miercuri, 5 iulie 2017

Ce am învățat eu în primii 2 ani de cartier rezidențial

Am scris rândurile acestea pe un grup de discuții pe care-l administrez, adică ACESTA. Pentru că nu toată lumea are [încă] acces pe grup și probabil pentru că sunt narcisist și pe alocuri perfect, las materialul și aici. Nu trebuie să-l citești neapărat.

Din ce în ce mai mulți cunoscuți mă întreabă, ușor condescendent, cum e viața în Popești-Leordeniul cel nou. Din ce în ce mai des. Mai ales după o ploaie puternică. După ploaia cruntă de acum două zile prietenii s-au reactivat, pe modelul: ”Boss, am auzit la știri că a fost deranj pe la voi. Se tot pomeneau cuvinte d'alea, cu conotație maritimă”. Și cam așa a fost. La intrarea în complexul în care locuiesc, Astrelor Residence, apa era destul de adâncă. Sau înaltă, depinde din ce sens privești. E un fapt cunoscut deja la fiecare ploaie mai serioasă. Sigur, nu durează foarte mult, de regulă sunt aduse niște vidanje care rezolvă destul de prompt problema. Dacă aș fi malițios, aș spune că e cam ca în Tineretului. Sau în Colentina. Sau Militari, Lujerului etc. Da' nu-s.
Sigur, zona nouă a orașului Popești-Leordeni are probleme. Doar un orb nu ar vedea asta. Sau un prost. Drumurile sunt prea înguste, trotuarele așijderea, nu există un stil arhitectural, și multe altele. Cu toate acestea, după primii 2 ani de locuit aici, am ajuns la concluzia că problema cea mai mare a zonei este locuitorul ei. Repet, cea mai mare, nicidecum singura. Sunt membru în câteva grupuri de discuții dedicate zonei și citesc destule postări. Se scrie foarte mult în numele civilizației. Atât. Se scrie doar. Aici locuitorii zonei nu fac notă discordantă cu marea masă a poporului, în sensul că civilizația place când lucrează în folosul nostru. Când trebuie să contribuim noi, ne pute. Mai pe scurt, avem doar drepturi, nu și obligații. Hai să vin și cu câteva exemple concrete, cele ce-mi apar instantaneu în minte.
De câteva luni, în zona de colectare a gunoiului (cea la care sunt eu contributor, cum ar veni) au apărut două recipiente mari pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Lucesc ele mândre-n soare și... cam atât. Pot număra pe degetele de la mâna unui tâmplar bețiv pe cei care folosesc aceste pubele speciale. E mai simplu să arunc totul la comun. Și mai igienic. Dar vreau civilizație!
Tot la mine-n complex (mde, aici văd cu ochii mei zilnic), drumul de acces este pavat cu bitum și intenții bune. Și cu multe mașini. ”Normal, păi unde s-o las, boss? Că nu e locuri de parcare”. Corect, nu e. Le-au luat niște fraieri care au plătit pentru ele. Iarna trecută s-au făcut niște aplicații în complex cu cei de la Pompieri. Concluzia? Jumătate din complex ar putea arde nestingherit. Noroc de gurile de hidrant care, la o adică, ar salva niște vieți. Apropo de hidrant, el chiar există în complex. Și mai există și un loc de joacă. Semn că dezvoltatorul este ceva mai onest decât mulți din acest oraș.
Am pomenit ceva mai sus de drumurile înguste. Între noi fie vorba, ele n-ar fi chiar atât de înguste dacă nu s-ar parca pe ambele părți. Sau dacă nu s-ar parca deloc. Nici trotuarele. În linii mari, s-ar putea circula aproape perfect atât pe trotuare, cât și pe străzi dacă nu ar fi atâtea mașini parcate greșit. Eu încă mai sper într-un serviciu de ridicare a mașinilor parcate ilegal. Pe de altă parte, trebuie să fii extrem de labil psihic să-l claxonezi pe șoferul din fața ta care merge foarte încet prin combinația pietoni+bălți adânci, probabil pentru a-ți face ție în ciudă. La fel de instabil trebuie să fii și dacă apa atinge nivelul portierelor mașinii și tu mergi cu 40 de km/h.
Gata cu șoferii, să trecem și la pietoni. Am descoperit în cei 2 ani că nici ei nu-s chiar sfinți. Dimineața înspre metrou și seara dinspre metrou sunt reperele de urmărit. Vorba celor de la Divertis, oamenii merg perechi, perechi. Perechi Hilbert. Hilbert-Helga, uneori sunt și fete. Până pe mijlocul drumului. Să fie civilizație, zic.
Tot la categoria pietoni aș nominaliza și câteva dintre tinerele mămici. Ieri dimineață mi s-a întâmplat o treabă. Veneam dinspre Șoseaua Berceni spre Olteniței, pe Drumul Fermei. În dreptul magazinului Penny Market, două mămici mergeau agale, una lângă alta, la cca jumătate de metru între ele, pe carosabil. Recunosc sportiv că am rămas perplex. Din celălalt sens circulau mașini așa că a trebuit să opresc. M-am uitat cu compasiune la ele. Probabil că ele nu știau ce înseamnă acest cuvânt și au început să mă înjure. Am întors și am căutat să le explic pe cel mai calm ton cu putință că nu e normal ca ele să-și pună bebelușii în pericol și că ar trebui să meargă una în spatele (sau fața dacă preferă) celeilalte. Eu încerc să le protejez dar trebuie să facă și ele ceva în acest sens. Și dacă se poate, să nu mă înjure. La final mi-au aruncat un ”Ei, ăsta e Popeștiul, da?”. De parcă Popeștiul ar fi problema. Dar să fie civilizație!
Lista e lungă. Gunoaie lăsate pe casa scării, mucuri de țigară la tot pasul, claxoane în miezul nopții, violență verbală (și nu numai) peste tot, șicanări etc.
Un alt aspect deloc de neglijat este online-ul. Pe grupurile din Popești-Leordeni se postează tot felul de chestii. Dacă postarea are iz imobiliar, pornește jihad-ul. Dacă e scumpo, de ce e scump, dacă e ieftin, de ce e ieftin. Dacă cineva vrea să cumpere în zonă primește imediat sfatul să fugă mâncând pământul. Și dacă vrea să închirieze. Așa masochiști n-a avut Popești-Leordeniul niciodată! Eu recunosc sportiv că am o fantezie ascunsă. Da, visez că toți nemulțumiții și-au vândut apartamentele către oameni gospodari, civilizați, implicați și responsabili. Și în visul meu există și spații verzi, flori, pomi. E visul meu!
Dacă tot am ajuns la spații verzi, trebuie neapărat să amintesc și de psihoza generală legată de parc. Pentru că nu avem parc, nu-i așa? În tot Bucureștiul sunt parcuri pe fiecare stradă, în toată țara există parcuri mici și cochete la fiecare bloc, unele zone au chiar un părculeț la fiecare scară. Doar Popeștiul n-are pentru că (nu-i așa?) nu există civilizație.
Sigur, recunosc sportiv că sunt clădiri care n-ar obține autorizații nici în Burkina Faso ori Insulele Kerguelen. Da' nici oamenii acelor locuri nu cred că ar cumpăra atât de iresponsabil. Nu poți fi de acord să achiți 30-33 K pe un apartament de două camere și ulterior să umpli rețelele de socializare cu problemele despre care ai fi putut afla la o minimă căutare pe forum-urile dedicate.
Eu, după primii 2 ani de locuit într-un cartier rezidențial nou, mă declar foarte mulțumit. Cartierul este ofertant, însă (așa cum spuneau băieții faini de la Cațavencu pe vremuri) păcat că-i locuit.
Știu că vor apărea comentarii cu parfum de polemică rurală. E o țară liberă. Îmi rezerv dreptul de a răspunde sau ignora, depinde strict de starea mea.
În încheiere, vorba lui Mălăiele, dacă a rămas cineva pe care încă nu l-am jignit, îl rog să mă ierte.
Orvuar de paregzamplu.

Niciun comentariu: