Mi-a râspuns doct:"Cine mă-sa știe să lucreze pe căcatul ăla electronic? Și ce fac eu cu 300 de proști, îi dau afară?". Încercați voi să le traduceți asta norvegienilor în situația dată. :)
Și acum să ne întoarcem la automatele Metrorex. Iată că se întâmplă și invers. Un furnizor public, greoi și prăfuit face un pas spre civilizație iar presa reacționează malițios. Deci, se poate!
Primul câștig pe care il aduc aparatele va fi simțit in special de străini. Sunt convins că măcar o parte dintre bucureșteni a fost martoră la un moment în care un turist străin cere în limba engleză o cartelă cu N călătorii iar casiera întreba deznadajduit ceva ce în engleză ar suna "What your mother's dead ones do you exactly want?''. Așadar, aparatele sunt bilingve, casierele nu.
Pe de altă parte, ar trebui ca și mesajele vocale de la metrou să fie bilingve. Măcar să aud și eu cum ar suna traducerea anunțului de care am ras eu anul trecut la stația Tineretului, "Atenție, se inchid ușile! Da?"

Și femeia și barbatu' e egali unu' cu altu'!

Să mai aud eu vreun străin care se ia de noi pe motiv că nu milităm pentru egalitatea între sexe. Îl mănanc. Ia să vedeți voi cum îi desființez cu două cazuri clare, crămpeie la care intr-un fel am luat parte.

Cazul A, Femeia egală cu bărbatul
Azi, cam pe la ora prănzului, am decis sa trec pe acasă pentru un duş şi o supă. Una dintre vecinele mele a avut exact aceeași pornire. Se pare ca ei nu i-a ajutat foarte mult. Soțul ei facea o introspecție bunăciunii brunete ce se tot arată de o perioadă prin vecinătate. Oricât de tare am încercat să setez volumul muzicii nu am reușit să ratez evocarea decedaților din neamul lui. "Cine morții mă-tii e curva din casa mea? Ce caută curva în casa mea?", "Vorbește mai încet că ne aud vecinii, ne facem de râs", "Să ne audă, f***-ți morții și răniții și dispăruții de curvar afemeiat. În casa mea, măi labagiule (eu aici aș fi contrazis-o vehement) care am muncit ca o proastă să plătesc ratele". Cam pe linia a decurs dialogul asertiv purtat în fața ușii. M-a surprins faptul că vecinul meu nu a primit-o pe vecina în casă. Toată nebunia a avut loc pe casa scării, astfel încât bunăciunea să nu fie expusă excesiv. Bărbat galant!

Cazul B, Vițăvercea
Ea, frumoasă și tristă ca Gioconda. El, un gigant de 130 de kg în viu, ceafă lată, tuns scurt (aproape ras), lanț de aur (prin lanț înțelegeți lanț, da?), haine mulate și lucioase. Scena s-a întâmplat în magazinul Unirea. La etajul 1, unii de la o banca din România iși amenajasera un PoP. Câțiva promoteri racolau potențiali clienți dintre cei care căscau ochii pe la vitrine. Unul dintre promoteri, un tip frumușel, o abordează pe Gioconda. Își spune textul cu un zâmbet șarmant studiat îndelung. Cele 130 kg de osânză s-au inființat aproape instantaneu. "Bă bulangiule, tu o știi pă femeia mea? De unde o știi, bă? Ia zi, fă...de când ți-o tragi cu ăsta? De asta imi cereai tu bani? Să o arzi cu găozaru' ăsta la Nisipuri? Treci în morții mă-tii (ăsta e motivul care se repetă obsesiv în toate dialogurile de acest tip) acasă...că-ți dau eu numa' poponari!''. Tot acest fragment de mare întindere și angajament, de o deosebită intensitate afectivă a fost rostit fără întrerupere. Atât Gioconda căt și frumușelul (bașca auditoriul) au rămas incremeniți. Nu pentru mult timp, insă. Micuțul a luat-o de păr pe Gioconda stimulând-o motric. Exact, cu un șut în fund.

Iată așadar doua cazuri clasice de dialog asertiv (am promis să nu mai folosesc acest cuvânt). Concluzie este clară. Noi am inventat egalitatea între sexe. În scurt timp vom edita și manualele de procedură.

Aimon lainăghen!

Astăzi am auzit de la mai multi prieteni un banc. Acelasi. Primii cinci mi s-au părut amuzanți. Pe ultimii cinci i-am cam repezit. Ceilalți cincizeci mi-au spus ca nu mai am simțul umorului. Ca să înțelegeți și voi despre ce vorbesc, iată bancul: Elefantul îl întreabă pe dinozaur: Ți-a dat Noe add? - Nu. - Nasol!
Bancul nu e rău, recunosc. Tenta lui religioasă il face și mai popular. Știm cu toții că tot ce este tabu incită.

Am decis sa mai zăbovesc puțin în zona spirituală pășind la rându-mi pe o potecă bătătorită sârguincios zilele acestea. Exact, despre asta voi scrie! Acatistele online. Mie mi se pare profitabilă afacerea. De bisericoși nu ducem lipsă. Sigur, apare o mică problemă cu taxele. Ținând cont că plațile se fac electronic, există o evidență. Cu siguranță vor afla și fericiții, preafericiții, extrem de fericiții și din cale afară de fericiții despre facturile din Colentina și cât de ajutătoare sunt acele hârtii.

Așadar, cum funcționează năzbâtia? Să ne imaginăm că un oarecare cetățean român pe nume Ion Iliescu dorește ca un alt cetățean român oarecare, Nicolae Ceaușescu, să fie pomenit la sfintele slujbe. Varianta clasică ar fi să meargă la biserica din colț să lase un acatist. Eronat. Ion Iliescu nu e un tip bisericos, locatarii din bloc știu asta. N-are cum să se afișeze public. Totuși, el simte ca a greșit față de Nicolae Ceaușescu și dorește să-și spele din păcate. Cum procedează? Intră pe http://www.crestinortodox.ro/pomelnice/ro/ și se apucă vârtos de treabă.

 După ce a aflat care este rolul pomelnicului în viața naostră, Ion Iliescu merge mai departe, nu fără oareșce dificultăți. Se decide să achiziționeze un acatist de toată frumusețea la doar 1 Euro, one time, one shot. Pomelnicul, deși e valabil o lună, costă 24 de Euro. Prea scump pentru un biet pensionar. Rămâne acatistul, dară.

 Urmează alegerea locului de emisie. Ion Iliescu nu e prea dus la biserica, am mai spus asta. Nu poate face diferența așa că alege primul reper.

 Abia acum începe greul. Ion Iliescu trebuie să-și dezvaluie identitatea. Și o face, neavând încotro.

 Ion Iliescu stă deja de 58 de minute cu mâna tremurândă pe mouse, întrebandu-se pentru a nu știu câta oară dacă să faca pasul sau nu. Sigur, un ochi vigilent poate totuși observa că a dat o adresa la mij_teaux.

 Și este aproape de finalizare!

 Acesta este momentul crucial. Va trimite Ion Iliescu acatistul sau nu? Istoria ne va lămuri.

Cam aceștia sunt pașii. Dar care este poziția patriarhiei romane? Ei bine, stimate cetitorule, patriarhia se fandosește pe motiv că bisericile și mănăstirile din onlainu' românesc speculează comoditatea credincioșilor. Cum? Atât? Deci, în cazul în care acatistele se lovesc de firewall, de antivirus sau intră în spam, ghinion. Patriarhia nu se bagă. Reject total. Asta e. Mai dai un euro, mai tragi o dată.
Eu deja am mirosit o oportunitate de nisă. Texte personalizate. La același preț. Pentru 1 Euro, iți poți achiziționa un acatist original pe care îl poți folosi și ca ringtone. Isn't that cool?
Mi se pare deja de un maxim angajament faptul ca poți da oricând un like pe Facebook, la fel ca cei 275 de cetățeni care au făcut asta pâna la momentul scrierii acestui text. Salt înainte!

Ne facem de păcat!

Zilele trecute am aflat despre o decizie cel puțin ciudată a RAC, amănunte AICI (Bruno, mulțam de pont). Agenția care a realizat spotul numește Next Advertising (campania Unirea. Da, cea cu Dorel) și este una dintre cele mai puternice agenții din România. Ca să nu mă credeți pe cuvânt, gugăliți nițel. În textul către care am dat link ați văzut alte câteva spoturi care au trecut de furcile caudine ale RAC-ului, deși pot fi intrepretate in diferite feluri, nu am să mai insist.

Problema mea este alta. De ceva perioadă, am observat (atât cât ascult eu la TV) o cascadă, un șuvoi, un fluviu de spoturi publicitare dedicate căcăcioșilor și cam tot atătea celor care vor să devină căcăcioși.
Iată câteva crâmpeie, nu foarte "consistente" aș indrazni să scriu:

http://www.youtube.com/watch?v=k9bAV_KRpQ4
http://www.youtube.com/watch?v=D2w0X3D9MVk&feature=related

Ei bine, încercați să treceți peste partea de creație. Știu că e greu, nici mie nu mi-a ieșit din prima. Avem și vițăvercea. Iată:

http://www.youtube.com/watch?v=IWvfJnnRjj0&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=a8qjNkwE0dw&feature=related

Ultimul spot lasă loc de variațiuni pe aceeași temă până la saturație. Având în minte pudibonderia RAC mă tot întreb cum mama naibii au putut fi validate atâtea spoturi de[spre] căcat? Mă pun în pielea unui străin care ajunge pentru prima dată în România și deschide și el televizorul in camera de hotel să vază gradul de civilizație in media românească. Și ce văd? Un căcăcios care incearcă să se defece moca. Apoi alt căcăcios care dă pe afară in șifonierul parapantei măritate. Mai văd pe unul care se schimonosește în fața camerei pe motiv că e beton și pe una care o arde aiurea în budă cât e ziulica de lungă. Ce fac atunci? Bagajele și anulez șederea în țara asta de căcat. Mă duc la bulgari unde mănanc fibre căcălău și mă costa mult mai ieftin.

Iată așadar, stimate cetitorule, cum ne căcăm pe noi inoportun. Pe final, un spot ce-mi place tare:


http://www.youtube.com/watch?v=qXNem7P8mPA&feature=fvsr

Cum stă treaba cu Dumnezeul românesc

Am decis să scriu un material care se adresează in egală masură celor care înțeleg cuvintele misandrie și ubicuu fără a rasfoi DEX-ul cât și celor care cred că Badinerie este un ton de apel Nokia.

Nu mai încape îndoială, suntem un popor de bisericoși ciudați. Mergem la biserică să bifăm sărbătorile principale, să pupăm icoanele facătoare de minuni, să asistăm la sfințiri de cupole sau clopote aurite crezând că aceste descinderi ne fac mai buni, mai curați, ne califică drept aleși. Și asta la doar căteva minute după ce ne-am băloșit unii la alții pentru a parca mai aproape de intrare. Îndată ce pășim în interior, bruscăm o duzină de credincioși, ne ducem glonț către icoane, alegem masca cea mai pioasă și prestăm cruci și pupături. După ce ne-am făcut remarcați în ochii Domnului, ne alegem un loc din care să putem avea acces vizual la mulțime. Și începem să ne uităm după bunăciuni, să analizăm vestimentații, să tocăm mărunt pe vecina care are un nou iubit. După o perioadă, ne săturăm de iluminare și ieșim, nu înainte de a mai călca vreo nouă babe. În mașină mai scuipăm/înjurăm/blestemăm pietonii mocăiți și apoi mergem la un grătar. Punem maneaua regulamentară (da, cu volumul la maxim) și ne îmbătăm ca porcii. Ajungem acasă și ne interesăm dacă am caștigat la loto sau superbingo. Indiferent de rezultat, concluzia e comună: Așa a vrut Dumnezeu. Și o luăm de la capăt.
   Românii au prea puține biserici. O singură biserică la un cartier nu ne coafează. Am dori o biserică a blocului, chiar a scării noastre dacă e posibil. Achităm întreținerea după care batem și vreo două mătănii. Citeam undeva că avem mai multe biserici decăt școli în România, ba chiar unele școli au fost desființate în timp ce numărul bisericilor crește. In Ghimbav, bunăoară, nu există spital, singura legătură cu domeniul Sănătate fiind asta dar putem admira o frumusețe de biserică acoperită de turle aurite.

Am văzut atât de multe biserici pe pereții cărora Isuși cu prize și întrerupătoare-n gură sau în ochi se zgâiesc la tine încât am început să admir acest tip de construcție. Și ca și cum nu ar fi suficient, exponentul pioșeniei românești este Gigi Becali.
   N-am nici cea mai vagă idee cum aș putea schimba lucrurile. Probabil de aia scriu aici.