Cred că voi înfuria ceva lume cu postarea asta. Nu că m-ar afecta din cale-afară, eu nu trăiesc așa. :)
Cu oareșce legătură, pe 1 martie am postat treaba asta. De regulă așa se întâmplă. Când este o zi importantă, arhicunoscută, se trezește așa un sentiment în vulg, de nu-ți mai vine să scoți capu-n lume. Așa se întâmplă de 15 ianuarie, bunăoară. O țară de eminescieni ține morțiș să arate că știe că Eminescu s-a născut pe această dată. Cumva, ar exista o explicație. Să spui de Eminescu frumos de ziua lui e safe, nu ai cum să dai greș. Cine mama zmeilor s-ar putea împotrivi curentului? Dă bine să fii acolo, cu toată lumea. Nu-ți asumi ceva. Și ar mai fi câteva astfel de zile pe an.
Una dintre ele stă să apară în viața noastră. E cea care începe noaptea aceasta, la 00.00. E 1 Decembrie! Eh? Nu e cool să fii nițel patriot, măcar o dată pe an? Exact frecvența asta mi-a dat brânci să iau atitudine. Și asta fac acum.
Vrei să fii patriot de 1 Decembrie? E o țară liberă, fă-o. Eu refuz să mai fac asta. De câțiva ani simt că mă irită ceva pe 1 Decembrie. Parada falsă, slujul politicienilor în mulțimile adunate la o câmpenească gratuită, patriotismul fariseilor din televiziuni, nu știu exact dacă una în mod special sau toate laolaltă. Dar mă irită. În structura mea, patriotism însemnă mai mult decât o sarma înfulecată pe ritm de hai să dăm mână cu mână, decât un ”live” scofâlcit cu Antonia, decât o zi liberă de la serviciu sau decât o noapte în club. Patriotism înseamnă cu totul altceva. Din această cauză refuz să iau parte la butaforia de mâine. Mare brânză, ai putea spune (și ai avea dreptate). Nu e vreo chestie de importanță majoră și nu afectează nici interesul național (pam-pam!). Da, refuz să particip la un simulacru de zi națională. Nu-mi voi pune tricolor în portieră, nu-mi voi schimba poza de profil pe rețelele sociale, nimic de acest gen. Voi avea o zi liberă! O zi în care refuz să mai fiu patriot. Nu cred că se va simți prea tare lipsa mea. În schimb, voi fi patriot 364 de zile (365 din 4 în 4 ani) pe an. Și crede-mă, asta chiar se va simți pe termen lung. Eu chiar mă bucur de faptul că sunt român, îmi place să fiu român, iubesc să fiu român. Și nu mă feresc să arăt asta, să dau mai departe aceste sentimente. Mă feresc în schimb de ciolanu' și sarmalele naționale. Probabil și din cauză că postesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu