Nu fac politică. Și nu pentru că nu aș fi în stare ci din cauza calității oamenilor politici actuali. Am tot văzut postările presei române legate de Elena Udrea și gestul ei mafiot. Nu la asta aș vrea să mă refer acum deși nu pot să nu mă amuz văzând-o cum apasă distinsa doamnă cu falanga pe nară atât de ostentativ încât zici că i-a făcut unu' o glumă studențească ungându-i arătătorul cu superglue.
Să revin la calitatea oamenilor politici. Mi-i aduc aminte pe vașnicii oameni politici care se-mbulzeau calcându-se-n picioare care mai de care să-i sărute primul mânușița celebrei blonde. I-au făcut catrene, poezii, unii au declarat că o visează sau că dorm cu poza ei sub pernă, alții au pictat-o pe diferiți pereți făuriți din bani europeni ori de la buget, ce mai, până mai deunăzi Elena Udrea părea să fie miezul. Aseară, în timp ce mă dădeam pe net citind știrile, am văzut filmulețele în care apărea duduia cu pricina în Parlament. Sigur, am văzut cu toții cum își presa nasul, cum tasta de zor pe telefon, cum zâmbea fals (de parcă până acum a văzut-o cineva zâmbind sincer în public) sau cum urmărea camerele video. Eu am mai observat ceva. Celebra Nuți era aproape singură. Lângă ea era un singur tip și parcă am mai văzut vreo douâ costume bărbătești apărând în cadru la cca 1 metru. Ce spune asta? Au simțit distinșii oameni politici că blonda se scufundă și au fugit care-ncotro. Au uitat cu toții de odele de odinioară, de temenelele televizate, de omagiile deșanțate.
Nu fac politică. Simt că m-aș sufoca lângă niște oameni care și-ar vinde propriile mame ca să intre în grațiile vreunui jupân sau pur și simplu să-și salveze pielea. Mde, truisme...
Un comentariu:
Nu am admirat-o pe Udrea, dar nici nu detesc ce a facut....e o femeie care a urcat sus in politica folosindu-se de barbati jegosi care nu vad mai departe de tzatze....daca acesti politicieni ar sti sa respecte cetateanul, legea, femeia, poate Romania nu ar fi in postura de a avea o Udrea.
Trimiteți un comentariu