Am scris rândurile acestea pe un grup de discuții pe care-l administrez, adică ACESTA. Pentru că nu toată lumea are [încă] acces pe grup și probabil pentru că sunt narcisist și pe alocuri perfect, las materialul și aici. Nu trebuie să-l citești neapărat.
Din ce în ce mai mulți cunoscuți mă întreabă, ușor condescendent, cum e
viața în Popești-Leordeniul cel nou. Din ce în ce mai des. Mai ales după
o ploaie puternică. După ploaia cruntă de acum două zile prietenii s-au
reactivat, pe modelul: ”Boss, am auzit la știri că a fost deranj pe la
voi. Se tot pomeneau cuvinte d'alea, cu conotație maritimă”. Și cam așa a
fost. La intrarea în complexul în care locuiesc, Astrelor Residence,
apa era destul de adâncă. Sau înaltă, depinde din ce sens privești. E un
fapt cunoscut deja la fiecare ploaie mai serioasă. Sigur, nu durează
foarte mult, de regulă sunt aduse niște vidanje care rezolvă destul de
prompt problema. Dacă aș fi malițios, aș spune că e cam ca în
Tineretului. Sau în Colentina. Sau Militari, Lujerului etc. Da' nu-s.
Sigur, zona nouă a orașului Popești-Leordeni are probleme. Doar un orb
nu ar vedea asta. Sau un prost. Drumurile sunt prea înguste, trotuarele
așijderea, nu există un stil arhitectural, și multe altele. Cu toate
acestea, după primii 2 ani de locuit aici, am ajuns la concluzia că
problema cea mai mare a zonei este locuitorul ei. Repet, cea mai mare,
nicidecum singura. Sunt membru în câteva grupuri de discuții dedicate
zonei și citesc destule postări. Se scrie foarte mult în numele
civilizației. Atât. Se scrie doar. Aici locuitorii zonei nu fac notă
discordantă cu marea masă a poporului, în sensul că civilizația place
când lucrează în folosul nostru. Când trebuie să contribuim noi, ne
pute. Mai pe scurt, avem doar drepturi, nu și obligații. Hai să vin și
cu câteva exemple concrete, cele ce-mi apar instantaneu în minte.
De
câteva luni, în zona de colectare a gunoiului (cea la care sunt eu
contributor, cum ar veni) au apărut două recipiente mari pentru
colectarea selectivă a deșeurilor. Lucesc ele mândre-n soare și... cam
atât. Pot număra pe degetele de la mâna unui tâmplar bețiv pe cei care
folosesc aceste pubele speciale. E mai simplu să arunc totul la comun.
Și mai igienic. Dar vreau civilizație!
Tot la mine-n complex (mde,
aici văd cu ochii mei zilnic), drumul de acces este pavat cu bitum și
intenții bune. Și cu multe mașini. ”Normal, păi unde s-o las, boss? Că
nu e locuri de parcare”. Corect, nu e. Le-au luat niște fraieri care au
plătit pentru ele. Iarna trecută s-au făcut niște aplicații în complex
cu cei de la Pompieri. Concluzia? Jumătate din complex ar putea arde
nestingherit. Noroc de gurile de hidrant care, la o adică, ar salva
niște vieți. Apropo de hidrant, el chiar există în complex. Și mai
există și un loc de joacă. Semn că dezvoltatorul este ceva mai onest
decât mulți din acest oraș.
Am pomenit ceva mai sus de drumurile
înguste. Între noi fie vorba, ele n-ar fi chiar atât de înguste dacă nu
s-ar parca pe ambele părți. Sau dacă nu s-ar parca deloc. Nici
trotuarele. În linii mari, s-ar putea circula aproape perfect atât pe
trotuare, cât și pe străzi dacă nu ar fi atâtea mașini parcate greșit.
Eu încă mai sper într-un serviciu de ridicare a mașinilor parcate
ilegal. Pe de altă parte, trebuie să fii extrem de labil psihic să-l
claxonezi pe șoferul din fața ta care merge foarte încet prin combinația
pietoni+bălți adânci, probabil pentru a-ți face ție în ciudă. La fel de
instabil trebuie să fii și dacă apa atinge nivelul portierelor mașinii
și tu mergi cu 40 de km/h.
Gata cu șoferii, să trecem și la pietoni.
Am descoperit în cei 2 ani că nici ei nu-s chiar sfinți. Dimineața
înspre metrou și seara dinspre metrou sunt reperele de urmărit. Vorba
celor de la Divertis, oamenii merg perechi, perechi. Perechi Hilbert.
Hilbert-Helga, uneori sunt și fete. Până pe mijlocul drumului. Să fie
civilizație, zic.
Tot la categoria pietoni aș nominaliza și câteva
dintre tinerele mămici. Ieri dimineață mi s-a întâmplat o treabă. Veneam
dinspre Șoseaua Berceni spre Olteniței, pe Drumul Fermei. În dreptul
magazinului Penny Market, două mămici mergeau agale, una lângă alta, la
cca jumătate de metru între ele, pe carosabil. Recunosc sportiv că am
rămas perplex. Din celălalt sens circulau mașini așa că a trebuit să
opresc. M-am uitat cu compasiune la ele. Probabil că ele nu știau ce
înseamnă acest cuvânt și au început să mă înjure. Am întors și am căutat
să le explic pe cel mai calm ton cu putință că nu e normal ca ele să-și
pună bebelușii în pericol și că ar trebui să meargă una în spatele (sau
fața dacă preferă) celeilalte. Eu încerc să le protejez dar trebuie să
facă și ele ceva în acest sens. Și dacă se poate, să nu mă înjure. La
final mi-au aruncat un ”Ei, ăsta e Popeștiul, da?”. De parcă Popeștiul
ar fi problema. Dar să fie civilizație!
Lista e lungă. Gunoaie
lăsate pe casa scării, mucuri de țigară la tot pasul, claxoane în miezul
nopții, violență verbală (și nu numai) peste tot, șicanări etc.
Un
alt aspect deloc de neglijat este online-ul. Pe grupurile din
Popești-Leordeni se postează tot felul de chestii. Dacă postarea are iz
imobiliar, pornește jihad-ul. Dacă e scumpo, de ce e scump, dacă e
ieftin, de ce e ieftin. Dacă cineva vrea să cumpere în zonă primește
imediat sfatul să fugă mâncând pământul. Și dacă vrea să închirieze. Așa
masochiști n-a avut Popești-Leordeniul niciodată! Eu recunosc sportiv
că am o fantezie ascunsă. Da, visez că toți nemulțumiții și-au vândut
apartamentele către oameni gospodari, civilizați, implicați și
responsabili. Și în visul meu există și spații verzi, flori, pomi. E
visul meu!
Dacă tot am ajuns la spații verzi, trebuie neapărat să
amintesc și de psihoza generală legată de parc. Pentru că nu avem parc,
nu-i așa? În tot Bucureștiul sunt parcuri pe fiecare stradă, în toată
țara există parcuri mici și cochete la fiecare bloc, unele zone au chiar
un părculeț la fiecare scară. Doar Popeștiul n-are pentru că (nu-i
așa?) nu există civilizație.
Sigur, recunosc sportiv că sunt clădiri
care n-ar obține autorizații nici în Burkina Faso ori Insulele
Kerguelen. Da' nici oamenii acelor locuri nu cred că ar cumpăra atât de
iresponsabil. Nu poți fi de acord să achiți 30-33 K pe un apartament de
două camere și ulterior să umpli rețelele de socializare cu problemele
despre care ai fi putut afla la o minimă căutare pe forum-urile
dedicate.
Eu, după primii 2 ani de locuit într-un cartier
rezidențial nou, mă declar foarte mulțumit. Cartierul este ofertant,
însă (așa cum spuneau băieții faini de la Cațavencu pe vremuri) păcat
că-i locuit.
Știu că vor apărea comentarii cu parfum de polemică
rurală. E o țară liberă. Îmi rezerv dreptul de a răspunde sau ignora,
depinde strict de starea mea.
În încheiere, vorba lui Mălăiele, dacă a rămas cineva pe care încă nu l-am jignit, îl rog să mă ierte.
Orvuar de paregzamplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu