Cum se scrie istoria? M-am întrebat asta de mic, îndată ce am auzit de Herodot. Eram curios să aflu cum un istoric al zilelor noastre poate scrie despre perioade istorice pierdute în negura timpului, ca să spun din cărți. Am aflat. Răspunsul nu a fost pe placul meu dar am aflat. Fiecare istoric se folosște de studiile predecesorilor și de mărturiile contemporanilor, fapt care nu este conceptual greșit. Problema pe care o văd eu este mai degrabă una de credibilitate a surselor decât de profesionalim. Mai pe românește? Ești la mâna oricui lasă întâia mărturie despre tine.
În secolul XIX, media de înălțime a bărbaților din Franța era de 1.64 m. Napoleon măsura 1.67 m, avea câțiva centimetri peste media acelor timpuri. În pofida acestui fapt, la două secole de la moartea lui, încă se spune despre Napoleon că a fost pitic. Mai mult, psihologii au botezat un sindrom, un complex cu numele celebrului lider militar al Franței. Pe ce se bazează toată treaba asta? Pe lucrările unui pictor care l-a ilustrat așa din răzbunare pentru că a pierdut dragostea unei femei în fața celebrului împărat. Este ca și cum eu aș spune acum despre o personalitate politică a zilelor noastre că este gay, zvonul acesta s-ar duce cu viteza gândului iar peste timp treaba asta ar putea deveni istorie. Atât de simplu.
Eu m-am născut la Onești. Am trăit acolo mai bine de 20 de ani. Iubesc orașul acela, iubesc locurile speciale, amintirile pe care le-am adunat, oamenii din acel oraș, obiceiurile zonei și multe altele. De câte ori am ocazia, merg acasă. Deși locuim în București, atât eu cât și soția mea folosim mai des acasă când este vorba de Onești.
Există o emisiune TV care se numește România, te iubesc. De două ediții, membrii echipei TV se străduiesc să zugrăvească Oneștiul drept Orașul fantomă. Dacă n-ai trecut în viața ta prin Onești, faci cu greu acordul între subiect și predicat, îți trăiești viața mufat la propriul televizor ai putea crede ce spun oamenii ăia. Există un parfum de credibilitate în tot acest demers jurnalistic. Platforma petrochimică Borzești (GIP pour les connaisseurs) este la pământ, ăsta e un fapt. Ciudat mi se pare că o parte dintre oamenii care povestesc lacrimogen despre vremurile trecute poartă o parte din vină.
Este cunoscut faptul că televiziunea caută senzaționalul în gunoi, peste tot în lume. Așa face și ProTV-ul cu această emisiune. Deși nu mă uit la televizor de ani buni, acum am urmărit emisiunea. Eram curios. Ce am văzut eu? Niște oameni cu camere și microfoane au luat câteva interviuri unor alți oameni. De câte ori se discuta despre lucruri cu încărcătură dramatică erau folosite tot felul de cadre sinistre: un gang întunecat, un zid semi-prăbușit cu ceva grafitti de tip ”JOs gUVerNu”. Mulți dintre oamenii care au răspuns întrebărilor ticluite tendențios sunt pensionari care au prins vremurile glorioase. ProTV-ul și-a atins scopul, a avut rating. Ce contează că a fost o mizerie? Săptămâna viitoare vor discuta despre adolescentele care devin mame mult prea devreme. Oneștenii nu vor mai conta, au rămas cu mizeria în suflet. Va fi despre educația sexuală atunci.
Ce vreau să spun? Cauți gunoi, găsești gunoi. Cauți diamnte, găsești diamante. Oneștiul, oarșul ăsta fantomă, are activități pe care orașele mari din țară nici măcar nu le mai visează. I-am cunoscut mai bine pe cei de la Onestin, cel mai activ ONG din Onești. Frate, ei scriu istorie! Acum o săptămâna au împlinit 10 ani de activitate. În tot acest timp au scris zeci de proiecte pentru oneșteni, au avut activități care vor conta pe termen lung în evoluția întregii țări. Ai citit despre asta în presa centrală? Dianele, fetele care conduc asociația (Diana Ciobanu și Diana Ghiuș) fac sandvișuri pentru cei defavorizați. Și asta printre activități, cursuri și creșterea propriilor copii. Ai văzut asta la știri? Asociația de Tineret Onestin este condusă spiritual de părintele Florin Smarandi. Cu toate acestea, omul nu dorește să se afirme. Preferă să promoveze tineri cu potențial. Ai auzit despre asta la vreo emisiune informativă?
Am fost în Onești toată săptămâna trecută, împreună cu un coleg de breaslă. Am susținut niște cursuri
de specializare și perfecționare în cadrul Caravanei Excellency. Exact în orașul fantomă. 14 oameni din Onești și unul din Bacău au ales să petreacă o săptămână în sala de curs. Au participat activ în fiecare zi, au pus întrebări, au cerut sfaturi. De ce? Pentru a întreprinde ceva în orașul fantomă, în orașul în care nu se întâmplă nimic. Au pomenit despre asta la România, te iubesc? Nici nu vor pomeni vreodată. Cine să fie interesat de lucruri bune? Noi vrem mizerii, sânge, sărăcie.
Poți fi fericit sau nefericit. Depinde în mare măsură de ce-ți dorești. Dacă ar fi să descriu pe scurt fericirea aș spune că fericirea este o alegere.
Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu